Indiferent de modul în care e atacat Maniu, în 99% din cazuri, nu este vorba de critica imparţială a unui om politic, ci de încercarea de a demola ceea ce simbolizează el, adică România Mare, normală. Maniu e atacat pentru rolul său în istoria României, deşi criticile sunt aparent îndreptate către ce a făcut sau nu a făcut la 23 august, în timpul dicaturii carliste, în Parlamentul interbelic, sau la Viena, sau la Budapesta.

Unii aleg calea minciunilor sfruntate. Alţii, ceva mai subtili, nu contestă pe faţă meritele lui Maniu, însă se ocupă numai de ce cred ei că ar fi alegeri greşite sau mediocre, fără să prezinte întreg contextul respectivelor alegeri. După demonstraţii complicate, trag însă concluzii vagi, generalizante, preponderent negative, fără legătură directă cu subiectul pe care pretind că îl tratează profesional. Maniu iese ezitant, nepractic, prea încăpăţânat. Unii chiar sugerează voalat că gesturile lui ar fi atras cumva asasinarea lui în închisoare. Evident, un astfel de demers nu este în slujba adevărului.

Şi la procesul lui Ion Antonescu, în 1946, s-a îmbinat minciuna sfruntată cu manipularea mai insidioasă. La 11 mai, Maniu a fost audiat şi a răspuns ca martor în legătură cu guvernarea Antonescu. Imediat, presa rusofilă a întors cuvintele lui şi a insinuat că nu ştia de acţiunea de la 23 august 1944. Ordinele primite de presa comunistă erau inspirate, se pare, de Molotov, care voia să îi compromită cât mai repede pe liderii României. Această intenţie era cunoscută la Bucureşti, dar şi la Washington. La 3 mai 1946, diplomatul Burton Y. Berry semnala încercarea de a-i discredita pe preşedinţii PNŢ şi PNL, dar şi pe nunţiul papal, pe unii deputaţi democraţi şi pe liderii evrei (reprezenaţii recunoscuţi ai comunităţii, Willhelm Filderman şi rabinul Alexandru Şafran, NU erau comunişti).

Ca reacţie la minciunile presei rusofile, la 12 mai 1946, Maniu a trimis o scrisoare clarificatorare preşedintelui Tribunalului Poporului, în care demonstrează că viziunea politică legată de ieşirea din Axă i-a aparţinut lui, că a refuzat cu un motiv bine întemeiat să conducă guvernul şi că a fost în legătură cu Palatul în după amiaza zilei de 23 august 1944. Textul a rispit minciunile în 1946, însă mai există şi azi câţiva ucenici ai mincinoşilor de atunc, care îşi închipuie că agenda lui Molotov a rămas deschisă. Din fericire, adevărul a fost publicat, informaţiile circulă foarte uşor şi tot mai puţini pot invoca scuza că au căzut victime unor manipulări.

Redăm mai jos textul telegramei lui Burton Y Berry şi al scrisorii lui Iuliu Maniu.

Telegrama lui Burton Berry din 3 mai 946 

(Procesul Mareşalului Ion Antonescu, Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova, Bucureşti 1995, vol I, pag 187)

Departamentul pentru Comunicaţii şi Înregistrări
Compartimentul Telegrafie
Departamentul de Stat
Telegramă la sosire
1502
Bucureşti prin zona frontului
Data: 3 mai 1946
Primită: 8,45 a.m., ziua de 4
Secretarului de Stat
Urgent
471, 3 mai, 6 p.m.

Aflăm din surse demne de încredere că procesul criminalilor de război, al Mareşalului Antonescu şi al altor miniştri ai săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai (telegrama ministrului nr. 466, din 3 mai), este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Maniu, şi pe cel al Partidului Naţional Liberal, Brătianu.

S-a menţionat chiar că Molotov, aflânu-se la Paris, a cerut informaţii selective despre cei doi, pentru a fi folosite în actualele demersuri ale miniştrilor de externe, şi că Mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu în timpul porcesului. În scopuri politice, guvernul urmăreşte să compromită şi alte personalităţi (telegrama ministrului nr. 467), printre care conducători evrei şi deputaţi din partidele lui Brătianu şi Maniu.

În încercarea de e evita judecarea în comun a celor 24 de acuzaţi de crime de război şi a colaboratorilor, reprezentantul Partidului Naţional Liberal a cerut, în şedinţa de guvern din 2 mai, procese separate sau judecarea în comun a tuturor miniştrilor lui Antonescu, în timp ce guvernul i-a absolvit deja pe unii dintre ei. El a fost informat că guvernul intenţionează să adauge primului grup o a doua listă de acuzaţi.

Aceasta este telegrama 471, repetată la Londra sub nr. 79; la Moscova sub nr. 78 şi la secretariatul delegaţiei SUA la Paris, sub nr. 33.

Berry

Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia Microfilme SUA, rola 667, cadrul 973, în engleză

Scrisoarea lui Iuliu Maniu din 2 mai 1946, adresată preşedintelui Tribunalului Poporului

(Procesul Mareşalului Ion Antonescu, Editura Saeculum I.O, Editura Europa Nova, Bucureşti 1995, vol II, pag 111-112)

Domnule Preşedinte,

Din presa de azi aflu cu mirare că depoziţia mea din ziua de 11 mai a.c., dată în faţa Tribunalului Poporului, privitoare la întâmplările din ziua de 23 august 1944 şi împrejurarea că am afirmat că nu ştiu ce s-a discutat în ultima audienţă pe care mareşalul Ion Antonescu a avut-o la M. S. Regele, este interpretată în mod greşit. Astfel presa guvernului interpretează că aş fi străin de întreaga acţiune de la 23 august 1944. Deoarece nu vreu să se strecoare această eroare în aprecierea onoratului Tribunal al poporului, vă rog să binevoiţi a lua act că înţelesul depoziţiei mele, în conformitate cu realitatea este următorul:

1.Tendinţa mea şi a partidului meu, manifestată prin memorii, manifeste, adunări, întruniri, propagandă şi alte atitudini publice, precum şi prin pregătirea spiritului armatei, a fost înlăturarea grabnică a regimului lui Antonescu şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, a căror concretă pregătire s-a făcut prin repetate consfătuiri clandestine, care se ţineau atât în diverse întruniri secrete, cât şi în şedinţele noctrune de la Palat în prezenţa Majestăţii Sale.

2. În afară de această acţiune internă menită să pregătească opinia publică românească, am întreprins şi am condus, pentru reuşita loviturii de stat de la 23 august 1944, o intensă acţiune pe plan extern încă din toamna anului 1940, prin intermediul prietenilor mei Gr. Niculescu-Buzeşti şi V. R. Georgescu şi cu ajutorul trimişilor mei în străinătate.

Prin desfăşurarea acestei acţiuni s-au obţinut condiţiile de armistiţiu stabilite la Cairo, pe care eu personal le-am acceptat în numele Partidului Naţional Ţărănesc la dorinţa exprimată de repretentanţii celor trei guverne aliate.

Evenimentele de la 23 august 1944 au fost, deci, urmarea logică şi rezultatul direct al acţiunei partidului nostru încoronată prin hotărârile înţelepte şi energice ale Majestăţii Sale Regelui.

3. Asupra celor petrecute în ziua de 23 august 1944, eu am fost audiat la Tribunalul Poporului ca martor, nu ca istoriograf sau organizator. Sub povara jurământului, eu nu puteam mărturisi decât faptele ştiute de mine direct. Am fost întrebat ce ştiu despre ultima audienţă de la Palat a mareşalului Antonescu şi am precizat că nu pot da relaţiuni, nefiind martor ocular. Cât priveşte partea mea la punerea concretă în aplicare a loviturii de stat de la 23 august 1944, nu am fost întrebat.

În cazul când mi s-ar fi pus această întrebare aş fi constatat, pentru deplina clarificare a acţiunei, că amănuntele loviturii le-am discutat în repetate rânduri cu M. S. Regele, cu d-l. mareşal Stârcea, cu d-l. Niculescu-Buzeşti – care era în centrul mişcării -, cu d-l. general Sănătescu şi cu d-l. general Dămăceanu. În ziua de 23 august 1944, dumnealor, între altele, mi-au repetat dorinţa M. S. Regelui de a forma eu guvernul. Nu am acceptat, motivând că, fiind vorba de aplicarea armistiţiului, operaţie prin esenţă militară, era necesar ca preşedintele Consiliului să fie un militar. Am consimţit însă să intru în guvern ca ministru fără portofoliu, spre a da colorit politic şi popular guvernului.

Despre arestarea mareşalului Antonescu am fost informat, deodată cu ceilalţi conducători ai partidelor din Blocul Democratic, imediat după săvârşirea ei, adică în ziua de 23 august 1944, la orele 17.30, prin dl. dr. Aurel Leucuţia, de către dl. mareşal al Palatului Mocioni Stârcea, într-un apartament al locuinţei d-lui A. Leucuţia unde se aflau, în acel moment, reprezentanţii Blocului Democratic în frunte cu dl. Pătrăşcanu şi Titel Petrescu, care aşteptau rezultatul loviturii de stat şi chemarea la Palat.

4. În zorii zilei următoare, dl. Gr. Niculescu-Buzeşti m-a anunţat, prin dl. Leucuţia, că germanii pregătesc atacul împotriva capitalei, rugându-mă să mă prezint imediat la Palat.

În dimineaţa de 24 august 1944, fiind la Palatul Regal de la orele 6, am contribuit, împreună cu membrii noului guvern, aflaţi în Palat, la luarea măsurilor pentru respingerea coloanelor germane, ce se îndreptau spre Capitală, deci la întoarcerea armelor împotriva foştilor „aliaţi” ai ţării: aceasta în timp ce nemţii bombardau Palatul Regal, pricinuind morţi şi răniţi, jertfe ale nerespectării obligaţiilor de onoare germane. Am stat în Palatul Regal, care era obiectivul de căpetenie al avioanelor germane, în tot timpul bombardamentului.

Vă rog, Domnule Preşedinte, să binevoiţi a dispune ca aceste precizări să fie alăturate declaraţiilor mele din 11 mai a.c., pe care le completează.

Primiţi, vă rog, domnule preşedinte, asigurarea consideraţiunii mele.

IULIU MANIU,
Preşedintele
Partidului Naţional Ţărănesc
Bucureşti, 12 mai 1946

Arhivele Statului Bucureşti, microfilm după dosarul procesului, rola 31.