foto: Bogdan Munteanu
La 5 februarie 1953, la Sighet, murea Iuliu Maniu. După zece ani, la 5 februarie 1963, murea la Râmnicu Sărat și Ion Mihalache. Călăii lor i-au izolat și i-au ascuns. Nu au făcut cunoscută data morţii decât după mult timp, dovadă că încă se temeau de ei și după ce îi omorâseră. Descendenții politici și morali ai acelor călăi, reprezentând generația actuală a ciumei roșii, păstrează aceeași teamă superstițioasă de Maniu și Mihalache.
Vremurile s-au mai schimbat, astăzi, reprezentanții ciumei roșii nu mai practică teroarea și masacrele, s-au concentrat pe furt, „nu mai sunt comparaţi cu lupii, ci cu porcii” – cum spunea Alain Besançon. Iată că anul acesta, la 5 februarie, data pomenirii jertfei lui Maniu și Mihalache, avem şansa să ne regăsim rădăcinile şi unitatea, eliberându-ne de trădările, minciuna şi hoţiile ciumei roșii. Această potrivire nu ar trebui privită ca o coincidență întâmplătoare, ci ca un simbol.
La 18 iulie 1945, Iuliu Maniu s-a adresat studenţilor ţărănişti care se pregăteau se plece în vacaţă. Cicerone Ioniţoiu reproduce mesajul în memoriile sale, precizând că nu a uitat nici un cuvânt: ”Vouă, dragii mei, speranţa de azi şi de mâine a neamului românesc, mă adresez acum când plecaţi în vacanţă spre toate colţurile ţării şi vă rog să fiţi mesagerii ideilor pe care le propovăduim şi slujim în interesul fraţilor, părinţilor şi cunoscuţilor voştri”.
Întors și el acasă, în Oltenia, Ioniţoiu este arestat de Siguranţă şi imediat după ce este eliberat, este răpit de pe stradă de către ruși. Noaptea, NKVD-iștii îl țineau ascuns într-un subsol, iar ziua îl „interogau” – adică îl chinuiau îngrozitor – în altă casă. Când îl duceau dintr-un loc în celălalt, aveau de traversat o stradă. Cicerone Ionițoiu profită de această împrejurare pentru a încerca să comunice afară: rupe marginea alba a unui petec de ziar găsit pe jos şi scrie trei bilete cu mesaje identice, în care spune cum îl chemă şi roagă să i se transmită lui Iuliu Maniu că a fost sechestrat de NKVD. Reușește să arunce pe drum cele trei bilete, în speranţa că măcar unul va ajunge cumva la vreun simpatizant PNŢ. În câteva ore toate cele trei bilete erau deja pe biroul preşedintelui PNŢ Craiova, care l-a informat imediat pe Iuliu Maniu, iar acesta a intervenit la Comisia Aliantă şi a obţinut eliberarea lui Ioniţoiu.
În 1945 nu exista internet, Facebook, şi nici măcar televiziune, dar românii erau uniţi şi aveau un lider care se bucura de încrederea lor imensă. Iuliu Maniu era respectat de studenţi, de diplomaţi, de oamenii simpli, de anonimi cetățeni craioveni şi chiar de duşmanii din Comisia Aliată. Studenţii înţelegeau miza politică a momentului, pentru ţară şi pentru Europa. Intelectualii se simțeau solidari cu omul de pe stradă. Cu toţii erau conştienţi că au aceleaşi rădăcini. Nu îşi închipuiau viitorul rupt de trecut.
Ruperea oamenilor de trecut este proiectul început de ciuma roşie care s-a abătut asupra României după 6 Martie 1945.”Vă facem noi istoria, să n-o mai schimbe nimeni!” spunea Nicolski în timp ce îşi chinuia victimele. Distrugerea şi manipularea trecutului a fost un obiectiv permanent al revoluţiilor marxiste:
- cel mai sigur mod de a distruge un popor e ruperea oamenilor de felul în care îşi înţeleg propriul trecut deoarece
- controlul trecutului asigură controlul prezentului şi al viitorului.
Orwell a descris aceste principii observând cum lucrau comuniştii în timpul Războiului Civil din Spania. Nici un marxist nu s-a abătut de la ele. Au fost aplicate extrem de violent în toate ţările lovite de ciuma roşie şi sunt aplicate şi acum la fel de nociv, dar în varianta soft a revoluţiilor culturale, tot de inspiraţie marxistă.
E o minune că românii mai au încă simţul rădăcinilor şi al identităţii proprii, deşi s-au făcut şi se fac în continuare atâtea eforturi pentru a li se terfeli reperele tecutului. Pentru că în prezent, elitele nu mai par conștiente de faptul că nişte oameni dezrădăcinaţi nu pot alcătui o ţară. Mulți dintre intelectualii care au cuvântul acum în mass media se privesc pe ei înșiși ca o „clasă” separată, departe și mult mai sus de oamenii de pe stradă. Îi judecă pe înaintași cu superioritatea omului recent. Privesc atât istoria României, cât și actualitatea, prin prisma egocentrismului lor. Și de aceea nu le înțeleg.
Comentariile de presă din preajma alegerilor din 2014 au ilustrat grăitor această situație. Înainte de victoria lui Iohannis, analiștii se lamentau că românul e prost şi naţionalist, şi cu siguranță îl va alege pe Ponta. Pentru ca, după ce a fost ales Iohannis, să se felicite pe ei înşişi, spunând că poporul a votat bine pentru că i-a ascultat pe ei.
Ei bine, nu a fost așa. În 2014, cetăţenii au ieşit la vot deoarece miza era clară şi Iohannis, care apărea ca un om serios, cu frica lui Dumnezeu, orientat clar către Vest, avea o imagine mult mai aproape de ceea ce aşteaptă românul de la un Președinte decât Ponta, cel lipsit de scrupule, neserios, înclinat spre China și Rusia, pe deasupra de o aroganță nemăsurată, cu care a reușit să-i mobilizeze masiv pe cetățeni împotriva lui.
La alegerile din 2016, miza nu a mai fost la fel de clară. PNL, practic nu a avut o campanie convingătoare de la centru, mesajele și candidaturile au fost foarte amestecate, chiar contradictorii, iar recenta experiență a complicității cu PSD în USL nu a fost încă uitată. Băsescu a decepționat în ultimul timp prin atacurile la adresa justiției. USB/USR se prezintă ca formațiune „anticorupție”, dar este promovată de Antene, iar liderul ei a greșit mereu tabăra atunci când în joc era reforma justiției; uniunea salvistă este condusă de personaje din umbră cu ciudate conexiuni rusești și profesează brambureala ca agendă politică – oficial, „n-are ideologie”, dar discursul sună a „Podemos”.
Iată că cetățenii nu s-au entuziasmat față de aceste oferte. Dar asta nu înseamnă că s-au lăsat prostiți de PSD.
De fapt, și electoratului PSD i-a scăzut mult aplombul, dar s-a încolonat totuși, conform obiceiului și a mers la vot, chiar dacă în număr mai mic.
Rezultatele catastrofale din 2016 au fost decise de absenteism, iar absenteismul la rândul său, s-a datorat lipsei de ofertă, nu vreunui sprijin popular deosebit de care s-ar bucura ciuma roşie. Nici nu s-ar fi răspândit expresia „ciuma roşie” dacă lumea avea la inimă socialismul şi PSD-ul.
Este deci cu totul nedrept și nejustificat ca românii să fie învinuiți de preferință pentru PSD, dar această teză este omniprezentă, fiind susținută atât de mass media moguliste, cât și de intelectuali și analiști „de dreapta”.
Cum se distribuie, totuși, vina pentru situația în care am ajuns, cu țara ajunsă pe mâna lui Dragnea și a găștii lui mafiote?
Desigur, pentru situaţia actuală, vina aparține în principal PSD, înțeles în sens larg ca „sistemul Iliescu” – incluzând și mass media aferente, structurile mafiote, șpagoductele, rețelele post-securisto-comuniste de prin instituții și administrație etc. PSD și toate aceste plăgi vin din trecutul ciumei roșii dinainte de 89. Din cauza acestui trecut, dificultățile noastre de a reface normalitatea în România sunt atât de mari.
Pentru că prezența „sistemului Iliescu” în societate, ciuma roșie de acum, distorsionează viața publică normală, iar competiția politică este puternic afectată de această uriașă caracatiță, care dispune de bani și de rețele de complicități și influență întinse peste tot.
Și pentru că predecesorii porcilor de astăzi, lupii din anii 50, au mutilat țara de cele mai valoroase resurse, ucigându-i și schingiuindu-i pe cei mai buni, mai curajoși și mai înțelepți membri ai societății.
Nu românii, ca nație, sunt de vină. Nu au fost proști și lași, nici în trecut, nu sunt nici acum. Lucrurile au ajuns unde au ajuns în prezent nu pentru că cetățenii nu ar pricepe ce se petrece, sau s-ar lăsa hipnotizați de propaganda PSD.
Unii dintre noi ieșim la vot din principiu, încercând să tragem mereu balanța spre răul cel mai mic. Dar nu putem să așteptăm ca toată lumea să facă la fel. Putem să-i criticăm pe cei care nu votează, dar asta nu va schimba lucrurile.
Dacă vrem să nu se mai întâmple ceea ce se întâmplă acum cu guvernarea țării noastre, trebuie să-i înțelegem pe compatrioții noștri care vor să aibă un motiv ceva mai serios pentru a vota, vor o diferență mai clară între opțiuni, atât din punct de vedere al orientării doctrinare și programului, cât și al credibilității oamenilor propuși.
Problema cea mai serioasă nu este că omul de rând nu știe ce dorește, sau că dorește ceva greșit. Problema este lipsa unor lideri şi a unor elite capabile să exprime și să facă ceea ce dorește omul de rând.
Și ce dorește românul de rând?
Așa cum am subliniat de sute de ori pe ILD, sondajele (aici, aici, aici, aici și aici) arată că majoritatea românilor pun cel mai mare preț pe credință (românii declară că sunt credincioși și au respect pentru Biserică și pentru familie) și patriotism (Armata este mereu printre primele instituții considerate de încredere). Oamenii cer înăsprirea pedepselor pentru răufăcători (exprimă încredere în DNA) și au o preferință foarte clară pentru orientarea României către Vest, arătând mai ales aprecierea pentru alianța cu SUA.
Așadar, studiile arată că românii sunt de dreapta.
Dar culmea, e de dreapta chiar și băbuța care a votat PSD, crezând că pesediștii sunt buni creștini și buni români. Da, criteriul băbuței a fost unul de dreapta; ea văzut un banner care zicea că pesediștii sunt „mândri că sunt români” și a auzit la biserică ceva de un pesedist local care cică ar fi ctitorit noul gard de la cimitir – e drept că unii vecini susțineau că pesedistul a făcut donația din bani de furat, dar băbuței i s-a părut totuși că are o înfățișare de om cumsecade.
Dacă a mai deschis și televizorul, băbuța noastră poate a văzut-o pe Raluca Prună spunând că trebuie să legalizăm căsătoria gay, ca să nu ne singularizăm în UE – și poate argumentul n-a convins-o. Nu numai pe acea băbuță nu a convins-o, sondajele arată că 90% dintre români sunt împotriva căsătoriei gay. (Cine e de vină că „dreapta” vine cu mesaje care ar putea prinde numai la 10% din cetățeni?)
Băbuța este doar un exemplu. Poate unul puțin forțat.
Alegătorii români sunt mai bine informați și orientați decât băbuța noastră, fără acces la net, fără posibilitatea de a se informa și documenta.
Și sunt de dreapta.
Cu excepția lui 20 mai 1990, niciodată PSD nu a obținut sprijinul a mai mult de 1/3 dintre românii cu drept de vot. Dar, din păcate, pentru ceea ce vor românii, nu există în prezent reprezentare politică.
De fapt, nu avem o dreaptă în România. Dreapta înseamnă conservatorism. Mai ales în sensul cultural, civilizațional. Doar apoi, în consecință, economic. Din cultură rezultă politica și legislația. Din cultură rezultă respectul proprietății, libertatea economică şi toate celelalte mecanisme ale societăţii libere.
Iar cultura vine din religie.
A fi pro-occidental nu e suficient pentru a defini un om politic sau o formațiune ca fiind „de dreapta”. La noi se consideră „de dreapta” și ONG-urile sorosiste LGBTiste, şi liberalii de toate apartenențele (care ne potopesc plini de entuziasm cu propuneri legislative soclialiste de pe la Bruxelles), dar de „dreapta” e consierată şi periferia neo-legionară de inspirație dughinistă și cu conexiuni securiste.
