FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Antena 3 a dezlănțuit câinii războiului asupra Madame Blogary

În această dimineata, Antena 3 a continuat mai vechea sa campanie publică împotriva unuia dintre fondatorii blogului Madame Blogary, Mirel Valentin Axinte, mai cunoscut sub nick-ul Bleen. Dacă înainte l-au atacat în calitatea de consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, acum au făcut-o în calitatea lui de adversar ideologic. Ore la rând, în cadrul știrilor Antenei 3 s-au difuzat câteva fraze din unul din articolele sale, fraze scoase din context întocmai pentru a hrăni ura de care oricum sunt stăpâniți aceia care consumă produsele grupului Intact. Genul acesta de ură este direcționată de ani de zile împotriva familiei prezidențiale și a tuturor celor care sunt percepuți ca fiind apropriați președintelui Băsescu, iar acum a fost îndreptată împotriva unei persoane private.

Urmarea acestei noi campanii este aceea că Madame Blogary a fost supus pe parcursul întregii zile unor atacuri informatice constante care au făcut ca site-ul să fie inaccesibil. În acest moment, el este picat.

Strategia aplicată de jenanții anteniști și uneltele lor virtuale este tipic stângistă: dacă nu îți poți dovedi adversarul prin argumente, aplici pumnul. S-a văzut la mineriade, se vede în toate confruntările verbale cu stângiștii și se vede și acum când ținta este un site al dreptei: neputința intelectuală a progresiștilor se transformă în ură și apoi în furie. Combinată cu lipsa oricăror repere morale, devine un cocktail exploziv numai bun de aruncat în capul reacționarilor care îndrăznesc să gândească altfel.

Rușine nulităților care se dedau la asemenea josnicii!

P.S.1. Ultimul mesaj afișat de Blogary a fost

Atacurile informatice la adresa blogary.ro continuă vehement (au început la 12.55). De unde vin, nu ştim încă. Acum se adună probele. De vină este punctul 15 [ultimul articol avea argumentele înșiruite pe mai multe puncte], probabil. Presupun că atacurile nu se vor încheia pînă cînd Felix nu va primi certificat de revoluţionar şi de dizident şi va fi şters ca turnător din scripte şi din memoria publică (asta cu ştersul din memoria publică nici nu e greu – spălatul pe creier e la mare modă zilele astea şi, mai mult decît atît, funcţionează!).

UDPATE.

Must-read:

Tineret, mîndria ţării

De ce vă temeţi de violenţă, bă?

Pseudorevoluţia românească: nu vrem reforme, vrem protecţionism

De ce e aşa de greu de acceptat că unii o duc decent?

P.S.2. Articolul lui Bleen care a stârnit furia anteniștilor este Bleen: Explicaţie pentru toţi boii din ţara asta. Pe site-ul nostru este găzduit în variantă aproape completă. Evident, nu se putea ca niște boi să nu se comporte ca atare.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

8 Comments

  1. bogdan calehari
    17 January 2012

    Daca acum se intampla asa, ma intreb ce se va intampla peste un an? Peste un an, cand dictatura va cadea definitiv si se va instaura democratia socialista.
    Am citit pe Madame Blogary articolul „Sever Voinescu: este un moment foarte delicat, presiunea străzii va creşte!” Ce mai pot spune cei care au avut ghinionul sa-l asculte vorbind ( sau NAUCIND, cred ca asa este mai corect) pe, hai sa-i mai zic, domnul Sever Voinescu. Cu mafiotii socialisti din PDL, m-am lamurit de mult, dar Sever Voinescu ? Ii ” accept” si ii inteleg pe Olteanu, Prigoana, Berceanu , Blaga si altii aidoma lor, dar Sever Voinescu ? Il inteleg pe Prigoana, cand face echipa cu mosierul dizident Dinescu si da dreptate poporului ( cei 8400 din 41 de localitati reprezentand poporul ) , dar Sever Voinescu? Il ascultam cu amara tristete, expunandu-si public lasitatea lui si a partidului de mafioti castrati pe care-i reprezinta, vorbind despre cei „8400 din 41 de localitati” ca despre „un fenomen social”!! As putea continua, dar imi este scarba.
    Vai de soarta Dreptei romanesti si a viitorului ei !

  2. bogdan calehari
    17 January 2012

    Am spus ” viitorul Dreptei romanesti”, pentru ca trecutul ei se afla in niste vremuri, sa le spunem imemoriale, iar Prezent nu are! ” Nauceala” lui
    „Ce-a fost mă parada aia gay la voi?” se intreaba grecii.

    Sever Voinescu este cea mai buna dovada:http://www.blogary.ro/2012/01/…..va-creste/
    „Dreapta” romaneasca este pe cale sa cedeze in fata unor manifestari despre care ziaristii greci au comentarii gen:”Păi aia e violenţă la voi? Dar cine organizează protestele la voi, UNICEF-ul?” sau „„Protestatarii români n-au distrus mai nimic prin centrul Bucureştiului, de parcă erau nişte hippioţi gay care nu aveau chef să-şi strice unghiile. Cu greu jandarmii lor au ales câţiva protestatari mai drăguţi şi i-au băgat în nişte dube, probabil ca să-i mai fardeze puţin, că arătau ca dracu. ” sau „„În Grecia ies în stradă minim zece mii şi se întorc acasă maxim 8500, asta dacă au noroc! La români abia s-au strâns vreo 1500, ca să ce? Doar ca să scrie PACE cu rujul pe trotuar? Pentru 30 de răniţi şi patru băncuţe rupte erau suficienţi o grecoaică divorțată şi vreo trei copii de şcoală”
    Mi se pare normal atunci ca Antena 3 sau Realitatea sa se rafuiasca cu cei putini care sunt cu adevarat de Dreapta in tara asta: cativa intelectuali de marca, cativa politicieni izolati, cativa ziaristi, mai multi ( spre cinstea lor) bloggeri si o minoritate pasiva si neorganizata a poporului.

  3. Costin Andrieş
    17 January 2012

    noua dreaptae indignata, alaturi de cirticatac, din nou http://www.frontpress.ro/?p=26487

    http://www.criticatac.ro/13465…..darmeriei/

  4. JORJ
    17 January 2012

    In strada avem „revolutia” care tine pana vine ultimul metrou. Noroc cu liniile de noapte ! Cam asta e „revolutia” din Piata Universitatii.
    Avem in piata cam 1000 de oameni si la nivel national impresionantul numar de 9000 de oameni. Asta reprezinta cam 0,05% din populatia cu drept la vot ! E nebunie ! E de ras sa credem ca a venit REVOLUTIA !!!!!!!
    Cine intra in panica, ori e las, ori e prost !
    Dai in ras cand vezi ce e in piata ! Care sunt revendicarile oamenilor!
    Unii cereau legalizarea marijuanei, altii erau cu „Legea Cojocaru – OTV”…unii cu taxa auto…
    Ma pregatesc sa o vad pe o colega de la job, care e nemultumita de forma posteriorului ei. E hotarata sa mearga si ea la „revolutie” ca sa ceara…IMPLANT FESIER !!!! Sunt sigur ca va avea si ea „spatiu de emisie” la tv-uri !
    Superb !

  5. ws
    17 January 2012

    JORJ,

    ai trecut prea usor peste „legea cojocaru”. intr-adevar, erau oameni in piata care cereau
    asa ceva.

    conform acestei legi, fiecare cetatean roman
    ar trebui sa primeasca 20 000 euro de la statul roman. e un fel de „legea
    geoana” varianta hardcore – geoana totusi promitea 20 000 fiecarei familii de romani
    plecate care se stabilea in romania. cojocaru asta nu umbla cu jumatati de masura,
    toti romanii trebuie sa primeasca banii. nu e clar daca si cei nascuti dupa 1989
    au acest drept.

    asadar: jos basescu! dupa ce scapam de dictator, o sa primim fiecare douaj’da mii de euro.

  6. Nea
    17 January 2012

    Luaţi de aici legea Nea:
    20000 Euro fiecărui cetăţean român care părăseşte România şi 40000 dacă e funcţionar la stat, parlamentar, membru de partid, simpatizant USL, infractor (pe undeva, mă repet).

  7. JORJ
    17 January 2012

    si azi in piata sunt MII de oameni…sunt…aproape 2 mii…
    e fabulos – acolo sunt 90% fani de la fotbal… n-au aia treaba cu politicul. striga si ei JOS BASESCU ca sa justifice prezenta acolo… in rest, „libertate pentru suporteri!”… „Mitica la puscarie….”… cam asta e marea revolutie anti-basista…

    desi usl a incurajat protestele, nu stie un lucru. protestatarilor „le-a venit” o idee noua: JOS POLITICIENII !!! si in acest caz, usl, nu numai ca nu va capitaliza electoral protestul, ci din contra – va scadea in sondaje. usl a incercat sa afunde pdl si mai jos, dar a calculat gresit – va pica si el pt ca „piata” ii STIE si pe ei ce nenorociri sunt…

  8. GMT
    17 January 2012

    JORJ, pana la urma s-a dus colega la revolutie sa ceara ‘implant fesier’? Ca tot vorbim de reforma sistemului de sanatate, de ce sa nu fie platite de la bugetul public silicoanele si implanturile fesiere?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto