Ca-capitalismul si falsificarea democratiei

Etichete:

Într-un interviu dens, acordat cotidianului Gîndul, Sebastian Lazaroiu descrie precis problema de baza a lumii românesti: „falsificarea democratiei”. Lazaroiu e un sociolog prudent si nu obisnuieste sa se lanseze în consideratii speculative. Vorbind, în mod repeat, de „falsificarea democratiei”, Sebastian Lazaroiu reuseste sa numeasca un proces grav, cu siguranta cea mai influenta si periculoasa … …

Într-un interviu dens, acordat cotidianului Gîndul, Sebastian Lazaroiu descrie precis problema de baza a lumii românesti: „falsificarea democratiei”. Lazaroiu e un sociolog prudent si nu obisnuieste sa se lanseze în consideratii speculative. Vorbind, în mod repeat, de „falsificarea democratiei”, Sebastian Lazaroiu reuseste sa numeasca un proces grav, cu siguranta cea mai influenta si periculoasa directie de miscare a societatii românesti, în ultimii 20 de ani.

Consilier Prezidential, Lazaroiu nu vorbeste de pe pozitii de campanie. Observatiile lui pleaca, riguros, de la realitati complexe si agitate dar evidente. Orice român cu ochii bine deschisi le cunoaste si orice sociolog onest le va pune, imediat, pe masa de studiu. „Falsificarea democratiei”, asupra careia avertizeaza cu îngrijorare Lazaroiu, e vizibila în efortul mediatic si politic enorm al aliantei PSD-PNL-Realitatea TV-Antena 3 (desi, mai sfioasa, înselaciunea mediatica pe care o propaga TVR, merita un capitol separat). Doar naivii mai pot vedea în coincidenta persistenta si agresiva de discurs a acestor partide si televiziuni o întîmplare. Iar România politica si mediatica si-a pierdut, de la nastere, naivitatile. Agenda comuna a conglomeratului mediatico-politic PSDPNLRTVA3 e afisata 24 din 24. Discursul politic unic, centralizat, al generatorului de mesaje directe si indirecte, explicte si implicite, are o singura tinta: degradarea imaginii Presedintelui Basescu. Oricum si prin orice mijloace: insinuare, insulta, informatie falsa, distorsionare, context impropriu, sondaje pre-comandate, oameni de casa angajati si platiti pentru a juca farsa „expertului”.

Inventivitatea inepuziabila a defaima-tronului PSDPNLRTVA3 spune tot despre caderea presei. Asa cum entuziasmul si lipsa de paranteze de constiinta, vorbesc, la rîndul lor, despre întinderea nelimitata a coruptiei morale, despre indiferenta salbatica si disponibilitatea amorala a sute si sute de tineri jurnalisti. Însa abia situatia din spatele acestei comedii insalubre e cu adevarat grava si periculoasa.

Regizorii aliantei se bat pentru a prelua controlul politic asupra statului, dupa îndepartarea lui Traian Basescu, obstacolul ales si plasat de votul popular între republica de uz personal si statul de coloratura democratica. „De coloratura democratica” si nu „democratic”, pentru ca iluziile nu au ce cauta în discutiile despre prezentul si viitorul României. Democratia reala e cel mult partiala si va fi mult timp asa, într-o tara care a pornit în 1989 fara sa fi primit un impuls libertar inern si a înaintat, aproape exclusiv, prin corectii impuse din exterior. Însa, ramînînd în realitate, e absolut evident ca varianta pentru care se bat regizorii aliantei anti-Basescu ar fi o catastrofa pentru România.

Initiatorii si regizorii frontului mediatic anti-Basescu sînt cunoscuti: megamagnati proprietari de trusturi media, plus PSD, plus PNL. Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Dinu Patriciu, alaturi de aliatii lor istorici sau ocazionali. PSD e, în aceasta ecuatie, marele aliat istoric. Nu trebuie uitat: aparitia magnatilor de tip Voiculescu, Vîntu, Patriciu e opera directa a regimului Iliescu. Acest lucru trebuie repetat mereu în prezenta liderilor PSD. Ion Iliescu, campionul „oamenilor saraci si cinstiti”, social-democratul înflacarat, e suta la suta nascatorul si protectorul retelei de „capitalisti” care tin loc, în România, de economie si vor sa îi devina coordonatori politici. Prin urmare, legaturile PSD-Voiculescu-Vîntu sînt de-a dreptul filiale.

PNL e în postura aliatului de circumstanta, desi circumstantele pro-PSD s-au tinut lant, în istoria recenta a liberalilor. Posibilele argumente referitoare la liberalismul lui Patriciu sînt formale si nefondate. Dinu Patriciu are un discurs liberal (aproape libertarian) si o practica politica de corporatist socialist. Împreuna, Vîntu, Voiculescu si Patriciu sînt, de fapt, primii trei „asistati” ai României. Nimeni, de la infirmi si saraci, la directori de fabrici si oameni de cultura, nu s-a bucurat de un sprijin legal si ilegal, financiar si politic, de subventii, favoruri, scutiri si tratamente preferentiale, în masura în care s-au bucurat primii trei asistati ai tarii.

Aici sînt de gasit radacinile procesului pe care Sebastian Lazaroiu îl numeste cu formula „ falsificarea democratiei”. Spre deosebire de oamenii de afaceri clasici, Voiculescu, Vîntu si Patriciu vor putere politica. De ce au nevoie, toti trei, de putere politica, de cît mai multa putere politica? Pentru ca toti trei au aparut din afaceri cu statul si pentru ca toti trei ramîn dependenti de afacerile cu statul, mai bine zis de conditiile preferentiale în care continua sa desfasoare afaceri cu statul. Nici unul nu e om de afaceri autonom. Nici unul nu s-a dezvoltat pentru ca a produs bunuri sau valori. Nici unul nu a descoperit sau produs ceva nou. Ca-capitalisti cei trei au creat ca-capitalismul românesc: o imitatie stridenta, în seria imitatiilor stridente care înlocuiesc, în România, institutiile de baza ale societatilor libere. Faimoasa imagine americana a magnatului care a pornit de la o descoperire fundamentala într-un garaj n-are ce cauta în România. Creativitatea acestor capete de afaceri e nula. Ea ilustreaza si inspira, de altfel, o mare parte a mediului de afaceri asa zis privat din România. De aici preponderenta generala a speculatiei, în dauna productiei si caracterul vital al pozitionarii fata de stat

Despartiti de stat sau lipsiti de protectia institutiilor statului, Voiculescu, Vîntu si Patriciu ar avea enorm (probabil, tot) de pierdut. Într-adevar, pentru a fi puternici, Voiculescu, Vîntu si Patriciu au nevoie de stat. Iar statul le poate fi favorabil, numai în masura în care e, totodata, „al lor”. Mai departe, statul devine „al lor” numai în masura în care cei trei decid, prin intermediari, care sînt „deciziile” statului.

În mare parte, nevoile de existenta si prosperitate ale imperiilor Voiculescu, Vîntu, Patriciu sînt, deja, satisfacute. Ei pot conta pe o justitie fidela care îi excepteaza de la aplicarea legii si consfinteste, astfel, dreptul la actiuni (trecute sau viitoare) ilegale al celor trei. Însa necesarul triumviratului nu e satisfacut pîna la capat. Lipsesc garantiile totale. Ele pot fi cîstigate numai odata cu plasarea unei administratii cooperante în fruntea statului. Oameni ca Voiculescu, Vîntu si Patriciu devin regim de stat sau nu devin nimic.

În acelasi timp, însa, planul de lucru al celor trei e conditionat. El trebuie sa respecte aparentele democratice instaurate dupa 1989: presa si alegeri libere, justitie autonoma. În consecinta, cei trei se adapteaza si imita democratia. Adica o falsifica, din interior, dinauntrul formelor si institutiilor democratice formale. Ei au creat aparenta unei prese private si autonome, transormînd-o, însa, în platforma mediatica de uz pesonal. Ei au mentinut ideea de dezbatere si opozitie, încarcînd-o, însa, cu arta neagra a dezinformarii. Ei si partenerii lor mereu disponibili, plasati în functii publice sau „civile”, au creat pietele de licitatie pe care le numim, în mod curent, justitie si sindicate.

„Falsificarea democratiei” e un proces insidios, greu parabil. În esenta si spre deosebire de impozitia dictatoriala, falsificarea democratiei nu e o operatie anti-sociala, ci anti-cetateneasca. Ea nu reprima, ci cauta asociati, pentru ca e, în fond, o propunere, un cotract, în baza caruia cei interesati îsi vînd dreptul la libertate si reprezentarte publica. Dreptul lor si, mai mult, dreptul la egalitate al tuturor celorlalti.

Falsificarea democratiei e un proces organic în care societatea e chemata la complicitate, cu conditia sa cedeze, adica sa fie indiferenta la egalitatea vietii publice. Falsificarea democratiei e modul silentios al despartirii de democratie.

Articol preluat de pe blogul lui Traian Ungureanu: Totul in scris

Traian Ungureanu

Traian Ungureanu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *