Din nou vine 23-24 august, ziua „eliberării Moldovei de sub ocupaţia româno-faşîstă”.

Lucru care tulbură nespus spiritele în R. Moldova.

„- Voi, ruşii, aţi ocupat Moldova şi acum topăiţi pe morminte, celebrînd victorii şi „eliberări”!
– Da, dar voi, românii, v-aţi aliat cu naziştii şi v-aţi năpustit asupra Moldovei, participînd la genocid în Transnistria!”

Ca să facem faţă acestor zile, trebuie să ne înarmăm cu argumente, bun simţ, un strop de renunţare la sine, care nu e decît o altă formă a curajului: nu sunt infailibil, dar s-ar putea să fiu mai bun decît tine măcar şi pentru că gîndesc contre moi-meme.

Asta-i prima lecţie pe care trebuie s-o învăţăm în Basarabia: penser contre soi-meme. Nu pentru a ceda din poziţie, ci din contra, pentru a o întări.

Fraţilor, nemţii au exterminat milioane de oameni în lagăre, au instigat şi participat la un război nemilos care a lăsat în urmă alte milioane de jerfte. „The Blood Lands” – tărîmuri însîngerate a numit Timothy Snyder aceste teritorii răvăşite de războiul „fratricid” între totalitarisme. Basarabia e unul dintre aceste spaţii.

Aşa că nu putem trata perioada 1941-1944, cea a revenirii Basarabiei în componenţa României, nici binar, nici anecdotic (că în Basarabia şi la Odessa nemţii şi românii împărţeau ciucalate).

Să fim serioşi. Circumstanţe şi circumstanţe care nu schimbă natura regimurilor. De aceea nu putem să realizăm scări valorice de genul „nemţii au fost mai buni decît ruşii” samd, tot aşa cum nici reciproca nu e valabilă.

Ambele regimuri au fost odioase, e adevărat poate în grade diferite pentru oameni diferiţi, pentru grupuri de oameni diferite. Şi dacă vrem să nu ni se refuze nouă dreptul la pomenire, ca grup de oameni ce ne socotim, pe bună dreptate, păgubiţi de ocupaţia şi represiunea sovietică, trebuie şi noi să recunoaştem acelaşi drept altor grupuri de oameni păgubite în marşul Armatei române.

Trebuie să mai înţelegem, în acest efort de a gîndi contre soi-meme, că, oricît de legitimă ar fi fost recuperarea Basarabiei în 1941, şi, în acelaşi timp, de constrîngătoare nu ar fi fost realitatea şi natura alianţelor la acel moment, participarea la genocidul antisemit al regimului antonescian de atunci a compromis actul şi efortul de recuperare.

Eliberarea Basarabiei a eşuat, nu doar pentru că n-a durat în timp, ci pentru că a fost compromisă prin crimă.

Şi această compromitere a marcat şi a tulburat într-un mod anume actualele relaţii dintre România şi ceea ce este astăzi R. Moldova.

Înseamnă asta că Basarabia, R. Moldova în forma sa actuală, a pierdut orice şansă, orice pretext, orice argument moral pentru unirea cu România? Înseamnă asta că România a pierdut orice pretext, premisă sau argument moral de a recupera acest teritoriu, cîndva, cumva?

Nu!

La fel cum poporul german a avut tot dreptul să răstoarne Zidul Berlinului, în ciuda faptului că la sînul său, cu 50 de ani mai devreme, crescuse un regim criminal şi belicos.

Dar tocmai recunoaşterea acestei istorii tulburătoare ne oferă, dacă vreţi, superioritate morală asupra celor care insistă că ne-au „eliberat”. Noi am recunoscut că am dat-o-n bară. Noi, românii, am condamnat Holocaustul. Iar această recunoaştere nu ne lipseşte de argumente, nu ne lasă descoperiţi: din contra – arată că suntem, politic, mai pregătiţi decît ei să ne asumăm un act democratic. Sau un proiect de libertate.

Aş vrea să pot spune că orice proiect românesc pentru Moldova nu se va confrunta cu acel trecut. Dar nu e aşa. Va trebui să fim convingători prin a fi civilizaţi.

Aşa că reluăm: Comunismul totalitar a ocupat Basarabia în 1940.

Tentativa românească dintre 1941-1944 de a elibera acest teritoriu, în condiţiile constrîngătoare pe care le ştim, a fost compromisă prin genocid şi întreruptă de revenirea ocupaţiei sovietice, de data asta inclusiv la Bucureşti.

Ne lipseste asta de argumentul pentru o Moldovă românească? Da, numai dacă nu înţelegem ce s-a întîmplat.

E acesta un exerciţiu de relativizare şi genoflexiuni în faţa „eliberatorilor”?

Absolut deloc!

E un exerciţiu între noi, oamenii civilizaţi din R. Moldova. Talibanii care „serbează eliberarea” nu participă la acest exerciţiu. Ei trebuie desfiinţaţi printr-un adevăr simplu şi clar: totalitarismul nu eliberează.

Apoi putem vorbi de Moldova, de Romania, de ce mai dorim noi. Dar asta este premisa dialogului: totalitarismul nu eliberează. Noi nu cerem „moratorii ideologice”, cum face prim-ministra.

„Maia Sandu este de acord cu propunerea lui Igor Dodon privind instituirea moratoriului pe subiecte ce țin de geopolitică și ideologie. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Moldova în direct” la postul public de televiziune.

„Moldova a repornit pe calea integrării europene. Dacă Igor Dodon a propus scoaterea din instituții a subiectelor care ne dezbină, atunci suntem de acord”, a spus Maia Sandu.

Noi nu vrem să ţinem gunoiul sub preş, doar pentru a „nu dezbina societatea”. Noi suntem în plina abordare ideologica: totalitarismul nu eliberează. Dar în afara acestei premise, noi nu avem ce discuta. Cu riscul de a diviza societatea în smintiţi, mişei şi oameni civilizaţi.

 „Nu contează ce haină a purtat călăul. Eliminarea fizică și distrugerea psihică a oamenilor nu poate fi întreptățită în niciun fel. Haideți să nu mai discutăm despre moartea a milioane de oameni din perspectivă ideologică”, a fost îndemnul premierului Maia Sandu.”