FUNDATIA IOAN BARBUS

Date despre creştinii din lume

Un studiu cantitativ al Pew Forum despre creştinii din lume.


Creştinii formează aproape o treime din populaţia lumii. Aceasta a fost una din concluziile unui raport publicat luni de organizaţia Pew Forum despre Religie şi Viaţa Publică.

Datele provin dintr-o cercetare efectuată în 2010, în mai mult de 200 ţări. S-a stabilit că sunt 2.18 miliarde creştini în lume, aproape o treime din populaţia lumii la acea vreme, de 6.9 miliarde.

Raportul ia în considerare ce s-a schimbat în secolul trecut. Numărul creştinilor s-a mărit de patru ori faţă de anul 1910, de la aproximativ 600 milioane la mai mult de 2 miliarde. Populaţia lumii a crescut puternic în acest răstimp, de la aproximativ 1.8 miliarde în 1910 la 6.9 miliarde. De aceea, procentajul creştinilor a scăzut puţin, de la 35% la 32%.

Cu toate acestea, creştinii rămân cel mai mare grup religios din lume. Conform altor studii efectuate de Pew Forum, musulmanii reprezintă puţin sub un sfert din populaţia lumii.

Raportul arată că aproape jumătate din creştini, 48%, trăiesc în 10 ţări. Trei din acestea se află în Americi – SUA, Brazilia şi Mexic- două în Europa – Rusia şi Germania – două în zona pacific-asiatică – Filipine şi China – şi trei în regiunea sub-sahariană din Africa – Nigeria, Republica Democratică Congo şi Etiopia.

În pofida faptului că numeroşi creştini se află într-un număr redus de ţări, ei sunt încă o majoritate a populaţiei din 158 de ţări şi teritorii, aproximativ două treimi din toate ţările şi teritoriile de pe glob.

Distribuţia geografică
S-a produs o mare schimbare în ce priveşte distribuţia geografică a creştinilor. În 1910, aproape două treimi dintre creştinii din lume trăiau în Europa. Un secol mai târziu, doar 26% dintre creştini trăiesc în Europa. Mai mult de o treime se află acum în Americi, adică 37%, în timp ce aproape un sfert, 24%, trăiesc în Africa sub-sahariană. Regiunea pacific-asiatică cuprinde 13%. Împreună, Europa şi Americile găzduiesc majoritatea creştinilor din lume, adică 63%, însă acest procentaj reprezintă un declin considerabil faţă de 93% în 1910. Populaţia creştină a scăzut în ambele regiuni. 95% din populaţia europeană era creştină în 1910, dar în 2010 acest procentaj era de 76%. În aceeaşi perioadă de timp, Americile au descrescut de la 96% la 86%.

Acest declin se află în contrast cu schimbarea dramatică din Africa sub-sahariană, unde numai 9% erau creştini în 1910, iar după un secol de explozie a credinţei creştine, acest procentaj a urcat la 63% din populaţie. În timp ce cifrele generale din Asia şi Pacific sunt încă reduse, procentajul mai mult decât s-a dublat, de la 3% la 7%.

Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt zonele cu cel mai redus număr de creştini. Ei reprezintă doar 4% din populaţie, sau în jur de 13 milioane. Sunt mai mulţi creştini în Indonezia, ţară cu o majoritate musulmană, decât în toate cele 20 de ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Schimbările din Africa înseamnă că Nigeria are în prezent de două ori mai mulţi protestanţi decât Germania, ţara în care a originat reforma protestantă.

Denominaţii
Conform raportului, există 1.1 miliarde catolici în lume. Aceasta înseamnă că ei formează jumătate din populaţia creştină.

Brazilia este ţara cu cel mai mare număr de catolici, 134 milioane. Acest lucru înseamnă că în Brazilia există mai mulţi catolici decât în Italia, Franţa şi Spania, combinat.

Catolicii reprezintă o majoritate a populaţiei în 67 de ţări. Americile cuprind 48% din numărul total de catolici, din care America Latină are un procentaj de aproape 40%. Europa este pe locul doi în lume, cu 24% dintre catolici, Africa sub-sahariană are 16%, iar regiunea pacific-asiatică 12%.

Definiţia largă a protestanţilor folosită în raport înseamnă că numărul lor a fost plasat la 801 milioane global, sau 37% din populaţia mondială de creştini. Protestanţii formează o majoritate în 49 de ţări.

În pofida originii europene a protestantismului, studiul a găsit că numai două din cele zece ţări cu cele mai mari populaţii protestante sunt europene. SUA este ţara cu cel mai mare număr de protestanţi, în jur de 160 milioane, ceea ce înseamnă 20% din numărul global. Nigeria se află pe locul doi, cu aproape 60 milioane, iar China pe locul trei, cu aproximativ 58 milioane. China deţine a şaptea populaţie creştină din lume ca mărime, estimată de raport la 67 milioane. Raportul recunoaşte dificultatea de a obţine date certe despre religie în China, dar estimează că, în Asia, numai Filipine are mai mulţi creştini – 87 de milioane.

În lume există în jur de 260 milioane creştini ortodocşi, consideră studiul, ceea ce reprezintă 12% din populaţia creştină mondială. Rusia este ţara cu cel mai mare număr de ortodocşi, 39% din numărul mondial de ortodocşi. Etiopia se află pe locul doi, cu 13.4% din numărul mondial de ortodocşi. Constantinopol este sediul patriarhului de la Constantinopol, însă Turcia are o populaţie ortodoxă foarte mică, în jur de 180.000. În pofida concentraţiei ridicate de ortodocşi din Etiopia, Europa rămîne centrul creştinismului ortodox, cuprinzând 77% din numărul total de ortodocşi în lume.

Raportul oferă o idee mai precisă despre tendinţa observată în anii recenţi de o serie de observatori, anume deplasarea creştinismului către Sudul global. Creşterea rapidă a numărului de creştini în Africa şi China va continua probabil, cu implicaţii importante pentru creştinism.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

5 comentarii

  1. bogdan calehari
    30 decembrie 2011

    Foarte interesant! Laicizarea Nordului bogat si crestinarea Sudului sarac.

  2. Vlad M.
    30 decembrie 2011

    Bogdan, Nordul asta a fost bogat multa vreme, nu e nici o noutate. Noutatea este decadenta spirituala, atat. Religia l-a facut bogat. Acum, lipsa ei il saraceste. Nu realizeaza inca, dar o va face. Sa speram ca nu atunci cand va fi fost prea tarziu.

  3. bogdan calehari
    30 decembrie 2011

    @2. De acord cu tine. Cioran avea o parere foarte interesanta despre viitorul crestinismului in Occident: ” Crestinismul este iremediabil pierdut daca pana la sfarsitul secolului nu va fi supus la cumplite persecutii. Biserica ar trebui sa unelteasca pentru ca la putere sa ajunga ateii- singurii care ar mai putea-o salva”

  4. bogdan calehari
    30 decembrie 2011

    Vlad, coincidenta face sa scriu acum ceva( este aproape gata) care, zic eu, se va potrivi cu interesantul articol scris de Emil. Sper sa treaca de exigentul filtru al lui Costin. ????

  5. Pataphyl
    30 decembrie 2011

    La Mulți Ani 2012!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian