Nu am găsit între cei ce atacă discursul pro familie, fie în mainstream media ori pe platformele cluburilor progresiste, unul măcar să nu strige că e musai să fii filo-rus și comunistoid în gândire dacă aperi familia normală, monogamă.

Ești putinist, adica și filo-sovietic, până la urmă, când aperi familia formată din bărbat, femeie, copii. Nu aplauzi curajul și noutatea numirii unui ministru ori ambasador gay în avangardistele state europene? Trăiești în secolul trecut, retrogradule!

Merită, în condițiile astea, să vedem cum e cu ideologia celor mai avangardiști dintre avangardiști.

Temele omniprezente în discursul noii stângi, cum ar fi eliberarea societății de constrângerile definirii familiei naturale, libertățile sexuale pentru care se luptă acum orice progresist, impunerea respectului pentru o închipuită comunitate universală a homosexualilor, nu sunt nici pe departe produse de evoluția unor idei brevetate în anii 60 în Occident, ca urmare a unei presupuse evoluții a societății.

Nu e vorba de vreun progres al gândirii evoluatului om contemporan. Nici pe departe. Toate acestea sunt doar reafirmări fidele ale unei părți esențiale a doctrinei marxiste și ale unor programe politice explicite în directia “eliberării” sexuale din perioada de început a comunismului, având între scopuri și dizolvarea familiei naturale.

Încă de la socialiștii premarxiști au existat unii convinși că familia normală e indezirabilă pentru o societate evoluată în directia visată de Stânga politică. Charles Fourier, care e printre altele și cel care a brevetat noțiunea de feminism, e un bun exemplu în sensul ăsta. Iar Marx era convins că în forma sa normală familia e opresivă și că în viitoarea societate comunistă aceasta va fi substanțial schimbată. Oricum, în conceptia lui, odată cu apariția proletariatului erei industriale, familia, așa cum era cunoscută, începea deja să se descompună.

Pentru Engels, familia monogamă apăruse odată cu întărirea proprietății private, ca evoluție a societăților tribale unde, credea el, se practica un comunism primitiv, cu bunuri aflate la comun și fără să existe familia așa cum o știm – membrii triburilor trăind în promiscuitate, făra restricții pentru relațiile sexuale, iar copiii fiind legați mai mult de trib și mai puțin de părinții naturali.

August Bebel, unul dintre fondatorii social-democrației germane, membru fondator al SDAP (Sozialistische Arbeiterpartei Deutschlands) ajuns președinte al SPD (Sozialdemokratische Partei Deutschlands), a fost un alt adversar cunoscut al familiei monogame, având scrisă o carte destul de circulată în epoca, în care și-a expus ideile în acest sens – “Die frau und der Sozialismus” (1879).

Dar URSS a fost prima țară din lume care a legalizat homosexualitatea, avortul și a lucrat explicit pentru “emanciparea” femeii din legăturile “restrictive” ale familiei. Cele mai proeminente figuri ale acestui curent politic au fost Alexandra Kollontai și Gheorghi Cicerin, care au lucrat în politica externă a URSS ca exemple și simboluri vizibile ale emancipării comuniste de morala convențională a Occidentului, încă prea creștin, și a lumii întregi rămase în urma avangardistei URSS, până la urmă.

Alexandra Kollontai și Gheorghi Cicerin alături de Iosif Stalin și Vladimir Ilici Lenin în “Consiliul Comisarilor Poporului” (Sovnarkom), numele primului guvern al Rusiei format după Revoluția din 1917. Fotografia a fost făcută în perioada decembrie 1917 – ianuarie 1918. Click pe imagine pentru versiunea mărită. (alte detalii)

Gheorghi Cicerin a fost Comisar al Afacerilor Externe între 1918 și 1930, și unul dintre cei cinci care au prezidat prima ședință a Cominternului, pe data de 2 martie 1919. Alexandra Kollontai ocupase inițial un post foarte important în administratia sovietică de la Moscova, până să ajungă să lucreze în diplomație – fusese Comisar al Poporului pentru Asistența Socială.

Așadar, în anul 1918 comuniștii sovietici au dezincriminat avortul și homosexualitatea iar în 1926 au permis ca identitea de gen să poată fi aleasă ori schimbată de fiecare, după nevoi, chiar dacă aceasta nu reflecta realitatea biologică (citiți The October Revolution and LGBTQ+ Struggle).

De la momentul la care au pus mâna pe putere, comuniștii ruși au promovat Dogmatica marxistă a protopărinților socialismului, Marx și Engels, cu toate referirile acesteia la faptul că familia monogamă era parte fundamentală a proprietății burgheze, care urma să fie lăsată în urmă în mod natural odată cu evoluția către societatea Omului nou.

Blocurile sovietice de locuințe, cu bucătării, băi și toalete la comun erau proiectate și ca mediu potrivit pentru renunțarea la intimitatea familiei naturale, iar creșele pentru copii serveau și în scopul introducerii copiilor în familia extinsă a societății comuniste concomitent cu extragerea din familia “restrictivă” tradițională.

Chiar și atunci când Stalin a restrâns și apoi interzis homosexualitatea și avortul, Alexandra Kollontai și Gheorghi Cicerin au fost lăsați să lucreze în posturi proeminente din politica externă a URSS, în ciuda faptului că Cicerin era cunoscut pentru homosexualitatea sa, iar Kollontai rămăsese partizană feroce a dizolvării familiei naturale monogame.

Ambii supraviețuiesc fără probleme nebuniei epurărilor cărora le-au căzut pradă un număr imens de oameni de valoare din toate domeniile, dar și o mulțime de funcționari importanți din aparatul politic, alături de mulți apropiați ai lui Stalin care au fost umiliți în procese publice înainte să fie împuscați.

Asta în condițiile în care atât Kollontai cât și Cicerin proveneau din mari familii burgheze și aveau o educație înaltă, lucru care ar fi trebuit să îi facă ținte ideale pentru tribunalele staliniste. De asemenea, ambii fuseseră apropiați ai lui Troțki. Mai mult, avuseseră episoade publice de deviere de la linia principală a conducerii partidului stat. Astfel, Kollontai participase la mișcarea numită Opoziția Muncitorilor, condamnată la Congresul X al Partidului Comunist, în 1921, pentru facționalism. Apoi, mai grav, semnase “Scrisoarea celor 22” către Comintern, din anul 1922,  în care era exprimată nemulțumirea față de măsurile luate de Partidul Comunist împotriva Opoziției Muncitorilor; toate acestea după ce mai fusese violent criticată pentru că dispăruse din Moscova 10 zile, în 1918, împreună cu amantul ei, fără să anunțe.

Pe de altă parte, Cicerin reușise să își facă mulți dușmani în conducerea PCUS condamnând gesturile care puteau leza legăturile cu Germania, făcute de câțiva demnitari sovietici. Astfel, în 1927 a scris despre tovarășii care puneau în pericol relația cu Germania, iar în 1929 a trimis o scrisoare către Politburo pentru a condamna discursul lui Voroșilov din luna mai a aceluiași an, în care acesta atacase Republica de la Weimar. Abia în 1930 Cicerin e înlocuit de Maxim Litvinov, motivele reale fiind în primul rând medicale.

În 1927, într-o ședință a Comitetului Central, Stalin a declarat că cei care erau cunoscuți ca troțkisti puteau fi îndepărtați doar prin razboi civil (Leon Trotsky, The Revolution Betrayed: What Is the Soviet Union and Where Is It Going?, p. 279, Pathfinder ). Kollontai și Cicerin puteau fi numiți cu ușurință troțkisti…

Convingerea mea e că au fost lăsați să își continue munca deoarece reprezentau o parte foarte importantă a concepției despre Omul nou pe care rușii încă “neevoluați” o cam refuzaseră, dar care urma să revină în prim plan îndată ce societatea sovietică ar fi “evoluat” suficient. Așadar cei doi exponenți ai abandonării moralei în ceea ce privea familia și viața intima, Kollontai și Cicerin, erau prea importanți pentru comunism, deci chiar și pentru Stalin. Dacă în anii 20-30 nu puteai vorbi public despre criza alimentară din URSS, puteai în schimb să vorbești despre cât de importantă este libertatea sexuală pentru sănătatea tovarășilor. Dezbaterea pe tema asta s-a ținut public și serios în acest caz și, oarecum neașteptat, mujicii nu s-au repezit la libertinaj (în fine, nu mai mult ca înainte), iar tovarășele nu s-au oferit poporului la liber. Într-un studiu al savantul sovietic Israel Gelman, publicat în 1923, rezultatele arătau ca bărbatul sovietic încă vedea căsătoria ca pe un ideal, iar femeia sovietică visa mai mult la romantismul unei relații stabile, decât la libertinaj.

Asadar, mai era de lucru până la făurirea Omului nou.

Stalin înțelege momentul și menajează la capitolul ăsta sentimentele supușilor din Imperiu. Și astfel, avem o situație stranie, în care cel care avea răbdare să semneze cu mâna lui, ore întregi la rând, mii de ordine de execuție a unor nevinovați, devine un “apărător al familiei”.

Criminalul fără egal în istorie, care gândea la rece uciderea genocidară a zeci de milioane de oameni, apără morala publică de homosexuali și redeschide, în acelasi timp, câteva biserici care scăpaseră furiei bolșevice de până atunci. Cel care nu dădea pe viața unui om nici o ceapă degerată, interzice avortul… Într-un fel straniu, situația aduce cu ce se întamplă azi în Rusia, unde Putin e prezentat de propaganda kremliniană ca “apărător al familiei și valorilor morale creștine”, chiar dacă a ordonat atacul și ocuparea unei părți din Georgia, ocuparea Crimeei și invadarea Estului  Ucrainei; menținerea conflictelor înghețate de prin alte foste republici sovietice, asasinarea jurnaliștilor critici la adresa lui, în fine, acțiuni care au produs împreună zeci de mii de morți și milioane de refugiați în ultimii ani.

Revenind la Alexandra Kollontai, este de ce era greu să fie contrazisă și condamnată, alături ceilați activiști uciși de Stalin.

“Familia și căsătoria sunt categorii istorice, fenomene care se dezvoltă în conformitate cu relațiile economice care există la nivelul dat de producție. Forma căsătoriei și a familiei este astfel determinată de sistemul economic al epocii date și se schimbă odată cu modificarea bazei economice a societății. Familia, la fel ca guvernul, religia, știința, morala, legea și obiceiurile, face parte din suprastructura care derivă din sistemul economic al societății”. (Alexandra Kollontai, 1921)

Ce om de stânga ar putea contrazice toate astea?

Mai departe, să vedem cu ce a mai îmbogățit A. Kollontai nebunia comunistă:

“Conservarea reglementărilor căsătoriei creează iluzia că colectivul muncitorilor poate accepta “cuplul” cu interesele sale speciale, exclusive. Cu cât sunt mai strânse legăturile dintre membrii colectivului, în ansamblu, cu atât e mai puțin necesara consolidărea relațiilor maritale. În al doilea rând, morala comunistă cere educarea generației tinere în responsabilitatea colectivă și a conștiinței că dragostea nu este singurul lucru din viață (acest lucru este important în special în cazul femeilor…). Dragostea este doar un aspect al vieții si nu trebuie să i se permită să umbrească celelalte fațete ale relațiilor dintre individ și colectiv. Idealul burgheziei a fost cuplul căsătorit, unde partenerii s-au completat reciproc atât de complet încât nu aveau nevoie de contact cu societatea. În opinia moralității comuniste, dimpotrivă, generația tânără trebuie educată astfel încât să se dezvolte pe deplin personalitatea individului, iar persoana cu multiple interese are contact cu o serie de persoane de ambele sexe. Comunitatea morală încurajează dezvoltarea multor și variate legături de dragoste și prietenie între oameni. Ideea veche era “totul pentru cei dragi”; moralitatea comunistă cere in schimb totul pentru colectivitate.”

Si putin mai hardcore, de aceeași Kollontai:

“În interesul colectivității, morala comunistă critică și persoanele ale căror relații sexuale nu sunt construite pe atracție fizică, ci pe calcul, obișnuință sau chiar afinitate intelectuală. Având în vedere necesitatea de a încuraja dezvoltarea și creșterea sentimentelor de solidaritate și de a întări legăturile colectivului de lucru, trebuie în primul rând stabilit că izolarea “cuplului” ca unitate specială nu răspunde intereselor comunismului. Morala comunistă impune educarea clasei muncitoare în tovărășie și fuziunea inimilor și minților membrilor separați ai acestui colectiv. Nevoile și interesele individului trebuie să fie subordonate intereselor și scopurilor colectivului. Pe de o parte, prin urmare, obligațiile familiei și căsătoriei trebuie să fie slăbite, iar pe de altă parte, bărbații și femeile trebuie să fie educați în solidaritate și subordonarea voinței individului față de voința colectivului. Chiar și în stadiul incipient, republica muncitoare cere mamei să învețe să fie mame nu numai ale propriului lor copil, ci și al tuturor copiilor muncitorilor.”

Bun, se poate spune că unii dintre progresiștii zilelor noastre nu ar fi gata să meargă atât de departe, deși e evident că asta e direcția către care se duc iarăși, oarecum inevitabil, toate triburile feministe, gay pride-iste, în fine, progresiste. Acesta a fost și drumul Alexandrei Kollontai, după cum ea însăși marturiseste:

“Femeile și soarta lor m-au preocupat toată viața, iar grija pentru ele m-a adus la socialism.”

La momentul de față, un număr tot mai mare de feministe înrăite și socialiști de rit nou vorbesc despre legăturile dintre proprietate, “supremația bărbătului”, în fine, economie și sexualitate.

Numai că feminismul contemporan are și zone unde se desparte de dogmatica comunistă modelată de concepțiile rigide ale Alexandrei Kollontai! Asta nu are cum să fie un lucru rău, ar gândi orice om întreg la cap. Numai că diavolul are căile lui… Și iată, o bună parte din mișcarea feministă contemporană glorifică prostituția ca fiind “expresia libertătii de alegere a femeii”, de “a-și exprima liber sexualitatea” și “ființa sexuală”. „Proud to be a prostitute” e un slogan susținut de bună parte din mișcarea feministă contemporană… Asta chiar dacă marea teoreticiană a feminismului, atât de reeditată și indelung citită și citată în universitatile occidentale a condamnat categoric prostituția. În fine.

Ce ar fi la orizont, la capătul drumului, dacă toți acești militanți ar ajunge legiuitori unici peste viețile tuturor, pe care le-ar schimba în modelele închipuite de ei? Omul nou! S-ar putea spune că e greu de crezut că ăsta e comunismul, de vreme ce cei care am trăit și pe vremea lui Ceauseșcu ne amintim cât de austeră, gri și “conservatoare” era morala publică, dar atunci eram abia la intrarea in SSMD (Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată). Mai aveam până să ajungem să mâncăm toți la un loc, să ne ținem copiii toți împreună și să dormim în dormitoare cu sute de paturi. Aia urma să fie Epoca de Aur a comunismului, în care femeile ar fi putut pretinde că sunt bărbați și bărbații, femei, iar singura familie ar fi fost adunarea tuturor celor din lagăr. Și toate culorile curcubeului LGBTQ+ s-ar fi amestecat, în sfârșit. Atât doar că amestecând toate culorile curcubeului nu poate să iasă decât culoarea gri.

• Citiți și al doilea episod al seriei: Amintiri despre viitorul LGBT: Pedofilia, drept al Omului nou

• Episodul 3: Amintiri despre viitorul LGBT: Istoria unui dezastru