O replică a cutremurului japonez a lovit Parlamentul european în urmă cu două zile, în timpul discursului lui Nigel Farage. Europarlamentarul britanic, membru al UKIP, a reuşit în mai puţin de trei minute să-l scuture bine pe Herman Van Rompuy, care-i ceruse cu doar câteva minute înainte lui Muammar Gaddafi să părăsească puterea.

Din nefericire pentru Rompuy, Farage a prezentat o fotografie din urmă cu doar patru luni, în care puteau fi văzuţi, ca doi vechi amici, preşedintele Consiliului European şi Muammar Gaddafi. „Trebuie să o spun, nu v-am văzut niciodată atât de zâmbitor şi atât de fericit”, i-a transmis Farage.
Ar fi nedrept însă să-l acuzăm doar pe Rompuy de ipocrizie.”Preşedintele Uniunii Europene” ar putea foarte bine să împartă premiul cu liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt. Verhofstadt a cerut în plen intervenţia militară împotriva lui Gaddafi, cu toate că, pe când era premier al Belgiei l-a primit pe dictatorul libian cu onoruri militare complete. Totuşi, ca un adevărat liberal, Guy a explicat că şi-ar dori ca SUA, Franţa şi Marea Britanie să aducă şi capabilităţile, şi militarii.
Şi totuşi, cei doi nu sunt singurii prieteni ai dictatorului libian care după ce s-au afişat intens cu acesta, cer acum înlăturarea lui de la putere, prin forţă. În aceeaşi nesimţire se mai scaldă şi alţi lideri europeni de prim-rang: Nicolas Sarkozy, Silvio Berlusconi sau Tony Blair.

Declaraţiile acestora demonstrează, din păcate, că liderii europeni nu mai pot fi consideraţi de prea multă vreme un reper moral, ci doar o adunătură de birocraţi ipocriţi.