Pe măsură ce agresiunea armată împotriva Ukrainei, declanșată de regimul autocrat post-sovietic putinist, își dezvăluie și caracterul criminal, năpustit asupra populației civile, pe lângă cel militarist, expansionist și revanșard, claritatea morală cu care se analizează această tragedie, devine o necesitate de o importanță crucială.

Înțelegerea trebuie să fie deplină și nealterata de niciun relativism moral. Realitatea este una singură:
Ucraina este VICTIMA unui viol militar nostalgic post-sovietic – indiferent de cât de multe defecte reale am putea identifica la victima violului, în timp ce VIOLATORUL este indubitabil Kremlinul. Iar locul violatorilor este după gratii. Indiferent cât de mult s-ar stradui propaganda Moscovei, profund infiltrata și extrem de vocală în spațiul public nord-atlantic, să convingă publicul de orice altceva!

Capacitatea – altă dată firească, naturală, a lumii libere – de a vedea asemenea agresiuni militare ca cea din Ucraina cu claritate morală, este esențială nu doar pentru elaborarea unei strategii judiciare, eficiente și operate cu celeritate împotriva criminalilor de război ruși, nu doar pentru menținerea la cote ridicate a sprijinului militar acordat Ucrainei, cât mai ales pentru elaborarea unei politici externe coerente și lipsită de naivități defetiste în relația Occidentului, a NATO și a UE cu Rusia postbelică. O Rusie, vai, perfect posibil mult mai frustrata și mult mai resentimentara decât cea antebelica, indiferent de deznodământul războiului de cotropire a Ucrainei. O Rusie indubitabil rănită în orgoliul ei istoric de fostă mare putere, din cauza rezistenței colosale a ucrainienilor și a „tupeului” nesperat al opoziției militare a unui Occident, considerat de gașca putinista ca fiind incapabil să mai reacționeze politico-militar în vreun mod eficient. Asta, după zeci de ani de concubinaj sinucigaș între o anumită parte a Europei și moștenitorii imperiul Răului, după zeci de ani de dependență energetică față de trufașa Moscova, după zeci de ani de pupincurism bine finanțat și îndestulător recompensat de Kremlin, după zeci de ani de ravagii produse de efectele toxice cauzate de propaganda antioccidentala, anticapitalista și antidemocratica a opulentei și sfidător-demonstrativei cleptocratii ruse și, nu în ultimul rând, de zeci de ani de atacuri din interior ale Noii Stângi occidentale, corecte politic, asupra lumii libere însăși. Din fericire, însă, chiar dacă încă e loc de mult mai bine și dinspre Washington dar mai ales dinspre Paris și Berlin, lumea liberă, a reacționat corect.

De remarcat că această claritate morală reprezintă fundamentul edificarii unei realități postbelice, care – cel puțin într-o Europă în care să putem crede ! – să țină Rusia la respect, să pună Germania și Franța la punct și să consolideze european prezența Statelor Unite ale Americii, ca să îl parafrazez pe lordul Ismay – primul Secretar General al NATO.

Deja, Curtea Penală Internațională, și-a anunțat propria anchetă asupra crimelor de război săvârșite de armata rusă în Ucraina, după ce 39 de națiuni au cerut instanței internaționale să acționeze în consecință. Mai mult, până în acest moment, separat și individual, Estonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Suedia urmăresc instrumentarea de cauze împotriva acțiunilor Rusiei în mecanica propriilor lor sisteme de justiție.

Fără doar și poate, Putin și acoliții lui știu că, fie și în cazul puțin probabil, ca Ucraina să fie învinsă, mecanismele justiției internaționale nu se vor putea bloca și nici consecințele penale nu vor putea fi evitate.

De aceea, concomitent cu proaspăt reluata și furibunda ofensivă militară din Ucraina, Rusia și-a activat la maximum rețelele formale și informale de propagandă din arealul nord-atlantic, inclusiv din România, prin care se încearcă să se relativizeze până la un nivel irecognoscibil responsabilitatea morală și penală a Kremlinului, care a declanșat acest război dement și care are pe conștiință moartea a mii de civili nevinovați.

Cum spuneam, claritatea morală cu care se analizează această tragedie, devine de aceea o necesitate de o importanță crucială.

Daniel Uncu