Merită trecute în revistă motivele pentru care sunt luați la refec, agresiv, intelectuali ca Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Vasile Bănescu. Și argumentele pe care le vehiculează la adresa lor, spre a-i demonta, nu jegul de tip Sputnik și alți securiști și legionari, ci gânditori subțiri și, aparent, ”dilematici”.

Am afirmat la un moment dat că războiul declanșat de Putin în Ucraina e și unul ideologic, teologic, intracreștin și intraortodox. Dar e și filosofic, în speță moral. De o parte: extremiștii revoluționari de stânga și de dreapta, filetiștii, antiamericanii, antioccidentalii, antidemocrații, colectiviștii, pe față sau mascați ca libertarieni. De cealaltă: apărătorii libertăților individuale și democratice, ai integrității și suveranității ucrainene, ai identității agresate de Rusia lui Putin, pro-europenii, conservatorii tradițiilor iudeo-creștine.

În acest context se remarcă faptul că lupta conservatorilor cu totalitarismul woke n-a rămas fără oarecare beneficii pentru putiniști. Care au învățat din arsenalul comunist și relativist-postmodern de argumente falacioase și au preluat unele din cele mai tari instrumente de tortură și de agitprop ale extremei stângi, spre a promova ortodoxism putinist și a-i desființa adversarii,

Așadar: cum desființezi intelectualii care nu-ți împărtășesc poziția intenabilă? Care te acuză, nu fără temei, că susții, fie și indirect, răul malefic, fără să recurgi la teorii ale conspirației, ca să nu-ți compromiți total cartea de vizită?

Vorbind mult și spunând mai nimic. Nimic în care împachetezi trei lovituri, pe care le nădăjduiești a fi mortale. Prima îi țintește direct pe aceia care ți-au demontat sofismele și te-au devoalat ca unealtă – voluntară sau nu – a unui criminal totalitar ca Putin.

A doua pocnește grupul (de intelectuali) din care fac parte cei ce denunță putinismul, îi scot ruscismului la ivealul profilul real și rădăcinile și îi demontează dezinformările.

A treia izbește cu bâta unor noi sofisme. Încearcă s-o bălmăjească. Aruncă în luptă ”da-dar-isme”, deci whataboutisme, și acreditează nu atât ideea că răul malefic n-ar fi malefic, cât, relativist, că noi n-am avea, chipurile, epistemic, instrumentele necesare să stabilim ce e și ce nu e răul malefic.

Prima lovitură

Pasul propriu tuturor propagandelor totalitare, este să le pună la îndoială criticilor (ori și mai contondent, să le nege de plano) capacitatea de a gândi. ”Ești prost!” – urlă activistul woke dacă insiști că femeia e femeie și nu (doar) purtătoare de ovare, iar mama mamă și nu fătătoare de pui vii. Sau dacă îi explici că rasismul lui nu-i mai puțin abject decât rasismul naziștilor.

”Ești nătâng” – țipă strident și putinistul (mascat, care nu-l numește niciodată pe tiranul criminal și genocidar, însă îl descalifică instantaneu pe critic, dacă îndrăznește să afișeze claritatea morală de a numi barbaria barbarie. Dacă se miră cum de-a ajuns ”nătâng” după o prietenie de-o viață, intelectualul frustrat și resentimentar, înregimentat între clericii lui Putin, nu-i va putea răspunde decât cu alte atacuri ad hominem.

Întrucât din complexul său de superioritate nu poate neam ieși, ranchiuna și vanitatea orbindu-l peren, astfel încât să vrea să demoleze lumea, la nevoie cu mâna genocidarului de la Moscova, în timp ce pretinde că ar susține ”gândirea”, îl va califica pe criticul său sumar, așa cum de fapt e el, drept ”intelectual de la mâna a treia în jos”, de vreme ce intelectualul critic a avut tupeul de a se opune tentativei preopinentului resentimentar de aruncare nihilistă a lumii în aer.

A doua lovitură

În aceeași vână, va răsturna realitatea în privința calității capacităților tale cognitive sau logice. Ca și ale grupului de intelectuali din care faci parte. Vei fi vituperat, dimpreună cu toți confrații tăi, ca ins care ”nu gândește”, care ”n-are imaginație”, care ”freacă menta” și ”taie frunză la câini”. Ca și cum în fața crimei totalitare și a genocidului, a răului malefic ar mai fi timp și spațiu de ”rabulistică”, și de tăiere suficientă a firului în patru, nu de constatare a urgenței faptei de a-l opri, de a intra în acțiune.

După alte injurii și ofense, individuale și colective, precum și după varii balcoane, se va ajunge, într-un târziu, la sofism și la esența unicei idei defensive pe care o avansează infatigabil intelectualii putiniști, ca să respingă acuza de înregimentare în tabăra tiranului genocidar.

Această obsesiv repetată idee fixă a cărturarului totalitar, putinist, este să-ți transforme fermitatea cu care combați răul malefic în presupusa certitudine a unui ”înregimentat”, într-un prezumtiv (în fapt imaginar) semn al ”rinocerizării” tale.

A treia lovitură

Cu degetul acuzator îndreptat cu obidă spre condeiul tău, (în timp ce alte patru arată spre procurorul putinist), acuzatorul neototalitar îți va reproșa că n-ai fi capabil de un ”schimb de argumente”, că n-ai fi, pasămite, ”compatibil cu spiritul academic”, că ”nu rabzi obiecțiile confraților”, că ”nu-ți asumi dezacordul”. Sau mai precis: că nu te îndoiești destul, că nu ești suficient de ”nuanțat” și dilematic, că ai fi maniheist. Și tot așa, bla bla, bla bla, 50 shades of grey.

După care-ți va întoarce spatele afirmând, excedat, că n-ar mai fi nimic de făcut. Dar exact în acest punct i se poate demonstra inadecvarea. Căci în timp ce, spre a-și susține proaspătul relativism, (după ani și decenii în care l-a combătut, ca autoasumat ‘creștin’) intelectualul putinist și-a obliterat memoria și nu mai vede paralelele tulburătoare dintre Putin, pe de o parte, Hitler și idolul declarat al țarului actual, Stalin, pe de alta. Iar cartea de istorie îl condamnă jenant. Și fără drept de apel.

Or, dacă noii Andrei Ianuarievici Vîșinski (cu pretenții hilare de a fi niște dilematici și de a avea scrupul epistemic)) din agitpropul intelectual românesc ar avea dreptate, ar fi intelectuali ”de la mâna a treia în jos” și cărturari ca frații Heinrich și Thomas Mann. Cel din urmă, autorul ”Muntelui Vrăjit”, le vorbea compatrioților săi de la microfonul BBC, întrebându-i în 1940, cum nu se poate mai angajat, pe nemții săi, în timpul unui război declanșat de naziști exact cum l-a provocat Putin pe cel din Ucraina, ”dacă știu de Holocaust”.

Tot pe lista celor de la ”mâna a patra în jos” trebuie că vor fi fost de plasat alți intelectuali clar angajați în lupta contra răului malefic al nazismului, legionarismului și comunismului, ca Mihail Sebastian și Eugen Ionescu, ale căror ferme convingeri antitotalitare sunt notorii și au constituit temeiul gândirii lor politice. Sau Zamiatin, Orwell, Aldous Huxley, Koestler şi Hannah Arendt. Iar lista e lungă și deschisă.

Dar s-au înregimentat și atunci, ca azi, sub Putin, intelectuali autentici și de cealaltă parte baricadei hitleriste și legionare, în ciuda antiintelectualismului manifest și programat al naziștilor și fasciștilor? Ba bine că nu: Gustaf Gründgens, Leni Riefenstahl, Zarah Leander, Arno Breker, Martin Heidegger, Carl Schmitt. Cioran, Eliade, Vintilă Horia, Vulcănescu, Radu Gyr. Și atâția alții. De pildă în Franța: Céline, Drieu La Rochelle, romancierul Robert Brasillach, cu vulcanicul lor antisemitism.

Nu, doamnelor și domnilor. Nu vă puteți ascunde după deget. Istoria vă acuză, nu eu. Bunul simț vă acuză, nu eu. Incapacitatea voastră nu epistemică, sau intelectuală, ci morală, vă acuză, nu eu. Vă acuză și vă demască handicapul rușinos al afectivității voastre amputate, care din prea multă dragoste de sine se dovedește incapabilă să mai empatizeze cu victimele barbariei, cu sacrificații inocenți ai războiului de agresiune, cu copiii bombardați în gările sau teatrele ucrainene. Iată cine vă acuză. Nu eu.

Petre M. Iancu