Actorii sunt, alături de cântăreţi, marile vedete ale epocii noastre post-naţionale şi post-religioase, beneficiind din plin de pe urma vidului interior al tulburatei societăţi moderne. Fiinţe orgolioase, au tendinţa de a considera că statutul de vedetă – adesea, obţinut în urma unor performanţele cinematografice sau muzicale mai mult decât submediocre – le conferă dreptul, ba chiar datoria!, de a se implica în subiecte dintre cele mai diverse, de la politică până la ştiinţă şi religie. Experţi în toate şi în nimic, „artiştii” moderni se consideră reprezentanţii de frunte ai celor mai nobile cauze din istoria umanităţii, profitând de fiecare prilej care li se oferă pentru a-şi mai repeta, pentru cine mai ştie a câta oară?, inepţiile despre Încălzirea Globală™, pacea mondială, religie, istorie, pedeapsa cu moartea, avort, arme etc.

Una dintre aceste vedete este Liam Neeson, un faimos actor irlandez. În filmele făcute după seria de cărţi pentru copii Cronicile din Narnia (autor C.S. Lewis), Neeson interpretează vocea lui Aslan, leul din Narnia, personaj pe care Lewis l-a creat ca simbol al lui Isus Hristos. Cum era multicultural-post-religioasă în care trăim exercită presiuni fantastice asupra minţilor slabe, actorul irlandez a considerat că ar fi o nedreptate faţă de celelalte mari religii ale lumii dacă Aslan l-ar simboliza doar pe Isus, iar mântuirea ar fi rezervată numai acelora care îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, aşa că a adăugat câteva condimente multi-culti: Aslan „îi reprezintă şi pe Mahomed, Buddha şi pe toţi ceilalţi lideri spirituali şi profeţi din istorie”. Un pas mic pentru Neeson, un pas mare pentru Aslan!, devenit peste noapte un simbol al tuturor religiilor pământului.

Fanii Narnia sunt furioşi după ce Liam Neeson a declarat că Aslan, simbol al lui Hristos, ar putea să îl reprezinte şi pe Mahomed

Mult îndrăgitele cărţi pentru copii au un mesaj expres creştin. C.S. Lewis a fost cât se poate de clar că personajul Aslan din Cronciile din Narnia este fundamentat pe figura lui Hristos, dar actorul Liam Neeson, cel care interpretează vocea leului în cel mai recent film al seriei, a stârnit un scandal după ce a susţinut că personajul lui are la bază şi alţi lideri religioşi precum Mahomed sau Buddha. Fanii poveştilor lui Lewis sunt furioşi, acuzându-l pe Neeson că distruge moştenirea autorului pentru a fi politically corect.

Aslan apare în toate cele 7 cărţi Narnia, îndrumându-i pe copii departe de rău şi încurajându-i să aleagă drumul bun. La apogeul primei cărţi, Şifonierul, leul şi vrăjitoarea (autorii articolului fac confuzie; prima carte a seriei este Nepotul magicianului; prima carte ecranizată este Şifonierul, leul şi vrăjitoarea n.t.), Aslan îşi sacrifică propria viaţă pentru a salva lumea de o vrăjitoare, pentru ca mai apoi să reînvie din morţi, triumfător. Asta simbolizează crucificarea şi reînvierea lui Isus Hristos, în timp ce distrugerea puterii Vrăjitoarei Albe este răscumpărarea păcatului originar.

Înainte de lansarea de joia viitoare a Călătorie pe mare cu Zori-de-zi, Neeson a declarat: „Aslan simbolizează un personaj de tipul lui Isus, dar pentru mine el îi reprezintă şi pe Mahomed, Buddha şi pe toţi ceilalţi lideri spirituali şi profeţi din istorie. Asta reprezintă Aslan şi ca mentor al copiilor – şi asta înseamnă şi pentru mine.”

Walter Hooper, fost secretar al lui Lewis şi administrator al moşiei lui, a declarat că autorul cărţilor ar fi fost indignat.

„Nu are nici o legătură cu Islamul”, a zis el. „Lewis ar fi negat asta. A scris că „întreaga poveste narniană este despre Hristos”. Lewis nu ar fi putut fi mai clar de atât.” El a atribuit remarcile lui Neeson pe seama corectitudinii politice şi a dorinţei de a fi „foarte multicultural”, adăugând: „Nu îl cunosc pe Liam Neeson şi nu ştiu la ce se gândeşte… dar nu asta a fost intenţia lui Lewis.”

William Oddie, fost editor al The Catholic Herald şi fan de o viaţă al Cronicilor din Narnia, l-a acuzat pe Neeson de „trădarea scopului lui Lewis şi o distorsionare ruşinoasă.” Oddie a spus că „Aslan este stabilit de la bun început ca fiind o figură hristică. Nu pot crede că Liam Neeson este atât de prost încât să nu ştie.”

Cronicile din Narnia urmăresc aventurile a patru fraţi care descoperă un tărâm magic, plin de animale vorbitoare, inorogi şi vrăjitoare. Clive Staples Lewis, un creştin credincios, a scris cărţile între anii 1949 şi 1954. Călătorie pe mare cu Zori-de-zi este a treia carte ecranizată, urmând Şifonierul, leul şi vrăjitoarea în 2005 şi Prinţul Caspian în 2008.

Viziunea lui Lewis
C.S. Lewis a avut o idee cât se poate de clară despre rolul lui Aslan în Cronicile din Narnia. Cândva, a scris astfel despre personajul Aslan: „Este o invenţie care dă un răspuns imaginar la întrebarea „Ce ar fi devenit Hristos dacă exista cu adevărat o lume ca Narnia, şi ar fi ales să se întrupeze, să moară şi să reînvie în acea lume aşa cum a făcut-o în a noastra?”” De asemenea, Lewis a spus că simbolistică creştină este extrem de prezentă în cărţi, acoperind teme precum Raiul şi sfârşitul lumii.

Pastorul anglican Ed Hird completează povestea despre Aslan, într-un articol din Deep Dove Crier:

În 1954, C.S. Lewis a scris unor elevi de clasa de a cincea din Maryland: „Nu mi-am zis: „Hai să îl reprezentăm pe Isus aşa cum este el în lumea noastră ca fiind un leu în Narnia”; mi-am spus „să presupunem că ar exista un tărâm ca Narnia şi că Fiul lui Dumnezeu, devenit om în lumea noastră, acolo devine un leu şi apoi să ne imaginăm ce s-ar întâmpla””. În scrisoarea trimisă unui copil în 1961, Lewis scrie că „întreaga poveste narniană este despre Hristos”. „Din moment ce Narnia este o lume a animalelor vorbitoare, m-am gândit că acolo ar deveni un animal vorbitor, după cum aici a devenit om. Mi l-am imaginat ca leu pentru că a) se presupune că leul este regele animalelor şi b) Hristos este numit în Biblie „Leul din seminţia lui Iuda.””

Din păcate pentru Neeson, nu numai că leul Aslan nu îl reprezintă pe profetul Mahomed, dar Cronicile din Narnia sunt foarte critice la adresa islamismului. Putem spune că Lewis, asemenea lui G.K. Chesterton, a presimţit că marea confruntare religioasă a viitorului se va da între creştinism şi mahomedanism, iar urmarea acestei intuiţii este împărăţia rivală Narniei, Calormen. Croită pe model islamic, ea este antiteza a tot ceea ce reprezintă Narnia şi Aslan şi, implicit, cu totul opusă creştinismului.

Calormen, un regat războinic şi sclavagist, e despărţit de Ţinutul Archen şi regatul Narnia printr-un mare deşert. Moneda imperială este semiluna. Ca fizic, port şi conduită, calormenii se aseamănă foarte mult musulmanilor din Orientul Mijlociu: oameni cu piele mai închisă la culoare (mare rasist mai era Lewis ăsta!), poartă turban, sunt cruzi, obsedaţi de păstrarea onoarei (dar întotdeauna gata sa actioneze deloc onorabil pentru a-şi atinge scopurile) şi servili. Sistemul social este rigid, clasele fiind strict separate între ele. Femeile sunt tratate ca proprietate, atât de familia lor, cât şi de soţi. Căsătoriile lor sunt aranjate, iar dorinţele lor ignorate. Sclavii sunt cu totul desconsideraţi, putând fi ucişi pentru cele mai mici vini, ceea ce se şi întâmplă în marile familii nobiliare. Palatele Calormen sunt mult mai somptuoase decât echivalentele lor narniene, nobilimea imperiului trăind într-un lux cu atât mai orbitor cu cât majoritatea populaţiei se află într-o cruntă sărăcie.

Împărăţia a fost fondată de Tisroc, conducător despre care se spune că ar fi un descendent al zeului Tash. Jumătate profet, jumătate lider politic, Tisrocul este o combinaţie între Mahomed, primul conducător al Califatului islamic, şi sultanul otoman, conducătorul turc al Califatului. Asemenea sultanilor otomani, Tisrocul are un dispreţ total atât faţă de vieţile supuşilor lui, cât şi faţă de cele ale propriei sale familii. Într-o tradiţie ce aminteşte de istoria Imperiului Otoman, Tisrocul ucide pe şi este ucis de membrii propriei sale familii, într-o luptă pentru putere ce nu cunoaşte repaus. Asemenea lui Mahomed, are multe soţii şi fiecare referire la persoana sa trebuie urmată de fraza „fie ca în veci să trăiască!” (orice asemănare cu comportamentul islamic este deloc neîntâmplătoare), nerostirea ei fiind considerată blasfemie şi pedepsindu-se cu moartea. Cât despre Tash, trebuie spus că dacă Imperiul Calormen este opusul Narniei, Tash este opusul lui Aslan. Deşi descrierea lui fizică este diferită de cea a lui Satana, este clar că Lewis l-a avut în minte pe diavol atunci când a creionat zeitatea demonică a calormenilor. În numele său se fac sacrificii umane, în numele lui Allah se taie capetele spurcaţilor de necredincioşi.*

Revenind la actorul irlandez, trebuie spus că părerile d-lui Neeson nu trebuie să mai surprindă pe nimeni. Acum 6 ani, l-a jucat pe farsorul sinistru dr. Alfred Kinsey, personaj despre care a afirmat că şi-a propus să ne înveţe „să fim toleranţi şi să ne acceptăm unii pe alţii”. Ce nu am înţeles de la d-l Liam Neeson e dacă dr. Kinsey ne-a învăţat că trebuie să fim mai toleranţi cu perverşii sexual în general ori doar cu pedofilii, hebefilii şi efebofilii, că doar „e” şi ei oameni, ca noi toţi, şi mai şi participă la studii ştiinţifice despre comportamentul sexual normal.

În sfârşit, ar fi nedrept să încheiem acest articol despre esenţa „multiculturală” a Narniei fără a face măcar o trimitere la producătorul filmului – şi acest domn are dubii despre tematica creştină a Narniei.

Dar producătorul Mark Johnson este de acord cu analiza (să-i zicem mai cuprinzătoare a) lui Neeson, declarând pentru The Hollywood Reporter că „învierea există, sub o formă sau alta, în atât de multe şi diferite religii că nu este exclusiv creştină”. Johnson a adăugat : „Nu vrem să favorizăm un grup în dauna altuia… nu ştiu dacă aceste cărţi sunt creştine”.

În concluzie, stimaţi cititori, rămâneţi la cărţile lui Lewis şi nu vă mai pierdeţi timpul cu ecranizări multiculturale.

* Există şi câteva diferenţe, dar una singură dintre ele este sigură: în imperiul Calormen există statui, calormenii neîmpărtăşind cu Islamul dispreţul faţă de reprezentarea umană în piatră. Celelalte două sunt discutabile.
1. Religia calormen este politeistă: Tash nu este singurul zeu, calormenii venerând şi alte două zeităţi, Azaroth şi Zardeenah, semnificativ mai puţin importante decât Tash. Rămâne de discutat în ce măsură Islamul, care îl deifică pe războinicul Mahomed, este cu adevărat monoteist.
2. În numele lui Tash, calormenii fac sacrificii umane. La prima vedere, desigur, Islamul nu se face vinovat de asemenea acte odioase, dar totul depinde de interpretarea care se dă versetelor coranice de ucidere a necredincioşilor, a celor ce nu cred în Profet şi în Allah. Este uciderea infidelilor un sacrificiu făcut în numele lui Allah? Ţinând cont că ea este cerută în mod expres şi în repetate rânduri de zeitatea războinică a mahomedanilor, am putea considera că da.

Pentru completări, citiţi Diversifying C.S. Lewis de Hal G.P. Colebatch şi About Calormen, fragment din A Guide to the Magical World of C.S. Lewis.
.