I. Şeherezada, această Assange a Evului Mediu

A fost odată, domnul meu şi coroana capului meu, într-un tîrg un om, pescar după meserie şi mîncător de haşiş după ocupaţie. Din simbria sa zilnică, o mică parte o cheltuia pe mîncare, iar cu restul îşi îndestula proviziile din această hazlie plantă. Îşi lua doza de haşiş de trei ori pe zi: o dată dimineaţa pe stomacul gol, o dată la prânz şi o dată la apusul soarelui. Astfel, nu ducea lipsă nicicînd de veselie. Cu toate acestea, muncea din greu la pescuit, deşi, uneori, într-un mod destul de extravagant.

Într-o seară, după ce luase o doză mai mare ca de obicei din drogul său preferat, a aprins o lumînare de seu şi s-a aşezat în faţa ei, punîndu-şi întrebări entuziaste şi răspunzîndu-şi amabil şi spiritual. După cîteva ore de desfătare, a devenit conştient de tăcerea răcoroasă a nopţii din jurul său şi de lumina clară a lunii pline asupra sa şi şi-a spus plin de bunăvoinţă: “Dragă prietene, străzile tăcute şi răcoarea lunii ne invită la o plimbare. Să mergem dar, în timp ce toată lumea este în pat şi nimeni nu va tulbura exaltarea noastră solitară”. Vorbindu-şi în acest fel, pescarul a părăsit casa şi a pornit spre rîu; în timp ce mergea, cum vedea lumina lunii aşternîndu-se de-a lungul drumului, a luat-o drept apa rîului. “Dragul şi vechiul meu prieten”, şi-a spus el, “puneţi mîna pe undiţa dumneavoastră şi prindeţi acum cei mai buni peşti, acum în timp ce rivalii dumneavoastră sînt cu toţii la casele lor.” Aşa că a fugit înapoi, îşi luă undiţa şi uneltele şi aruncă în peticele scăldate de lumina lunii de pe drum.

Nu a trecut mult şi un cîine uriaş, ispitit de mirosul momelii, a înghiţit cu lăcomie cîrligul şi, apoi, simţind înţepătura, se zbătea disperat pentru a scăpa. Pescarul s-a luptat ceva timp împotriva uriaşului peşte, dar în cele din urmă a fost doborît şi tras în lumina lunii. Chiar şi aşa, nu a dat drumul undiţei, strîngea cu hotărîre de băţ scoţînd strigăte infricoşate. “Ajutor, ajutor, buni musulmani!” strigă el. “Ajutaţi-mă să scot acest peşte puternic care mă trage în adîncuri! Ajutor, ajutor, prieteni buni, mă înec!” Paznicii acelui loc au alergat degrabă şi s-au pus pe rîs la vederea bufoneriilor pescarului; dar cînd acesta le-a strigat: “Allah vă blestemă, O, fii de căţele! E vreme de rîs cînd eu mă înec?” s-au supărat şi, după o bătaie zdravănă, l-au tîrît în faţa Kadi-ului (judecătorul Curţii Sharia, n.m.).

În acest moment Şeherezada, văzînd apropierea dimineţii, tăcu discret.

Dar, cînd a şapte sute nouăzeci şi opta noapte veni, ea spuse:

Cu voia lui Allah, Kadi-ul era, de asemenea, dependent de haşiş; recunoscînd influenţa haşişului în veselia deţinutului, el repezi gardienii şi îi alungă. Apoi îl predă pe pescar sclavilor lui care îi pregătiră patul pentru un somn liniştit. După o noapte plăcută şi o zi închinată îndestulării cu hrană aleasă, pescarul a fost chemat la Kadi în seara următoare şi a fost primit de el ca un frate. Au cinat împreună, după care s-au aşezat faţă în faţă, de o parte şi de alta a lămpii şi au înghiţit haşiş suficient pentru a dărîma un elefant de o sută de ani. Cum drogul le-a înflăcărat înclinaţiile naturale, s-au dezbrăcat în pielea goală şi au început să danseze împreună, cîntînd şi înfăptuind o mie de năstruşnicii.

Acum, s-a întîmplat că sultanul şi vizirul său mergeau pe jos prin tîrg deghizaţi în negustori. Auzind ei o larmă ciudată venind dinspre casa Kadi-ului, au intrat pe uşa întredeschisă şi au găsit doi bărbaţi goi, care se opriră din dans la intrarea lor şi îi salutară fără cea mai mică urmă de ruşine. Sultanul se aşeză să urmărească dansul venerabilului Kadi; însă cînd văzu la omul celălalt un zabb (aliment sau fel de mancare care este gustos, picant şi plin de arome, n.m.) întunecat şi plin de viaţă, atât de lung încît ochiul nu îl putea cuprinde de la un capăt la celălalt, îi şopti la ureche vizirului uimit: “Pe viaţa lui Allah, Kadi-ul nostru nu este la fel de bine înzestrat ca invitatul său!” “Despre ce şoptiţi acolo?”, strigă pescarul, “eu sînt sultanul acestui oraş şi vă ordon să urmăriţi dansul meu cu respect, altfel vă voi tăia capetele. Eu sînt Sultanul, iar acesta este vizirul meu; eu ţin întreaga lume ca pe un peşte în palma mîinii mele drepte.” Sultanul şi vizirul şi-au dat seama că se află în faţa unor mîncători de haşiş, iar vizirul, spre amuzamentul stăpînului său se adresă pescarului astfel: “Cît timp ai fost Sultan, înaltule stăpîn, şi ce s-a întâmplat cu predecesorul tău?” “L-am detronat”, a răspuns pescarul. “I-am spus: ‘Pleacă de aici!’ şi el a plecat. ”

“Nu a protestat?” întrebă vizirul.

“Deloc”, răspunse pescarul. “A fost încîntat să fie uşurat de povara domniei. A abdicat cu atîta bunăvoinţă, încît l-am ţinut pe lîngă mine ca slujitor. E un dansator excelent. Cînd tînjeşte după tronul său, îi spun poveşti. Acum vreau să mă uşurez.” Acestea fiind spuse, îşi ridică instrumentul său interminabil şi se îndreptă spre Sultan, pregătindu-se să se uşureze pe acesta.

“Şi eu vreau să mă uşurez”, exclamă Kadi-ul, şi luă aceeaşi poziţie ameninţătoare în faţa vizirului. Cele două victime izbucniră în rîs şi strigară peste umăr: “Blestemul lui Allah asupra tuturor mîncătorilor de haşiş!”

În dimineaţa următoare, pentru ca gluma să fie completă, Sultanul a trimis după Kadi şi după invitatul său. “O, tu pilon discret al legii noastre”, spuse el, “te-am chemat la mine deoarece doresc să învăţ modul cel mai potrivit de uşurare. Ar trebui să mă ghemuiesc şi să îmi ridic cu grijă haina, aşa cum prevede religia? Sau ar trebui să stau în picioare, cum este obiceiul necurat al necredincioşilor? Sau ar trebui să mă dezbrac în pielea goală şi să mă uşurez pe invitaţi, aşa cum este obiceiul unor mîncători de haşiş, cunoştinţe de-ale mele?”

Ştiind că sultanul obişnuia să meargă prin tîrg deghizat, Kadi-ul a realizat, ca într-un fulger, care era identitatea vizitatorilor de noaptea trecută şi a căzut în genunchi, strigînd: “Domnul meu, domnul meu, haşişul a vorbit prin acele grosolănii, nu eu!”

Dar pescarul care, cum se îngrijea să-şi ia zilnic porţia de droguri, era întotdeauna sub efectul acestora, îi răspunse oarecum brusc: “Şi ce-i cu asta? Sînteţi în palatul vostru în această dimineaţă, aşa cum noi eram în palatul nostru aseara.”

“O, cel mai dulce sunet al regatului nostru”, îi răspunse încântat Sultanul, “cum sîntem amîndoi Sultani ai acestui oraş, cred ca ar fi mai bine de acum înainte să locuieşti cu mine în palatul meu. Dacă ai darul de a spune poveşti, am credinţa că vei îndulci pe dată auzul nostru cu una aleasă.”

“Voi face acest lucru cu multă bucurie, de îndată ce îl veţi ierta pe vizirul meu”, îi replică pescarul; astfel Sultanul îi porunci Kadi-ului să se ridice, îl iertă şi îl trimise înapoi la trebile sale.

II. Assange, această Şeherezada a secolului XXI

CONFIDENŢIAL
Subiect: scena petrecerilor subterane din Jeddah; tineretul saudit se distrează sub “protecţie princiară”
JEDDAH 00000443 001.2 OF 002
Clasificat de către: Consul General Martin R. Quinn pentru motivele 1.4 (b) şi (d)

¶ 1. (C) Rezumat: În spatele faţadei conservatorismului Wahabi de pe străzile din Jeddah, viaţa de noapte subterană a tineretului din elita Jeddah este înfloritoare şi trepidantă. Întreaga gamă de ispite şi vicii lumeşti sînt disponibile – alcool, droguri, sex – însă strict în spatele uşilor închise. Această libertate de a se deda preocupărilor carnale este posibilă doar pentru că poliţia religioasă pastrează distanţa atunci cînd petrecerile se desfăşoară în prezenţa sau sub patronajul unei feţe regale saudite sau din cercul de însoţitori loiali, cum ar fi un eveniment de Halloween la care au participat ConGenOffs în [DETALIU îndepărtat]. De-a lungul ultimilor ani, conservatorismul crescut al societăţii Arabiei Saudite a împins scena vieţii de noapte şi a petrecerilor din Jeddah chiar mai mult în subterană. Sfîrşit rezumat.

Elitele petrec exact ca restul lumii, doar în subterană
¶ 2. (C) Împreună cu peste 150 de tineri saudiţi (bărbaţi şi femei, majoritatea de 20 de ani sau puţin peste 30), ConGenOffs au acceptat invitaţiile de participare la o petrecere de Halloween subterană la reşedinţa Prinţului XXXXXXXXXXXX în Jeddah pe XXXXXXXXXXXX. Dincolo de porţi, trecînd de paznicii XXXXXXXXXXXX şi după filtrul Abaya, scena semăna cu un club de noapte de oriunde în afara Regatului: alcool din belşug, tinere cupluri dansînd, un DJ şi toată lumea costumată. Finanţarea petrecerii era asigurată de un sponsor corporatist, XXXXXX, un producător american de băuturi energizante, precum şi de gazdă regală.

Regalitatea, însoţită de “khawi”, ţine poliţia religioasă la distanţă
¶ 3. (C) Poliţia religioasă / CPVPV (Comisia pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor) nu erau nicăieri şi, în timp ce intrarea era strict controlată, iar lista de invitaţi riguros respectată, petrecăreţii nu erau deloc discreţi în comportament. Potrivit unui tânăr arab dintr-o familie proeminentă de comercianţi din Jeddah, saudiţii organizează petrecerile în casele prinţilor sau cu participarea acestora, motiv suficient de descurajare a intervenţiei CPVPV. Există peste 10.000 de prinţi în Regat, deşi de niveluri şi gradaţii diferite – “Alteţe Regale” (“Al Saheb Sumou Al-Maliki”), descendenţi direcţi ai Regelui Abdulaziz, sau simple “Alteţe” (“Al Saheb Sumou”) din ramuri mai puţin directe ale familiei conducătoare Al Saud. Gazda noastră din acea seară, xxxxxx (protejat), se trage din Thunayan, un frate al lui Mohammad, Emirul din Diriyyah şi Nejd (1725-1765), stramoş direct al regelui Abdullah, cu şase generaţii în urmă. Deşi Prinţul XXXXXXXXXXXX este XXXXXXXXXXXX, nu în linia de succesiune pentru tron, se bucură însă de avantajele unei vile, maşini de lux, rentă viageră şi securitatea anturajului. (Notă: Majoritatea forţelor de securitate ale prinţului XXXXXXXXXXXX erau tineri XXXXXXXXXXXX. Este o practică obişnuită în rîndul prinţilor saudiţi să crească cu bodyguarzi închiriaţi din Nigeria sau din alte naţiuni africane care sunt de vârstă apropiată şi care rămîn cu prinţul pînă la maturitate. Aceştia sînt numiţi “khawi”, derivat din cuvantul arab “akh”, care înseamnă “frate”. Viaţa petrecută împreună creează o legătură strînsă de loialitate. Sfîrşit nota.)

Accesibilitatea alcoolului, a prostituatelor şi a drogurilor pe piaţa neagră
¶ 4. (C) Alcoolul, deşi strict interzis prin legea şi tradiţia Saudită, s-a găsit din belşug la barul bine aprovizionat al petrecerii şi a fost consumat din plin de petrecăreţii de Halloween. Barmanii, angajaţi filipinezi, au servit un cocktail care conţinea “sadiqi”, o băutură spirtoasă locală. Pe rafturile barului erau sticle cu cele mai vestite băuturi alcoolice, însă conţinutul original deja consumat a fost inlocuit cu sadiqi. Pe piaţa neagră, o sticla de Smirnoff poate costa 1500 riyals, comparativ cu 100 riyals pentru vodca produsă local. De asemenea, am aflat, di vorbă în vorbă, că o parte dintre invitaţi erau, de fapt, “fete la lucru”, nu mai puţin frecvente la astfel de petreceri.

În plus, deşi nu am asistat direct în cadrul acestui eveniment, cocaina şi haşişul sînt obişnuite în aceste cercuri sociale, aşa cum a fost raportat cu alte ocazii.

¶ 5. (C) Comentariu: tinerii arabi se bucură de o relativă libertate socială şi îşi răsfaţă pornirile trupeşti, dar numai în spatele uşilor închise – şi numai cei bogaţi. Petreceri de această natură şi la aceste dimensiuni sînt considerate a fi un fenomen relativ recent în Jeddah. Un contact, un tînăr arab, a explicat că pînă în urmă cu cîţiva ani, singurele activităţi de week-end erau “întîlnirile” în grupuri mici din casele bogate. Nu este neobişnuit în Jeddah pentru resedinţele bogate să fie dotate în subsol cu baruri, discoteci, cluburi şi centre de divertisment. Cum remarca cineva din înalta societate saudită, “conservatorismul crescut din societatea noastră pe parcursul acestor ultimi ani a mutat doar interacţiunile sociale în interiorul caselor oamenilor.” Sfîrşit comentariu.

QUINN
https://213.251.145.96/cable/2009/11/09JEDDAH443.html