FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Catalin Avramescu: Conservatorii europeni (Bursa)

Catalin Avramescu pune aceasta intrebare interesanta intr-un articol de opinie din Bursa

Oportunitatea despre care vorbeste Catalin Avramescu este data de apropiata rupere de PPE a conservatorilor britanici, care,  impreuna cu europarlamentarii cehi ai presedintelui Vaclav Klaus si cu europarlamentarii polonezi ai fratilor Kacinski vor forma un nou grup – Conservatorii Europeni:

“Aceasta posibilitate deschide avantaje considerabile. Chiar daca PPE ar ramane primul grup din Parlamentul European, PD-L va avea acolo o pozitie marginala in virtutea proportiei voturilor disponibile (probabil nu mai mult de 10 sau 11 începând cu luna iunie). In grupul conservatorilor europeni, pe de alta parte, PD-L ar fi al doilea partid. Ce e de preferat? Sa fii pe locul sase sau sapte ca pondere în primul grup, sau sa fii pe locul doi în grupul numarul patru? Altfel spus: sa fii în a doua varianta, un subgrup indispensabil partenerilor tai, sau în prima varianta doar un grup (uneori) util?”, intreaba Catalin Avramescu.

Asta cu atât mai mult cu cât conservatorii britanici sunt dati ca favoriti in alegerile ce se apropie in Marea Britanie si vor forma singuri guvernul.

“O alianta cu conservatorii britanici ar aseza PD-L  in pozitia de interlocutor politic privilegiat al unuia din cele mai puternice guverne din Uniune din 2010. (…)

Alt avantaj, înca si mai important ar fi cel al clarificarii ideologice. PPE este un europartid centrist, dominat de crestin-democrati. Deocamdata, PD-L, ca si celelalte partide din Romania, se afla într-o stare de clar-obscur ideologic, reunind, printre mebri si simpatizanti, social-liberalii, ultra-liberalii, conservatorii, crestin-democratii, alaturi de populisti si de simpli oportunisti. O aderare la grupul conservatorilor europeni ar implica si o angajare mai clara de partea dreptei liberale clasice, conservatoare, si o relativa delimitare de centrismul crestin-democratiei. O miscare logica în contextul trecerii catre un sistem de vot majoritar în Romania si al bipolarizarii scenei politice.”

Articolul integral pe site-ul ziarului Bursa.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dreapta.net

Dreapta.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *