În 2016, Evo Morales, pășunist andin și tovarăș de bază în gașca marxistă latino-americană – Chavez, Maduro, Castro, Lula, Ortega etc. -, era la al treilea mandat de președinte al Boliviei și mai voia, deși Constituția nu-i permitea. A organizat un referendum pentru schimbarea legii, respins însă de populație.
Prima soluție a lui Morales la problema nou apărută în republica socialistă de coca a fost să anunțe că va repeta referendumul. Nu s-a întâmplat. A preferat calea fără bătăi de cap, dând lumii de veste că va candida pentru încă un mandat. A găsit repede și justificare: în campania pentru referendum, s-ar fi vehiculat în spațiul public o minciună la adresa sa, despre un amantlâc cu damă ajunsă în pușcărie, care, mă-nțelegi, ea l-a iubit, iar el nu l-a recunoscut pe fructul mic al iubirii lor etc. Motiv suficient pentru a ignora rezultatul referendumului.
A venit și Curtea Constituțională să arate că socialismul are resurse inepuizabile de nebunie, hotărând că limitarea mandatelor încalcă dreptul omului de a alege și de a fi ales.
Urmarea firească, aseară, Tribunalul Electoral din La Paz a votat pentru acceptarea candidaturii lui Evo Morales la al patrulea mandat de președinte.

În ciuda aspectului său de pastramagiu, Morales ar putea ține lecții de conduită veroasă celor pe care îi numește exploatatori. Nu pentru că el, părintele sărmanilor, a fost înregistrat cerându-i unei gărzi de corp să-l lege la șireturi.

A ajuns la putere în 2006 proclamându-se apărătorul numeroasei și variatei populații indigene. Câțiva ani după aceea însă, a pornit construcția unei căi rutiere tocmai prin aria protejată locuită de astfel de populații. Șoseaua de 300 km trebuie să treacă printr-un parc național și presupune tăierea a peste un milion de hectare de pădure. Utilitatea proiectului de aproape jumătate de miliard de dolari este pusă la îndoială, iar cei mai câștigați par să fie cultivatorii de coca, care întâmplător sunt și susținători financiari de bază ai lui Morales. În paranteză fie spus, conform unui studiu ONU din 2013, în Bolivia, 90% din produsul acestei industrii merge pe piața neagră a drogurilor. Deși indigenii protestează vehement împotriva șoselei, Morales susține că aceștia sunt mobilizați de opoziție, interesată ca oamenii să rămână înapoiați.

Bolivia este și țara în care patronii așteaptă cu sufletul la gură, cu nervii întinși și probabil cobind datele statistice de sfârșit de an. Pentru că dacă PIB-ul este mai mare de 4,5%, ei sunt obligați de o lege dată de Morales, „în spiritul distribuției echitabile a bogăției”, să le dea angajaților nu doar al 13-a, ci și a 14-a leafă.

Tot Bolivia lui Morales, din toată sărăcia și cu toate n-are ieșire la mare, și-a făcut un pui de flotă cu reverii oceanice, pe care de câțiva ani o antrenează pe Titicaca, la granița cu Peru. Asta în speranța că va veni ziua în care o instanță internațională o să-i dea dreptul la o fâșie care să taie Chile pentru acces la Pacific. Deocamdată, n-a fost să fie. În toamnă, Tribunalul de la Haga a respins definitv această cerere. Ar putea acum să încerce pe partea cealaltă, la Atlantic, vreo 2.500 de km prin Brazilia.

Și cum de la o vreme încoace oriunde e sărăcie și nevoie mare de bani, apar chinezii să dea o mână de ajutor și un brânci întru aservire, au venit și în Anzi. În vară, Morales și Xi Jinping au semnat mai multe acorduri, prin care chinezii investesc în infrastructură, bolivienii cumpără arme, avioane de pasageri și un proiect integrat „pentru securitatea cetățenilor”. Cel din urmă seamănă cu un altul pus în practică în Venezuela tot sub îndrumarea chinezilor, sistem care, arăta recent o anchetă Reuters, îi permite statului să aibă un control sporit asupra cetățenilor, un element cheie în cadrul acestuia fiind „el carnet de la patria”, cardul de identitate care îi va servi omului și drept cartelă pentru rația de alimente.

#CaleaSocialistă #CumNenorocimPopoare