Duminică este primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. După marile speranțe din 2009-2014, când la putere a fost o alianță pro-europeană, în ultimii 5 ani dezamăgirea i-a cuprins pe basarabeni, care nu arată mare entuziasm pentru alegerile prezidențiale. Însă alegerile prezidențiale au o mare miza și soarta basarabenilor va depinde de rezultatul acestor alegeri, chiar dacă oamenii spun că tot votează și nu se întâmpla nimic bun.
Candidații
– Președintele în funcție, Igor Dodon, deși “independent”, candidează din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pro-rus, condus de fapt de el, Dodon, care e condus la rândul lui de funcționari de rangul 7 de la Kremlin.
– Maia Sandu s-a confruntat și la ultimele alegeri cu Igor Dodon, pierzând în fața acestuia în turul II. Ea conduce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), pro-european (citește, pro-german).
– Andrei Năstase, fost aliat al Maiei Sandu, este șeful Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), tot pro-european. PAS și PPDA sunt asociate cu Partidul Popular European (PPE).
– Renato Usatîi, primarul din Bălți, al doilea oraș din Republica Moldova, din partea ”Partidului Nostru”, un partid de lider. Usatîi este un moldovean rusificat care a trăit mulți ani în Rusia, fiind conectat la rețele interlope și serviciile rusești, împreună cu care a făcut mulți bani.
– Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor, partid înființat ca pârghie de negociere politică de liderul său, Ilan Șor, ce deține concomitent cetațenia Republicii Moldova, Rusiei și Israelului. Șor a fost implicat în celebrul furt al miliardului de dolari din Banca Naționala a Moldovei.
– Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN), susținător al Unirii cu România.
– Tudor Deliu, candidatul Partidului Liberal Democrat (PLDM), al fostului premier Vlad Filat, care a făcut vreo 4 din cei 10 ani de închisoare la care a fost condamnat pentru devalizarea Băncii de Economii a Moldovei. Filat a fost eliberat în condiții neclare și a preluat controlul asupra PLDM.
– Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, din partea Miscării Politice Unirea (MPU) susținător declarat al Unirii Basarabiei cu România.
Poziționarea geopolitica a părților
După cum se pare, Igor Dodon s-ar confrunta în turul 2 cu Maia Sandu. Aparent, Igor Dodon ar avea șanse sa câștige și in turul 2, deși nimeni nu are încredere in sondajele din Republica Moldova.
Dodon reprezintă interesele Rusiei. În Republica Moldova, Rusia are interese geopolitice și de securitate, astfel:
– Republica Moldova sa rămână în sfera de influența a Rusiei, să nu adere la UE și NATO.
– Republica Moldova sub nicio formă să nu se unească cu România.
– Sa nu fie acceptată prezența militarilor NATO pe teritoriul Republicii Moldova.
Pentru a-și securiza interesele și a păstra Republica Moldova în sfera sa de influență, Rusia vrea ”soluționarea conflictului de pe Nistru” prin federalizarea Republicii Moldova. Acum, termenul de „federalizare”, având conotații negative în Republica Moldova este înlocuit cu sintagma “statut special pentru regiunea transnistreană”. Aceasta înseamnă că regiunea din stânga fluviului Nistru, controlată de separatiștii ruși, să obțină poziții importante în conducerea de la Chișinău, să preia conducerea unor instituții din Republica Moldova, iar alegătorii din Transnistria, majoritatea rusofoni, să voteze la alegerile din Republica Moldova.
În schimb, Chișinăul nu va avea niciun control asupra regiunii transnistrene. O asemenea “soluție” ar însemna moartea visului, atât pentru cei care își doresc integrarea europeană a Republicii Moldova, cât și pentru cei care vor Unirea cu România. Pentru România, asemenea deznodământ ar fi catastrofal.
Rusia mai are un interes în “federalizarea” Republicii Moldova. Odată realizată federalizarea, Moscova ar vrea sa impună acest model și pentru regiunile separatiste din Estul Ucrainei.
Rămâne o singură problema. Republica Moldova este un stat asistat de partenerii occidentali, adică de UE, România, FMI, SUA ș.a., pentru că nu își poate asigura veniturile necesare funcționarii statului. Rusia nu dorește sa dea niciun ban pentru Republica Moldova și ar fi încantată ca UE să finanțeze în continuare statul eșuat, odată ce Kremlinul își va fi realizat interesele de securitate. Dar pentru aceasta este necesar ca guvernul de la Chișinău să aibă și o componentă pro-europeană, reformistă, care s-ar califica să obțină în continuare finanțări din Vest, scutind astfel Rusia de un efort bugetar.
Uniunea Europeană și Germania nu par să fie deranjate de o asemenea evoluție. Nu doresc sa aibă un conflict cu Rusia pentru un petec de pământ care nu înseamnă nimic, nici la Bruxelles, nici la Berlin. Dacă prin tragerea liniei între Vest și Est pe Prut s-ar asigura liniștea, cercuri din Vest ar fi foarte satisfăcute.
Americanii par sa fie indiferenți și oricum sunt mai ocupati cu alegerile lor prezidențiale. România a dispărut din regiune, nu se știe cum și de ce.
Jocul Maiei Sandu
Maia Sandu este declarat pro-europeană. În fapt, este susținută de Germania. În România ea a fost oarecum ignorată. Bucureștiul și-a pus toate ouăle in coșul oligarhului Vlad Plahotniuc, care însă a fugit din Republica Moldova după pierderea alegerilor parlamentare din Februarie 2019.
La alegerile din 2019 au fost trei forțe principale: PSRM al lui Dodon, PAS-PPDA al Maiei Sandu și Partidul Democrat (PDM) al lui Plahotniuc, partid care se declara tot pro-european. Niciunul nu putea face singur majoritatea. În mod surprinzător, tandemul PAS-PPDA a făcut coaliție de guvernare cu PSRM, partidul pro-rus al lui Dodon, după ce se juraseră că în veci nu vor face așa ceva.
Explicația pro-europenilor a fost ca astfel vor putea „dezoligarhiza statul capturat” de Plahotniuc. Aceasta însemna în practică înlocuirea oamenilor lui Plahotniuc din fruntea Justiției și structurilor de forță și de securitate cu oamenii noii puteri. Numai că toți acești oameni erau ai lui Dodon. Indiferent dacă a avut sau nu intenții bune, Maia Sandu și Andrei Nastase i-au predat practic statul lui Dodon, iar după ce au îndeplinit aceasta și-au provocat demiterea prin moțiune de cenzură și, după numai 6 luni, s-au întors în opoziție.
Maia Sandu și oamenii săi au promovat ideologia “moldovenismului civic”, ignorând deliberat controversa geopolitică. Susținută de la Berlin, dar și de analiști pro-germani de limbă română de la București, Maia Sandu pretindea că nu integrarea europeană este prioritatea, ci dezoligarhizarea și combaterea corupției.
Aceasta a costat-o ulterior voturile unor alegători pro-europeni și unioniști. Este posibil să o coste și acum, pentru că în campanie a ignorat dezbaterea geopolitică, preferând să vorbească despre “oamenii buni” sau lucruri care nu sunt de competența președintelui, cum ar fi majorarea pensiilor sau investiții la sate.
Totodată, prin promovaria “moldovenismului civic” ea negă identitatea românească, pierzând din acest motiv voturile unor unioniști foarte sensibili la asemenea aspecte.
Problema cu Maia este că nu mai e credibilă când promite refuzul unei noi alianțe cu Dodon după alegeri, din moment ce a mai făcut alianța cu socialistii pro-ruși în iunie anul trecut.
O combinație de presiuni ruso-germane cu scopul federalizării Republicii Moldova i-ar putea așeza din nou pe Maia Sandu și Igor Dodon la aceeași masă. De exemplu, indiferent care dintre ei ar câștiga alegerile prezidențiale, celălalt să fie prim-ministru. Să nu uităm că atât Maia Sandu cât și Igor Dodon au sugerat că ar vrea alegeri parlamentare anticipate după alegerile prezidențiale. Firește ca acestea sunt niște supoziții, dar Maia Sandu ar fi făcut foarte bine în campania electorala să fi lămurit aspecte cum ar fi orientarea geopolitică, integrarea europeană sau alianța cu Dodon, în loc sa povestească despre pensii.
În afară de ciudata muțenie geopolitică și identitară, Maia Sandu a muncit mult în această campanie, deși șansele au fost inegale. Ea neavând nimic, și Dodon având totul. Maia Sandu este de preferat lui Dodon, fie și din motive de echilibru politic pe scena de la Chișinău. Maia Sandu deține și cetatenia României.
Unioniștii
Pe fondul falimentului Republicii Moldova, opțiunea unionista în rândul populației a crescut substanțial, ajungând la 34%.
Dacă nu vi se pare mult, trebuie să știți ca în Republica Moldova 20% sunt rusofoni și 10% moldoveni pro-ruși sau de-a dreptul rusificați. Rezultă ce cei 34% dintre unioniști reprezintă aproximativ jumătate dintre etnicii români/moldoveni din Republica Moldova. La cei 34% unioniști se adaugă și cei 11% care nu s-ar opune unei eventuale Uniri și au bifat în sondaj “nu știu/nu răspund”. Cei care au răspuns că sunt contra Unirii sunt deocamdată 54%, dar procentul va scădea. În realitate, nucleul dur al celor care sunt contra este reprezentat de cei 27% care au răspuns că sunt și contra aderării Republicii Moldova la UE. Adică exact treimea din populație alcătuită din rusofoni și moldoveni rusificați.
Mai trebuie spus ca unionistii sunt în general populație urbană, tineri, preponderent cu studii. Adică ei sunt viitorul. Însă acest important segment din populație nu este reprezentat politic. Partidele declarat unioniste sunt extraparlamentare. Motivele sunt mai multe, de la greșelile acestor partide, sancționate de electorat, pănă la faptul că puterea de la București nu pare interesată de Unire, decredibilizând aceste partide ca vectori ai unionismului. Proeuropenii adepți ai „moldovenismului civic” se arată în practică mai ostili față de unioniști decât față de oamenii rușilor ca Dodon.
Însă este important ca unioniștii să fie reprezentati în politică.
După alegerile prezidențiale, sunt mari șanse să urmeze alegeri parlamentare, iar un scor bun la prezidențiale al candidatului unionist ar fi de mare ajutor la alegerile parlamentare care urmează. O forță unionistă în parlament s-ar putea alia cu pro-europenii și ar face mult mai greu de realizat planul ruso-german al federalizării Republicii Moldova.
Cetățenii Republicii Moldova ar trebui să știe că odată cu federalizarea, România și UE și-ar pierde interesul să finanțeze Republica Moldova și nivelul de trai ar scădea și mai mult. Democrația și drepturile omului s-ar degrada ca în Belarus.
