Adevărul despre Teoria critică a rasei este titlul unui articol de opinie apărut zilele trecute în Wall Street Journal (WSJ). Autorul porneşte de la o temă apărută în dezbaterea dintre Trump şi Biden. Moderatorul Chris Wallace l-a întrebat pe Trump de ce le-a cerut agenţiilor federale să elimine instructajele angajaţilor despre sensibilităţile rasiale care vizează privilegiile populaţiei albe, cunoscute sub titlul generic de Teoria critică a raselor.

Răspunsul lui Trump: „Am terminat cu ele pentru că sunt rasiste.. Participanţilor li se cerea să facă lucruri nebuneşti.. Erau învăţaţi să urască ţara în care trăim.” Biden i-a replicat: „Nimeni nu face aşa ceva”.

Biden se înşală, mai scrie comentatorul WSJ şi oferă mai multe exemple. La o serie de evenimente organizate în cadrul Departamentului Trezoreriei şi în agenţiile financiare, instructorul de diversitate (!) Howard Ross le-a spus angajaţilor că „America a fost construită de oameni ţinuţi în sclavie” şi că toţi americanii albi sunt complici într-un sistem al supremaţiei albe…  În materialele care însoţesc cursul, instructorul susţine că albii au în caracter o pornire opresivă: „Albitudinea include privilegiul pielii albe şi supremaţia albă.”… Ross mai instruieşte managerii să organizeze „sesiuni de ascultare”, în care „angajaţii negri să poată vorbi despre propriile experienţe.. să li se poată vedea durerea”, timp în care angajaţii albi să accepte disconfortul situaţiei şi „să nu umple tăcerea cu propriile gânduri şi sentimente”… Pentru astfel de traininguri, Ross şi firma sa au primit în 15 ani 5 milioane de dolari. 

La Sandia National Laboratories, unde se creează tehnologie pentru arsenalul nuclear al SUA, conducerea a ţinut un curs segregat rasial: doar pentru angajaţii bărbaţi albi. Evenimentul susţinut de o companie cu numele White Men as Full Diversity Partners (Bărbaţii albi ca parteneri ai diversităţii totale) a urmărit analizarea „culturii bărbaţilor albi” şi asumarea răspunderii din partea cursanţilor ca deţinători ai privilegiilor de a fi alb, bărbat şi heterosexual. La unul dintre exerciţiile introductive, instructorii au scris pe tablă că cultura bărbatului alb poate fi asociată cu „suprematiştii albi”, KKK, „naţiunea ariană”, „şapca MAGA” şi „crimele în masă”. La finalul zilei, tranerii le-au cerut angajaţilor să scrie o scrisoare femeilor sau oamenilor de culoare. Unul dintre participanţi şi-a cerut iertare pentru privilegiile sale.

La Departamentul pentru Securitate Internă (DSI), instructorii pentru diversitate au ţinut un curs despre „microagresiuni” pe baza studiilor unui psiholog pe nume Derald Sue. Acesta susţine că americanii au fost educaţi cu o programă rasială, bazată pe falsuri, pe frici nejustificate şi pe credinţa în propria superioritate”, ceea ce le-a „inoculat social roluri de opresor”. Trainerii le-au mai transmis angajaţilor DSI că „mitul meritocraţiei” şi cel al „cecităţii cromatice sociale” reprezintă baza microagresiunilor rasiale şi a „microinechităţilor”. Instructorii au insistat că afirmaţiile „America este ţara oportunităţilor”, „oricine poate reuşi în această societate dacă munceşte suficient de serios” şi „jobul trebuie obţinut de persoana cea mai calificată” sunt rasiste şi nocive, de fapt un alt fel de a spune că „oamenii de culoare sunt leneşi sau incompetenţi”. Dacă un angajat alb nu era de acord cu această abordare, punctul său de vedere era respins şi etichetat drept „negarea rasismului individual”, care nu este altceva decât un alt tip de „microagresiune”.

Autorul articolului din WSJ, Christopher Rufo, urmăreşte de mai multă vreme materia instructajelor de antirasism plătite de instituţiile de stat din SUA.

Pe site-ul city-journal.org, el prezintă şi alte exemple în acest sens, cum ar fi cursurile organizate pentru „angajaţii albi ai municipalităţii” din Seattle, pentru a-i face pe aceştia să-şi analizeze „complicitatea cu sistemul supremaţiei albe”. Astfel, oamenilor li s-a explicat că albii au internalizat superioritatea rasială ceea ce îi face incapabili să aibă acces la propria umanitate creând prejudicii și afectând prin violență populația de culoare.

Instructorii au mai susţinut că individualismul, perfecţionismul, intelectualizarea şi obiectivtatea sunt toate vestigii ale acestei opresiuni rasiale, trebuind deci abandonate în favoarea principiilor justiţiei sociale.

Odată ce instructorii au introdus cadrul conceptual prin care populaţia albă şi cea neagră au fost asociate răului şi respectiv binelui, i-au încurajat pe angajaţii albi să „aibă dialoguri cu sinele, prin care să-și afirme complicitatea cu rasismul” și să lucreze la „dezbărarea de albitudine”. Parte a acestui proces presupune și renuțarea de către albi la conduita lor obișnuită, adică la „confort”, la „siguranța fizică”, la „statusul social” și la „relaționarea cu alte persoane albe”.

Un scriitor american a remarcat că limbajul nu este caracteristic trainingurilor de resurse umane, ci programării mentale de cult, prin faptul că încearcă să convingă oamenii că sunt predefiniți cu defecte, că le exploatează vulnerabilitățile emoționale și că îi rupe de relațiile pe care aceștia le au.

Christopher Rufo mai subliniază că acest training de „oprire a albitudinii” nu este ceva ieșit din comun în Seattle pentru că în ultimii ani, aproape fiecare departament al administrației orașului a fost implicat într-un program de luptă împotriva „supremației albe”. De pildă, agenția pentru șomaj a găzduit o conferință despre „decolonializarea muncii în colectiv”, Settle Public Schools a venit cu o programă şcolară în care matematica „spaţiului vestic” este asociată opresiunii populației de culoare, iar compania de electricitate a orașului a angajat o echipă care să lupte cu „rasismul structural” din cadrul instituției.