Liderii actuali ai „dreptei” românești se racordează la stânga occidentală – ar fi mai corect să-i spunem stânga internațională anti-occidentală, întrucât ea își are rădăcinile în marxismul cultural și în agitațiile de inspirație KGB-istă din Occidentul anilor 60, definindu-se tocmai prin opoziția radicală față de Civilizația Iudeo-Creștină.
Este adevărat că, în anii 90, banii lui Soros au folosit în regiunea noastră și pentru cauze bune – în acea vreme, miliardarul finanțator al tuturor radicalismelor stângiste de pe fața globului intra pe „piața emergentă” a vieții publice din țările abia scăpate de sub comunism și nu sprijinea pe aici doar marxismul cultural, cum face acum.
Dar este cu totul absurd ca „dreapta” din România să-l numere pe Soros printre sfinții săi patroni. E suficientă o căutare scurtă pe net pentru a vedea cam ce tip de cauze sprijină Soros pe planeta asta. (În plus, lista acestor cauze, anticreștine, anti-Israel, anti-americane, anti-capitaliste, anti-gaz-de-șist, șamd coincide în mare parte cu lista intereselor rusești, așa încât povestea cu dușmănia de moarte Soros-Putin ar trebui poate analizată mai profund, dar nu o vom face aici.)
Este adevărat și că UE ne-a ajutat cu reforma și că intervențiile apăsate de la Bruxelles ne-au fost de folos în 2012 și acum. Dar este nevoie și în acest euro-entuziasm de discernământ și de luciditate.
Am aderat la UE pentru că asta a fost voința noastră, a nației, am vrut să ne întoarcem în sânul civilizației occidentale și să pecetluim despărțirea definitivă de sălbăticia și nelegiuirea Estului.
Dar este evident că UE la care am aderat în 2007 nu mai este astăzi aceeași.
UE este în prezent dominată de Germania, mai ales acum după Brexit, iar politicienii nemți, în orice configurație, doresc fierbinte să se împace cu rușii și să-i gonească pe americani din Europa. Pentru noi, asemenea perspectivă este extrem de periculoasă. Cu cât depindem mai mult de UE și de germani/francezi, cu cât cedăm din suveranitate șaișoptiștilor de la Bruxelles, cu atât pericolul este mai mare. Atât dpdv al distrugerii culturale – prin dictatul ideologic sau cotele de imigranți islamici – cât și din cel a unor înțelegeri UE-Rusia, de tip Nordstream 2 sau Minsk, în care interesele noastre și în general ale Europei de Est, să fie nesocotite.
UE este dominată de ideologia marxismului cultural. De aceea nu a fost niciodată interesată de lustrație. Dimpotrivă, ne amintim ce scandal s-a produs când cu legea lustrației promovată de partidul fraților Kaczynski în Polonia (2005-2007). Atunci, ce eficiență poate avea lupta împotriva corupției? Doar se știe că toate marile rețele de corupție provin din vechile structuri ale statului comunist, ilegitim și criminal.
Este adevărat că, în cazul României, liderii UE au sprijinit reforma justiției. În cazul Poloniei, au acționat însă exact invers, încercând să impună conservarea statu-quo-ului rezultat din înțelegerea post-comuniștilor cu liberalii.
Această dominație a marxismului cultural în UE, în special ostilitatea manifestată față de tot ceea ce face referire la creștinism, a dus Europa într-o situație apropiată de o sinucidere culturală.
Țările din Estul Europei ar putea contribui la o revenire a Europei spre rădăcinile ei creștine, cele care i-au adus în trecut măreția culturală, libertatea, dezvoltarea materială. Conservatorii polonezi sunt conștienți că au acest potențial și se simt datori să-și asume o astfel de misiune. Nu, nu sunt „eurosceptici” cum se spune, dimpotrivă, soluțiile pe care le propun ei ar putea salva Europa!
Și românii ar putea să aducă Europei acest serviciu.
Dar dorința de a fi pe placul stângii occidentale – pe care o asimilează, eronat, cu „Occidentul” – face ca steagul credinței, în sensul apărării Civilizației atacate de marxismul cultural, ca și steagul patriotismului, de altfel, să fie evitate cu teamă de liderii „dreptei” actuale din România.
