La 29 iulie, Comisia Europeană (CE) a inițiat procedura juridică împotriva Poloniei în legătură cu reforma justiției din țara noastră. Drept temei, a indicat diferențierea vârstei de pensionare a judecătorilor femei și bărbați (60, respectiv 65 de ani) și de asemenea și-a exprimat îngrijorarea privind faptul că ministrului justiției i se dă dreptul de a decide așa cum consideră de cuviință dacă să prelungească sau nu mandatul de judecător la Curtea Supremă unei persoane care a atins vârsta de pensionare, precum și să-i numească și să-i destituie pe președinții instanțelor judecătorești. Comisia Europeană își deduce dreptul de ingerință în această ultimă chestiune din art. 19 alin. 1 al Tratatului UE (TUE) corelat cu art. 47 al Cartei Drepturilor Fundamentale UE (CDF). Drept sursă a pretinselelor competențe ale Comisiei Europene de a interveni în procesul reformelor justiției în Polonia s-a indicat deasemenea art. 7 corelat cu art. 2 al TUE.

Avem, prin urmare, trei domenii ale litigiului:
1) litigiul de natură gender, privind vârsta de pensionare diferită pentru bărbați și femei;
2) litigiul privind detaliile reformei sistemului judiciar în Polonia, în care CE își întemeiază competențele pe articolul 19.1 din TUE;
3) litigiul privind presupusa amenințare la adresa statului de drept din Polonia în care CE își întemeiază competențele pe articolul 47 al CDF și pe articolul 7 corelat cu articolul 2 din TUE.

Litigiul de natură gender

Diferențierea vârstei de pensionare a femeilor și a bărbaților a existat în Polonia în raport cu toți angajații și nu numai în raport cu judecătorii, până în 2012, când coaliția PO (Platforma Civică) și PSL (Partidul Țărănesc Polonez, care s-a redenumit ca „PSL” pentru a-și ascunde caracterul postcomunist – ZSL a fost “un partid aliat” al partidului comunist, autorizat de comuniști înainte de 1989 pentru a juca teatrul politic al unui presupus sistem multipartit în Polonia comunistă pre-1989) a introdus o nouă lege care stabilește o creștere a vârstei de pensionare pentru ambele sexe până la 67 de ani. Comisia Europeană nu a ridicat niciodată vreo obiecție față de vechea reglementare – nici în timpul negocierilor de aderare a Poloniei la UE (1998-2002), nici în anii în care această reglementare era în vigoare în Polonia ca stat membru al UE (2004-2012). Actualul guvern PiS (Lege și Dreptate), retrăgând reforma pensionării din 2012, nu a făcut altceva decât să restabilească situația anterioară, care a existat înainte de acel an și nu a făcut obiectul interesului sau acțiunii CE. Vârsta diferențiată de pensionare pentru bărbați și femei există nu numai în Elveția non-UE – modelul ideal al unei țări democratice, dar și în numeroasele state membre ale UE, și anume în Austria, Bulgaria, Croația, Rep. Cehă, Danemarca, România, Slovacia, Marea Britanie și Italia, adică în 10 din cele 28 de state UE, dar Comisia Europeană atacă doar Polonia. Obiecția actuală a Comisiei pare, prin urmare, să fie motivată de ostilitatea ei politică față de guvernarea PiS din Polonia și nu de principiile și valorile europene.

Uzurparea competențelor de către Comisia Europeană – ce prevăd de fapt tratatele (articolele 19.1 TUE și 47 CDF)?

Articolul 19.1. TUE sună astfel: Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Curtea și instanțele specializate. Aceasta asigură respectarea legii în interpretarea și aplicarea tratatelor. Statele membre furnizează mijloacele necesare pentru a asigura o protecție juridică eficientă în domeniile reglementate de legislația UE.
Referirea de către CE la această prevedere este în mod evident neîntemeiată, deoarece articolul citat se referă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și la acquis-ul comunitar. Nu se spune aici nici un cuvânt despre sistemul de justiție din statele membre, nici despre sistemul lor de legislație, cu atât mai puțin despre competențele CE de a modela sau de a interveni în procesul de modelare a unui astfel de sistem în orice Stat membru, inclusiv Polonia.

Prin urmare, CE a încălcat în mod flagrant articolele 5.1 și 5.2 din TUE, în care citim:
1. Limitele competențelor Uniunii sunt reglementate de principiul delegării. Exercitarea acestor competențe este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.
2. În conformitate cu principiul delegării, Uniunea Europeană acționează numai în limitele competențelor care îi sunt conferite de către Statele Membre în Tratate, pentru a atinge obiectivele stabilite în cadrul acestora. Toate competențele care nu sunt conferite UE prin tratate aparțin Statelor Membre.

Cu excepția referirii neîntemeiate la articolul 19.1, CE nu a mai întreprins nicio altă tentativă de a indica vreo altă competență bazată pe tratate instituțiilor UE de a interveni în sistemele de justiție ale statelor membre și deci în cel al Poloniei. Acest domeniu este de competența exclusivă a statelor naționale iar UE nu are dreptul legal să intervină în ea.

Referirea la art. 19.1 TUE pentru a justifica ingerința în sistemul judecătoresc al unuia dintre statele membre este, așadar, un exemplu de manual de uzurpare – însușirea ilegală și abuzivă de către CE a competențelor statelor membre, competente pe care acestea nu i le-au conferit.

Dat fiind că acțiunea CE pe baza art.19.1 al TUE este vădit nefondată, rămâne să discutăm litigiul cu Comisia în baza art. 47 CDF și art. 7 coroborat cu art. 2 din TUE, adică „amenințarea la adresa statului democratic de drept.“
Art. 47 al CDF, citat de Comisie, prevede: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de legislația UE îi sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil și public, într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită în prealabil prin lege.
Avem de a face cu două aspecte – încălcarea principiului subsidiarității și pretinsa apărare a statului de drept.

Încălcarea de către CE subsidiarității (art.5.3 TUE)

La art. 5 alin. 3 din Tratatul UE se prevede: În conformitate cu principiul subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea Europeană intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii propuse nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, fie la nivel central, fie regional sau local, și dacă, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul UE. Intervenția oficială a CE (scrisoare lui Timmermans adresată Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone) s-a produs deja la data de 13 iulie, prin urmare, înainte ca procesul legislativ din Polonia să fi ajuns la capăt, ci mai degrabă chiar la debutul acestuia, când problema reformei sistemului judiciar abia era abordată de către Sejm și era supusă în continuare procedurilor din cadrul procesului legislativ al Statului Polonez – adică urma să mai fie examinată de către Senat, președintele și, eventual, de către Curtea Constituțională. Presiunea din partea Comisiei Europene a fost, prin urmare, o ingerință extrem de prematură și, prin urmare, în lumina principiului subsidiarității absolut inadmisibilă. Deci, din nou, CE a violat art. 5 din TUE. Decizia CE din 29 iulie a marcat doar încununarea intervențiilor sale de până atunci, nu începutul acestora.

Comisia Europeană în rolul de apărător al patologiei și moștenirii totalitarismului – litigiul privind presupusa amenințare la adresa statului de drept din Polonia

CE a decis în mod arbitrar că cerințele art. 2 TUE și 47 CDF (statul democratic de drept) sunt îndeplinite cel mai bine de către sistemul bazat pe continuitatea instituțională și de personal a structurilor provenite direct din regimul totalitar comunist al Republicii Populare Polone (Polonia dominată de sovietici dinainte de 1989), acele structuri care nu au fost niciodată reformate după 1989 și care se reproduc pe bază de cooptare. Simultan, CE a declarat că intervenția majorității parlamentare în acel sistem – majoritate rezultată în baza unor alegeri corecte și democratice (al căror mod de desfășurare nu a fost pus la îndoială de nimeni) este un pas anti-democratic.
CE nu a fost niciodată până acum interesată de problema extremei ineficiențe a aparatului judecătoresc, deși Polonia este, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, partea cel mai adesea arătată cu degetul pentru excesiva tărăgănare a proceselor judecătorești – o practică ce este condamnată de art. 47 CDF, citat de către CE.

Sistemul judiciar din Polonia se caracterizează prin nepotism și corupție, iar experiența celor 28 de ani de funcționare a acestuia confirmă empiric incapacitatea de a se auto-purifica. Negând majorității parlamentare dreptul de a reforma structurile provenite din totalitarism, CE se poziționează în rolul de apărător al tuturor patologiilor menționate mai sus. Cine trebuie să reformeze acest sistem postcomunist în cadrul statul democratic de drept, dacă nu Seimul? Oare statul democratic de drept constă în pietrificarea tuturor patologiilor existente? De ce nu a intervenit CE mai înainte în favoarea schimbării acestui sistem bolnav (în privința bolii sistemului de justiție, toată lumea este de acord în Polonia – nici măcar opoziția nu îndrăznește să afirme că acesta funcționează bine), dar intervine acum, față de tentativa de reformare a acestuia?

În 1990, Germania a dat afară 600 de mii de foști oficiali ai RDG, între care judecători, procurori, avocați, jurnaliști, ofițeri de armată și poliție, precum și numeroși profesori universitari. Comunitatea Europeană nu a protestat atunci (și bine a făcut). Nimeni nu a îndrăznit să spună că aceasta a fost o lovitură împotriva democrației și că a fost contrară principiilor statului de drept. Polonezii nu au avut o “Poloniaede Vest” pentru a purifica aparatul de stat “estic” de nomenclatura comunistă și de aceea a durat atât de mult timp. De ce Comisia Europeană are standarde duble – unul pentru Germania și altul pentru Polonia? Îndepărtarea postcomuniștilor este corectă oriunde și oricând este făcută.

Adevărată amenințare la adresa democrației, valorilor europene și statului de drept din Polonia în ultimii 28 de ani a venit din partea structurilor post-comuniste ale sistemului de justiție petrificate, care nu a fost supus niciunui control democratic și nu a avut de dat socoteală nimănui în afara propriei corporații, care provenea direct din aparatul represiv comunist, fiind reprodusă prin cooptare. UE a rămas indiferentă față de acest fenomen. S-a trezit doar atunci când încearcă să se pună capăt acelei patologii. În plus, această majoritate parlamentară este singura forță politică din Polonia care a prezentat vreun program pentru soluționarea acestei probleme. Prin urmare, alegerea este simplă – între patologia post-totalitară, pe de o parte, și reforma sistemului de către majoritatea parlamentară democratică, de cealaltă parte. În această situație, poziția adoptată de CE, intervenind împotriva reformelor și în apărarea nomenclaturii și mentalităților postcomuniste, combinată cu corupția și nepotismul oligarhic, toate acestea pe baza articolelor 2, 7 și 19.1 TUE și a articolului 47 CDF, dobândește trăsături grotești.

• o variantă a acestui text în limba engleză: Polish government adviser: Commission position is ‘grotesque’ 
• în limba polonă: Prof. Żurawski vel Grajewski: KE nie może tworzyć własnych uprawnień. Nie ma kompetencji w zakresie ustrojów sądów w państwach członkowskich