O replică a cutremurului japonez a lovit Parlamentul european în urmă cu două zile, în timpul discursului lui Nigel Farage. Europarlamentarul britanic, membru al UKIP, a reuşit în mai puţin de trei minute să-l scuture bine pe Herman Van Rompuy, care-i ceruse cu doar câteva minute înainte lui Muammar Gaddafi să părăsească puterea.
Din nefericire pentru Rompuy, Farage a prezentat o fotografie din urmă cu doar patru luni, în care puteau fi văzuţi, ca doi vechi amici, preşedintele Consiliului European şi Muammar Gaddafi. „Trebuie să o spun, nu v-am văzut niciodată atât de zâmbitor şi atât de fericit”, i-a transmis Farage.
Ar fi nedrept însă să-l acuzăm doar pe Rompuy de ipocrizie.”Preşedintele Uniunii Europene” ar putea foarte bine să împartă premiul cu liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt. Verhofstadt a cerut în plen intervenţia militară împotriva lui Gaddafi, cu toate că, pe când era premier al Belgiei l-a primit pe dictatorul libian cu onoruri militare complete. Totuşi, ca un adevărat liberal, Guy a explicat că şi-ar dori ca SUA, Franţa şi Marea Britanie să aducă şi capabilităţile, şi militarii.
Şi totuşi, cei doi nu sunt singurii prieteni ai dictatorului libian care după ce s-au afişat intens cu acesta, cer acum înlăturarea lui de la putere, prin forţă. În aceeaşi nesimţire se mai scaldă şi alţi lideri europeni de prim-rang: Nicolas Sarkozy, Silvio Berlusconi sau Tony Blair.
Declaraţiile acestora demonstrează, din păcate, că liderii europeni nu mai pot fi consideraţi de prea multă vreme un reper moral, ci doar o adunătură de birocraţi ipocriţi.
3 Comments
Florina B.
18 March 2011M-a uns la inima sa vad oameni normali spunand lucruri de bun simt. Se intampla rar la Strasbourg. E o mare nesansa (meritata de politicienii si alegatorii UE) ca in momentul actual sa avem la carma mascarici alde Cathy Ashton si van Rompuy
calehari
18 March 2011Florina B.@1 ” Disidentul e cineva care,in plina teroare totalitara,se hotareste sa se comporte normal „, si desi nu putem acuza Strasbourg-ul de teroare totalitara , nu pot sa nu gandesc ca fiind atat de rari oamenii normali la Strasbourg, ei pot fi considerati disidenti . ????
Liv St Omer
18 March 2011Pai sa zic atunci si eu una din ciclul „ba dictatoru’ nostru-i mai bun”: pai macar el, Basescu, a declarat public ca s-a dus in Libia si s-a fotografiat cu Gaddafi ca sa recupereze datoria baneasca a Libiei fata de Romania; iar acum, cand toti eurocratii multi-culti se dau viteji si vor „pac la rasboiu” tace malc si are bunul simt sa declare ca va sprijini actiunile celorlalti membri NATO/UE pentru ca n-ar putea sa faca altfel. Macar dictatorul nostru e mai sincer, mi se pare diferenta specifica. Macar atat.
In alta dezordine de idei, actiunea lui Obama mi se pare tembela si extrem de periculoasa. Imi amintesc ca si WWI a pornit tot dintr-o astfel de actiune stupida, si ma pregatesc psihic pentru WWIII.