Se pot trece multe cu vederea în breasla noastră, a jurnaliștilor și s-au și trecut. Dar când ignoranţa și ticăloșia răbufnesc imund, se impune o replică. Nu pe măsură, pentru că nu ne coborâm. Dar faptul că un personaj considerat odinioară farul presei românești se dovedește un ins care habar nu are despre ce vorbește și își folosește incultura ca pe un instrument de care se ajută pentru a târî în noroi imaginea premierului ţării este dincolo de Kafka. E de Caragiale.
Nu vom numi persoana. Ajunge să spunem că a produs un text în care scatofagia joacă un rol important. Iată ultima parte:
„A face politică înseamnă a fi moral, domnule Hurezeanu. Politica e o artă a moralităţii!”
Nu discut abisul definirii politicii prin existenţa morală, că mă ia ameţeala. Dar faptul că pupilul lui Andrei Pleşu crede că există o artă a moralităţii spune mult despre morala personajului.
Dacă în legătură cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon până la marchizul de Sade şi Céline, o artă a moralităţii nu văd cum ar putea exista. Nu e nimic artistic în a fi moral. A nu fi făţarnic, a nu fi oportunist, a nu minţi, a nu trăda, a-ţi asuma greşelile şi a plăti pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici măcar o profesie.
Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, îl ai sau nu îl ai, cu deosebirea că poţi trăi şi fără el. Ea îţi aparţine în totalitate – eşti moral în primul rând faţă de tine însuţi – , nu e menită aprecierii celorlalţi, ca arta.
Sau, raportată la politica românească actuală, moralitatea poate fi definită ca o boală psihică.
Totuşi, uitându-mă la dl Ungureanu, parcă mi se încheagă până la urmă în faţa ochilor, aşa cum Kafka vorbea despre un artist al foamei, imaginea unui artist al moralei: acela care deschide gura mare, dă capul pe spate, înghite un rahat considerabil, după care se şterge fin la gură cu şervetul şi ne demonstrează că a fost o băliguţă de înger.
Să precizăm, mai întâi, că nu ne face nicio plăcere să facem paradă de educaţia filozofică primită, nu în ultimul rând pentru că am abandonat această artă în favoarea mult prea frivolei pactici jurnalistice. Şi totuși. Atunci când gradul de ignoranţă și/sau reaua voinţă depășesc nivelul acceptabil de bun simţ, intervenţia publică devine un imperativ moral. Scuze pentru lecţia de etimologie care urmează:
Apropo de “moral”, termenul latinesc este “mos”, la plural “mores” și înseamnă pe românește “morav”, adică “manieră”, “deprindere”, “obicei”. Observaţi dimensiunea “comunitară” a moravurilor. Ele nu se manifestă decât într-o comunitate, adică în ceea ce grecii antici numeau “polis” (cetate). Pentru noi, modernii, “moralitatea” și “etica” se confundă, pentru antici, nu. Dacă “moralitatea” romană se referea la comportamentul individual în cetate (“politeia” însemna comportamentul adecvat in cetate, de unde vine “civilitatea” romană), “etica” greacă se concentra asupra asumării individuale a principiilor dreptăţii, adică asupra “caracterului” individului. De aici vine și “etica” ce derivă din “ethos”, care înseamnă “caracter”. Pe scurt, dacă grecii percepeau dreptatea ca fiind o chestiune de caracter, romanii o vedeau ca pe o practica individuală în interiorul cetăţii (etică și/sau morală). În concluzie, dacă la greci era o chestiune de asumare, la romani era una de practică. Deci, la practică!
În românește avem două cuvinte care au aceeași origine: tehnică și artă. Primul vine din grecescul techné iar al doilea din latinescul “ars”, care este traducerea în latină a primului. Deci, în sensul originar, o “artă” este o “tehnică” și de aceea atât grecii cât și romanii vorbeau despre “arta” sculptorului sau a pictorului, dar și despre “arta” făurarului de arme sau a făuritorului de sandale. O epocă de artiști! De fapt, nu este așa. Practicantul unei arte nu era “artist” – specia asta a apărut mult mai târziu – ci “artizan”. Arta, la origini, oricât de oripilate ar fi firile simţitoare de azi, era o chestiune legată foarte concret de ceea ce știi să faci. O chestiune de praxis, adică pragmatică. Partea “intelectuală” era legată de ceea ce știai pur și simplu, adică de “epistemé”, știinţa teoretică.
Acum, după acest excurs plicticos, devine, credem, limpede că afirmaţia premierului – “politica este o artă a moralităţii” -, nu este numai o afirmaţie de bun simţ. Politica (adică acţiunea în folosul cetăţii) este o bună “tehnică politică”, o “artă a moravurilor” în ultimă instanţă, deci, la drept vorbind, afirmaţia lui Ungureanu este una cât se poate de banală, care nu face altceva decât să enunţe evidenţa, dar o evidenţă de mult uitată. Pentru că exact asta ar trebui să fie politica, o artă a moralităţii.
În principiu, orice student la filozofie în anul al doilea ar trebui să știe lucrurile acestea. Faptul că un jurnalist considerat de primă clasă în România nu este în stare să producă un argument simplu și convingător este alarmant. A-i invoca pe Villon, marchizul de Sade și Céline într-o poveste de logică simplă și rigoare semantică este, folosind un termen eufemistic, nepotrivit, trădează inadecvare culturală, sărăcie intelectuală și emfază găunoasă. E un episod de Monty Python.
Şi atunci, cine mănâncă rahat cu gura larg deschisă, domnule Popescu?
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
12 Comments
bogdan calehari
5 April 2012Unii, aflati in perioada de decadere, isi administreaza gloria. CTP, original, si-o fecalizeaza!
Costin Andrieş
5 April 2012asta cind nu face altceva http://www.gandul.info/puterea…..or-9143879
Vlad M.
5 April 2012Ce ziceti de putin progresism mioritic cu iz canadian?
Replici ale unui anume Alex Savulescu, la mistoul gratuit al lui Iulian Comanescu.
In Romania sau aiurea, tovarasii nostri nu se dezmint. Oricine nu este liberal sau socialist este, prin definitie, fascist sau legionar. Cum sa nu-ti fie mila de aceste suflete chinuite?
Cristina G
5 April 2012Doamne ajuta, domnilor:)!
Felicitari, domnule Cristian Campeanu pt. articol, pentru atitudine, pentru precizia, secventialitatea si coerenta articolului! Nu am mai comentat de mult si niciodata pe un subiect politic! Dar, m-am ‘nervat foarte rau:)! Ii „cunosc” pe ambii domni: MRU si CTP-din vremea in care erau „mici”! Pe dl. CTP, ca tanar inginer, autor de proza SF, il vedeam – din sala – la Festivalurile Quasar, organizate de regretatul Dan Merisca-Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Era un tip Ok! Pe dl. MRU, in schimb, l-am intalnit de multe ori in salile inghetate ale Bibiotecii Academiei iesene! Ne mai vedeam -ocazional- la o prietena de librarie! Nu am fost prieteni, doar ne-am intersectat, rareori! Dar, impresia a fost coplesitoare, desi eram mult mai in varsta decat el! Era un tanar domn, cu un umor firesc si spontan, delicat si desavarsit educat, apartinand -era clar- unei familii de multe generatii „incaltate”! Extrem de cultivat, fara a face parada, curtenitor fara ostentatie, un coseur savuros si plin de bun simt! As putea vorbi foarte mult, in acelasi ton! Iar acum, il vad improscat cu un venin atat de urat mirositor, cu atat de putin fair-play! Acum, nu te poti astepta la mare lucru de la un om care poarta ciorapi negri la tenis, dar totusi e CTP-un simbol al presei romanesti! Cum sa-i pui alaturi pe Villon, Sade si Celine! De fapt, din cauza lui Celine mi-au sarit capacele:)! L-am iubit mult pe Celine, a fost un timp cand nu mai puteam citi alt autor! Am vorbit acum multi ani cu o doamna din Franta si imi spunea, cu respect si caldura, ca Celine este complet reabilitat in Franta! Cum va fi dl. CTP, dupa „colaborationismul” lui, peste ani? Si articolul postat de Costin, unde-l mai plaseaza? Oare in aceeasi galerie, unde ilicit s-ar inscrie? Nu sunt socata de limbajul frust, ma oripileaza uratenia lui! Chiar apreciez limbajul sugestiv, oricat de dur ar fi, dar sa ramana in anumite limite ale unei estetici-chiar a uratului- si sa serveasca adevarului! Altfel, e ca in bancurile cu activistii PCR, carora le si place sa pape ceea ce produc! Atat!
Liviu Crăciun
5 April 2012Vlad
dimpotriva, ironia lui Comanescu mi se pare cit se poate de pretioasa in felul ei ????
aflat in fata unui articol polemic, o scurta introducere în deslusirea artei moralitatii (si) pentru uzul unor vehicule mai modeste (dar la fel de pline de haz) din arsenalul presei romanesti, prima reactie a dlui Comanescu dezvaluie o profunda neincredere în privinta randamentului practic al unui astfel de demers in directia, daca nu a afectarii (demolarii?) ziarului sau a directorului acestuia (de ce nu a intregii case a presei?), macar in stirnirea unei paruieli jurnalistice generale (desigur, cum altfel decit suburbana, neplacuta unor urechi intelectuale, insa plina de haz, nu-i asa?)
dl Campeanu primeste astfel nu numai o confirmare a adecvarii si chiar a urgentei articolului sau, dar si subiecte generoase pentru alte citeva episoade despre logica, morala si alte arte aflate pe cale de disparitie în cadrul breslei; ce putea cere mai mult?
emil borcean
5 April 2012Vlade, asa sunt suflețelele sensibile, se scurtcircuitează la vederea lui Reagan. Fă-i un vînt eolian zero carbonic, ca să-și revină din șoc.
Pataphyl
5 April 2012Costin @2
Cruciș-ătorul secretase un text crupișător acum vreo 2-3 ani (o poveste de amor neîmpărtășit bazată pe zgomotele duioase ce se auzeau din două cabine de veceu vecine), care-i adusese efemera glorie de a fi numit CeTePișu’ (nu găsesc linkul dar nu-i bai) – gustul scatofil și scatofag o fi caz medical, nu zic, dar ticăloșia scrîșnită ține de (ca să-l citez) existența morală a ipochimenului.
Nea
5 April 2012Abia ca epavă, un crucişător poate deveni util, ca fier vechi. Înainte de acest stadiu, constituie doar o gaură în buget sau un instrument de distrugere.
Vlad M.
5 April 2012Uite-ti textul, Pata.
Eye Contact
Vlad M.
5 April 2012N-am avut ce sa-i zic, Emil. Era genul de progresist care lanseaza mizeriile si apoi fuge.
Liviu> Corect. ????
Tastoniu
5 April 2012De acord cu autorul articolului, dar, pe lângă criticile expuse aici, mai cred că îi scapă cel puţin două nuanţe d-lui C.T.P:
Prima ar fi aceea că d-nul M.R. Ungureanu contrapune (parafrazînd în mod subtil), ideii unei politici morale, pe de-o parte, sintagma – aproape banalizată – că „politica e arta compromisului”, de cealaltă parte. Trec peste asemănarea acesteia din urmă cu machiavelicul „scopul scuză mijloacele”. Dar, în ultimă analiză, observ că ideea lui M. R. U. duce cu gândul la orientarea de dreapta. Pe care probabil că C. T. P. nu o prea suportă.
A doua nuanţă care îi scapă din vedere lui C.T.P. (voit sau ne-voit?) este tot una de subtext rafinat: aceea că politica poate fi şi „o artă a moralităţii” aplicată într-o competiţie mai puţin morală… Un turnir cavaleresc într-o lume prea maculată din punct de vedere moral.
De ce i-au scăpat nuanţele stilistice şi semantice de sorginte mai nobilă… nu ştiu. Să-i refuze oare lui M. R. Ungureanu statutul de „gentleman”? Îl consideră oare un trădător?
Ceea ce constat totuşi este că cei ce au mirosul format pentru lumpen-cultură (ca să nu vorbesc de vreo „revoluţie culturală”), de multe ori nu mai sunt capabili să perceapă „mirosul” enunţului de bun simţ. Ca şi când ar avea simţurile alterate. E de compătimit.
John Galt
5 April 2012Munchausen, idealul oricarui leftist. Toti au impresia ca pot levita in Wonderland..
Ca doar nu exista Gravitatie, nu? Se poate trai si fara ea..
????