Pe 28 august, agenţia de presă RIA Novosti a a publicat largi extrase din declaraţiile lui Serghei Naryshkin, preşedintele Comisiei Adevărului Istoric, care a spus că „Rusia respinge toate încercările de a o considera responsabilă pentru tragediile celui de-al doilea Război Mondial”. În primăvara acestui an, a luat naştere prin decretul lui Dimitri Medvedev Russian Federation’s President’s commission for actions against falsification of history in contrary to interests of Russia, pe scurt Comisia Adevărului Istoric, formată din 28 din persoane selecţionate din următoarele instituţii: administraţia prezidenţială, Serviciul Securităţii Federale (FSB, urmaşul KGB-ului lui Putin), Serviciul de Informaţii Externe, Duma de Stat (parlamentul rus), arhiva de stat, agenţii guvernamentale de ştiinţă, Camera Publică (formată de Putin în 2005 ca un organism de supraveghere peste Duma şi alte organisme statale), plus reprezentanţi de la ministerul de externe, dezvoltarea regională, justiţiei şi cultură.

Naryshkin deţine în acelaşi timp şi funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale, fiind omul de bază al preşedintelui Medvedev. Care preşedinte este omul de bază al prim-ministrului Putin, fostul şi viitorul preşedinte al Rusiei. Jocul cu figurile Matryoshka, sucite, înclinate şi amestecate ca pionii pe o tablă de şah de mâinile versate de alba-negra rusească are trei reguli: toată lumea vorbeşte aceeaşi limbă – a şefului -, toată lumea se supune şefului suprem – acelaşi -, şi toată lumea gândeşte conform ordinului venit de la ţarul Putin.

Acestă comisie este alcătuită deci din înalţi funcţionari din serviciile de informaţii sau din aparatul de stat, conţine 3 istorici “neprofesionişti”, conform marelui istoric al perioadei staliniste Roy Medvedev (doar potrivire de nume cu Dimitri Medvedev, nu sunt rude) şi nu este un organism de dezbatere. Are misiunea precisă de a se opune „propagandei” lansată de statele străine care şi-ar dori să “rescrie istoria” pentru a “face cereri ţării noastre – politice, financiare şi teritoriale”, după cum s-a exprimat Naryshkin. El a mai spus că “Rusia a fost blamată pentru evenimentele şi tragediile din acei ani” şi a dat exemple din unele unele state care au făcut parte din Uniunea Sovietică: Ucraina pentru foametea Holomodor, iar Estonia, Letonia şi Lituania pentru cererile lor de „compensaţii”” pentru ocupaţia sovietică.

Serghei Narishkyn nu a menţionat cu acest prilej tragedia de la Katyn, consecinţă a ocupării unei părţi din Polonia, şi nici nu a comentat istoriile sutelor de mii de deportaţi români din Basarabia şi Bucovina de Nord. Ce să mai zicem de miile şi miile de soldaţi şi ofiţeri români ucişi sau luaţi prizonieri de Armata Roşie în cele trei zile de război, pardon de la ultimatumul din iunie 1940? Să ne amintim: din ordinul lui Stalin, pe 26 iunie 1940 VM.Molotov i-a înmânat ambasadorului român la Moscova Gheorghe Davidescu acel ultimatum. Iar Hitler – cu Ribbentrop alături – le-a cerut românilor să accepte dicktat-ul sovietic. Mai aproape este cămaşa, aşa gândesc ruşii care nu s-au împăcat cu independenţa balticilor şi a ucrainienilor. Pe ei îi vizează comisia în acest moment, dar sigur există şi un dosar polonez şi unul românesc. Toate la timpul lor, maica Rusie veghează.

De fapt, comentariile lui Naryshkin au fost o reacţie la instituirea de către Parlamentul European a datei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului şi comunismului, ecou al crimelor infaptuite prin semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Se demonstrează astfel efectele nervozităţii autorităţilor ruseşti faţă de determinarea europenilor. Cuplul preşedinte Medvedev-prim-ministru Putin l-a activat” pe Naryshkin, iar acesta şi-a pus la treabă slujbaşii pentru a porni katiuşele propagandistice în sfera educaţiei, a culturii şi a promovării istoriei oficiale sovieto-ruse. Ar fi de mirare dacă ar apărea în presa scrisă, sau la vreo editură de la noi unele reconsiderări istorice ale unor cercetători cu privire la „drepturile””ruse asupra Moldovei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa? Mai ales că uneltele lui Naryshkin, formate prin clonare-mankurtizare sunt la doi pasi de Bucureşti, în Chişinăul pierdut unde au căpătat experienţă în spălarea creierelor. Mai acum o săptămână, preşedintele pro-rus al Moldovei Vladimir Voronin s-a întâlnit pentru a treia oară în acest an cu Medvedev, preşedintele Rusiei. Moldova a fost în atenţia ruşilor, ei i-au sprijinit pe comuniştii moldavi şi au fost megafoanele lui Voronin când acesta a clamat că în aprilie s-a încercat o lovitură de stat cu ajutor românesc. S-au transferat sute de milioane de dolari din visteria Rusiei către Moldova şi s-a făcut o mare propagandă pentru acest ajutor „dezinteresat”, dar venit tocmai în sprijinul comuniştilor înaintea alegerilor.

Oare ştirile cu privire la reorientarea pro-rusă a autorităţilor bulgare nu se înscriu într-un complex de măsuri de slăbire şi încercuire a României, iar prin acesta o creştere a influenţei ruseşti asupra Europei de est? În ultimii 150 de ani Sofia şi-a activat pe rând axele către Berlin şi către Moscova aşa cum a bătut vântul, mai mereu în dauna vecinilor, în special a celui de la nord.

Stafia lui Stalin nu a părăsit sufletele oamenilor nici după ce au dispărut în topitorii tancurile T34 din obositele armate ale defunctului Pact de la Varşovia. Divizaţi sunt cei vii din Republica Moldova aşa cum sunt învrăjbiţi şi fraţii lor din România. În 26 iunie 1940 eram uniţi cu toţii, dar vii cu vii şi cei care s-au dus, s-au dus. Dacă este ceva de învăţat de la comisia lui Medvedev este că – după ce am instituit o comisie pentru aflarea adevărului despre Holocaustul evreilor din România şi o altă comisie care a stabilit crimele comuniste din 1945 până în 1989 – ar trebui să realizăm că istoria ţării din ultimul secol este totuşi incompletă: ne lipseşte hotărârea de a institui o comisie care să trateze raptul suferit de România în 1940. Ne ferim să rostim adevăruri incomode sau ne-au covârşit rapoartele primelor comisii prezidenţiale româneşti aşa încât suntem pe cale devenim un popor care, din plictis progresist tinde să se acomodeze laş dar interesat cu adevărurile celorlalţi? Nu dau un răspuns. Este prea devreme, au trecut doar 70 de ani de atunci iar pentru tot mai mulţi oameni ţinuturile pierdute nu fac parte din geografia lor interioară. Sufletul românesc se pierde în lipsa unui proiect naţional, ne ciondănim balcanic pentru cote şi procente şi am uitat de datoria faţă de tricolor păsându-ne doar de integrarea în coada Europei. Privim către vest uitând democratic şi de fraţii şi de neprietenii de la est. Dintr-un neam legat cu mii de fire de pământul natal, la care reveneau cu drag ardelenii care agonisiseră avere muncind în America, ne tranformăm încet şi sigur într-o populaţie nepăsătoare, pe care o bucură doar abundenţa de pe piaţă. Nimic pentru suflet, că nu are valoare comercială şi nu i se poate aplica TVA.