Matthew Parris de la emisiunea Great Lives de pe BBC Radio 4 i-a luat un interviu lui David Milliband, ministrul de externe al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a găsit de cuviinţă să răspundă astfel la întrebarea dacă terorismul poate fi justificat:
“Da, există circumstanţe în care este justificabil, şi da, există circumstanţe în care are efect”.
Trebuie să vorbim puţin şi de context. David Milliband a vrut să aducă un omagiu memoriei lui Joe Slovo, prieten cu tatăl sau Ralph Milliband (sau Adolphe, numele din Belgia, îngropat în Highgate Cemetery, aproape de Karl Marx). Joe Slovo, care a împărtăşit aceleaşi concepţii marxiste cu Ralph Milliband, a activat în Umkhonto we Sizwe (Spear of the Nation), ramura militară a Congresului Naţional African, organizaţia care a dus greul luptei anti-apartheid în Africa de Sud.
Joe Slovo a fost timp de şase ani, din 1984 până în 1989, secretarul general al Partidului Comunist din Africa de Sud, perioadă în care a făcut declaraţii în care a aprobat ocuparea Ungariei, a Cehoslovaciei şi a Afghanistanului de către trupele sovietice. În memorii, Joe Slovo a descris în detaliu cum, împreună cu tovarăşii săi, a fabricat bombe, dintre care cea care a explodat pe Church Street din Pretoria în 1983 a omorât un număr de 19 oameni, între care şi civili.
Teoria lui David Milliband:
“Este important pentru mine că exemplul sud-african a probat ceva remarcabil: regimul de apartheid părea ca un regim care va dăinui veşnic, şi a fost dărâmat.
Este dificil de argumentat că, în sine, o luptă politică ar fi reuşit. Lovirea în inima acelui regim care îşi susţinea monopolul puterii, ceea ce a făcut ramura înarmată a Congresului Naţional African, a fost foarte semnificativă”.
La emisiunea de pe BBC Radio 4, David Milliband s-a prezentat în compania lui Gillian Slovo, fata lui Joe Slovo, care a spus că dacă tatăl sau ar putea fi numit terorist, aşa ar trebui să fie numită şi “administratia Bush pentru că a intrat în Irak”.
William Hague, ministrul conservator “din umbră” al Afacerilor Externe din Parlament, a condamnat declaraţiile lui David Milliband, care dau apă la moară celor care propovăduiesc acţiunile teroriste şi reprezintă un ajutor pentru teoriile talibanilor.
Pentru conformitate, articolul din Daily Mail.