Aceste steaguri sunt lăsate așadar pe mâinile unor WC Tudor, PSD, Rusia Unită – filiala de limbă română PRU, sau Marian Munteanu, cu sfetnicii și tovarășii lui de pe lista lui Dughin. Bineînțeles, ca să fie batjocorite, transformate în contrariul lor.
Românii nu vor asta.
Nu vor nici întoarcerea în trecut, la Partidul-Stat-Mafie PSD. Însă nu percep (pentru că nu se văd) diferențe semnificative între cefele late de la PNL și cefele groase de la PSD – foștii parteneri de USL. Nu li se pare că stânga liberală (înțelegând aici nu doar cefe groase, ci și mulți politicieni, tehnocrați, intelectuali, oameni cinstiți, dar cu mentalități recente) ar fi o ofertă interesantă față de stânga postcomunistă.
De fapt, știm cu toții, stânga liberală și cea post-comunistă chiar se întrepătrund, nu numai la nivelul unor conexiuni de persoane în establishment-ului oligarhic, dar și doctrina seamănă până la confuzie: comuniștii nu mai susțin controlul Statului asupra economiei şi liberalii nu se mai opun reglementării economiei, și unii și alți au renunțat la jucăriile preferate. Asta se întâmplă cu liberalii și postcomuniștii pe tot mapamondul, nu doar la noi.
După cum observa Dl. Panican, un respectat lider creştin, astăzi mai toate partidele au denumiri care le contrazic flagrant conținutul real: socialiștii fac de fapt politică împotriva societății, liberalii fac politică împotriva libertății, iar „creștinii”, resp. „creștin-democrații”, sabotează creștinismul.
La fel e şi la noi. PSD e un partid antisocial în cel mai precis sens al termenului. Liberalii manifestă tendințe oligarhic-elitiste și sunt cei mai entuziaști adepți ai UE, cu toată uriașa povară de reglementări ce vin de acolo, inclusiv, sau mai ales, în ceea ce privește impunerea pe căi legislative a unei anumite ideologii, pretinsă a fi singura democratică, singura luminată – orice altceva fiind expediat ca „populism”, dacă nu chiar „fascism” sau „nazism”. Drept „creștini” se prezintă doar ceva mafioți pesediști pupători-de-icoane-în-preziua-alegerilor, sau agenții de influență ai Rusiei, de pe lista de amici ai satanistului Dughin, marginali, dar zgomotoși.
Și pentru pesedişti, şi pentru liberali credința și patriotismul sunt vorbe goale. Unii se feresc de ele, alții le arborează în mod mincinos și le compromit. Oricum, rezultanta este împotriva a ceea ce majoritatea populației consideră sfânt – potrivit datelor din sondaje.
Nici unii nici ceilalți nu nutresc un adevărat respect pentru cetățeni. Cei de „dreapta” vor să-i „educe” pe concetățeni și să-i transforme, ca să-i facă „toleranți” și „deschiși la progres”. PSD, dar și mulți liberali, nu numai din ALDE, vor să-i jefuiască pur și simplu.
În Polonia, SUA sau Israel, nimănui nu i-ar trece prin minte că un partid ca PNL sau USR poate fi numit „de dreapta”. Cu atât mai puțin ONG-urile sorosiste. Dreapta e în primul rând definită prin referința la credință și patriotism.
În Polonia, liderii politici de dreapta sunt formați într-o cultură ale cărei repere sunt formulate de o intelectualitate conservatoare de o consistență impresionantă, atât ca număr de reprezentanți, cât mai ales ca nivel academic. Iar acești intelectuali există datorită Bisericii. Așa a fost posibilă regenerarea elitelor exterminate fizic în valuri succesive în trecutul recent și foarte recent în acea țară – masacrul de la Katyn, al Doilea Război Mondial, masacrele din timpul ocupației germane, insurecția Varșoviei, omorurile din anii 50, deportările în Siberia, ca și multe alte decapitări în rândul elitelor, de pe vremea legii marțiale până la explozia de la Smolensk în care au murit cei mai importanți lideri conservatori polonezi.
