Exemplul Poloniei este important pentru România. Victoria conservatorilor polonezi în alegeri se bazează pe o foarte consistentă construcție culturală, care la rândul său se sprijină pe un solid fundament religios.
În sondaje, românii, ca și polonezii, manifestă opțiuni conservatoare: se declară creștini, patrioți, atașați de familie, sprijinind o aplicare mai riguroasă a legii. În același timp, românii și polonezii sunt în mod hotărât prooccidentali, mai ales proamericani, dar privesc cu suspiciune Rusia și nu acceptă imperialismul rusesc.
Doar că, spre deoesbire de polonezi, românii nu au o reprezentare politică a acestor opțiuni.

Alianța dintre Polonia și România, cele mai mari țări NATO ȘI UE din regiune, ar trebui să constituie nucleul alianței celor Trei Mări.

Despre toate aceste lucruri, Anca Cernea a vorbit miercuri, 27 iunie, cu Alexa Ionescu, pe Nasul TV.

Suntem patrioți români și scriem pentru a sluji mai întâi patriei noastre.

Credem că este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu Polonia.

… a declarat Anca Cernea la Varșovia, pe 18 mai 2018, la decernarea medaliei „Curaj și Credibilitate” de către Congresul „Polonia, un mare proiect”.

Discursul de prezentare a laureatei a fost rostit de Bronislaw Wildstein:

Am onoarea, și o deosebită bucurie personală, să rostesc laudatio cu ocazia acordării medaliei Curaj și Credibilitate Ancăi Maria Cernea.

Aceia dintre Dumneavoastră care ați participat la ediția precedentă a Congresului „Polonia, un Mare Proiect”, când am pronunțat laudatio cu prilejul acordării acestei medalii Irenei Lasota, au acum ocazia să observe că de data aceasta sunt pregătit, lucru indicat de faptul că am scris ceea ce am de spus, așa cum se cuvine. Deoarece, de această dată, informația privind faptul că îmi revine această onoare mi-a fost transmisă nu cu o jumătate de oră înaintea intervenției mele, ci cu mult mai înainte. Aceasta dovedește faptul că acest Congres, „Polonia, un Mare Proiect” se dezvoltă și dobândește toate trăsăturile durabilității, chiar ale rutinei. Deocamdată, aceasta nu trebuie să ne neliniștească.

Dar să trecem la obiect, adică la persoana laureatei noastre.
Anca-Maria Cernea este o personalitate deosebită.
Unul dintre textele din internet dedicate ei a fost intitulat „Doctor, nu numai în medicină”, ceea ce mi se pare o descriere cât se poate de potrivită. Pentru că Cernea este medic practicant, dar în același timp unul dintre fondatorii, liderii și autorii portalului internet „În linie dreaptă”, care se poate traduce ca „dreapta”, dar și ca „de-a dreptul”, sau chiar „ultima sută de metri”. Acest portal este un loc de întrunire a unui grup deosebit de interesant de români conservatori.
Este un cerc atipic în această țară, întrucât se caracterizează printr-o atitudine rezervată față de configurația actuală a Uniunii Europene. În general, dreapta din România e înclinată spre UE, ceea ce pare evident, deoarece, în lupta cu oligarhia postcomunistă, este în căutare ce standarde pentru statul de drept și de aliați, iar, la prima vedere, Uniunea Europeană se potrivește perfect în acest sens.
Cernea și grupul din jurul ei nu cad în această iluzie. Aceasta rezultă dintr-o abordare mai profundă a politicii, și din înțelegerea fundamentelor ei culturale.
Acest grup se trage din Partidul Național-Țărănesc, ce a funcționat ca o forță politică importantă înainte de război, și a fost reînnoit după căderea lui Ceaușescu. Acum aproape douăzeci de ani, prin metoda infiltrării și a provocărilor, această grupare a fost eliminată din viața politică, dar, la vremea ei, a participat și la guvernare.

Cernea era legată de acest partid prin familia ei.
Tatăl ei a activat în acest partid în timpul războiului și mai târziu. După război, a petrecut 17 ani în închisori, în cele mai rele dintre acestea. Aproape 7 ani a stat într-un centru special, Râmnicu Sărat, într-o izolare totală, în care nu pătrundea nicio voce de afară. În aceeași închisoare, își petrecea condamnarea de 10 ani bunicul matern al Ancăi Cernea. După ce a fost eliberat, tatăl laureatei noastre a fost trimis la țară. Atunci a auzit o conversație între gardieni care, amuzați, îi prevedeau cel mult câteva săptămâni de viață. Erau convinși că, dintr-o asemenea stare de emaciere, nimeni nu se mai poate pune pe picioare. Am văzut fotografii de-ale lui din acea vreme și nu mă mir.

Istoria familiei ei, Anca Cernea a povestit-o la Sinodul de la Vatican pentru Familie din anul 2015, a cărui eroină a devenit. Discursul ei, tradus în multe limbi, a fost citat și prezentat în mass media din lumea întreagă, desigur, numai în cele creștine și conservatoare, întrucât era foarte incorect politic. Dar din acest motiv, spre surprinderea ei, Cernea a devenit un fel de celebritate catolică. Cu modestia ei caracteristică, dar și cu ironie, ea spune că nu înțelege acest zgomot, că ea doar a amintit adevăruri care se învață la primul nivel de catehism. A spus că pricina răului din lume nu este încălzirea globală, nici inegalitățile sociale, pricina răului este păcatul omului.

Nu întâmplător, în mesajul ei, Cernea s-a referit la istoria părinților ei. O frumoasă poveste de credință, care s-a încheiat cu un happy-end, aparent imposibil. Pentru eroii ei și familia lor, a fost pur și simplu harul lui Dumnezeu. Acest elogiu adus credinței, pe deasupra răsplătite de Dumnezeu, e un fel de palmă la adresa gusturilor contemporane.
După 17 ani de așteptare, părinții Ancăi Cernea s-au cununat și li s-au născut două fete, cea mai mare este laureata noastră. Iar tatăl ei, care nu mai trăiește, după cei 17 ani de închisoare, s-a întors acasă psihic neschimbat, așa cum spune nu numai familia, ci și toți cei care-și amintesc de el. Cei apropiați sunt convinși că această minune a fost obținută prin rugăciunile logodnicei lui, care îl aștepta.

A vorbi de happy-end în contextul României comuniste poate surprinde. Familia Ancăi Cernea trăia în pericol permanent. Biserica Greco-Catolică, căreia îi aparține, pe toată perioada comunistă, a fost interzisă în România. Slujbele se țineau pe ascuns, în locuințe private. Descoperirea acestui fapt era urmată de represiuni pentru toți cei care participau, și de arestarea organizatorilor.

Surorile au crescut într-un mediu în care aproape toată lumea trecuse prin închisorile comuniste, atât rudele, cât și prietenii. Până la un moment dat, Mihaela, sora Ancăi-Maria, credea că închisoarea este o etapă naturală a educației omului, prin care trebuie să treci, înainte sau după terminarea studiilor.

Tatăl a trăit căderea lui Ceaușescu, a fost senator, ales în conducerea partidului său reînnoit, dar timpul nu i-a ajuns ca să lupte cu succes pentru configurarea acestuia. Mama trăiește, și este incredibil de senină. Toate tragediile pe care le-a întâmpinat familia ei și țara ei sunt pentru ea doar încercări, elemente ale planului lui Dumnezeu, care se finalizează într-un tot armonios, dar pe care nu suntem în stare să-l cuprindem.

Laureata noastră este reprezentanta unei generații de români care a trăit o mare dezamăgire. Răsturnarea din 1989 a fost inițiată de facțiunea comunistă a lui Ion Iliescu, probabil în cooperare cu Moscova, iar scopul ei era înlăturarea de la putere a unui Nicolae Ceaușescu tot mai îndepărtat de realitate. Dar lovitura de stat s-a transformat într-o autentică revoluție, o mobilizare spontană a românilor, în cursul luptelor au murit mai mult de 1000 de persoane. Dar revoluția le-a fost furată.

După îndepărtarea lui Ceaușescu, putereaa fost luată de Iliescu și de clica lui postcomunistă. Împotriva lui au avut loc, încă de la începutul anului 1990, în capitala României, mari manifestații și acțiuni de protest, un fel de Maidan bucureștean. Acestea au fost masacrate de grupurile de bătăuși ale poliției minerești, aduse în capitală.

Laureata noastră, care împreună cu Vincent, soțul ei, medic și el, care se află aici cu noi, în sală, a participat la aceste evenimente. Și nu s-a lăsat. Și toată viața adultă, aproape 30 de ani a petrecut-o în lupta pentru restituirea democrației și statului de drept în România.

Polonia se bucură în cercul ei de o mare apreciere, ca fruntașă a acestor strădanii.
Românii în general prezintă tendințe politice asemănătoare polonezilor, și se poate spune mai adânc, o mentalitate asemănătoare. De aceea, cercul laureatei noastre, și ea însăși, ne invidiază pentru faptul că ne-am creat o reprezentare politică. Iar această invidie se transformă într-o cunoaștere profundă a ceea ce se întâmplă în țara noastră.

Dar așa cum spuneam, Cernea privește chestiunile politice într-o perspectivă mai largă. Asta se vede atât în textele publicate de ea pe În linie dreapta, cât și în cuvântările ei de la Sinod și de după sinod. Laureata noastră își dă seama că luptele politice contemporane sunt elemente ale unui război cultural, mult mai serios. Că ne confruntăm cu o agresiune, care ne amenință civilizația și întreaga Creștinătate.

Am onoarea și plăcerea de a fi prieten cu Anca Cernea.

După dezastrul de la Smolensk, ea a căutat pe cineva din partea poloneză care putea să explice pentru portalul ei ce se întâmplă în țara noastră. Așa s-a întâmplat, că m-a găsit pe mine.
De atunci, de multe ori a tradus și publicat texte de-ale mele pe În linie dreaptă, și chiar a obținut apariția lor într-o carte, lucru pentru care, alături de multe altele, îi sunt deosebit de recunoscător.

Pentru că, pe lângă toate talentele și competențele de care dispune laureata noastră, este poliglotă. Nu mai țin minte câte limbi știe, dar dacă întrebi de o limbă, se dovedește că, din întâmplare, o domină și pe aceea. Pentru că e perfecționistă, nu recunoaște că, de exemplu, cunoaște foarte bine limba polonă, pe care „nu o pronunță întotdeauna așa cum trebuie”.

Împreună cu soția, i-am vizitat pe ea și pe soțul ei la București, și chiar am călătorit cu ei prin România. Datorită gazdelor noastre, am cunoscut mulți oameni minunați, fascinanți, toți având pentru Polonia o mare simpatie. În primul rând însăși familia Cernea. Și ei ne-au vizitat la Varșovia și la Knurowiec, la țară, unde locuim. Datorită lor am cunoscut România și oameni inteligenți, nobili, angajați, care în plus tratează țara noastră aproape ca pe o a doua lor patrie. Am devenit cu adevărat prieteni.

În ce o privește pe laureata noastră, sunt sigur că nu putem găsi un ambasador mai bun pentru Polonia decât ea.
Și cu asta închei, deși acesta este abia începutul, aș mai putea să spun încă multe.