Scufundarea în abjecția atacului public & grotesc la persoana cuiva ca eminentul profesor universitar Adrian Papahagi, un savant umanist de talie europeană care, inevitabil, îți este mult superior din toate punctele de vedere și a cărui operă, onestitate intelectuală și morală sunt perfect reale, nu evident trucate,

calomnierea cuiva care îți pune în față oglinda realității nude, atât de neconvenabilă ție,

sfidarea cinică a realității, gesticulația verbală grandilocventă și crizele de isterie atunci când ești întrebat calm de ce validezi ca intelectual cu pretenții efluviile haznalelor mediatice colcăind de personaje sordide cu trecut de slugi ale Răului și declarată orientare pro-totalitară, sacrileg anticreștină, sau de ce invoci pueril dreptul ridicol de a fi lăsat în pace în plin, cumplit război, inclusiv informațional, tu însuți, ca noi toți, deși pari a trăi în Olimp, fiind martorul lui,

iată imaginea unei scufundări posibil ireversibile în amoralism, accentuată de mișcările disperate pe care le face cel înghițit treptat, dar sigur, de nisipurile mișcătoare ale jocurilor tenebroase în care pare total absorbit.

E greu, e dureros…
„să-l vezi tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste oropsit.
Și adevărul, „vorbă de netot”.

Dispersarea atenției celor ce te chestionează pe teme esențiale prin sofisme cu aer doct.
Păcălirea celor derutați de titluri, anglicisme și paralogisme, dar nu doar a lor.
Atragerea atenției spre piste false, la capătul cărora ți se promite întâlnirea cu marele nimic.

Ecce homo !

Vasile Bănescu