Noi ne-am pierdut liderii în anii stalinismului, în închisorile comuniste. Liderii noi, apropiaţi de popor, cinstiţi, credincioşi şi pro-occidentali, nu prea s-au ivit, sau nu au avut șansa să devină vizibili, așa cum s-a întâmplat în Polonia.
PNȚCD, care întrunea aceste calități în anii 90, conform tradiției lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, a fost infiltrat și distrus. Nicio altă formațiune politică nu a fost în stare, nici nu și-a propus măcar să încerce să umple acest gol. La noi, în prezent, nu există o formațiune care să-și asume în mod credibil și fără complexe: creștinismul, patriotismul, domnia legii şi orientarea pro-atlantică.
Acesta este motivul pentru care nu iese lumea la vot.
Cetățeni buni avem, se vede astăzi pe străzi. Avem nevoie de alţi lideri. De lideri care să aibă înțelepciunea, tăria, curajul, onestitatea și spiritul de jerfă necesare într-o luptă cu un rău de asemenea proporții, în contextul în care lumea întreagă pare să fi înnebunit în jur. Nu zice nimeni că e un lucru ușor de făcut, sau că se poate face de pe o zi pe alta, dar există șanse. Majoritatea oamenilor de pe stradă nu sunt ca elitele intelectuale care se exprimă în media, şi nici ca politicienii.
Săptămâna asta ne-a arătat oameni foarte diferiţi între ei, care înţeleg mizele unui moment istoric. Nu sunt formaţi la fel şi nici nu gânesc toți la fel – din fericire! Zilele acestea au scos la iveală și ne-au arătat nouă și lumii ce capital uriaș de generozitate, solidaritate, inteligență, inițiativă, există în profunzimea societății românești.
Sunt și alte semne încurajatoare: a reînviat umorul anticomunist al anilor 90, jandarmii fraternizează cu manifestanţii, iar vânzătorii din Piaţa Obor glumesc pe seama ticului verbal ministerial „altă întrebare”. Acest moment poate să devină începutul împăcării şi al eliberării de multe minciuni și diviziuni. Comunicatul Patriarhului BOR din aceste zile este și el un motiv de speranță. Chiar dacă poporul are intuiții de dreapta, nu se poate construi o dreaptă culturală și politică în România fără BOR și este extrem de important ca această instituție să nu fie percepută ca fiind asociată ciumei roșii, ci să-și asume rolul cuvenit în societate.
Mihaela Bărbuș și Anca Cernea
14 Comments
Alex Pop
5 February 2017Excelenta analiza dvs, ‘cum am ajuns aici’. “Now, what?” (astept, adica, continuarea… unde mergem de-aici, si cu ce lideri? ) Thanks.
abc
5 February 2017cercetati cine este daniel gheorghe, dughinistul deputat pnl de ilfov. toate pozitiile de pana acum ale lui daniel gheorghe au fost antioccidentale. un diasporean din germania pe care il stiu remarca faptul ca textul programului lui politic are paragrafe copy paste din cartile lui dughin. mai e si fiul primarului din otopeni, aeroport cu locatie militara critica pentru nato. cred ca e agent al kremlinului. merita o cercetare mai atenta.
Anca Cernea
5 February 2017Alex Pop
Mulțumim de încurajare. Întrebarea este perfect justificată.
Tare ne-am fi bucurat să avem un răspuns adecvat.
Ce putem spune este că pe termen mediu și lung trebuie creat climatul cultural din care să apară asemenea lideri. Și ILD își propune să contribuie la asta, cam de aceea s-a înființat.
Pe termen scurt, ar trebui identificați și sprijiniți oamenii ok care activează deja în partide ca PNL, PMP, sau în alte zone ale vieții publice. Sunt câțiva.
abc
Suntem cu ochii pe el! Deja ne-am prins de niște conexiuni.
Mihaela G.
5 February 2017Exceptional articol.
Mai vine un pericol insa. Puterea doreste sa confiste demersul Coalitiei pentru familie si sa il foloseasca impotriva referendumului anticoruptie, avansand posibilitatea unirii celor doua referendumuri…
Radu Oleniuc
5 February 2017Excelenta analiza. Multumesc.
.. “dreapta” dughinista ce isi ia temele si plagiaza mesajul dreptei mereu – deoarece nu e capabila de idei proprii – si simuleaza mesajul dreptei pentru a captura electorat dar si pentru a infiltra / delegitima orice opozitie la stangismele lor. Asa au facut intotdeauna.
Un exemplu. Acum 2-3 zile imi aparuse pe facebook la share memories stirea veche din 2016 cu Dragnea si defaimarea, am comentat ceva acolo si readus pe wall acel fragment (am spus ca Dragnea va baga legea din nou, pentru ca asta e planul lui – desi a fost respinsa acum un an), pentru ca mi s-a parut relevant contextul, se potrivea oarecum etc. Doi trei prieteni prieteni au copiat textul si au postat acel lucru si pe profilele lor.
La o zi diferenta vad ca mai toate site-urile conspirationiste si dughiniste spun ca defaimarea va fi introdusa din nou. ???? Acum poate exagerez, ca de obicei :), insa ori s-au uitat la mine pe wall, ori cineva le-a intins o capcana in alte locuri, mizand pe faptul ca se vor uita la data si nu la an.
DanC
5 February 2017Felicitari, textul e intr-adevar excelent! ????
O singura ‘exceptie’: “nu se poate construi o dreaptă culturală și politică în România fără BOR și este extrem de important ca această instituție să nu fie percepută ca fiind asociată ciumei roșii, ci să-și asume rolul cuvenit în societate”.
Din pacate BOR (ca institutie) e infectata inca de ‘post-comunism’, a se vedea derapajele din trecutul recent (“votati cu Ponta”, prietenia pe sestache cu PSD). Cum erau pe vremea lui Calciu Dumitreasa – cam asa sant si acum. Plus, mai stiu de uzurpari si vendete, scandaluri etc absolut regretabile. Am intrebat cativa – cum se face ca BOR a fost ‘prietena’ cu comunistii.
“Pai ne-am facut frate cu necuratu’ ca sa trecem puntea.”
“Bine, parinte, dar daca pe puntea aia necuratu’ a infectat BORu’?”
Personal sant sceptic, nu cred ca BOR are verticalitatea necesara pentru a fi utila in (re)construirea dreptei romanesti.
Anca Cernea
5 February 2017Mulțumim tuturor pentru aprecieri.
Dan C.
De acord, nu e ok să te faci frate cu necuratul, nici ca să treci puntea, nici pentru nimic în lume.
Nu am zis că nu ar fi existat complicități de-a lungul timpurilor și până astăzi între BOR și ciuma roșie.
Am zis doar că e de dorit ca BOR, în măsura în care mai are asemenea legături, se iasă din ele.
În sens teologic, Biserica nu e doar instituția vizibilă, identificabilă prin anumiți conducători și pozițiile publice asumate de aceștia. Este o comunitate din care fac parte și sfinți și păcătoși, și cei care mai sunt încă în viața asta, și cei care sunt deja la Domnul.
Capitalul de sfințenie, ca să-i zicem așa, poate fi greu de estimat cu ochiul liber. Asta pentru că, dacă nenumărați slujitori ai Bisericii își văd de treabă fără tam-tam, fără să apară la TV, învățând, ajutând, sfătuind, stăruind în rugăciune, împărțind Sfintele Taine, cu dragoste de Dumnezeu și de turma încredințată lor, cel mai probabil e ca opinia publică să nu afle nici măcar că ei există. În schimb, un ierarh compromis/corupt, și pe timpul dinainte și pe ăsta, are mult mai multe șanse să apară la știri. Tot în capitalul de sfințenie intră și jertfa martirilor și mărturisitorilor, din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, de la Brâncoveni până la cei omorâți sau chinuiți închisorile comuniste – unii dintre care au avut de suferit, în plus, persecuții și din partea ierarhilor proprii. Intră și o mulțime de anonimi, preoți, călugări sau mireni, de care nu o să aflăm decât la Judecată, care au ținut pe umeri țara asta, prin rugăciune și viață de sfințenie, lucruri de care numai Dumnezeu știe, și pentru care, poate, ne-a iertat pe noi ceilalți de o sumedenie de păcate și de dreapta pedeapsă ce ni s-ar fi cuvenit pt ele.
Bilanțul exact al tuturor acestor factori îl poate face numai Dumnezeu, pentru că El singur dispune de toate datele și nu greșește la calcul.
Putem să avem speranțe în privința BOR bazându-ne pe mila lui Dumnezeu, pe rugăciunea și jertfa sfinților și martirilor ei, putem să ne rugăm și noi să-i ajute să se lepede de ciuma roșie și să facă ce trebuie, atât pentru sufletele individuale, cât și pentru comunitate.
Pt că asta e, majoritatea românilor aparțin BOR.
Iar victoriile din războiul cultural – de care depind victoriile politice – sunt condiționate de cele din războiul spiritual.
PS. Mihaela și cu mine suntem greco-catolice. Nu pledăm, așadar, pro domo.
DanC
5 February 2017Multumesc pt raspuns! E adevarat, Doamne ajuta! Sa speram ca BOR va intelege situatia, momentul si rolul care ar putea sa-l joace in lupta asta.
Re PS: Da, stiu, tocmai de aceea apreciez atat de mult ILD. Mai stiu si ce prigoana a indurat Biserica Greco-catolica + pozitia care ati avut-o in cadrul Bisericii Catolice (impotriva derapajelor ‘socialiste’ ale Papei Francisc). Personal consider ca ce faceti e un fel de martiraj pe stil nou. RESPECT!
Anca Cernea
5 February 2017Mulțumim din suflet, Dan C. Vom încerca să fim la înălțimea situației. Doamne, ajută!
george
5 February 2017Martiraj pe stil nou. Da, da!
Nu uitati ca trebuie sa faceti apel haruri mici (mari). Aveti stofa.
Multi care se tem, o fac pentru ca se spala pe maini de ceea ce Dumnezeu lasa omului. Vor totul pe tava.
Lazar
5 February 2017Va multumesc si eu pentru acest articol, care cred ca explica destul de bine ca la ora actuala nu tot ce vine din vest mai e bun si de dorit cum era dupa ’90. Si aici ma refer la noua ideologie neomarxista care respinge valorile iudeo crestine pe care s-a cladit civilizatia Europei moderne si mai ales America. Asa cum ati mentionat politica si economia vin din cultura si civilizatie, iar acestea din urma vin din religie. Acesta este cred un mare adevar valabil nu doar pentru crestinism. Ori intentionat am spus de Europa moderna si America pentru ca desi suntem crestini de 2000 de ani a fost un moment, Reforma Protestanta, care a schimbat radical religia natiunilor europene si de aici credinta crestina revenita la principiile bisericii primare si apostolice a facut posibila aparitia democratiilor europene care acum sunt in declin cultural si infectate de neomarxism tocmai din cauza indepartarii de valorile care le au propulsat in capitalism. Cat despre BOR tind sa cred ca nu ne-ar strica o Reforma, care sa transforme oamenii din apartinatori in crestini practicanti si crestinismul in mod de viata nu doar o religie.
Haiduc moldovean
5 February 2017Cum a spus un Patriot, la noi in RM: “Societatea noastra mereu sa bazat pe trei piloni: preotul, invatatorul si primarul. Cum dispar ei – disparem si noi”
Mihai I Turcu
5 February 2017Foarte buna analiza. Exista doua case pe care nu vrea cineva sa le conserve, casa lui Horea, o simpla constructie din lemn acoperita cu paie si casa lui Iuliu Maniu, o vila la tara de ardelean roman instarit. Se impiedica in tot felul de nimicuri administrative, sau nu numai ? Este profund adevarat, romania profunda este esential conservatoare fara a fi opaca la progrs dar lipsita de cap. Faptul in sine ca a fost ales si este sustinut un sas din Sibiu Presedinte este semnificativ.
Anca Cernea
5 February 2017Lazar
Mulțumim de încurajări.
Ar fi multe de discutat în legătură cu ceea ce spuneți. Dacă vreți, o putem face pe mail, dacă ne scrieți la redacție.
Pe ILD încercăm însă să evităm controversele dintre creștinii de diferite confesiuni, precum și pe cele dintre creștini și evrei.
Nu e vorba să evităm discuți despre lucruri importante, care au marcat istoria spirituală, intelectuală și politică a Civilizației.
E vorba să ne menținem atenția concentrată asupra scopului pentru care există ILD – scop pe care l-am schițat mai sus – și să păstrăm cât mai strânsă alianța dintre toți aceia care pot contribui la realizarea acestuia.
Vă mulțumim pentru înțelegere.