FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Ceauşescu trăieşte. Şi scrie în The Guardian

Un articol revoluţionar din The Guardian scris de George Montbiot – „Să pornim lupta pentru locuinţe cu proprietarii bogaţi care au camere libere” – îmi întăreşte convingerea privind lipsa originalităţii gândirii sau acţiunii progresiste. Nu e nimic din ceea ce fac sau gândesc progresiştii astăzi care să nu fi fost făcut sau gândit anterior de vreun regim totalitar. În acest sens, Ceauşescu a fost un adevărat vizionar, un leonardo-da-vinci al cauzei progresiste, şi îmi vin în minte doar programele de inginerie socială, alimentaţie raţională, Moş Gerilă şi Sărbătorile de Iarnă, duminicile de restricţie pe şosele – celebra schemă „număr cu soţ, număr fără soţ”, tăierile planificatele ale energiei electrice, obsesia reciclării, taxa pe celibat, etc.

Citiţi-l pe Montbiot cu gândul la Ceauşescu:

Dacă majoritatea locuinţelor sunt proprietate privată, fondul imobiliar este o resursă comună. Fie asigurăm că acesta este utilizat cu înţelepciune şi corect, fie permitem ca distribuirea lui  să devină cea mai deplină expresie a inegalităţii. Marea Britanie pare să fi ales cea de-a doua opţiune. Am permis pieţei, şi numai pieţei, să decidă cine ia ce, iar asta înseamnă că familiile aflate într-o nevoie disperată de locuinţă mai mare se înghesuie în condiţii mizere, în timp ce cei care au mai mult spaţiu şi nu ştiu ce să facă cu el nu întâmpină nicio presiune economică ori socială pentru a-şi reduce spaţiul locuit.

Singurul răspuns la îndemână este să construim mai multe locuinţe: adică să ocupe bogaţii cât de mult spaţiu vor şi să rezolvăm problema pe seama mediului înconjurător, ceea ce înseamnă, desigur, pe seama fiecăruia. Cred că e o alte cale mai bună. (…)

Sugerez un nou concept: „housing footprint”. Amprenta locuinţei este numărul de dormitoare împărţit la numărul locatarilor din locuinţă. Precum amprentele ecologice, aceasta ne aminteşte că resursa este finită şi că, dacă unii îşi însuşesc mai mult decât au nevoie, altora le rămâne mai puţin decât au nevoie.

Pasul următor este să schimbăm politica fiscală trăznită care te stimulează să-ţi ţii locuinţa sub-ocupată. Dacă locuieşti singur, indiferent de mărimea proprietăţii, primeşti 25% reducere la impozitul local. Cu alte cuvinte, restul, adică noi, îi subvenţionăm pe cei bogaţi care locuiesc singuri şi vor să-şi ţină goale camerele libere. Cei care vor să folosească mai mult decât au parte echitabil [n.t. – decât spaţiul ce le revine în mod echitabil, potrivit nevoilor] ar trebui să plătească pentru acest privilegiu  o taxă mare de penalizare pentru sub-ocupare. Dacă asta îi obligă să ia un chiriaş în spaţiu ori să se mute într-o casă mai mică cu un alt nivel de impozitare, cu atât mai bine.

Ed West, de la Daily Telegraph, califică pe drept cuvânt articolul lui Montbiot drept o nouă propunere fascisto-egalitaristă a celor de la the Guardian.

Laburiştii nu s-au împăcat niciodată cu decizia conservatorilor de a privatiza locuinţele deţinute de consiliile locale, în cadrul programului Right to Buy. Când Margaret Thatcher a ajuns la putere, statul deţinea 86% din locuinţele din Marea Britanie. Muncitorii au fost principalii beneficiari ai acestei iniţiative a doamnei Thatcher, care a eliberat de dependenţă de stat milioane de familii cu venituri modeste, zdruncinând profund şi baza electorală a laburişilor.

La sfârşitul anului trecut, editorialistul de la The Guardian folosea concepte marxiste precum falsa conştiinţă pentru a caracteriza Tea Party. Acum, propunerile sale privind rezolvarea problemelor locuinţelor în Marea Britanie coboară direct în Epoca de Aur.

Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România stabilise prin Legea privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi o „normă locativă”. Sigur, „housing footprint” sună mai chic – rimează cu „carbon footprint” (iar cuvântul „amprentă” te duce cu gândul şi la controale miliţieneşti), dar, în esenţă, ideea de „normă locativă” a lui Ceauşescu stă la baza „housing footprint”-ului lui Montibiot. Norma locativă la locuinţele de stat era de 10 mp suprafaţa locuibilă pentru fiecare persoană, existând majorări progresive la chirie pentru familiile cu „housing footprint” mai mare şi doreau să păstreze „suprafaţa locuibilă excendentară care depăşeşte norma locativă”.

ART.6
Norma locativă pentru locuinţele din fondul locativ de stat este de 10 mp suprafaţă locuibilă pentru fiecare persoană. În cazul cînd din construcţie rezultă camere mai mici pot fi atribuiţi si 8 mp de persoană.

ART. 7
Suprafaţa locuibilă care depăşeste norma locativă constituie suprafaţă excedentară.
Suprafaţa excedentară compusă din una sau mai multe camere separate poate fi inchiriată altor persoane îndreptăţite. Închirierea se face cu prioritate persoanelor îndreptăţite la extindere, potrivit dispoziţiilor legale, în funcţie de veniturile cele mai mici care revin pe membru de familie şi de numărul copiilor în întreţinere.

La locuinţele aflate în proprietate, regimul comunist vorbea limba lui Monbiot:

ART.60
Apartamentul proprietate personală care este locuit de proprietar şi familia sa va fi normat şi folosit astfel:
a) Proprietarul şi familia sa au dreptul la o suprafaţă corespunzătoare nevoilor lor de locuit. La determinarea nevoilor de locuit se are în vedere ca fiecărui membru al familiei să-i fie asiguratî cîte o cameră şi, deosebit de acestea, încă cel mult două camere. Proprietarul poate închiria o parte din această suprafaţă, inclusiv sub formă de cameră mobilată.

b) Camerele separate ce depăşesc nevoile de locuit ale proprietarului şi familiei sale – determinate potrivit celor arătate la lit. a – vor fi închiriate de proprietar, inclusiv sub forma camerelor mobilate.
În cazul în care proprietarul nu închiriază camerele prevăzute la alineatul precedent, comitetul executiv al consiliului popular le poate închiria persoanelor îndreptăţite.

Adică, dacă erai un reacţionar îndărătnic şi-ţi depăşeai „housing footprint”-ul normat de stat (după „nevoile de locuit” pe care tot statul ţi le stabilea), statul putea să-ţi bage cu de-a sila un chiriaş (o „persoană îndreptăţită”) în spaţiu.

În loc să se chinuie să reinventeze roata, Montbiot ar putea să angajeze doar o traducere a legislaţiei comuniste în materie de locuinţe.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

6 Comments

  1. Cristina R.
    8 January 2011

    Gelu:

    Iti multumesc ca ai postat articolul lui Monbiot. Il citisem. M-a inspaimintat mai mult ca orice publicase scribul asta dement, un comisar bolsevic care nu se va potoli decit in momentul in care se va instaura dictatura cretinilor ambitiosi asupra tuturor. Marotele lui Monbiot, incalzirea globala (discreditata) si opresiunea homosexualilior in UK, idee facuta praf de Nigel Evans, un membru conservator al Parlamentului care si-a anuntat homosexualitatea recent, desi era bine cunoscuta. Declaratia lui Evans ridica numarul de homosexuali declarati din Camera Reprezentantilor la 22, cu peste jumatate apartinind partidului conservator (apartenenta asta merita o discutie in sine: De ce sunt asa de multi homosexuali in partidul lui Thatcher?)

  2. Cristina R.
    8 January 2011

    Gelu:
    O adugare.
    Ceausescu n-a inventat proportionalitatea spatiului de locuit fata de numarul de ocupanti.
    E chestie mult mai veche, de sorginte bolshevica.

    Dupa nationalizarea din 1948, mii de cetateni fideli Partidului au capatat, pe model sovietic, drept de locuinta in case/apartamente nationalizate in care proprietarul „burghez” si „inamic” al noii orinduiri mai traia inca, redus la statutul de chirias, in case si apartamente care aveau doua-trei camere dar o singura bucatarie si baie.

    Ceausescu n-a facut decit sa reinvie modelul vechi bolshevic pe fondul infloririi extraordinare a proprietatii private de locuinte, incurajate de acelasi regim in lipsa de fonduri la buget — un calcul pseudo-capitalist,.

  3. Vlad M.
    8 January 2011

    De ce sunt asa de multi homosexuali in partidul lui Thatcher?

    Pentru ca partidul lu Thatcher este mai nou partidul lui David Cameron, iar bunul Dave vrea sa fie acceptat de elita Noii Stangi. PC a dus o politica de discriminare pozitiva, cautand si promovand candidati in mod expres homosexuali, asa cum a cautat si a promovat candidati ce apartin si altor grupuri minoritare…

  4. Gelu Trandafir
    8 January 2011

    Cristina, asa este. M-am oprit la Ceausescu doar pentru ca am gasit usor Legea privind fondul locativ din 1973. Perioada stalinista a fost crancena, sunt sigur ca, prin comparatie, legea din 1973 era liberala, daca pot spune asa.

    La un moment dat citisem despre un demnitar post-comunist, fiul unui mahar comunist, care ocupa o casa nationalizata, in timp ce la mansarda era surghiunita fosta proprietara, o femeie batrana. Ea, saraca, proprietara, era singura care respecta „norma locativa”.

    Prin 2000, facand un reportaj despre istoria caselor de pe o strada din centrul Bucurestilor, am dat peste doua batranele, surori gemene, una avand grija de cealalta care era handicapata grav din nastere. Fusesera inghesuite de comunisti intr-o casa nationalizata castigata la sfarsitul anilor 90 in justitie de fostul proprietar. Cea care era constienta accepta ca e normal ca fostul proprietar sa-si ia in primire locuinta,”doar e casa lui”, spunea, dar nu stia unde se poate duce impreuna cu sora ei handicapata… casa lor, o vila frumoasa ce fusese nationalizata, adapostea pe atunci o biblioteca. Casa parintilor lor nu putea le fi retrocedata pentru ca era, vezi Doamne, o institutie publica. Dupa cativa ani, trecand pe acolo, am vazut biblioteca-de-neretrocedat transformata in restaurant.

  5. mil
    8 January 2011

    1) Sunt de acord cu privatizare fondului locativ public si aplicarea dupa aceea a unui impozit pe suprafata locuita/persoana, similar celui aplicat pe venituri in aceeasi tara. Dar in simetrie perfecta, daca e progresiv, progresiv, daca e flat tax, taxa, taxa fixa la suprafata*coeficient de valoare a zonei. Avem urmatoarele avantaje
    – In functie de stanga sau dreapta, se pot adopta si aplica imediat solutii si verifica rezultatul in urmatorul an fiscal.
    – Populatia saraca nu va putea fi mituita cu locuinte de la stat in schimbul votului
    – Statul va putea regla direct prin politicile fiscale presiunea si bulele imobiliare care ne-au dus in pragul catstrofei.

    2) Ca un complement de documentare: O lege care ridica temporar dreptul de utilizare al locuintele neocupate este in vigoare in Franta. Insa legea nu a primit faimoasele circulare (echivalentul normelor de aplicare romanesti) deci nu se poate aplica. Legea dateaza de prin anii 70.

    3) Simpla curiozitate…cati ani inseamnacei „cativa ani” dupa 2000 din ultimul comentariu…sa stim si noi ce administratie publica a retrocedat o biblioteca publica cumparatorilor de drepturi litigioase sa o faca restaurant. Cu mentiunea ca daca sunt sub 8…nu m-ar mira defel.

  6. AC
    8 January 2011

    un argument pentru cei de bun simt care cred ca statul ar putea imparti lucrurile echitabil este >

    uitati-va atent la ANL-uri, ca sa vedeti ce echitabil e statul. Acolo stau pilosii din primarii, din partidele primarilor, jurnalisti care lauda primariile, amantele diversilor functionari, ba chiar unii care isi cumpara locul pe spaga, fondul locativ al primariei e bun sa faci niste bani din el. bun mai bagam si niste familii de romi ca acolo e cota, dar in mare cam asta face statul cu fondul locativ = afaceri

    daca nu ma credeti mergeti si uitati-va in parcarile ANL_urilor – o sa vedeti masinoace care nu sunt de oameni saraci VW, BMW, Audi, Mitsubishi – si am verificat vreo 5 grupuri anl.

    Periodic politicienii vand stocul locativ, adica ii fac proprietari pe cei carora le-au dat fraudulos chirii.

    DECI – inainte sa facem fond locativ de stat, hai sa vedem ce a facut statul de 20 de ani cu fondul locativ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *