De ce să legalizăm ceva despre care femeile care au trecut prin asta numesc „viol plătit” şi „sclavie voluntară”?
Ce înseamnă prostituţia pentru o persoana care se prostitueaza? Recent, The Economist a derulat o dezbatere online cu privire la legalizarea prostituţiei. Persoana care a susţinut pledoaria împotriva unei asemenea iniţiative a fost psihologul Melissa Farley, fondatoarea organizaţiei Prostitution Research and Education. Având în vedere campania derulată persistent în sprijinul legalizării prostituţiei, argumentată prin fraze de genul “prostituţia este în esenţă o activitate nevătămătoare” şi “o chestiune de alegere personală”, MercatorNet a invitat-o pe dr. Farley să expună informaţiile reale în această chestiune, aşa cum îi sunt cunoscute în urma celor 15 ani de cercetare şi interacţiune cu femei care au practicat prostituţia şi au fost prinse în traficul uman. (Text popularizat de Alianța Familiilor din România și tradus de Lucian Hord)

Ce este prostituția?
Înainte de a decide dacă să legalizăm sau nu prostituţia, este important să ştim ce este şi ce nu este prostituţia. Prostituţia nu este o activitate asemeni oricărei meserii. Prin prostituţie, bărbaţii degradează si dezumanizeaza femeile. A cumpăra o femeie pentru prostituţie conferă bărbaţilor puterea de a folosi femeia ca pe o parte vie a fanteziei sale de autosatisfacere. El îi anulează identitatea şi calităţile care o definesc ca individ, femeia devenind doar părţi sexuale ale unui trup uman. Ea acţionează ca parte a unei dorinţe a bărbatului.

Un client căruia i s-a garantat anonimatul a spus: “prostituţia este închirierea unui organ pentru 10 minute”. Un altul a spus “le folosesc [pe prostituate] ca pe orice altă facilitate: un restaurant de exemplu, sau un alt bun de folosinţă publică”.

Oricât de şocante par aceste afirmaţii celor care mai cred că prostituţia este asemeni filmului Pretty Woman, [Nota AFR – un film care glorifica prostitutia] descrierile de mai sus se potrivesc cu cele oferite de femeile implicate în prostituţia. Ele ne explică cum este să te simţi tratată ca un organ închiriat: “este distrugător pentru fiinţa interioară. În mintea ta devii ceea ce aceşti oameni îţi spun şi îţi fac. Ajungi să te întrebi cum de ai permis să ţi se facă aşa ceva, de ce vor aceşti oameni să-ţi facă asemenea lucruri?”. Femeile care s-au prostituat au descris experienţele ca pe “un viol plătit” sau “o sclavie voluntară”. Prostituţia este hărţuire sexuală, exploatare sexuală şi adesea chiar mai rău. Plata oferită de client nu va şterge consecinţele a ceea ce ştim despre violenţele sexuale, violenţa domestică şi viol.

Această înţelegere a realităţilor prostituţiei din partea clienţilor şi a femeilor implicate în ea vine în conflict cu definirea prostituţiei drept “muncă oarecum neplăcută” care ar trebui legalizată. Indiferent că este sau nu legalizată, prostituţia este extrem de distructivă pentru femei. Dintre toate grupurile de femei studiate, cele implicate în prostituţie au dat ratele cele mai mari în ce priveşte violul şi homicidul. În mod regulat sunt asaltate fizic şi abuzate verbal, indiferent că se prostituează pe stradă sau în saloane de masaj, moteluri sau bordeluri.

Consecințele prostituției
Violenţa sexuală şi agresiunile fizice reprezintă normalul pentru femeile ce trăiesc prostituţia. Într-un studiu olandez, 60% dintre femeile întrebate au declarat că au fost agresate fizic, 70% că au fost ameninţate cu agresiuni fizice, 40% au experimentat violenţa de tip sexual şi 40% au fost forţate la prostituţie.

Conform cercetărilor din 9 ţări, 68% dintre femeile, bărbaţii şi travestiţii implicaţi în prostituţie au manifestat o dereglare post-traumatica (post-traumatic stress disorder – PTSD). Această prevalenţă a tulburării amintite mai sunt este comparabilă cu procentul în care se regăseşte în rândul femeilor care cer ajutor deoarece au fost violate sau abuzate, sau în cazul supravieţuitorilor unui sistem de tortură instituit de un stat. În cazul mai multor culturi de pe toate continentele, consecinţele traumatizante ale prostituţiei sunt similare, indiferent dacă activitatea a fost legală, tolerată sau ilegală. Cu toate acestea, unii mai cred că legalizarea prostituţiei va scădea din stricăciunile produse de acest flagel – asemeni unui pansament pus pe o rană. Nefiind, probabil, familiari cu industria sexului, ei întreabă: “N-ar fi măcar puţin mai bine dacă ar fi legalizată? N-ar exista o oarecare protecţie a prostituatelor şi o stigmatizare mai scăzută?”

Convingeri
La temelia legilor care legalizează prostituţia stă convingerea că prostitutia este inevitabilă. Afirmaţii publice făcute de proxeneţi accentuează că prostituţia este o activitate menită să dăinuiască, deoarece “băieţii vor fi întotdeauna băieţi” (“boys will be boys”), asa cum afirma Dennis Hof în Reno şi Heidi Fleiss din Sydney. [Nota AFR: Dennis Hof e un proprietar de bordeluri in Reno, Nevad, iar Heidi Fleiss in Sydney, Australia] Deşi false, aceste stereotipii despre bărbaţi promovează prostituţia, ele reprezentând însă o strategie de business, eliberând clienţii de povara unor sentimente amestecate privind acceptarea socială a comerţului cu sex, în acelaşi timp invitând şi alţi bărbaţi creduli să cheltuiască în această direcţie.

Proxeneţii nu devin dintr-o data băieţi cuminţi daca prostituţia se legalizează. Bordelurile legale din Amsterdam au butoane de panică (uneori şi câte trei în fiecare încăpere). De ce? Deoarece clienţii de-acum acţionând legal nu sunt băieţi buni care vin la o întâlnire inocenta cu o domnişoara… . Ei încearcă în mod regulat să violeze şi chiar să stranguleze femeile. Când Amsterdam-ul a început în urmă cu câţiva ani să închidă bordelurile, primarul Job Cohen a recunoscut că olandezii au greşit cu privire la legalizarea prostituţiei. Legalizarea nu a transformat această activitate într-una mai protejată. Dimpotrivă, spunea el, legalizarea prostituţiei a crescut activitatea criminală organizată. A funcţionat ca un magnet pentru proxeneţi şi clienţi. Traficul uman a crescut după legalizarea prostituţiei – 80% dintre femeile aflate în industria sexului în Olanda fiind aduse acolo prin “trafic de carne vie”.

Nu credeţi ce vedeţi în Cathouse! [Nota AFR – Cathouse e numele unui serial pe HBO care glorifica prostitutia] Acolo sunt actori. O colegă spunea adevărul despre prostituţie în cadrul unui talk-show. În timpul pauzei, a fost abordată de o altă femeie care fusese adusă înaintea camerelor de filmat de proxenetul ei din Nevada. Şoptind, înspăimântată, ea a cerut ajutor, spunând cum proxenetul ei a constrâns-o să spună în faţa camerei cât de distractivă este prostituţia. Lăsând pe platoul de filmare poşeta şi haina (pentru a da impresia proxenetului că va reveni), ambele femei au fugit de-acolo, femeia prinsă în prostituţie primind astfel şansa evadării din sistem.

Dilema nu este lipsa unei modalităţi de a remedia constrângerea, agresiunile fizice şi violul din cadrul prostituţiei ilegale. Există legi împotriva acestor forme de violenţă. Problema este că pentru o femeie ajunsă în prostituţie, nu există cale de a evita hărţuirea sexuală, exploatarea sexuală, violul şi alte acte care echivalează tortura mentală.

Ce spun clienţii despre prostituţie?
“Primeşti serviciul pentru care plăteşti, fără vreun refuz” – explică un cumpărător de servicii sexuale. Femeile care nu se prostituează au dreptul să spună “nu”. Avem forme de protecţie legală faţă de hărţuirea sexuală sau exploatarea sexuală. Dar a tolera abuzul sexual este “fişa postului” unei persoane supuse prostituţiei. Afirmatia: “clienţii sunt non-violenţi” este un mit. Cercetările au arătat că majoritatea clienţilor refuză să folosească prezervativul, plătesc suplimentar unor femei constrânse de sărăcie pentru a accepta sexul neprotejat sau chiar violează femeile – fără prezervative. S-au facut sondaje care au chestionaţ comparativ clienţii frecvenţi si ocazionali ai serviciilor sexuale. Bărbaţii care apelează frecvent la femei prostituate actioneaza mai agresiv la nivel sexual fata de femeile care nu se prostitueaza.

Deşi majoritatea clienţilor prostituţiei din Marea Britanie sunt convinşi că femeile prinse în capcana prostitutiei au fost înşelate sau împinse în prostitutie în urma traficului uman, ei totusi continuă să cumpere serviciile oferite. Acest fapt confirmă rezultatele unui alt studiu care a arătat că 47% dintre clienţii din SUA care au răspuns unei reclame sexuale online erau dispuşi să se prostitueze chiar cu un copil, în ciuda a 3 atenţionări primite sau au de a face cu un minor.

Conform declaraţiei unui client, facute cu prilejul unui studiu asupra barbatilor care solicita prostituate, “toate prostituatele sunt exploatate. Totuşi, ele câştigă binişor” (Di Nicola, Cuaduro, Lombardi, & Ruspini, 2009, „Prostitution and human trafficking: Focus on clients”). Iar unii cred că este rezonabil să aştepţi din partea unor femei să “se prostitueze” de 10 ori într-o zi pentru a supravieţui. Astfel de femei cel mai adesea sunt sărace şi marginalizate rasial. Această perspectivă economică neocolonialistă este consfinţită în declaraţia unui turist sexual canadian privitor la femeile din industria thailadeză a sexului: “Aceste fete trebuie să mănânce, nu? Eu le pun o pâine pe masă. Eu contribui la bunastarea lor. S-ar fi stins de foame dacă nu s-ar fi prostituat.”

Acest darwinism economic binevoitor al clientilor de prostituei evită întrebarea: au femeile dreptul de a trăi fără a fi supuse hărţuirii sau exploatării sexuale prin prostituţie? Sau este acest drept rezervat doar persoanelor ce aparţin unei anumite clase, rase sau gen privilegiat?

Ce legi sunt sau nu sunt eficace în combaterea prostituției?
Toate femeile ar trebui sa aibe dreptul la a supravieţui fără a fi nevoite să se prostitueze. Femei, bărbaţi, copii, travestiţi aflaţi în industria sexului – nu trebuie arestaţi. Nu există controversa privind acest aspect important. Haideţi insa să abordam chestiunile reale şi nu miturile privitoare la legalizarea prostituţiei. Există o mulţime de evidenţe despre consecinţele negative ale prostituţiei legalizate şi neincriminate. Prostituţia legalizată specifică zona unde este permisă prostituţia, inclusiv zone de toleranţă municipală sau zonele „roşii” (adica zonele urbane cu concentraţie mare de bordeluri, sex-shop-uri etc). Prostituţia dez-incriminată înlătură orice lege împotriva proxenetismului, reclamelor sau a comerţului cu sex, neincriminând nici persoana prostituată.

Prostituţia tolerată sau cea legalizată sunt similare în ce priveşte efectele. Asemeni unor proxeneţi, statul colectează taxe din prostituţia legalizată, astfel incit, in ce priveşte regimurile ce dez-incriminează prostituţia, codoşii de altădată devin antreprenori legalizaţi. O asemenea legiferare a comerţului sexual şi a proxenetismului a fost aprobată în Noua Zeelandă în anul 2003. Un Comitet de Examinare a Legii Prostituţiei a raportat în anul 2008 ce s-a întâmplat după ce prostituţia a fost legalizată. Sapte ani mai tirziu, încă se dezbate subiectul care cartiere să fie deschise pentru prostituţie. Pentru ca nimeni nu-şi doreşte prostituţia în imediata vecinătate. Ea este delimitată zonal la comunităţile sărace care nu au resursele financiare sa lupte in tribunal impotriva infintarii bordelurilor in cartierele lor.

Reglementarea zonală a prostituţiei este de fapt manifestarea fizică a aceleiaşi stigmatizări sociale sau psihologice pe care legalizarea prostituţiei susţine că luptă să o evite. Fie că este vorba de bordeluri de tip turc (adica complexe de bordeluri), fie de bordeluri de tip Nevada (îngrădite cu sârmă ghimpată sau garduri electrice), femeile încartiruite în zone de prostituţie sunt izolate fizic şi respinse social de restul societăţii.

Stigma socială a prostituţiei a persistat 5 ani după legalizarea prostituţiei în Noua Zeelandă – afirmă acelaş Comitet de examinare a legii. După legalizarea prostituţiei, violenţa şi abuzurile din cadrul comerţului de sex au continuat ca înainte. Majoritatea “lucratoarelor sexuale” [Nota AFR – “sex workers” este denumirea oficiala folosita in textele ONU privind prostituatele] au realizat ca legea poate face prea puţin cu privire la violenţa pe care ele o indura – violenţă ce pare a fi un aspect inevitabil al industriei sexului, conform aceluiaşi Raport.

După aprobarea legii, 35% din femeile implicate în prostituţie au afirmat că au fost forţate să se prostitueze de către clienţi. Femeile din saloanele de masaj erotic, care se aflau sub controlul unor proxeneţi, au raportat cel mai înalt procentaj de forţare la prostituţie. La 5 ani de la definirea prostituţiei ca “activitate lucrativă”, Noua Zeelandă n-a reuşit să schimbe aranjamentele cvasi-contractuale exploatatoare ce existau şi înainte de legalizarea prostituţiei. Majoritatea celor implicati in prostituţie (atât cea practicată pe stradă cât şi cea din bordeluri) continuă să nu aibe încredere în poliţie. Nu raportează actele de violenţă, nici chiar crimele comise împotriva lor.

Prostituţia este deasemenea legală în anumite provincii ale Australiei. Oficiul Ocupaţional Australian (OSC) recomandă celor ce “lucrează” în prostituţie participarea la cursuri de negocieri similare cu negocierile care au loc cind se iau ostateci – un fapt care denota violenta potentiala a clientilor.

Traficul de fiinţe umane este mult mai frecvent acolo unde prostituţia este legalizată. Odată aprobaţi legal, proxeneţii operează liberi de orice ameninţare iar clienţii sunt mereu primiţi cu bucurie. Traficul de copii a crescut în Noua Zeelandă de când a fost legalizată prostituţia, în special traficul copiilor din etnia minoritară maori.

Reflectând o creştere a crimei organizate, observată după legalizarea prostituţiei, bandele din Auckland au derulat lupte de supremaţie pentru controlul comerţului cu sex. Prostituţia stradală a scăpat de sub controlul autorităţilor, în special în cel mai mare oraş neo-zeelandez – Auckland, unde a fost raportată o creştere de 200-400% . După legalizarea prostituţiei în Victoria – Australia, numărul bordelurilor (de-acum legale) s-a dublat. Dar creşterea impresionantă s-a consemnat în privinţa prostituţiei ilegale. Într-un singur an numărul bordelurilor ilegale a crescut cu 300%.

Lucrătorii unei agenţii neo-zeelandeze care oferă modalităţi de evadare din prostituţie, au observat si ei dublarea numărului clienţilor de pe străzi, faţă de vremea dinaintea legalizării prostituţiei. Iar acum clienţii sunt mult mai agresivi, chiar faţă de angajatele respectivei agenţii. O creştere similară a violenţei după legalizarea prostituţiei a fost observată şi printre clienţii australieni.

Este prostituţia o alegere?
Argumentele pentru legalizarea prostituţiei se bazează într-o mare măsură pe tăria a două afirmaţii: mai întâi că prostituţia este o “chestiune de alegere” personală pentru cei implicaţi, apoi că daunele cauzate de prostitutie sunt reduse prin legalizare. Există puţine argumente care să sprijine vreuna dintre aceste afirmaţii. Dar teoriile stranii care promoveaza prostituţia par a nu dispărea nici chiar când sunt contracarate cu fapte reale.

Un procent foarte mic de femei practică prostituţia în urma unei alegeri personale libere. Pentru cele mai multe dintre ele, prostituţia nu reprezintă o alegere liberă deoarece condiţiile care le-ar permite exercitarea unei alegeri autentice nu le sunt disponibile: siguranţa personală, putere egală cu clienţii, alternative reale. Cele câteva care aleg prostituţia sunt privilegiate fie prin clasa sociala, fie prin educaţie, si de obicei au opţiunea de a părăsi prostituarea. Cele mai multe dintre femei, însă, nu au alternative viabile. Ele sunt forţate la prostituţie prin inegalitatea dintre sexe, dintre etnii sau rase, sau datorita circumstantelor lor economice.

Iată câteva exemple de asemenea constrângeri invizibile

• O femeie din India ce lucrează într-un birou, de exemplu, ajunge la concluzia că la fel de bine ar putea să se prostitueze şi să fie plătită pentru servicii sexuale cit pentru o munca onesta.
• O adolescenta din California afirma că în cartierul în care a crescut băieţii creşteau şi deveneau proxeneţi, pe cind fetele deveneau prostituate. Ea este a treia generaţie de prostituate din familia ei. Prostituţia afectează cel mai grav femeile indigene marginalizate etnic, datorită lipsei de alternative. Această situaţie nu este o chestiune de alegere liberă.
• O femeie din Zambia spune că 5 felaţii plătesc pentru un sac de făină cu care să-şi hrănească copiii. Nici asta nu este o alegere liberă.
• Vorbitoarea de la primul Congres al supravieţuitoarelor prostituţiei, desfăşurat în Vancouver, afirma: “vrem servicii adevărate, nu servicii sexuale”.
• O tânăra femeie vândută de părinţii ei în prostituţie pe când avea 16 ani, într-un bordel din Nevada. Dupa 10 ani înghiţea zilnic 6 medicamente tranchilizante pentru a putea face faţă unei “zile de muncă”. Nici asta nu este o alegere liberă.

Nu există dovezi că legalizarea prostituţiei reduce efectele daunatoare ale comertului de sex. Dimpotriva, legalizarea prostituţiei creşte traficul uman, prostituţia copiilor şi pofta clienţilor după acte sexuale mai perverse şi “fără limitări” (Vezi: Sullivan, 2007, “Making Sex Work: A Failed Experiment with Legalized Prostitution”). Fie că este legală sau nu, prostituarea femeilor demonstrează raportul de directă proporţionalitate dintre sărăcia şi lungimea perioadei de când se prostituează şi frecvenţa actelor de violenţă îndurată. Consecinţele emoţionale ale prostituţiei sunt aceleaşi, indiferent că este vorba de activitate legalizată sau nu, dacă se întâmplă într-un bordel, club de striptease, salon de masaj sau pe strada.

În urmă cu un deceniu, Suedia a catalogat prostituţia drept o formă de violenţă împotriva femeilor care promovează inegalitatea. Drept rezultat, statul suedez a incriminat clienţii şi a dez-incriminat persoanele exploatate. Islanda, Norvegia şi Corea de Sud au promulgat recent legi similare, Marea Britanie derulează un proiect legislativ asemănător, iar Israel are în vedere o asemenea lege. Guvernul suedez a publicat recent o evaluare a legii prostituţiei promulgată în 1999. Veştile sunt mai bune din Suedia decât cele din Noua Zeelandă. Într-un deceniu, prostituţia stradală a scăzut în Suedia la jumătate, crescând, în schimb, în ţările vecine. Deasemenea, nu există dovezi ale vreunei migraţii din prostituţia stradală în cea “de salon / bordel” în Suedia.

Legătura strânsă dintre prostituţie şi traficul de persoane este evidenţiată atunci când sunt incriminaţi cumpărătorii de sex. In prezent Suedia raportează cel mai mic număr de femei traficate. Legea suedeză se interpune afacerilor internaţionale de proxenetism şi comerţ sexual. Cu toată rezistenţa iniţială faţă de această lege, astăzi mai mult de 70% din populaţia Suediei o sprijină. Femeile care doresc să evadeze din prostituţie au la dispoziţie servicii oferite de statul suedez. Deloc surprinzător, “cei scapati de prostituţie au o părere bună despre această incriminare a clienţilor, în vreme ce persoanele din interiorul industriei sexului sunt critice faţă de interdicţii”.

Prostituţia nu trebuie legalizată deoarece nu poate fi limitată, doar abolită. Mai mult de 90% dintre persoanele implicate spun că doresc să poată evada de-acolo. Dar pentru a fi eliberaţi ei au nevoie de locuinţe, educaţie, locuri de muncă plătite decent, servicii de sănătate şi sprijin emoţional. Toţi ar trebui să ne preocupăm cu oferirea de alternative femeilor implicate în prostituţie.