În lift, urcînd spre etajul unde lucrez, după o pauză de ţigară. Sîntem trei persoane. „Fiica mea a văzut deunăzi filmul Avatar”, spune o femeie către cealaltă. Privim toţi în sus către ecranul de deasupra uşii la fluxul de ştiri, reclame şi buletinul meteo. Înainte de instalarea acestui ecran fiecare fixa din privire propriul său punct neştiut de nimeni altcineva. Acum toate privirile se pierd bovin într-un singur punct. „Mi-a spus că e foarte reuşit, artă cu mesaj profund.” Mă uit cu coada ochiului. Sporovăie fără să se privească, atente la ecran. Mă întorc la clipocitul vizual al ştirilor şi încerc să îmi aduc aminte unde am mai auzit expresia „artă cu mesaj”. Clipoceşte buletinul meteo, anunţînd un soare zîmbitor pentru mîine. Clipoc! şi realizez: tezele de la Mangalia. Început de ani ’80, Ceauşescu trasînd liniile directoare ale activităţilor artistice. Totul să fie „cu mesaj”, în special filmele. Să facem educaţia poporului pentru a atinge noi culmi. Portretul omului nou. A luat mai mult timp decît preconizat şi s-a ivit în cu totul alt loc decît cel al apelului original, dar în sfîrşit, îl avem. Na’avi. Între Hollywood şi Mangalia, între Cameron şi Ceauşescu sînt diferenţe de timp şi spaţiu ireconciliabile, dar fără importanţă. Fixaţia pe acelaşi ecran ideologic, chiar dacă în lifturi diferite, produce minţi care se întîlnesc peste timp şi spaţiu.
Comentarii
camilSpune:
well, that sums it up pretty well
costinSpune:
apropo de avatar.. o chestie de care am dat intr-un comentariu de pe Politeía lui Theophyle..
trecator_prin_lumeSpune:
Aceiasi draci lucrand prin oameni diferiti, in locuri si timpuri diferite dar cu acelasi scop.
http://www.scribd.com/doc/4116…..-Wurmbrand
http://www.marxists.org/archiv….._08_19.htm
raduSpune:
Arta cu mesaj e ca o curvă care, după coţopeneală,în timp ce tu te destinzi în pat fumând plictisit o ţigară, ea îţi vorbeşte de principii morale.
vladSpune:
bine spus, dar as nuanta putin, arta tezista
raduSpune:
Dincolo de glumă, cred că atunci când, artist fiind, îţi propui să transmiţi un mesaj, indiferent care, tragi opera de artă în jos. Asta nu s-a întâmplat numai în comunism. Repin, marele pictor rus, a pictat tablouri cu mesaj: edecarii aia chinuiţi care trag o barcă pe Volga şamd. Dar când a făcut o adolescentă îmbufnată, niţel arogantă, cu toată frumuseţea lăuntrică a vârstei, aşezată dreaptă ,ca o zeiţă într-un peisaj silvic (o Artemis, viitoare sacrificatoare de bărbaţi), atunci a fost cu adevărat mare artist. Mesajul nu l-a stânjenit, instinctul l-a ghidat să surprindă miracolul vieţii şi atât.