FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

298 de ani de la martiriul Brâncovenilor

Istoria ne spune că domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a fost supranumit de către turci – nu fără interes şi nu fără invidie – Altîn-Bey, adică Prinţul Aurului. Erau vremuri tulburi, în care trebuia să dai mereu galbeni sultanului, vizirilor, bey-lor şi altor slujbaşi otomani ca să stai în scaunul domnesc. N-a rămas nimic din aurul voievodului, mult sau puţin, cât o fi fost. Însă de pe urma domniei sale de 25 de ani au rămas unele din cele mai frumoase clădiri din evul mediu târziu românesc construite într-un stil arhitectonic care-i poartă numele ce încânta prin formele domoale şi aerul molcom, cum ar fi mănăstirea Hurezi, Palatul Mogoşoaia sau biserica Sfântul Gheorghe-Nou. Constantin Brâncoveanu a fost un domn chivernisit, bun administrator şi bun diplomat, ştia cum să trateze şi cu slujbaşii Porţii otomane, ştia şi cum să le vorbească austriecilor, moldovenilor sau muscalilor.

Dar trădarea a fost cea mai mare meteahnă a boierimii din cele trei ţări române. Pentru scaunul domniei sau pentru a-şi vedea un competitor îngenunchiat, sărac sau chiar mort, boierii munteni, moldoveni şi aristocraţii ardeleni au practicat pe scară largă vânzarea, delaţiunea, ponegrirea şi răstălmăcirea unor fapte. Printre victimele trădărilor boiereşti s-a aflat şi Constantin Vodă Brâncoveanu, căruia i s-a luat domnia pe 24 martie 1714, în Săptămâna Mare, deci a fost mazilit, cum se spunea în acele vremuri prin Mustafa-Aga, trimisul sultanului şi culmea ironiei, bun prieten cu domnitorul. Sursele istorice vorbesc despre uneltirile neamului Cantacuzinilor, în special de mâna faimosului scriitor, stolnicul Canstantin Cantacuzino care ar fi condus la arestarea şi trimiterea la Istanbul a fostului domn, a celor patru fii ai săi, a ginerilor şi a doamnei Maria.

Ajunşi în capitala Imperiului Otoman pe data de 17 aprilie 1714, Constantin Brâncoveanu, fii săi şi ginerii au fost închişi în închisoarea Edicule, sau Cele Şapte Turnuri. Tot ce s-a petrecut mai apoi în fostul Constantinopole cu Constantin Brâncoveanu şi familia sa se explică prin lăcomia fără margini a sultanului care, timp de aproape 4 luni l-a torturat pe fostul voievod pentru a-i smulge mărturisiri cu privire la avere. Constantin Gane în Trecute vieţi de doamne şi domniţe spune următoarele:

„Începură caznele, pentru a face pe Brâncoveanu să mărturisească, până la cel mai mic amănunt, averea lui din ce se compune, unde sunt toate sculele, la ce bănci din ce ţări are banii depuşi. Trei luni, patru aproape, au ţinut torturile acestea: fier roş pe piept, cercuri în jurul capului. Dar ceea ce a fost mai grozav e că uneori era supus la chinurile acestea faţă de copiii lui, şi chiar faţă de doamna Maria, despre care nu putem pricepe astăzi cum de-a putut răbda aceste orori, fără a înnebuni”.

Sultanul Ahmed i-a cerut pe 14 august lui Brâncoveanu să-i spună unde are ascunse cele 20000 de pungi cu galbeni. Hărţuit, bolnav şi sătul de cererile neruşinate ale turcilor, Brâncoveanu l-a blestemat pe vizir şi pe însuşi padişahul, „umbra lui Allah pe pământ”, cum spune Gane. De data aceasta reacţia a fost rapidă. A doua zi pe 15 august, de Sfânta Maria, la orele 9 dimineaţa, peste drum de Galata, la porţile seraiului împărătesc au fost aduşi Constantin Brâncoveanu, ginerele său Enache Văcărescu şi cei patru fii, toţi dezbrăcaţi la cămaşă. Brâncoveanu împlinea 60 de ani chiar în acea zi dar a avut parte de chinul de a-şi vedea fiii şi ginerele decapitaţi unul câte unul pentru că n-au acceptat să treacă la islam. Padişahul voia să dea o satisfacţie religioasă mulţimii de mahomedani din piaţă aşa că le-a cerut condamnaţilor să abjure în schimbul vieţii.

Ziarul Lumina de duminică ne spune ce a urmat:

Înainte de a fi executaţi, Sfântul Voievod Constantin i-a întărit pe fiii săi (şi pe ginere, n.n) prin urmatoarele cuvinte:

„Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-va aminte de Sfântul Pavel, ce zice că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici altă orice nu-l va despărţi de Hristos, că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ce o va da Hristos.

Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa; mai bine să mori de o mie de ori decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ”.

Cele 6 capete au fost înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile oraşului iar seara au fost readuse în serai. Trupurile martirilor au fost aruncate în Bosfor, dar la căderea nopţii au fost recuperate de oamenii patriarhului şi îngropate în vechea mânăstire zidită de împăratul Ioan Paleologul pe insula Halki, în arhipelagul Prinkipo din Marea de Marmara. Rămăşiţele lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse în ţară în anul 1720 de doamna Maria şi îngropate în biserica Sfântul Gheorghe-Nou.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

16 Comments

  1. bugsy
    15 August 2012

    @Francesco, felicitari pentru articol.

    Stii, se spune ca adevaratul motiv pentru care Brancoveau a fost arestat si apoi condamnat la moarte a fost politica demografica din timpul domniei sale. Datorita lui Brancoveanu, oamenii erau dispusi sa nasca copii. O adevarata politica demografica ce viza sporirea natalitatii asigurand conditii bune de viata, educatie, etc. Greu de acceptat asa ceva pentru otomnai!

  2. Francesco
    15 August 2012

    E o zi deosebita astazi Bugsy, cu bucurii dar si de aducere-aminte.
    Multumesc pt. aprecieri.

    Felicitari Mariilor, Marianelor si Marianilor de ziua aceasta!

  3. Tudor Severin
    15 August 2012

    Brancoveanu?!
    Asta da fanatic si habotnic religios !
    A murit ca un prost… Deh, daca a crezut in basme si povesti, in loc sa isi vada interesul.

  4. Tudor Severin
    15 August 2012

    Nu a fost martir. A fost un prostanac fanatic si orgolios pana la idiotenie.

    A sfidat Inalta Poarta , dar asta e cu totul alta poveste… Intr-un conflict exista invinsi si invingatori. Brancoveanu Prostovanu a avut ghinionul sa se numere printre invinsi(tot datorita neamului lui romanesc – asta a propos de tradatori).
    Turcii aveau obiceiul sa ii scurteze de cap pe dusmani. Nu erau singurii. In acele vremuri , astfel de obiceiuri sangeroase tineau de ‘normalitate’. Sa nu uitam ca nici noi(sau altii) nu eram fecioare…
    In Islam, atunci cand cineva se converteste, i se iarta toate pacatele. Incepe totul de la 0, ca un nou nascut.Cel putin asta spun preceptele religoase islamice. Drept urmare, turcalaii, au fost cinstiti si i-au spus adevarul. Adica i-au explicat dobitocului ca daca se converteste la Islam ei nu prea ar mai avea ce sa ii faca si ar fi obligati sa il ierte oferindu-i un nou inceput.
    Cam acesta este adevarul obiectiv.
    Insa daca o luam dupa adevaruri scornite de personaje gen Sergiu Nicolaescu :)) si altii asemenea…

  5. Imperialistu'
    15 August 2012

    Ba, da’ tu esti chiar frustrat! ???? Ba chiar frustrat si filoislamist, ca toti bolovanii contemporani. Stii care este „adevarul obiectiv”, Tudore? Ca Brancoveanu a murit nu pentru ca era mai prost decat Tudor Severin, ci pentru ca spre deosebire de Tudor Severin care si-ar vinde-o si pe ma-sa pentru a-si scapa pielea, domnitorul muntean avea principii. Stii ce-s alea? Daca nu, cauta-n DEX.

  6. Tudor Severin
    15 August 2012

    O da ! Avea principii… HIH HIH HIH HIH…
    Fugi bre tare !
    Era fanatic ! Era un fanatic religios ca toti fanaticii(fie ei musulmani, crestini sau mai stiu eu la ce pietre lucitoare inchinatori)!
    Bre, eu cred ca voi aici pe blog aveti o problema, cum va contrazice cineva … HOP ! o dati ca suntem ‘filoislamisti’, ca o fi ca o pati(si asta doar atunci cand altul vine cu contra-argumente mai bune decat ale voastre, lasandu-va cu ismenele in vine). =)))
    Nu bre ! Sunt un simplu om caruia ii mai si place sa gandeasca din cand in cand. Am incercat sa iti explic pe scurt cam cum a stat treaba. Dar daca tu insisti sa ” Nu si Nu. Batman … Batman” . Imi pare rau ca m-am obosit sa comentez aici.
    Noapte Buna !

  7. Imperialistu'
    15 August 2012

    Tu chiar ai tupeu, stimabile! Cum numesti cetateanul care cauta scuze 1. pentru violarea unor copile ca urmare a aplicarii modelului Mahomed si 2. convertirea sub amenintarea sabiei Islamului? Eu il numesc filoislamist, desi poate ca mai corecta ar fi denumirea de „tovaras de drum” sau „coada de topor”.

  8. Tudor Severin
    15 August 2012

    Bre, pastreaza directia si nu fii mocofan.
    Ai incurcat articolele.
    Comenteaza la subiect !

    Eu zic sa mergi la somnic. Dimineata , cand te vei trezi, sa citesti din nou expunerea mea scurta si obiectiva(zic eu) despre cum a stat cu adevarat situatia in legatura cu idiotul de Brancoveanu.
    Vad ca tu o tot dai cu convertirea sub amenintare…
    Afla, ‘stimabile’, ca in islam nu exista convertire cu forta ! Un musulman nu are voie sa faca prozelitism si nici sa forteze pe cineva sa se converteasca . Mai citeste ! Mai studiaza !
    Daca vrei sa invingi , trebuie mai inainte sa iti studiezi ‘dusmanul’ !
    Eu te asigur ca turcalaii au fost chiar foarte corecti cu prostovanu’. Era obligatia lor de a-i spune despre sansa pe care o avea. Dar nu a sunat ca un santaj , asa cum vor unii (regizor de film sau istorici semidocti) sa para .

  9. Tudor Severin
    15 August 2012

    Completare:

    Nu am cautat scuze nimanui, ci doar am dorit sa iti arat ca esti orb si obsedat de niste idei infecte.
    Am cautat sa iti arat ca nebunia si crima se regaseste peste tot daca o cauti. Dar se pare ca voi nu doriti sa aratati asta …

  10. Imperialistu'
    15 August 2012

    Nu am cautat scuze nimanui

    Asta este o minciuna ordinara, evidenta pentru oricine are ochi sa citeasca.

    P.S. In ceea ce priveste convertirea cu forta, fa bine si citeste-ti mesajele – chiar si tu ai recunoscut ca lui Brancoveanu i s-a oferit convertirea sau moartea.

  11. emil
    15 August 2012

    Tudor Severin. Spui:

    Un musulman nu are voie sa faca prozelitism…

    Fals. Habar nu ai despre ce vorbesti, ori minti deliberat… ceea ce in islam se numeste taqiyya.
    Prozelitismul este sanctionat drept o datorie in traditia islamica, singura diferenta de interpretare constind in universalitatea acestei obligatii: o scoala de interpretare a surselor islamice (Coran si Hadiths) sustine ca da’wa (literal „invitatie” in araba si conceptual „invitatie la dreapta credinta”) este datoria unui numar restrins de musulmani, specializati in prozelitism, iar o alta scoala afirma ca da’wa este datoria oricarui musulman.
    Pina si wikipedia afirma clar:
    In Islamic theology, the purpose of Da‘wah is to invite people, both Muslims and non-Muslims, to understand the worship of God as expressed in the Qur’ān, as well as to inform them about Muhammad.[1] As directed to non-Muslims, it consists of proselytizing.

    Nu de alta, dar netul e plin de lamuriri despre da’wa, provenind de la musulmani. Cum ar fi aceasta pagina in care Bismillah Rahman Raheem raspunde unei drept-credincioase dornica sa faca prozelitism, dar nesigura cum sa procedeze. BRR incepe astfel raspunsul sau:

    Thanks for your question about your good question concerning the spreading of Islam. This indicates a strong commitment from you to share this message of worshipping Allah as One God, Alone and without any associates or partners. This is a basic duty for each of us as Muslims.

    Dawah is a word in Arabic that means „to invite” or „to offer to share.” This is a very important part of being a Muslim and it can be somewhat difficult at times.
    ….
    Keep in mind at all times that you are on a special mission to deliver a message of inviting people to worship Allah according to the way that He wants to be worshipped. You are to call them to know the truth and how to follow it. You do this with both your kind words and correct actions.

    ISLAM TOMORROW – Q. & A.

    Alta sursa islamica explica cum trebuie facut prozelitismul islamic – da’wa – in scolile din SUA:
    Education – DAWA IN PUBLIC SCHOOLS

    Si acum sa ne intoarcem la afirmatia ta: Un musulman nu are voie sa faca prozelitism.

  12. TalobLong
    15 August 2012

    saracu’ Severin, el vorbeste aiurea de dragul vorbitului ca sa se dea important. el nu’si da seama ca toti raspundem pt tot ce spunem

  13. bitter song
    15 August 2012

    TUDORICAAA SEVERICAAA , SAU CUM TE NUMESTI DE FAPT!!!!? LA TALICA ; MINTEA-I DOAR …IN NADRAGI, SAU MA ROG, IN SHALVARI ! DESPRE MORTI ; NUMAI DE BINE ! SHALOM !

  14. Provita Bucuresti
    15 August 2012

    Prieteni, bun re-gasit.

    Confirm ce s-a scris mai sus. Adevaratul motiv al condamnarii lui Brancoveanu a fost politica demografica natalista, aflata in evidenta divergenta cu cea acceptata de stapanirea otomana. A se vedea, mutatis mutandis, si exemplul Poloniei anilor 40-50, cand intai Hitler si apoi conducerea sovietica au legalizat avortul ca metoda de reducere a populatiei polone.

    Din acest motiv sf. Brancoveni sunt patronii spirituali ai miscarii provita romanesti.

    Dumnezeu sa ne ajute!

  15. calehari
    15 August 2012

    INCREDIBIL!!

    Brancoveanu?!
    Asta da fanatic si habotnic religios !
    A murit ca un prost… Deh, daca a crezut in basme si povesti, in loc sa isi vada interesul.

    Nu a fost martir. A fost un prostanac fanatic si orgolios pana la idiotenie.

    O da ! Avea principii… HIH HIH HIH HIH…
    Fugi bre tare !
    Era fanatic ! Era un fanatic religios ca toti fanaticii(fie ei musulmani, crestini sau mai stiu eu la ce pietre lucitoare inchinatori)!

    Bre, pastreaza directia si nu fii mocofan.
    Ai incurcat articolele.
    Comenteaza la subiect !

    Eu zic sa mergi la somnic. Dimineata , cand te vei trezi, sa citesti din nou expunerea mea scurta si obiectiva(zic eu) despre cum a stat cu adevarat situatia in legatura cu idiotul de Brancoveanu.

    Un dement, un dezaxat, un client al balamucului, ce i-a sarit gardul pentru a ateriza pe ILD! Culmea este ca aici, in loc sa fie interzis si trimis unde ii este locul, se sta de vorba cu el, probabil cu speranta utopica ca ar putea fi vindecat! IN-CRE-DI-BIL!
    Comentariile lui troneaza si acum, la atatea ore dupa ce au fost facute, ca un maldar de fecale, murdarind memoria sfanta a unui martir al neamului, murdarind un articol excelent scris! IN-CRE-DI-BIL!

  16. Transsylvania Phoenix
    15 August 2012

    „Sunt un simplu om…”

    Un om de bine, cum ii place lui Iliescu sa spuna?

    „…caruia ii mai si place sa gandeasca din cand in cand”

    Din cind in cind este un termen relativ. Daca tu de exemplu, gandesti pentru un minut o data la fiecare zece ani iar intre intervale esti un cretin, inseamna ca totusi gandesti din cand in cand, nu-i asa?

    Te rog sa nu fi ofensat, ce-am scris mai sus este doar o exagerare. Sant sigur ca in realitate tu gandesti mult mai rar.

    .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *