Orice discuție despre Cambogia duce gândul la infioratorele crime în masă făcute de khmerii roșii, comuniștii cambogieni, în anii ’70, în urma cărora au apărut câmpiile morții, câmpuri umplute cu cadavrele unui sfert din populația acestei țări.

Imensa tragedie, cunoscută între timp lumii întregi, nu s-a întâmplat în izolare, fără știința cuiva, la ordinul unor nebuni care acționau dezordonat. Toate cele petrecute în Cambogia au avut inspirație și susținere din partea Partidului Comunist Chinez, care avea astfel un teren nou de punere în practică și observare a Revoluției Culturale, a concepțiilor comunismului chinezesc centrat pe ideile lui Mao. Invazia vietnameză a Cambogiei, începută în 1978, necesară pentru a elimina amenințarea unui război cu China pe două fronturi, a salvat bună parte din populația care trăia înfomentată și sub amenințarea permanentă a execuțiilor în masă ordonate de comisarii politici ai khmerilor roșii. Ocuparea Cambogiei a dus la luarea unui număr mare de prizonieri chinezi, consilieri militari și civili care fuseseră trimiși să susțină regimul criminal fără precedent condus de Pol Pot.

Așadar, cambogienii știu cine și ce sunt chinezii, cum și cât de mult i-au „ajutat” și ce le datorează. După retragerea trupelor vietnameze, în septembrie 1989, Cambogia a urmat calea bătută de toate țările foste comuniste, cu vechii comuniști, în cazul cambogienilor, înspăimântătorii khmeri roșii ocupând prim-planul politicii, de data asta travestiți în democrați. Monarhia a revenit decorativ împreună cu partidele, opoziție, presa liberă, toate cele. Comuniștii au păstrat controlul serviciilor secrete și al economiei, corupția e la cote astronomice, opoziția infiltrată. Poveste știută bine de noi, de altfel. Abia în anii din urmă a avut loc un proces al regimului khmerilor roșii cu care ocazie judecătorii și întreaga opinie publică au fost înfruntați de comuniști fără conștiința relelor făcute, care au găsit justificări mizerabile pentru orice rău făcut.

Nuon Chea, cunoscut în Cambogia și în lume ca „Brother number two”, ideolog șef, secund al lui Pol Pot, a declarat la proces că evacurea orașelor ordonată de khmerii roșii, pentru a-i trasforma pe toți orășenii în sclavi pe plantațiile de orez, lucru care a dus la moartea unui număr imens de nevinovați, a fost impusă de faptul că orașele erau pline de hoți, cartofori și prostituate…” Tot același Nuon Chea a declarat la sfârșitul procesului: „Unii puteau fi reeducați, alții nu… Revolutia trebuie să întărească forțele nației, nu să le distrugă, excepția fiind cei care după reeducare și reconstrucție, în mai multe ocazii, nu au putut fi reeducați și schimbați.”

Peste 70% din populația Cambogiei este născută după alungarea Khmerilor roșii de către vietnamezi, în 1978, așa că sunt din ce în ce mai puțini cei care își amintesc ce s-a întâmplat în anii ăia îngrozitori. Istoria se învață pe sărite și acolo, iar între cei care au trăit acei ani sunt și din cei care zic „avea toată lumea de lucru, se găsea de mâncare”…

Vortextul chinezesc

Perioada de explorare a democrației, atât cât au înțeles combodgienii din ea, a ajuns la limită acum, în sincron cu ce se întâmplă în mai multe locuri din lume și în special în China. Principalul partid de opoziție, CNRP (Cambodia National Rescue Party) a fost interzis în 2017, presa pusă la respect, cel mai vizibil moment fiind închiderea publicației The Cambodia Daily, iar organizațiile nonguvernamentale acuzate de toate relele posibile. Timp în care organismele internaționale care cer intervenția împotriva corupției și oprirea încălcării drepturilor omului sunt privite oficial acum ca organisme dușmănoase.

Se cultivă relații din ce în ce mai strânse cu China, chiar dacă e de notorietate în zonă cât de otrăvite sunt darurile chinezilor. E știut cu siguranță în Cambogia cazul Pakistanului care a trebuit să înghită odată cu investițiile chineze, din care nu prea a avut de câștigat, și fantastica grosolănie a Beijingului, despre care s-a aflat că a tratat ani de zile cu rebelii separatiști din Balochistan, fără cunsotinta Islamabadului ori peste capul capul conducerii pakistaneze. Rebelii din Balochistan, apropiați de cele mai radicale rețele islamice și ucigași ai multor militari ori funcționari din administrația pakistaneză, doresc ruperea de Pakistan și înființarea unui stat independent, mai islamic decât Pakistanul.

În condițiile astea, cu înspăimântătoarea istorie recentă comună pe care o împart cambogienii și chinezii, cu tendințele și felul în care lucrează China acum, avea logică să vedem Cambodgia orientată total spre Statele Unite, ca multe dintre țările din zonă, ca țările vecine Vietnam și Thailanda. Numai că apelurile repetate făcute de țările civilizate pentru respectarea drepturilor omului și pentru intervenția împotriva corupției au devenit prea iritante pentru cripto-comuniștii de la Pnom Penh și au adăugat greutate suplimentară tendinței, greu de înțeles rațional, de revenire la comunism. Pe cursul asta s-a ajuns ca exercițiile militare comune cu Statele Unite să fie anulate și să fie înlocuite cu cele făcute în comun cu Armată Populară Chineză.

Aproperea de China, care se redefinește iar urmând comunismul maoist, e din ce în ce mai vizibilă, în condițiile în care Vietnamul are destui oameni cu influență în politica cambogiană, care fac tot ce e omenește posibil să îndepărteze Cambogia de China. Numai că, din ce se vede evident acum, majoritatea politicienilor cambogieni, mulți foști khmeri roșii, ca însuși premierul Hun Sen, trag să ducă țara înapoi în zona noului lagarului chinez, neținând cont de ce mai aduce asta. Și asta e de-a dreptul înspăimântător.