Analistul politic Andrei Schwartz a vorbit pentru Adevărul despre ezitările Iranului și ale principalilor săi aliații, Hamas și Hezbollah, în atacarea Israelului, deși cu câteva zile în urmă, SUA și Israel au avertizat că un atac iranian este iminent. Iranul amenințase cu represalii, ca răspuns la uciderea de către Israel, la Teheran, a șefului Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeg.
Schwartz a mai vorbit despre ajutorul pe care Iranul îl primește de la Rusia, China și Coreea de Nord și despre temerile Occidentului de a acționa drastic împotriva acestor regimuri criminale. Analistul a atras de asemenea atenția asupra valului de antisemitism din Occident încurajat de serviciile rusești încă din timpul URSS.
„Sunt două ipoteze pe care le-aș lua în calcul. Prima linie este aceasta că s-au exercitat presiuni asupra Iranului și s-a explicat foarte clar atât prin intermediul ministrului de extern al Ungariei, Sijarto, cât și prin alte canale de comunicare de către Statele Unite, dar și de către Israel. S-a prezentat clar că dacă atacul Iranului va fi de aceeași intensitate precum cel de la mijlocul lunii aprilie sau chiar va fi de un nivel mai înalt și se produc pagube materiale însemnate, dar, ceea ce este mai important, dacă sunt atacate ținte civile, orașe israeliene, spitale și se produc victime în rândul populației civile, atunci răspunsul Israelului împreună cu cel al Statelor Unite va fi devastator”, explică analistul.
Vizate de un răspuns ferm ar fi în acest caz centrele strategice ale Iranului, industria petrolieră, care produce o bună parte din veniturile statului, dar și instalațiile și industria care își propune să producă arme nucleare, scrie Adevărul.
„Bineînțeles că vor fi loviți și liderii regimului iranian, în frunte cu însuși Ayatollahul Khamenei, deci acest mesaj a fost transmis, din câte înțeleg, foarte clar. Din păcate, având în vădere natura fanatică a fundamentării logicii strategice a conducătorilor vremelnici ai Iranului, chiar dacă din păcate sunt la putere deja de 45 de ani, logica aceasta a faptului că ei ar putea fi distruși dacă lansează un atac devastator asupra micului stat Israel nu prea stă în picioare în analiza mea pentru că la fel trebuie să ne gândim și la ce s-a întâmplat pe 7 octombrie – nici liderii Hamas nu au ținut seama de impactul răspunsului israelian la masacrul comis”, mai spune Schwartz.
De asemenea, el explică eșecul leadership-ului israelian, care nu a putut să anticipeze ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie.
„Până la urmă, logica leadership-ului israelian a eșuat, atât a conducerii politice cât și a cele militare și a celor care fac legătura, să zicem, între cele două, adică a serviciilor de intelligence. Și a eșuat pentru că gândirea liderilor israelieni este una normală și au considerat că și liderii Hamasului își doresc perpetuarea puterii lor în Fâșia Gaza. Deci prea puțini au fost cei care, pe baza a ceea ce se putea vedea acolo în antrenamentele teroriștilor Hamas, au anticipat că aceștia ar putea să facă un masacru precum cel de pe 7 octombrie. Au eșuat la fel precum serviciile de intelligence din SUA când a fost vorba de 11 Septembrie. Iar toate astea se întâmplă pentru că gândirea noastră nu este proactivă, tocmai pentru că ne lipsește acest sâmbure al demenței ideologizate religioase, care preferă moartea vieții”, subliniază expertul.
Iranul, ajutat de Rusia, China și Coreea de Nord să obțină bomba nucleară
„Rusia, China și Corea de Nord ajută de zeci de ani la dezvoltarea acestei capabilități nucleare (a Iranului n.ed. ILD), considerând că în acest fel, mai ales pentru China și pentru Rusia, pot să destructureze ordinea mondială bazată pe reguli, condusă de Statele Unite după cel de-Al Doilea Război Mondial și cu siguranță după căderea Cortinei de Fier și ulterioar a URSS în asamblu”, explică Schwartz.
„Iranul se află actualmente undeva la un interval de două săptămâni până la două luni, până la a putea finaliza, a închide într-un înveliș o bombă. De fapt, ei au cantitatea suficientă de uraniu îmbogățit pentru a-și pune la punct primele arme nucleare, pentru două până la patru bombe nucleare. Și e doar începutul. Iar rachetele iraniene cu focoase nucleare ar avea o rază de acțiune ce ar ajunge până în Portugalia, la limita vestică a UE”, avertizează analistul.
“Întotdeauna ne-am temut, noi Occidentul, să acționăm în mod drastic ca să blocăm regimurile criminale”
„SUA au condus acel grup de țări care au negociat cu Iranul și în 2015, nu au reușit să prevină să ajungem la acest stadiu. Dar să nu uităm faptul că au eșuat și în perioada administrației Clinton în cazul Coreei de Nord, când nu au reușit să oprească Phenianul să devină o putere nucleară. Întotdeauna ne-am temut, noi Occidentul, să luăm decizii, să acționăm în mod drastic în așa fel încât să blocăm asemenea regimuri criminale din a deține armele acestea care sunt cu o asemenea putere distructivă. Singurul stat care a luat măsuri decisive a fost Israelul, care prin distrugerea reactorului din deșertul sirian a reușit să prevină ca Siria lui Bashar al-Assad să devină o putere nucleară, la fel precum a făcut cu reactorul Osirak din Irak în 1981”, adaugă Schwartz.
Israelul avetizează de fiecare dată populația civilă înaintea unui atac
Hamas maximizes harm to civilians in Gaza by hiding behind them.
— Israel Defense Forces (@IDF) October 13, 2023
The IDF minimizes harm to civilians in Gaza by dropping endless flyers urging them to leave harms way. pic.twitter.com/zLXmQDj5TT
Despre răspunsul Israelui la atacurile din 7 octombrie, Schwartz spune că “încă de la începutul războiului, Israelul a notificat de fiecare dată populația civilă că urmează să lovească într-o anumită zonă. Au existat foarte puține excepții de la această doctrină, chiar dacă asta poate părea complet ilogic. Cum să-ți avertizezi dușmanul că îl vei lovi în acea zonă, va evacua. Și cu toate acestea, Israelul exact asta face. Pentru fiecare lovitură, există o echipă de avocați din departamentul juridic al Armatei Israelului care, împreună cu strategii militari, judecă fiecare situație și aprobă sau refuză să aprobe lovirea unor anumite ținte. De ce? Pentru că în zonă s-ar putea afla civili sau prea mulți civili, prea mulți membri ai familiei unui lider terorist. Este o situație de tip solomonic imposibilă, o situație pe care Israelul nu și-a dorit-o”, mai spune Scwartz.
Serviciile rusești promovează antisemitsmul în Europa și SUA
El a vorbit și despre faptul că partidele de extremă stânga din Europa, dar și facțiuni ale Partidului Democrat din SUA, se opun Israelului și îi susțin pe inamicii acestei țări scrie Adevărul. A fost și cazul studenților din marile universități americane, de regulă susținători ai cancel culture și woke și cunoscuți opozanți ai sistemului capitalist. Aici ar fi însă și mâna serviciilor de intelligence rusești, care au acționat încă de pe vremea URSS în SUA și Europa de Vest și au promovat antisemitismul, crede Andrei Schwartz.
„În primul rând există dovezi că agenții Iranului, dar și ai Rusiei, au incitat multe dintre acțiunile din Statele Unite, în special, dar nu numai. Acolo există deja anchete în desfășurare, de către FBI, de către Department of Justice. În Europa e mai greu, în afară de Polonia, de obicei, e mai greu să destructurezi și să anunți ce anume se întreprinde la nivel statal pentru a contracara și pentru a observa asemenea acțiuni de destructurare a societății. Acesta e un element, nu este suficient în a înțelege dinamica aceasta. Pe de altă parte, vorbeam de acțiunile Uniunii Sovietice. La fel, putem vedea, de dată mai recentă, de acțiunile statului Qatar, spre exemplu, dar și ale Chinei”, mai afirmă Schwartz.
De altfel, spune el, antisemitismul este prezent nu numai în rândul activiștilor de stânga ci și în rândul extremiștilor de dreapta, în Europa și nu numai.
„Aș spune că, până la urmă, am văzut cum extremele se pun de acord într-o singură privință, extrema stângă și extrema dreaptă, care se bat pe străzi. ANTIFA, de exemplu, extrema stângă, și Proud Boys, extrema dreaptă, din SUA, se pun de acord într-o singură privință, anume în ce privește ura lor față de evrei într-o formă sau alta”, adaugă el.
Politicieni și intelectuali români care fac jocurile inamicilor Israelului
De altfel, atrage el atenția, astfel de reacții au avut loc și în România, inclusiv în mediul universitar. La Cluj și București au existat cazuri, susține el, în care inclusiv anumiți profesori au arătat acest lucru.
„Aș mai spune un singur lucru. Am văzut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, spre exemplu, un grup de tineri și chiar de lectori și profesori universitari care s-au alăturat vocilor anti-israeliene, dar și la Universitatea București, la Facultatea de Sociologie. Unde au fost acești tineri atunci când mulți oameni din societatea civilă au ieșit să protesteze împotriva mașinăriei de ucis a lui Putin? Unde sunt ei atunci când uigurii din China sunt duși în lagăre de reeducare? Dar unde sunt și cei din statele arabe când când milioane de musulmani din China sunt duși pentru a fi reeducați și sunt obligați să se lase la o parte Islamul? Unde este atunci Qatarul? Unde este Iranul? Unde e Arabia Saudită? Păi vă spun eu: China cumpără din țările acestea, inclusiv din Iran, hidrocarburi, așa că și nimeni nu are nici o problemă când chinezii îi asupresc pe alți musulmani”, arată el.
Nu în ultimul rând, Andrei Schwartz consideră că inclusiv la Bruxelles și București există politicieni importanți care dau dovadă de ipocrizie și susțin inamicii Israelului.
„UE a alocat prea mulți bani către Gaza, din taxele și impozitele noastre. Și totul fără niciun fel de verificare, deși există dovezi că banii merg pentru manuale care incită la omorârea evreilor și care au dus, ulterior, de la idee la fapt. Inclusiv unul dintre cei mai importanți membri ai Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a refuzat să vadă faptele și datele oferite, și merge înainte pe această idee. A susținut că trebuie trimiși bani europeni și a spus că totul va fi controlat de la Bruxelles. Păi, până acum ce-au păzit? Asta e exact ca și cum am spune să trimitem bani Rusiei, populației din Rusia, că oamenii ăia suferă. Acum nu contează că banii nu vor ajunge la populație, la oameni, ci ar fi folosiți de Putin pentru a ucide copii ucrainieni.
O altă idee absurdă e de a cita, da, din datele oferite de Ministerul Sănătății al Hamas. Ok, poate că este într-adevăr o idee bună să facem asta, dar numai în măsura în care procedăm la fel și preluăm date de la Gherasimov, Șoigu și așa mai departe. Și de ce nu, chiar de la liderii Statului Islamic. De ce nu le-am preluat și pe acelea? Că și acolo erau copii care sufereau”, mai spune Schwartz.
Soluția ar fi una singură, în acest moment, consideră analistul. „Totul pornește si se termină cu educația. Dacă educăm oamenii, dacă educăm si politicienii, așa vom schimba totul”, conchide Andrei Schwartz pentru Adevărul.