FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Emil Berdeli: Clubul de Presă din parohia lui Cozmin Guşă şi Roşca Stănescu, doar o cacealma sau jalnică înșurubare pentru experimentare

Trâmbițata lansare a Clubului de Presă pe care Cozmin Guşă şi Sorin Roşca Stănescu, ca să-i amintesc doar pe ei, vor să-l clădească pe năsălia defunctului Club Român de Presă a fost doar o cacealma. Una care, în opinia mea, trebuia să convingă un crai bogat de la răsărit că investiția merită. De altfel, e de notorietate, o mare parte dintre cei care clamează că sunt gata să pună bazele noului edificiu de presă au un discurs aproape identic cu al propagandiștilor lui Putin de la Moscova.

Am spus cacealma fiindcă, deunăzi, iniţiatorii Clubului de Presă anunţau că în componența acestuia s-ar afla j’dă entităţi de presă importante ca şi sute jurnalişti aflaţi într-o droaie de redacţii mai mici sau mai mari. Ba chiar am fost anunţaţi că 521 de ziarişti de la instituții cunoscute de presă din toată ţara s-au înscris deja cu entuziasm în Club. Nici vorbă. O minciună cât Casa Poporului sau, ca să mă exprim elegant, o ficţiune de două parale. Spun asta pentru că imediat ce s-a publicat lista celor 521, B1TV, România TV, Evenimentul Zilei, Capital, Antena3, ca să dau doar câteva exemple, au reacționat dur, dezmințind că fac parte din CP. De pildă, televiziunea controlată de Dan Voiculescu arăta că informațiile referitoare la apartenența Antena3 CNN la un ‘club de presă’ sunt integral false, avertizând că toată tărăşenia se poate tranşa la tribunal.

S-a spus că respectivul club de presă, gândit de Cozmin Gușă şi de Sorin Roșca Stănescu, la propunerea lui Maricel Păcuraru (ultimii doi, trecuți deja prin puşcăriile patriei; Roşca Stănescu – condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat; Păcuraru, patronul Realitatea Plus, pentru corupţie), n-ar fi decât o aventură menită a încolona presa din România, atâta câtă mai este, în spatele unor impostori! Greşit. Eu nu cred că-i vorba doar despre încolonarea unor redacţii, jurnalişti, patroni de presă în spatele unor impostori, ci de mult mai mult. Cred că s-a încercat chiar un experiment. Pe genunchi, dar aşa e la noi. Cred că, undeva, cineva a vrut să vadă dacă poate pune măcar o parte a presei românești, fie ea şi din zona site-urilor obsucre, sub oblăduirea propagandei ruse. De altfel, experimentul cu pricina nici nu-i chiar o utopie de vreme ce o bună parte dintre cei care vor să pună bazele acestui club sunt de multă vreme promotorii unor naraţiuni pro-Kremlin, conspiraţioniste (unele de-a dreptul ridicole), anti-UE, anti-NATO. Adică, foarte dragi Moscovei.

Vă mai reamintesc, anul trecut Cozmin Guşă înfiinţa Clubul de gândire Gold, iar atunci anticipam că, odată cu trecerea timpului, se va numi şi Clubul de gândire pro-Putin, ţinând cont de componenţa membrilor, dar si de faptul că în Parlament tocmai fusese desfiinţat grupul de prietenie cu Rusia. Văd că acum se înşurubează Clubul de Presă. Abia aştept să văd ce mai urmează.

Emil Berdeli, insolent.ro

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *