FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Catedrala, smeriții și pro-rușii în sutană de la activenews.ro

Ideologia oficială a Rusiei de azi, care a redescoperit virtuţile imperialismului sovietic, pozează în ultima șansă a creștinismului european în faţa tăvălugului ”globalist-secularizant” etc. Pozează, pentru că într-o Rusie în care cultul lui Stalin – cel mai mare criminal de creștini din istorie – a redevenit oficial, inclusiv în Biserica Ortodoxă Rusă, numai de creștinism nu poate fi vorba

Propagandiștii Rusiei din spațiul mediatic românesc și-au făcut un obicei, în ultimii 2-3 ani, din a profita de controversele zilei ca să încerce, cu oarecare succes, să seteze agenda, să distorsioneze dezbaterea și, mai ales, să acumuleze notorietate (acesta fiind scopul pe termen lung). Prin poziționările prompte și consistente, platforme ca activenews.ro reușesc să obișnuiască lumea că ar putea să gasească la ei răspunsuri și clarificări. „Legea antilegionară” a lui Crin Antonescu, tragedia de la Colectiv, închipuita apocalipsă provocată de exploatarea gazelor de șist vânturată de #‎unitisalvam, cu al ei nucleu dur pro-rus și necontestat‬, scandalul cu Oana Stănciulescu-TVR-văranul-și-legionarii, ca să dau doar câteva exemple, toate au crescut vizibilitatea câtorva personaje, mereu aceleași, și unor platforme online cu poziții agresiv pro-ruse. În aceeași categorie intră și furtuna din paharul cu apă provocată recent de clipul siropos-infantil produs de Taxi și cele 33 de vedete – poveste care oricum va fi uitată în câteva zile.

Rețelele sociale s-au înroșit, în ultimele 3 zile, din cauza zecilor de articole de pe activenews.ro. Subiectul e tocat mărunt, prin dezvăluiri incendiare, luări de poziție, scrisori și contra-scrisori, afuriseli și îndemnuri la calm și moderație, toate distribuite pe Facebook de zeci de mii de persoane. Chiar în acest moment, prima pagină a putinistului site afișează vreo 20 de articole despre smerenie și smeriți, catedrale și bisericuțe, mincinoși și cuvioși, scrise de prorușii ca Mihai-Andrei Aldea, Savatie Baștovoi, Iulian Capsali, Cristian Dogaru (individ publicat și de filocomunistul criticatac, dar și de „cuvioșii” de la activenews – nici o contradicție în logica rusească, Vasile Ernu publică și el pe activenews.ro), sau Mihai Șomănescu, dar și alte preluări și interviuri din oameni care nu pot fi suspectați de agendă rusă.

Mă voi mărgini, azi, pe două exemple: Mihai-Andrei Aldea (preot de pe lista lui Dughin de prieteni ai Rusiei, “activist civic“ în sutană pe baricadele antigaze de șist, în urmă cu un an-doi) și Savatie Baștovoi (scriitor și preot aparținând de biserica subordonată Moscovei din R. Moldova) au făcut, în aceste zile, din activenews.ro o vedetă incontestabilă.

Mihai-Andrei Aldea

Mulți s-au lăsat cuceriți de îndemnul la cumpătare și moderație dat de Mihai-Andrei Aldea, deși nu știu cum, cu altă ocazie (și de pe același site), acesta ne spunea că trebuie să ne deschidem brațele și sufletele către Rusia, care, chipurile, “vine către români“ și ne “zâmbește“. Asta chiar dacă “se răstește“ la cei care nu văd dantura lui (Ras) Putin printre amenințările cu invazia și bombe nucleare:

astăzi Rusia vine către români. Da, chiar vine, zâmbește către popor, chiar dacă la politicienii noștri, care sunt din tabăra opusă, se răstește. (…) Ori acum România ar trebui să negocieze și să renegocieze cu SUA. Să spună: noi nu vrem exploatări de gaze de șist, nici de către voi, nici de către alții;

Invazia și bombele nucleare sunt pentru ăia din “tabăra opusă“, deci americană, iar zâmbetele sunt pentru noi, ăștia, românii adevărațideci filoruși. Mihai-Andrei Aldea a zâmbit la rânjetul Rusiei și de pe russiatoday.ro.

Adept al celor mai halucinante conspirații care circulă în spațiul deliminat de propaganda meșteșugită în laboratoarele Moscovei, Andrei Aldea ne avertizează: cardul de sănătate nu face decât să pregătească terenul pentru ”răpirea și vânzarea” în occident, pentru organe, a ”zeci de mii de copii” români (într-un interviu publicat pe youtube ~min. 53):

Copiii voștri sunt țintă, iar dosarul de sănătate vă expune copiii răpirilor!

Dar nu vă faceți griji, Andrei Aldea a crescut printre băieți de cartier, a fost unul dintre ei, și are are un anunț pentru dumneavoastră. Pentru problema mizeriei din politică și revenirea la rădăcini, există soluții (video).

De notat e că nu e în nici un caz vorba de un personaj obscur care se manifestă stingher într-un colț uitat de internet. Andrei Aldea are o prezență consistentă în mass-media românească – la TVR, RFI, Smart FM sau B1TV; includeți aici și toată, dar toată!, blogosfera alarmist filorusă.

Savatie Baștovoi

Extrem de popular (preluat și de “evz.ro“) a devenit și un articol scris de Savatie Baștovoi. Când e nevoie, SB e cumpătat și open-minded, dar când situația o cere, pentru că viața e complicată și are multe aspecte, luările lui de poziție pot fi mult mai specializate și țintite – cum ar fi cultivarea nostalgiei pentru viața mizeră și mizerabilă din ceaușism, respectiv URSS (într-un stil vag diferit de cel al lui Vasile Ernu).

bastovoi

bastovoi

Toți aceștia, necontestați!, au îmbrăcat, în numele Rusiei, mantia de apărători ai românilor și ai tradiției creștine.

…pe Activenews.ro

active news

active news

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

4 Comments

  1. Mihaela Bărbuş
    11 April 2016

    Ce-o fi zis parintele Bastovoi de infectiile cu E. coli? Ca sunt produse de prea mult sapun. De…!
    (Clipul ala e atat de subtirel ca m-am jenat sa ma uit pana la capat la ridicolul oamenilor. Mama nu a avut rabdare decat cateva secunde.)

  2. Costin Andrieş
    11 April 2016

    STUDIU DE CAZ.

    STUDIU DE CAZ.Tartore pe Critic Atac e Vasile Ernu. Tartore pe ActiveNews e Iulian Capsali. Sa continuam. Vlad…

    Posted by Costin Andrieș on 11 Aprilie 2016

    Vlad Levente Viski este un baiat, sau fata, sau ceva fluid si nedefinit dintre sexe, nu am urmarit atent, care scrie pe criticatac.

    Viski este impotriva lui Bogdan Diaconu. E contra, un scop definitoriu in viata lui de activist este sa-l combata pe Bogdan Diaconu si homofobia lui.

    Nu ii place.

    Pentru ca nu e buna.

    Bogda Diaconu scrie pe o platforma homofoba, care nu e buna. Se numeste activenews.ro.

    Deci nu e buna, dupa cum bine se stie.

    Dar pe criticatac, unde scrie Viski, mai scrie si Vasile Ernu, e unul dintre tartorii platformei – Vasile Ernu. Tartore progresist.

    Iar pe platforma care nu e buna, activenews.ro, unde e promovat Bogdan Diaconu, e promovat si scrie si Vasile Ernu, aici-sa ( http://www.activenews.ro/externe/Centrul-fie-ca-e-Moscova-sau-Washington-stie-un-singur-lucru-maximizarea-profitului-trecand-peste-cadavrele-aborigenilor-118655 ), deci Ernuf e coleg cu homofobul Diaconu, si colegul de platforma cu Viski.

    Ce au toti in comun?

    Pai, toti sunt promovati de platforme proruse.

    Unele progresite, altele tradtionaliste. Cu ghilimelele de rigoare.

    Unele comuniste, altele fasciste, dar care nu se contrazic.

    Viski pe prorusa progresista care militeaza pentru drepturile gayilor;

    Ernu si Diaconu pe prorusa traditionalista prorusa care militeaza si ea, dar impotriva gayilor.

    Cristian Dogaru publica, la fel, pe ambele.

    Pare complicat?

    Nu e.

    E simplu.

    E Rusia.

  3. Costin Andrieş
    11 April 2016

    popaldea republica pe facebook o polologhie dezlanata din 2014 despre ucraina, rusia si sua, una pe care as sumariza-o asa: rusia ne zambeste si ne intinde mana, dar nu va lasati pacaliti, e la fel de criminala ca america.

    comentariul e interesant pentru ca sintetizeaza o parte importanta din strategia propagandistica a rusiei in romania, cred.

    https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1744863489117893

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *