Ce atata harmalaie in legatura cu credintele oculte ale fruntasilor nostri politici?

Ce e atat de neobisnuit in faptul ca domnul Geoana a cazut victima atacurilor energetice ale magicianului personal al presedintelui diabolic? In fond, exista nenumarate exemple similare bine documentate de-a lungul istoriei.

Faraonii egipteni aveau nu unul, ci armate intregi de magicieni la dispozitie, si inca teribil de puternici. Ce n-a incercat Moise pentru a-l convinge pe faraon sa-i lase oamenii sa plece? Transformarea Nilului in sange, broaste, paduchi,muste, lacuste, varsat, ciuma, ploaie de foc, intuneric si, la urma, uciderea primilor nascuti. Degeaba! Pana cand nu a despicat apele si nu le-a inecat armata in Marea Rosie, n-a fost chip sa scape de egipteni. Cu toate acestea, nici macar Moise n-a fost capabil sa indeparteze de tot efectele unei educatii necorespunzatoare primite in perioada sclaviei. Asa ca, dupa ce s-a intors de pe Muntele
Sinai cu tablele legii si i-a gasit pe toti, in frunte cu frate-sau Aaron, inchinandu-se la Vitelul de Aur, a decis sa-i mai plimbe 40 de ani prin desert pana le vine mintea la cap. In acest episod apare pentru prima oara vizibila legatura tulburatoare dintre practicile oculte si anumite valori materiale. (…)

Aceasta pasiune pentru ocult scoate in evidenta ceva mult mai dezgustator despre acesti politicieni. Intr-o conferinta tinuta prin anii ’70, Eliade observa ca “ceea ce explica frenezia oculta este atractia initierii personale. Crestinismul a respins tipul de religie-mister al initierii secrete. Misterul crestin este deschis tuturor. (…) In explozia contemporana a ocultului, «initierea» are o functie capitala: confera un nou statut adeptului; el simte ca este intr-un fel «ales», singularizat in multime”. Asadar, crestinismul este democratic si ordinar; ocultismul – aristocratic si extraordinar.

Dar ceva nu e tocmai in regula in acest tablou. La noi, caracterul extraordinar pe care il pretind politicienii nu este revendicat de “aristocratia” traditionala si legitima. Ocultismul lui Geoana si al celor ca el este “aristocratia nomenclaturista din Primaverii” a parvenitilor care se tem de popor si il dispretuiesc. De aceea, in mintea unui Geoana are mai mult sens ca a fost invins prin pase psihotronice decat prin votul populatiei. El, “Alesul”, titularul unui destin exceptional, nu poate fi invins de ceva atat de vulgar ca multimea.

Versiunea integrala a editorialului în Romania libera