Despre legăturile lui Bill Gates cu China s-a tot scris în ultimul an în România, ignorându-se principala afacere a magnatului din China și subiectul real al conflictului dintre Bill Gates și administrația republicană Trump: firma TerraPower, specializată în energie nucleară, firma în care Gates a investit în ultimii 15 ani, al cărui proprietar și președinte al consiliului de administrație este și care urma să lanseze primele reactoare comerciale în China, cu masiva sponsorizare din partea statului chinez (miliarde de dolari) și cu sprijinul politic din partea conducerii chineze.

De ce în China și de ce cu sprijin politic: nu cum ar crede conspirationiștii români, că nu mai poate Bill de dragul comunismului, ci pentru că acolo poți ocoli reglementările stricte din Vest legate de energia atomică, pentru că era mai ieftină construcția și lansarea, dar mai ales pentru că statul chinez îi asigura inițial o piață masivă prin God-power-ul de care dispune (obliga consumatorii din zone geografice întregi să se alimenteze cu energie electrică de la tine, prin decizie). De ce ar fi făcut asta partidul comunist chinez, evident că nu din mărinimie sau din dragoste față de celebrul programator multimiliardar, ci ca să pună mâna pe (probabil) următoarea generație de tehnologie nucleară.

Care sunt avantajele acestei noi generații tehnologice nucleare cu “unda de deplasare”? În special două: funcționeaza în bună măsură cu uraniu “sărăcit”, aflat în cantități enorme în depozitele de deșeuri radio-active (numai în SUA sunt depozite de deseuri radio-active care ar putea asigura combustibil pentru 100 de ani acestor tipuri de centrale – deșeuri, deci gratis), ceea ce ar duce la profituri enorme datorită sursei ieftine de combustibil, împreună cu un grad sporit de siguranță, fiind concepută după accidentul de la Fukusima, pe principii menite să evite orice posibil astfel de incident.

Războiul comercial cu China lansat de administrația republicană dar și opoziția lui Rick Perry, șeful departamentului de energie al SUA, au blocat aceste planuri ale lui Gates în China.

Motivul opoziției lui Rick Perry e simplu: energia atomică se poate folosi și militar, nu doar comercial, nu a dorit să pună în mâna Beijingului următoarea generație de tehnologie nucleară (plus, evident, războiul comercial general cu China, declanșat de administrația americană sub Trump).

Așa s-a produs ruptura și așa a devenit miliardarul Gates mare adversar al administrației republicane, nu pentru himerele visate de conspiraționiștii de la noi: chip-uri în vacin pentru monitorizare și furt de organe și ce fabulații și fantasmagorii s-au mai scris pe la noi în ultimul an, sub stresul evident al pandemiei. Altfel, prin 2016 Bill Gates era foarte favorabil și admirativ față de Trump, pe care îl compara cu J.F. Kennedy și despre care spunea că e “foarte sofisticat”.

Totul până în 2018, când administrația i-a blocat investițiile energetice nucleare în China și când Gates “s-a sucit” la 180 de grade. Contrar viziunii copilărești-conspirative, miliardarii nu antipatizează-simpatizează politicieni pe baza de ochi frumoși, ci pe bază de interese economice clare.

Deci da, e într-adevăr vorba de bani, foarte mulți bani (odată lansate, aceste centrale ar aduce încasări de sute de miliarde de dolari) și de interese economice și politice. Dar cât se poate de reale, cuantificabile și “pământești”. Nu SF-uri cu chip-uri în creiere sau vaccin, cu “furat organe” și ce minuni mai visează unii sau alții.

Între timp, Departamentul pentru Energie al SUA a acordat o subvenție (asta e, cine e miliardar primește de peste tot, ban la ban trage) firmei lui Gates să pornească în SUA primul astfel de reactor.

De urmărit ce va face administrația Biden și dacă va permite Chinei să pună mână pe această nouă generație de energie nucleară (mă tem că există un risc enorm în acest sens), Jennifer Granholm, numită de Biden la Energie este pe de o parte mare avocată green-deal, pe de altă parte, nu neaparat foarte China-friendly, comparativ cu restul liderilor democrați.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

  1. Intrebarea daca China va “pune mina” pe noua tehnologie nucleara nu mi se pare relevanta. China VA ADOPTA aceasta tehnologie, fie prin Bill Gates, fie prin forte proprii.
    China si URSS-Rusia au adoptat tehnologiile nucleare, tehnologiile spatiale si alte tehnologii indiferent sau in pofida tuturor eforturilor de a o izola si a simțămintelor nejustificate de superioritate a anumitor elite din Vest.
    China stăpânește exclusiv producția de tehnologie energetica solara tocmai din cauza corupției totale a regimului Obama-Biden.
    Nu se poate uita imaginea tractoarelor care zdrobesc stocul societății falimentare Solyndra, după ce subsidiile guvernamentale s-au terminat.

    Întrebarea este dacă guvernul SUA va demonstra inteligenta minima de a dezvolta prima aceste noi metode energetice.

    Având în vedere adoptarea de către regimul Biden a intregii ideologii reactionare-malthusiane care respinge continuarea frackingului si a energiilor “clasice”, nucleare, sau cele bazate pe gaz și petrol, foarte puțin probabil ca SUA sa nu piarda trenul si de data asta.

  2. Apropo de teoriile conspiraționiste.
    Acum doua săptămâni eu si nevasta ne-am vaccinat anti-Covid.
    Va asigur ca am controlat cu atenție sticluța din mina surorii: nu era nici un chip.
    Ne-a durut bratul o zi si cu asta basta.
    Peste câteva zile primim porția a doua, impreuna cu toti cei in varsta de 60+.
    La sfârșitul lunii ianuarie vom avea imunitate deplina.
    Pina la sfârșitul lunii martie întreaga populație a Israelului va fi vaccinata.
    Paștele îl vom petrece cu toată familia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here