Ce importanță mai are Adevărul, când tu ai de slujit o misiune și când minciuna în favoarea musulmanilor este binecuvântată de cinstitul Coran?
Convertirea la Creștinism a fiului unuia dintre liderii Hamas a făcut valuri mari la vremea sa, dar și mai zguduitor a fost faptul că tânărul acționase ca agent secret/spion al Shin Bet-ului israelian în sânul conducerii Hamas. Pentru că în media occidentală și mai nou în cea românească sunt prezentate reportaje marca Al-Jazeera, ca fiind referințe ce pot fi creditate, într-un fel, sau altul, am extras din cartea lui Mosab (”Fiul Hamasului”) un mic fragment relevant cu privire la profilul Al-Jazeera de manipulator neobosit în conflictul israeliano-palestinian.

Personajele:
”Fiul Hamasului” – Mosab Hassan Yousef, fiul șeicului Hassan Yousef
Șeicul Hassan Yousef – cofondator și lider Hamas (alături de alții)
Loai – intermediarul lui Mosab din Shin Bet
Shin Bet – Serviciul de informații israelian comparabil cu Biroul Federal de Investigații (FBI) din America. Motto-ul acestui Serviciu: ”scutul invizibil sau protectorul nevăzut”

Mosab (”Fiul Hamasului”) și-a protejat tatăl de nenumărate ori, din clipa în care a devenit agent/spion Shin Bet. Protecția a însemnat încarcerarea acestuia în timp ce afară se dezlănțuia sălbăticia între trupele israelite și palestinienii montați și manipulați de PFLP, DFLP, PLO, Fatah, Hamas, Brigăzile Martirilor de la Al-Aqsa și alți revoluționari. Mosab susține pe întreg cuprinsul cărții că tatăl său nu a inițiat niciodată un atac și că Hamasul avea lideri din umbră, necunoscuți nici măcar șeicului. Pe lângă aceștia mai erau tineri palestinieni plini de ură împotriva Israelului, care nu mai ascultau de liderii Hamas, își procurau arme sau confecționau dinamită și acționau.

Vineri 23 septembrie 2005, în timp ce-l aduceam de la o tabără de refugiați din apropiere de Ramallah, tata a primit un telefon.

-Ce se petrece? l-am auzit răstindu-se în telefon. Ce?

Părea foarte agitat.

Când a închis, mi-a spus că îl sunase purtătorul de cuvânt al Hamasului, Sami Abu Zuhri din Gaza, care îl informase că israelienii tocmai uciseseră un număr mare de membri ai Hamas în timpul unei întruniri din tabăra de refugiați Jebaliya. Cel care îl sunase susținea că văzuse aviația israeliană lansând rachete asupra mulțimii. Au încălcat armistițiul, a spus el.

Cu doar șapte săptămâni înainte, tata se străduise să negocieze acel armistițiu. Acum se părea că toate eforturile lui fuseseră zadarnice. Nu avusese din capul locului încredere în Israel și era furios pe setea de sânge a israeliților.

Însă eu n-am crezut povestea. Deși nu i-am spus nimic tatei, nu mirosea a bine.

Au sunat cei de la Al-Jazeera. Voiau ca tata să intre în direct de îndată ce ajungeam la Ramallah. După douăzeci de minute, eram în studiourile lor.

În timp ce îi fixau tatei un microfon, l-am sunat pe Loai. M-a asigurat că Israelul nu lansase niciun atac. Eram livid. I-am cerut producătorului să mă lase să văd înregistrarea incidentului. M-a dus în camera de comandă și ne-am uitat la ea de nenumărate ori. În mod clar, explozia venise din pământ, nu din cer.

Șeicul Hassan Yousef era deja în emisie, tunând și fulgerând împotriva Israelului, amenințând să anuleze armistițiul și cerând o anchetă internațională.

-Te simți mai bine acum? l-am întrebat când a ieșit din platou.
-Ce vrei să spui?
-Vreau să spun, după declarația pe care ai făcut-o.
-De ce nu m-aș simți mai bine? Nu-mi vine să cred că au făcut asta.
-Bine, pentru că n-au fost ei, ci Hamasul. Zuhri e un mincinos. Te rog să vii în camera de comandă; am ceva să-ți arăt.

Tata m-a urmat și ne-am uitat de mai multe ori la înregistrare.

-Uită-te la explozie. Privește. Se produce de jos în sus. Nu a venit din cer.

Mai târziu am aflat că membrii Hamasului din aripa militară din Gaza se dăduseră mari, etalându-și echipamentul în timpul demonstrației, când o rachetă Qassam din spatele unei autocamionete explodase, ucigând cincispreze oameni și rănind mult mai mulți.

Tata a fost șocat. Dar Hamasul nu era singur în ce privește minciunile menite să-i servească propriile interese. În ciuda a ceea ce prezenta propriul reportaj, televiziunea Al-Jazeera a continuat să difuzeze minciunile. Apoi totul s-a înrăutățit. Mult.

Ca răzbunare pentru pretinsul atac asupra Fâșiei Gaza, Hamasul a lansat aproape patruzeci de rachete asupra orașelor din sudul Israelului, primul atac important de când Israelul își încheiase retragerea din Gaza cu o săptămână în urmă. Acasă, mă uitam cu tata la știri – o lume întreagă le urmărea. A doua zi, Loai m-a înștiințat că guvernul hotărâse că Hamasul încălcase armistițiul…

Acesta este Mosab Hassan Yousef, pentru cei ce nu-l cunosc.

Ex-muslim, actual creștin, își încheie cartea cu următoarele cuvinte:
Speranța mea cea mai mare este că, spunându-mi povestea, îi voi arăta poporului meu – adepților palestinieni ai islamului, care de sute de ani sunt folosiți de regimurile corupte – că adevărul îl poate elibera.
Îmi spun povestea și ca să-i arăt poporului israelian că există speranță. Dacă eu, fiul unei organizații teroriste menite să nimicească Israelul, am putut să ajung într-un punct în care nu numai că am învățat să iubesc poporul evreu, ci și să îmi risc viața pentru el, există o rază de speranță.
Povestea mea are un mesaj și pentru creștini. Trebuie să învățăm din necazurile poporului meu, care poartă o povară grea în încercarea lui de a ajunge în grația lui Dumnezeu. Trebuie să depășim normele religioase pe care le facem singuri. În schimb, trebuie să iubim necondiționat oamenii din toate colțurile lumii. Dacă avem de gând să-l reprezentăm pe Iisus în fața lumii, trebuie să trăim mesajul lui de iubire. Dacă vrem să îl urmăm pe Iisus, trebuie și să ne așteptăm să fim persecutați. Ar trebui să fim fericiți când suntem persecutați de dragul lui…
Ca mulți alți adepți ai lui Iisus, m-am căit pentru păcatele mele și știu că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, a murit pentru păcatele noastre, s-a sculat din morți și stă la dreapta Tatălui. Am fost botezat. Totuși, simt că abia am intrat pe poarta Împărăției lui Dumnezeu. Mi s-a spus că există mult, mult mai mult. Și eu vreau totul.
Între timp, încă mă lupt cu lumea, cu carnea, cu diavolul. Încă mai am concepții greșite și sunt derutat. Mă lupt cu lucruri care uneori par invincibile. Totuși, am speranța că și eu, asemenea Apostolului Pavel, care se descrie pe sine lui Timotei ca fiind ”cel dintâi dintre păcătoși” (Timotei 1:16), voi deveni ce vrea Dumnezeu să fiu, atâta vreme cât nu renunț.
Așa că dacă mă întâlniți pe stradă, vă rog să nu-mi cereți sfaturi sau să mă întrebați ce înseamnă un verset sau altul din Scriptură, fiindcă probabil sunteți deja mult înaintea mea. În loc să mă priviți ca pe un trofeu spiritual, rugați-vă pentru mine, să devin mai credincios și să nu îi calc pe prea mulți pe picioare în timp ce învăț să dansez cu Mirele.
Atâta vreme cât continuăm să căutăm vrăjmași peste tot în afară de lăuntrul nostru, va exista întotdeauna problema Orientului Mijlociu. Nu religia este soluția. Religia fără Iisus este doar fățărnicie. Nici eliberarea de oprimare nu va rezolva lucrurile. Scăpat de asuprirea Europei, Israelul a devenit asupritorul. Scăpați de prigoană, musulmanii au devenit prigonitorii. De multe ori soții și copiii abuzați trec la abuzarea soților și copiilor. Este un clișeu, dar e adevărat: dacă nu sunt vindecați, oamenii răniți rănesc oameni.
Manipulat de minciuni și mânat de rasism, ură și sete de răzbunare, eram pe cale de a deveni unul dintre acești oameni. Apoi, în 1999, am întâlnit singurul Dumnezeu adevărat.
Adevărul și iertarea sunt singura soluție pentru Orientul Mijlociu. Provocarea, mai ales între israelieni și palestinieni, nu e găsirea soluției. Provocarea este să fii primul care are destul curaj să o adopte.