FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

“Copiii referendumului” (Papaya Advertising): O manipulare împotriva bunului simț

Spotul realizat de Papaya Advertising a mizat mai mult pe manipularea emoțională și deloc pe faptele și realitățile politice, istorice și sociale. “Copiii referendumului” este sub-mediocru și pe formă și pe fond, iar emoțiile la care autorii au încercat să facă apel nu se justifică atunci când sunt puse față în față cu adevărul. 

Spotul este în mare parte conjunctural anti-PSD și anti-Dragnea, scopul principal fiind să pună într-o lumină proastă creștinismul și cetățenii români creștini. Nu este vorba nici pe departe de o chemare la toleranță și reflecție, ci de agitarea spiritelor.

comentariu video:

Referendumul “pentru familie” de anul
trecut a agitat foarte multe spirite. Nu
într-atât de mult pe cât se spune dar
suficient cât să evidențieze niște falii
importante în societatea românească. Din
păcate discursul a fost dominat de vocile
exaltate și cei care aveau interes să
deturneze efectele referendumului într-o
direcție sau alta.

Astăzi o să analizăm un spot produs de
firma de publicitate Papaya Advertising
care a mizat mai mult pe manipularea
emoțională și deloc pe faptele sau
realitățile, istorice, politice și sociale.

În continuare o să vedem de ce
spotul “Copiii referendumului” este
sub-mediocru și pe formă și pe fond și că
emoțiile la care autorii au încercat să
facă apel nu se justifică atunci când sunt
puse față în față cu adevărul.

Spotul se deschide cu o fereastră în care
discernem trei trandafiri. Nici n-au
trecut patru secunde și apar primele
probleme. Simbolul este asociat în România
cu PSD și FSN, dar trandafirii sunt
specifici partidelor de stânga, ei făcând
parte chiar din logo-ul Internaționalei
Socialiste. Muzica de orgă și obiectele
din fundal ar trebui să ne ducă cu gândul
la o teocrație de extracție creștină. Lucru
incorect având în vedere că în general
partidele socialiste sunt seculare prin
doctrină, dacă nu chiar radical opuse
creștinismului. Din contră, creștinismul
este în general asociat cu zona de
dreapta, dar iată că cei de la Papaya au
ales în mod incorect să-l asocieze cu zona
de stânga. Veți spune, bine, dar PSD-ul și
în general partidele politice românești au
relații strânse cu Bisericile, mai ales
Biserica Ortodoxă, și viceversa. Discuția
este complexa însă, pe de-o parte
bisericile ca organizații care reprezintă
cetățeni ai României au dreptul și chiar
obligația să reprezinte interesele
enoriașilor, inclusiv cele legate de viața
cetății. Pe de altă parte afinitățile și
amicițiile partidelor politice pentru
biserici sunt strict conjuncturale și țin
de oportunism și păstrarea puterii, nu de
interesele cetățenilor. Iar PSD-ul fiind
un partid de extracție comunistă nu poate
fi suspectat că ar cocheta cu ideea unei
teocrații, în orice caz nu una ancorată în
creștinism.

Revenind, ca să fie confuzia completă, cei
de la Papaya mai fac o eroare factuală
gravă, doar de dragul manipulării
emoționale. Atât muzica de orgă cât și
obiectele din fundal sunt caracteristice
mediului creștin occidental și nu prea au
legătură cu mediul predominant ortodox din
România.

Să ne fie clar deci, spotul este în mare
parte conjunctural anti-PSD și
anti-Dragnea. Există o serie întreagă de
argumente legale, constituționale și morale
care puteau fi aduse în discuție. Însă
autorii spotului le ignoră în
totalitate. Scopul principal al spotului
este să pună într-o lumină proastă
creștinismul și cetățenii români creștini.
Nu este vorba nici pe departe de o chemare
la toleranță și reflecție ci de agitarea
spiritelor.

Să mergem mai departe. Violența. Matroana
diabolică trosnește cravașa de mâini (nice
touch there) și întrerupe muzica angelică.
Gestul este unul strict menit să
manipuleze emoțional și să facă trimitere
la ideea de autoritate violentă.

Manipularea gratuită devine evidentă in
secventa următoare în care ce vedem?
Copii? Fetițe mai exact. Iar aici ajungem
la unul dintre păcatele discursului din
societatea modernă. Folosirea copiilor
pentru justificarea unui argument în așa
fel încât, cei care contrazic argumentul
să pară automat niște bestii cărora nu le
pasă de suferințele copiilor. Aceasta
tactică a fost scoasă în evidență de
Nicholas Taleb care a numit-o, în engleză
pedophrasty.

Pedophrasty

Nu mai contează că la referendum nu erau
vizați copii în mod direct, nici că de fapt
tema precisă a referendumului era
casătoria dintre cupluri de același sex.
Autorii spotului sugerează ideea că
oricine nu este de acord cu mesajul lor e,
probabil, un nenorocit dezinteresat de
soarta copiilor. Mai mult, cei de la
Papaya știau foarte bine că dacă în loc de
copii ar fi pus cupluri de același sex,
efectul emoțional ar fi fost cu mult
diminuat.

Însă problema cea mai mare a spotului este
felul în care autorii și-au ales sursele de
inspirație.

Pentru început trebuie să
înțelegem că viața în industria creativă
din România este destul de ingrată. Piața
este mică, produsele și cauzele sunt în
general banale sau neinteresante iar
bazinul cultural este sărac mai ales în
zona cinematografică. Prin urmare oamenii
de creație au șanse reduse de a se
manifesta și a-și crea un portofoliu util
și satisfăcător. Motive pentru care, foarte
des, aceștia pică în două capcane. Prima
este tentația de a valorifica orice idee
care ar putea fi transformată într-o
creație frumoasă. Lucru care nu-i rău
deloc, dacă, și subliniez, dacă e făcut cu
discernământ. A doua capcană, mai tentantă
și mai gravă este cea de a trage inspirație
din patrimoniul cultural străin, mai ales
cel american și cel britanic. Din nou, nu e
nimic rău în a te inspira din alte surse.
Însă cei de la Papaya și-au ales într-atât
de prost sursele încât rezultatul este un
spot lipsit de acuratețe și bun simț, per
total o salată care pică în ridicol și
induce în eroare.

Ca să obțină un spectacol vizual autorii
s-au inspirat în primul rând din serialul
american “Povestea Slujitoarei” (“A hand
made’s tale”) de unde rezultă cea mai
gravă eroare a întregului spot.

Pentru început sursa originală vizează un
cu totul și cu totul alt spațiu geografic
și crează o ficțiune foarte depărtată de
realitatea istorică. Ajungem imediat și
acolo. Costumele purtate de femeile din
“Povestea Slujitoarei” au fost inspirate
dintr-un amalgam de surse lipsite de
precizie istorică, printre care, design-ul
unui ambalaj din America anilor ‘40 și
vestimentația unor comunități religioase
moderne care cu greu pot fi numite
creștine. Așadar Papaya a ignorat total
contextul istoric românesc doar pentru a
obține un rezultat mai spectaculos. Pentru
dânșii, România cu populație predominant
ortodoxă pare a fi același lucru cu America
unde peisajul confesiunilor este mult mai
variat, mai complex și total diferit de cel
local.

Însă eu tot nu înțeleg, UNDE SUNT CUPLURILE
DE ACELAȘI SEX? De ce vedem numai femei
exploatate în acest spot? Unde sunt să
zicem, cuplurile de bărbați homosexuali? Și
ce-i cu arsul pe rug? Din nou, deși spațiul
creștin occidental a cunoscut conflicte
puternice, povestea cu arsul pe rug este
în general o exagerare a detractorilor
creștinismului.

Mai important prin comparație cu occidentul
spațiul ortodox a fost extrem de pașnic.
Însă chiar dacă admitem analogia cu
peisajul american dominat de protestantism
și neo-protestantism, ficțiunea inventată
de filmul “Povestea Slujitoarei” și spotul
de la Papaya râmân foarte îndepărtate de
realitate. Pentru că cel puțin în America
cele mai multe mișcări de emancipare a
femeilor au fost declanșate de grupări
evanghelice.

Și de ce are femeia respectivă un căluș? Nu
trăim într-o societate distopică iar
Constituția României cu toate hibele ei e
relativ permisivă, deși nu suficient, când
vine vorba de libertate de exprimare.

Că tot am ajuns la libertatea de exprimare e
de remarcat că autorii au amestecat și o
trimitere la filmul 1984 bazat pe cartea
cu același nume. Vă aduceți aminte de
mustăciosul care apare de câteva ori în
clip-ul de la Papaya? Uitați-l aici, în
1984 pe “fratele cel mare”. Însă 1984
atrage atenția printre altele exact asupra
pericolului cenzurii. Orice deviere de la
doctrina de partid este considerată o
crimă a gândirii iar toți cei care gândesc
diferit sunt automat vinovați. În spotul de
la Papaya, “criminalii” care gândesc
diferit, sunt cei care îndrăznesc să
meargă la referendum și să-și susțină
public poziția. Din nou, PSD-ul sau Dragnea
sunt țintele secundare ale spotului.
“Dușmanul” pentru autorii spotului este
orice persoană care nu susține căsătoria
între cupluri de același sex.

Poate mai important 1984 atrage atenția
exact asupra aversiunii totalitarismului
față de familie. Regimul totalitar din 1984
vede în familie o amenințare existențială,
care trebuie eradicată cu orice preț.

Pe scurt, în timp ce 1984 subliniază că
libertatea de expresie și familia sunt
esențiale pentru combaterea
totalitarismului, spotul de la Papaya
sucește sensul filmului și invită la
cenzură prin stigmatizare și bagatelizarea
conceptului de familie.

As we all know, the biological and social stimulation of the family leads to private reflection, outside Party needs and to the establishment of unorthodox loyalties… which can only lead to thoughtcrime. The introduction of artsem, combined with the neutralization of the orgasm will effectively render obsolete the family until it becomes impossible
to conceptualize. (1984)

Pe final, cireașa de pe tort adăugată de
autori e o pastișă după o secvență din
filmul “Boondock Saints” ai cărui autori
probabil s-au inspirat și ei din altă
sursă.

Cum ziceam, acest spot e o salată
ridicolă. Orice, numai să iasă spectacol.
Cu riscul de a mă repeta, e OK să încerci
să ridici ștacheta creativă, e OK să te
inspiri. Dar nu este OK să manipulezi ieftin
printr-un scenariu care denotă atât o
lipsă crasă de cultură cât și absența
deschiderii față de orice fel de opinie
contrară.

E păcat de un spot altfel decent executat.
Celor de la Papaya nu le recomand nimic,
se descurcă ei. Însă vouă vă recomand să
fiți atenți și deștepți. Verificați
informațiile, nu vă lăsați manipulați
emoțional și luați decizii la rece mai ales
atunci când sunteți chemați la vot.
Găsiți mai jos link-uri cu informații
suplimentare legate de acest clip. Dacă
v-a plăcut ce-ați vazut, dați un like și
apoi dați mai departe!

https://medium.com/…/pedophrasty-bigoteering-and-other-mode…
https://www.pbs.org/w…/americanexperience/films/godinamerica/
https://www.imdb.com/title/tt0087803/
https://www.imdb.com/title/tt0144117/?ref_=fn_al_tt_1

Video și comentariu, Andrei Murgescu

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

2 Comments

  1. Sergiu Simion
    3 February 2020

    Articol incitant ( pentru promovare , atentie la punerea in pagina ) care ar putea initia o dezbatere foarte interesanta despre strategiile ambiguitatii folosite de vectorii dezinformarii si manipularii din mass-media . N.B. Cei de la Papaya Advertising ( apropo de clipul cu Sora ) nu ar trebuie creditati si tratati cu manusi, ci analizati la rece .

  2. mihai
    3 February 2020

    Durerea cea mai mare este totuşi lipsa, din partea segmentului pro-familie şi pro-Biserică, a vocilor care să poată susține o dezbatere atât de importantă. Cu foarte puține excepții. Pe plan intelectual lupta a fost inegală, uşor de câştigat pentru cei care au încercat să arunce în derizoriu o temă atât de importantă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *