FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Cimitir profanat

Loc de rugăciune şi reculegere, în afara patimilor şi a furtunii din lume. Acolo mergem când suntem vii ca să aprindem lumânări la căpătâiul celor care ne-au părăsit în această viaţă, dar care ne aşteaptă dincolo. Aceasta este o descriere a cimitirului făcută pentru oameni, căci fiarele gândesc şi îşi exteriorizează mizeria sufletească prin teroarea asupra pietrei pe care sunt înscrise numele dragilor noştri sau a vecinilor noştri. Pentru ele, pentru fiarele cu aspect uman, cimitirul este un teren de vânătoare, loc de manifestare, de explozie a frustrărilor. Incapabili de dragoste de oameni, vandalii cimitirelor atacă la ceasurile târzii ale nopţii, când vigilenţa noastră scade, când, la adăpostul întunericului, se petrec ororile ce ne cutremură fiinţa în timpul zilei ce urmează.

Au făcut-o din nou, metodic, cu forţă, îndemânare şi determinare, au atacat şi au năruit pietre funerare, au spart inscripţii, au călcat în picioare nume de morţi şi nume de vii, trupuri şi suflete. Au călcat peste noi şi ne-au murdărit din nou neamul crezând că se răzbună pe morţii evrei. Morţi care nu le-au făcut nimic, morţi care nu le vor face nimic. Cât de necredincios trebuie să fi că să te bucure profanarea unui mormânt? Cât de supărat trebuie să fi pe Dumnezeu ca să rămâi fără nimic sfânt? Unde îţi sunt părinţii, unde-ţi vor fi copiii? Întrebări pentru fiare, întrebări la care vandalii nu răspund, doar urlă. Din rărunchi, urletul fiarei este profesiunea sa de credinţă, ultima şi cea mai înaltă formă de exprimare a sa.

În toată ţara mai sunt 10000 de evrei în viaţă, în cimitirul de pe Şoseaua Giurgiului din Bucureşti sunt 40000 de evrei îngropaţi în ritul lor. Locul lor de odihnă de veci trebuia să fie păzit şi de ruşinea şi pocăinţa petru sutele de mii de evrei pe care i-am omorât sau am lăsat să fie omorâţi în ţară, atât de noi cât şi de alţii. Şi totuşi, pe data de 24 octombrie, la ceas târziu, o haită de descreieraţi a profanat sute de morminte şi a distrus peste 130 de pietre funerare. Nu a fost un accident, nu a fost fapta vreunui beţiv, a fost o acţiune cu şef şi subordonaţi, cu creiere încinse şi neuroni puţini. Sub soarele nostru al tuturora câţiva cretini au decis că nu mai este loc pentru mormintele evreilor. Şi noi? Noi aşteptăm să vedem ce va urma la ştiri, poate rezultatul unei partide de fotbal, poate cursul valutar. Căci, asta este, morţii cu morţii, vii cu vii. Protestăm dacă ne stropeşte cineva cu maşina dar nu zicem nimic când ne este mânjit tricolorul.

Dar acei morţi au fost şi ei ca noi, au trăit sub acelaşi soare şi au avut aceeaşi patrie. Le datorăm respect şi recunoştinţă pentru că au crezut că pot sa se odihnească pe veci în pământul acestei ţări, crezând că suntem normali, că suntem civili cu toţii. Aştept, până la ziua judecăţii, aştept ziua când vor fi prinşi vandalii fără neam şi fără suflet.

Am aşteptat să văd la locul faptei vreun oficial mai mărunt sau mai înalt, din sutele şi sutele de funcţionari sau miniştri ce ne subţiază bugetul şi îşi umflă pieptul la intonarea oficială a imnului naţional. Nimeni, morţii cu morţii, vii cu vii că noi aşteptăm alegerile. Aşa este, ruşinea nu este înscrisa în codul penal şi nu se încasează dividende când ar trebui spălată.

cimitir devastat

Addenda 08/12/2008

Poliţia a făcut lumina în cazul distrugerilor din Cimintirul Evreiesc. Citez din ziarul Ziua din 5 noiembrie 2008:

Distrugerile din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului au fost provocate de patru copii, care au dărâmat pietrele de mormânt pentru a crea decorul unui videoclip hip-hop filmat cu telefonul mobil şi intitulat „Poveste din cartier”, au declarat, miercuri, oficiali din cadrul Poliţiei Capitalei, relatează NewsIn.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, trei dintre minori, fiecare având vârstă de15 ani, urmează a fi supuşi unei expertize medico-legale. În cazul în care se va stabili că au avut discernământ în momentul comiterii faptei, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Al patrulea autor nu va primi nicio pedeapsă, deoarece nu a împlinit 14 ani, a mai spus Ciocan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Anchetă poliţiei arată că cei patru copii au distrus 131 de morminte şi 53 de pietre funerare în plină zi, între orele 10-12, pe data de 22 octombrie. Minorii au declarat poliţiştilor că au dorit doar să creeze decorul pentru un videoclip propriu, care urma să se intituleze „Poveste din cartier”. După ce şi-au dat seamă de ce au făcut, ei au şters filmuleţul.Pe lângă cei patru, la filmări au mai asistat alţi 18 elevi ai şcolii Generale 134 din Bucureşti, care, însă, nu au participat şi la distrugeri.

Articolul din ziar se află aici.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

6 Comments

  1. Tiberiu Florea
    26 October 2008

    Revoltator… Am trecut de multe ori pe-acolo, dar n-am intrat niciodata. Nu stiu ce fel de bucurie sau satisfactie poti gasi in profanarea oricarui fel de mormant.

    Cel putin la noi nu rascolesc autoritatile cimitirele cu buldozerele (ca in Moldova, cimitirele eroilor romani), dar si faptul ca niste dobitoci se dedau la asa ceva e ingrijorator. Oare chiar e raspandit antisemitismul in Romania sau e vorba doar de o mana de persoane care fac astfel de haiducii?

  2. Francesco
    26 October 2008

    Tiberiu Florea,
    Exista antisemitism in Romania, este prezent in toate segmentele sociale si in toate grupele de varsta, numai ca difera modul sau de manifestare.
    De exemplu, daca urmaresti un link pe forumul Softpedia dedicat unei incercari de a identifica pe criminalii supravietuitori care au facutpogromul de la Iasi, ai sa vezi si postari de genul:

    sarmiroAug 3 2004, 21:11
    Firesc ar fi a ca cel ce a facut o crima sa plateasca pt ceea ce a facut, insa pt un individ ajuns la 80 de ani nu stiu zau cui va mai folosi pedepsirea lui. E oribil sa te gandesti ca intr-o perioada nu f indepartata s-a ajuns la astfel de atrocitati (holocaustul evreiesc), e si mai trist sa ai rude care au platit cu viata pt unica „vina” de a fi fost evrei.
    Ideea este insa alta, la ora actuala exista un puternic curent proevreiesc care nu poate fi digerat chiar asa usor. Fara indoiala si in Romania au fost evrei care au patimit pt asa numita vina, insa de aici pana la a condamna tot poporul roman pt asta e cale lunga, la fel sa intamplat si cu germanii care au platit cu varf si indesat pt actiunile oribile ale unui dement – Hitler.
    Trebuie sa recunosti ca vanatoarea de nazisti a devenit o moda, chiar si la noi. Mai mult maresalul Antonescu, pt a avea o viziune „politica corecta” trebuie considerat criminal de razboi. A facut si greseli insa pt. mine ca roman el e defapt erou national.
    Eu daca ii ridic lui Antonescu o statuie, se vor gasii f. multi sa ma acuze de antisemitism dar daca ii ridic lui A. Pauker o statuie nimeni nu are nimic cu mine, cel mult ma considera un nebun de sorginte comunista. Ori sa fie clar intre cei 2 faimoasa evreica mi-a facut mult mai mult rau, decat Antonescu. Pe cei ca Pauker si altii ca ea cine ii vaneaza?

    Sau:

    vata_pa_batzAug 3 2004, 21:31
    Evreii au patimit pentru ca din punct de vedere militar au fost mai slabi. In ziua de azi se intimpla aceeasi treaba cu arabii fara ca problema asta sa scandalizeze pe careva. Cel putin nu in mod serios. Mie mi se pare ca ratiunea nu este foarte complicata si se numeste dreptul celui mai tare. Cine l-a judecat de exemplu pe Stalin pentru crimele comise? Nimeni neavind puterea. Holocausturi se intimpla zilnic peste tot in lume si nu e de mirare ca nimeni nu comenteaza atit timp cit nu are puterea. Sau n-a fost napalmul din Vietnam tot un Holocaust?
    Au trecut 60 de ani dar de comentat tot nu se termina cu toate ca s-au platit datorii fara sfirsit. Oare cu ce au gresit copiii incepind cu a doua generatie sa mai plateasca in continuare la datorii?

    Te rog sa le citesti cu atentie, sunt scrise de tineri. La noi exista un antisemitism ciudat, fara evrei, acestia fiint in numar infim si in general batrani, dar motivat din perspectiva dubla, pe de o parte un nationalism dur – Antonescu erou national, pentru ca a luptat contra rusilor – iar pe de alta parte un curent stangist ce sustine cauza palestiniana. Retin ca fiind daunatoare si partizane ambele formulari, dar inclin sa cred ca partizanii extremisti ai cauzei vor dainui in timp.

  3. Imperialistu'
    26 October 2008

    Francesco, nu cred ca sunt niste exemple bune. Acolo e mai mult necunoastere/ prostie decat antisemitism. Oamenii aia nu sunt antisemiti prin faptul ca nu cunosc rolul lui Antonescu/ Romaniei in Holocaust. Antisemitismul se manifesta altfel. De ex., prin refuzarea statului israelian a dreptului la existenta, prin cautarea de motive pentru justificarea uciderii evreilor, prin minimalizarea dramei evreiesti.

    Mesajele mi se par lipsite de importanta. Antisemitismul arata cu totul altfel.

  4. Tiberiu Florea
    26 October 2008

    „Mie mi se pare ca ratiunea nu este foarte complicata si se numeste dreptul celui mai tare.”

    Cam aşa spunea şi Mussolini.

    Legat de Antonescu şi de holocaustul românesc, mi-am propus de multă vreme să investighez raportul Wiesel. Sunt sigur că şi românii au avut partea lor de vină, dar până când îmi fac timp de săpături privesc cu îndoială cifrele halucinante din acel raport.

    Sigur că au fost episoade sângeroase… unul dintre ele a avut loc la Odessa, şi lumea de-acolo nu ne-a uitat nici până în ziua de azi. Dar sunt curios, voi când vă gândiţi la holocaustul românesc cam la ce vinovaţi şi la ce proporţii vă gândiţi?

    Şi credeţi că Antonescu a refuzat să trimită evrei în lagăre deşi Hitler i-a cerut asta, sau asta e doar o invenţie a unor antisemiţi ultranaţionalişti?

  5. Francesco
    26 October 2008

    Romania Libera de astazi, editia online:

    Comunitatea evreiasca denunta indiferenta autoritatilor romane, dupa profanarea Cimitirului Evreiesc

    Zeci de membri ai comunitatii evreiesti din Romania au denuntat miercuri „indiferenta” autoritatilor, dupa ce 130 de morminte si peste 100 de unicate arhitectonice au fost distruse, saptamana trecuta, in Cimitirul Evreiesc din Capitala, relateaza AFP, citat de Hotnews.

    „Toate mormintele devastate sunt ale mele”, a spus Maia Morgenstern, deplangand „cinismul birocratic si administrativ” care a urmat dupa profanarea cimitirului. „Acuz aici indiferenta si superficialitatea care vor sa transforme inacceptabilul in acceptabil”, a adaugat actrita, in cadrul unei adunari care a avut loc in Cimitirul Evreiesc.

    „Astazi, in Romania, ne confruntam nu numai cu simboluri sau expresii antisemite si negationiste, dar si cu acte inspirate din acest gen de mesaje”, a declarat Alexandru Florian, director executiv al Institutului Elie Wiesel pentru studiul Holocaustului. „In urma cu o saptamana, in acest cimitir, violenta antisemita a atins apogeul”, a adaugat el. Mesaje de condamnare a acestui act, transmise de presedintie si de guvern, au fost citite in fata membrilor comunitatii evreiesti reuniti in jurul mormintelor profanate.

    In ultima fraza din articol spuneam acelasi lucru. Rusine autoritati!

  6. Imperialistu'
    26 October 2008

    Uite asa ne-am gasit si fiarele.

    Patru elevi de gimnaziu au recunoscut anchetatorilor că au distrus monumentele funerare din Cimitirul Evreiesc din Bucureşti, unde au intrat pentru a face un film care s-ar fi intitulat „Povestiri din cartier”, la distrugeri fiind martori alţi 18 elevi, informează Mediafax.

    Poliţia Capitalei a anunţat oficial, miercuri, că 22 de elevi au fost implicaţi în incidentele din Cimitirul Evreiesc din Şoseaua Giurgiului, patru dintre ei recunoscând faptul că sunt autorii distrugerii monumentelor funerare, trei dintre aceştia având 14 ani, ceea ce înseamnă că pot răspunde penal pentru faptele lor.

    Cei 22 de elevi sunt în clasele a V-a şi a VII-a la Şcoala 134 din Bucureşti, aflată în vecinătatea cimitirului.

    Elevii au intrat în cimitir printr-o spărtură a gardului, cu intenţia de a filma, cu telefonul mobil. Ei au spus anchetatorilor că vroiau să intituleze filmul „Povestiri din cartier”, însă, a doua zi după ce au realizat ce au făcut, s-au „speriat şi au şters filmul”.
    Faptele celor patru elevi care au distrus mormintele se încadrează la infracţiunea de profanare, care se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani, în cazul lor părinţii răspunzând din punct de vedere civil.

    Purtătorul de cuvânt la Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în urma investigaţiilor făcute în Cimitirul Evreiesc s-a constatat că au fost dărâmate în total 131 de monumente funerare, din care 53 distruse total sau parţial (sparte şi ciobite).

    ”Concluzia formulată de către specialiştii criminalişti în cadrul constatării tehnico-ştiinţifice traseologice stabileşte că dărâmarea monumentelor funerare s-a produs ca urmare a folosirii forţei fizice, fiind exclusă utilizarea de obiecte contondente. Nu au existat înscrisuri, inscripţii sau însemne cu caracter antisemit”, a susţinut Ciocan.

    Comisarul Ciocan a precizat că, în acest caz, anchetatorii au făcut investigaţii, verificări, audieri de martori, constatări tehnico-ştiinţifice, pentru identificarea autorilor, cooperându-se cu Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Astfel, au fost obţinute date cu privire la un grup de tineri cu vârste cuprinse între 13-15 ani, elevi la o unitate de învăţământ, care au fost observaţi în interiorul cimitirului, în perioada 20-23 octombrie, în care s-a reclamat distrugerea mai multor bănci şi monumente funerare.

    Purtătorul de cuvânt a mai explicat că, în cursul zilei de miercuri, au fost audiaţi, la sediile Poliţei Capitalei şi a Sectorului 4 Poliţie, în prezenţa părinţilor, opt elevi. De asemenea, la sediul unităţii de învăţământ au fost intervievaţi, în prezenţa reprezentanţilor unităţii de învăţământ, alţi 16 de elevi.

    Anchetatorii au stabilit, până în prezent, că la 22 octombrie, în intervalul orar 10.00 – 12.00, mai mulţi elevi au pătruns în interiorul Cimitirului Evreiesc printr-o zonă în care gardul este deteriorat.

    Ciocan a precizat că 18 dintre aceşti elevi au afirmat că, deşi au intrat în cimitir împreună cu ceilalţi colegi, nu au participat la actele de distrugere dar au văzut cum alţi colegi au procedat la dărâmarea monumentelor funerare.

    ”Până în prezent, au fost stabiliţi ca autori şi au recunoscut actele de distrugere un număr de patru elevi, gradul de participaţie al acestora fiind însă diferit. Tot în cursul zilei de azi (n.r.-miercuri) au fost efectuate reconstituiri”, a spus Ciocan.

    Mai mult, constarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică efectuată de specialişti criminalişti a confirmat că cele două urme digito-palmare ridicate la faţa locului aparţin unuia dintre elevii audiaţi. Potrivit comisarului şef Mihai Pitulescu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, „se ştia la nivelul şcolii că ei au produs această ditrugere”, elevii mergând frecvent în cimitir. „Şcoala comunica printr-o spărtură de gard cu cimitirul şi se intra frecvent în cimitir, elevii mergând acolo şi în pauze”, a spus Pitulescu.

    El a mai adăugat că cercetările în acest caz sunt continuate, urmând a fi audiaţi şi alţi elevi ai şcolii respective care ar fi fost în cimitir şi ar fi asistat la distrugerea monumentelor funerare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *