Oricine a trecut sâmbătă prin Piața Universității din București va fi fost cu siguranță martorul unui spectacol emoționant și deosebit, prin care un grup de femei și bărbați simulau victimele trupelor rusești de pe teritoriul ucrainean. Mă gândeam cum să pun pe hârtie o reflecție despre asta, când deodată mi-a răsunat din nou laconismul unei spectatoare localnice, care, uluită de ceea ce vedea, a exclamat tulburată: ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie!

Nu aș fi putut rezuma mai bine, ne aflăm în fața unei adevărate tragedii, dar o tragedie orchestrată de un dușman nemilos. Dacă rămânem la una dintre ipotezele originii acestui cuvânt, „τραγῳδία” în originalul său grecesc, găsim „τραγὀς” (țap) și „ᾠδή” (cântec), ceea ce ne permite să deducem că grecii au asociat această artă „cântecului în cinstea țapului”. În plus, acest animal – potrivit pentru sacrificiu – este strâns asociat cu Dionysos și cultul său.

Poporul ucrainean, la rândul său, este și el obiectul unui crud și înfiorător sacrificiu, devenind victima unei jertfiri sângeroase atunci când este adus ca ofrandă de către oștile rusești, nu numai zeului beției adulat de Nietzsche, ci altuia, „din cale-afară de uman”, amintind de vechii țari. Acestui tiran și anturajului său de lingăi, o hoardă de recruți înfuriați, sprijinindu-se pe complicitatea și tăcerea unei părți a populației letargice, jertfesc rămășițele cetățenilor ucraineni, pretinzând că astfel îndepărtează presupusa amenințare a lumii civilizate – pe care o etichetează drept „nerușinată” și „decadentă” -, în timp ce ei se limitează mental și fizic în „Русский мир”, lumea lor rusească, idealizată. Rămâne în urmă Ecaterina cea Mare, care declara deschis că „Rusia este un stat european” (cel puțin în intenție) sau, în vremuri mai recente, ideea afirmată de Mihail Gorbaciov despre „casa comună europeană”. Astăzi, drumurile s-au despărțit și, deocamdată, se pare că nu mai este loc de reîntâlnire, și nici măcar de înțelegere reciprocă.

Mi-ar plăcea, răbdătorule cititor, să continui să mă încurc în etimologii, să pun cap la cap puzzle-uri geopolitice sau să mă delectez cu chestiuni baroce, dar nu mă pot opri din a-mi recrea în minte imaginile de sâmbătă, nu pot să nu văd în spatele fiecăruia dintre acești oameni care apar în videoclipuri, pe „celălalt” care se află în mijlocul unui război atroce, supus capriciului sorții sau hazardului traiectoriei unei rachete, nu mă pot opri să mă gândesc la acea mamă care își strânge în brațe fetița – ambele înghesuite într-o cadă – în timp ce pereții se scutură și plăcile de faianță devin proiectile improvizate, la acei bunici care nici măcar nu-și pot purta singuri de grijă, la strigătele de ajutor venite din toate părțile, la răniții care se zvârcolesc de durere în mijlocul nopții reci și crude de iarnă, la vocea spartă a pompierilor care speră în zadar ca un fir de glas să scape din dărâmăturile a ceea ce a fost o clădire, o locuință, ceea ce în câteva secunde a devenit mormânt de ciment și neantul însuși.

Din 29 decembrie, teroriștii au lansat peste 500 de rachete și sute de drone kamikaze peste teritoriul ucrainean. Pare o cifră goală, una dintre miile de statistici pe care internetul ni le oferă zi de zi, dar acele dispozitive perfide au provocat moartea a zeci de ființe umane și sute de răniți, de ucise vieți nevinovate care nu ar fi trebuit să părăsească această lume, cel puțin nu atât de grabnic. Într-o singură noapte, au aruncat o combinație mortală de peste 100 de rachete asupra capitalei Ucrainei. În fiecare atac, se sting pentru totdeauna zâmbetul unei femei, visele unui copil, bătrânețea liniștită a unui bunic… ar putea fi părinții tăi, copiii tăi, prietenii tăi, oricare dintre cei dragi. Și, permite-mi îndrăzneala: aș putea fi eu, sau tu, dacă în loc să te naști aici, te-ai fi născut în orice colț al geografiei ucrainene. Practic asta au încercat să ne arate astăzi la București.

Este important de adăugat că, dacă nu ar fi sistemele de apărare antiaeriană puse la dispoziție de aliații occidentali, adăugate profesionalismului și eroismului apărătorilor ucraineni, numărul victimelor ar fi mult mai mare. Dar resursele se epuizează și astăzi este imperativ să se ceară guvernelor să mărească ajutorul în ceea ce privește echipamentele de apărare, astfel încât Ucraina să poată să-și apere cerul și locuitorii. Este vital ca Ucraina să reușească să oprească invadatorul și să-l respingă până la acele limite pe care nu ar fi trebuit să le depășească niciodată. Ceea ce este în joc aici nu este doar supraviețuirea Ucrainei, ceea ce este în pericol este existența Europei și a lumii civilizate în întregimea ei.

Ucraina se confruntă cu jertfa multor fii ai săi, dar această adâncă suferință nu este altceva decât preludiul unei mari victorii. Victoria libertății asupra sclaviei pe care Rusia, încă o dată, a vrut să i-o impună. Ucraina a suferit cândva greutatea lanțurilor și nu are de gând să renunțe la lupta pentru libertate. Se face astfel ecoul cuvintelor scriitorului J. Vargas Vila:

„Cine nu are o Patrie liberă, nu are Patrie… Tirania, care ucide toate drepturile, nu creează decât o singură datorie: aceea de a o combate. Oricine luptă fără succes cu tirania este un martir, indiferent de măreția încercării sale; și oricine reușește să o învingă este un erou, indiferent de gestul brațului său.”

***

Alte imagini de la protest

Interviu al Ambasadorului Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, în timpul acţiunii în sprijinul Ucrainei din 6 ianuarie 2024.
Sursa: B1TV / Reporter: Antuanela Răileanu: