Turcia contemporană apare, la o vedere rapidă, ca o altă țară din Europa, chiar dacă este condusă neîntrerupt din 2003 de Erdogan, întâi ca premier, apoi ca președinte, într-o manieră care are reflexe comparabile cu felul în care Putin și Xi Jinping își conduc imperiile. E relativ ușor de înțeles de ce Turcia, care e de asemeni un fost imperiu, încearcă să își regăsească gloria și să își recâștige locul de mare lider regional. Despre felul în care e împărțită și funcționează, se știe că populația urbană, din rândurile căreia se formează și își găsește susținere opoziția, ar fi cea europenizată iar Turcia rurală, cu natalitate explozivă, cu oameni mai puțin instruiți și, în consecință, mai puțin avuți, ar fi locul unde își are susținerea masivă Erdogan și partidul AKP care îl susține. De asemeni, se știe că în zonele urbane credința islamică are o influență mai mică decât în ruralul unde Erdogan și partidul sau își au majoritatea susținătorilor. Termenul „stat paralel” (derin devlet) a fost multă vreme specific Turciei, acesta desemnând rețeaua de militari, academicieni, judecători, membri ai serviciilor secrete și înalți funcționari de stat, care funcționează din 1923 pentru a păstra laicitatea statului turc. Acum însă e evident că rețeaua nu a reușit să facă față valului islamic popular care l-a propulsat și îl susține pe Erdogan, absolvent de teologie islamică ce are un discurs politic și concepții specifice islamului nu tocmai moderat.

Un raport secret al Directoratului Afacerilor Religioase (Diyanet İşleri Başkanlığı), autoritatea care se ocupă de problemele religioase ale țării, dezvăluit luna trecută de presă turcă, evaluează amenințările și riscurile produse de zecile de grupări islamice ale momentului actual, pentru a lămuri suplimentar situația care a dus la ceea ce e cunoscut ca lovitura de stat din 2016, dar și pentru a semnala potențiale pericole prezente și viitoare la adresa statului turc.

Secret Diyanet report gauges threat posed by Turkey’s Islamists

Directoratul, care este angajatorul imamilor din Turcia și se ocupă și de educația religioasă a copiilor turci, este una dintre instituțiile care dețin un loc foarte important în strategia președintelui Erdogan de reislamizare și control a țării, dar și de susținere a prozelitismului islamic în Occident. Directoratul funcționează și ca un serviciu foarte eficient de informații și propagandă pentru președintele Erdogan, având în subordine angajații din 85.000 de moschei în țară în peste 2000 în afara țării, multe dintre ele aflate în Occident. În 2006 bugetul Directoratului a fost mărit de patru ori iar numărul angajaților a ajuns la peste 150.000. Raportul secret venit din partea acestei armate aflata la dispozitia lui Erdogan analizează grupările religioase din Turcia, făcând previzibila referire la pericolul produs de mișcarea lui Gülen, care nu cu multă vreme în urmă a fost aliată partidului lui Edogan, AKP, până la momentul evenimentelor din 2016, când a fost catalogată ca organizație teroristă. Pe 9 iulie a fost dat cel mai recent ordin de arestare a unor membri ai mișcării guleniste, pentru 200 de ofițeri ai armatei turce, în continuarea prigoanei începute din 2016, în cursul căreia au fost arestați și condamnați zeci de mii de opozanți ai regimului Erdogan.
https://www.aljazeera.com/news/2019/07/turkey-seeks-arrest-hundreds-alleged-gulen-links-190709064713175.html

În raportul Diyanet sunt menționate la categoria care îi privește pe liderii care promovează tradiția salafist-jihadista gruparea lui Alparslan Kuytul, care este în închisoare din 2017 pentru propagandă teroristă, alături de gruparea lui Halis Bayuncuk, despre care se știe că a jurat credință Statului Islamic.

Este recomandată supravegherea și pentru grupările a doi oameni care au fost bine conectați la instituțiile statului, unde au încă legături solide – İhsan Şenocak, un cunoscut imam tradiționalist care a lucrat în Directorat, de unde a trebuit să demisioneze după ce a declarat public că femeile care poartă pantaloni ajung în iad și Nurettin Yıldız, un predicator fundamentalist, susținător cunoscut al președintelui Erdogan.

Frăția Musulmană și Hizb ut-Tahrir, alte grupări radicale care luptă pentru supremația Islamului și crearea Califatului universal, cu un număr foarte mare de membri în Europa Occidentală dar și în țările musulmane, deși sunt interzise în multe dintre acestea, sunt menționate în raport că având susținerea „puterilor mondiale”, care consideră că aceste grupări islamice sunt moderate si pot fi transformate în partenere împotriva ideologiei care susține terorismul.

https://www.jstor.org/stable/26323252?seq=4#metadata_info_tab_contents

E adevărat că Frăția Musulmană a beneficiat multă vreme chiar de susținerea președintelui Obama, care considera că aceasta ar practica un islamism moderat, deși gruparea era în legătură cu Iranul și cu rețele teroriste cunoscute că operau chiar împotriva Americii. Hillary Clinton a oferit de asemeni susținerea sa acestei organizații când a făcut apelul pentru eliberarea lui Mohamed Morsi, fost președinte al Egiptului susținut de Frăția Musulmana, dat jos din funcție printr-o lovitură de stat.
https://www.jpost.com/Opinion/Why-did-the-Obama-administration-support-Morsis-Muslim-Brotherhood-563641

Mișcarea islamică Nur este menționată în raport din cauza unei ramuri a acesteia, Yeni Asya (Noua Asie), care se opune politicii lui Erdogan și susține gruparea lui Gulen, care este dealtfel o altă ramură a mișcării islamice Nur. Fethullah Gulen însuși a activat inițial în Yeni Asya, de unde a plecat pentru a-și forma propria organizație, în anii ’70.

Menzil Naqshbandi, unul dintre ordinele religioase cu cea mai mare creștere, apare de asemeni în raport. Deși era inițial un ordin religios sufi, ceea ce înseamnă că era apolitic și nonviolent, a suportat influențe salafiste majore care i-au deturnat concepțiile, făcându-l să fie favorabil partidului lui Erdogan, AKP, în rândurile căruia sunt înscriși mulți dintre discipolii sai. În 2005 gruparea a înființat TÜMSIAD, o asociație a oamenilor de afaceri care are peste 15.000 de membri, al cărei președinte, Hasan Sert, a fost ales în Parlament pe unul din locurile AKP, partidul lui Erdogan. Susținerea oferită președintelui Erdogan a permis membrilor săi să ocupe locurile lăsate libere de discipolii lui Gulen, aceștia ajungând să domine ministerele de justiție, interne, al energiei și cel al sănătății din Turcia. Urmând unei interpelări din parlament, făcute de Mahmut Tanal de la partidul de opoziție secular CHP (Partidul Republican al Poporului), parte din angajații care erau membri ai Menzil au fost concediați de la Ministerul Sănătății în 2017, dar acest lucru care nu a reușit să diminueze prea mult influența grupului între funcționarii guvernului. Chiar dacă mulți discipoli ai ordinului sufi Menzil Naqshbandi îl consideră pe Erdogan darul lui Allah pentru Turcia, despre care cred că e aflată sub atacul străinilor, așadar sunt susținători ideali ai președintelui, în raport este consemnat că aceștia ar putea crea probleme țării pe termen mediu-lung.

https://www.politurco.com/political-sufism-the-case-of-menzil-nakshibendi-group-during-the-akp-governments.html

Dar cel mai mare semnal de alarmă al raportului este dat pentru gruparea Süleymancılar, de asemeni activă de zeci de ani în politică turcă, care a beneficiat rapid, împreună cu alte grupări islamice, de eliminarea oamenilor lui Gulen din funcțiile publice. Süleymancılar are din 2017 o înțelegere cu guvernul pentru a se ocupa de educația religioasă din școlile publice și conduce mai mult de 1000 de internate pentru elevi în țară. Mustafa Akyıldız, fostul lider al Süleymancılar a declarat că formațiunea religioasă este organizată foarte riguros, cu șapte corpuri de comandă în toată Turcia. În raportul făcut de Diyanet se cere investigarea atentă a acestei puternice formațiuni, pentru a nu se transforma într-o nouă FETÖ, cum este numită gruparea lui Gülen în actele oficiale ale guvernului.

La începutul lunii acesteia s-a terminat procesul celor 235 de militari de rang înalt, politicieni, jurnaliști și membri proeminenți ai societății civile, început în 2008, după ce au fost acuzați că fac parte din organizația naționalistă Ergenekon, care ar fi reprezentat acel stat paralel ce a vegheat că Turcia să nu devină un stat islamic. Cei judecați au fost achitați de toate acuzațiile, deși fuseseră multă vreme acuzați că au făcut parte dintr-un imperiu al crimei organizate care a luptat direct împotriva voinței populare și a partidului islamist AKP al președintelui Erdogan. Acum, după încheierea procesului, se pare că cei de la conducerea AKP aveau deja o un acord cu cei din Ergenekon deși, vreme de 17 ani, de când a venit la conducerea țării, discursul partidului islamist al lui Erdogan a fost invariabil îndreptat împotriva acestei organizații, despre care se spunea că ar fi trebuit anihilată.

Acquittals in Ergenekon trial no surprise, says Turkish human rights lawyer

O concluzie la ce se întâmplă acum în Turcia ar fi ca Erdogan și ai lui se folosesc fără probleme de credința islamică pentru a-și atinge scopurile politice, dar înțeleg foarte bine căt de mare e pericolul reprezentat de organizațiile care mărturisesc islamul riguros. De asemeni, turcii înțeleg că deși nu sunt prea bine tratate de statul turc, marile Biserici apostolice, Ortodoxă și Catolică, nu reprezinta nici cel mai mic pericol la adresa Turciei, fie ea laică ori islamică. Ba din contra, numirea unui turc care își iubește tara, etnic grec fiind, la conducerea influentei Arhiepiscopii Ortodoxe a grecilor din America, arată căt de folositoare poate fi Biserica pentru Turcia contemporană, mozaicată în tot felul de grupări islamice care nu au cum sa nu fie suspecte tocmai celor le cunosc cel mai bine.

Istanbul native enthroned as archbishop of Greek Orthodox church in US

ACP