„Ziua în care îl desenăm pe Mahomed” poate apare drept juvenilă şi ridicolă. În fond, este o reacţie la ameninţările juvenile şi ridicole proferate de un grup de jihadişti din New York la adresa realizatorilor emisiunii South Park, care, într-un episod recent, s-au jucat cu interdicţia juvenilă şi ridicolă a islamului de a-l portretiza pe profet şi i-au dat drumul pe post, ascuns într-un ridicol costum de urs.

Ei şi, s-a schimbat ceva? Fanaticii din madrasele pakistaneze vor continua să ceară moartea cuiva, a oricui şi preferabil a cît mai mulţi, pentru insultă. Această ocazie este doar cel mai recent pretext. Într-o lună, „MoZiua” va fi complet uitată, sau, cel mult, va provoca o senzaţie de jenă sau indiferenţă, ca orice teribilism contemplat în oglinda retrovizoare.

Însă, pentru lumea islamică, percepţia este cu totul alta. Nimic legat de Mahomed nu poate fi ridicol sau juvenil, totul este cît se poate de serios: o chestiune de viaţă şi de moarte. Este tentant să desconsiderăm această realitate; în fond, cîţi musulmani sînt chiar dispuşi să omoare pentru a răzbuna o insultă adusă profetului islamic? Nu mulţi… ba chiar puţini, de aceea sînt şi numiţi extremişti. Prin definiţie, extrema este o periferie, iar periferia este, evident, minoritară şi nereprezentativă. Ar fi totuşi o desconsiderare facilă. Extrema, periferia, vîrful vizibil al aisbergului sau cum vreţi să-i spuneţi, are ceva în comun, foarte important, cu majoritatea tăcută şi anonimă. Convingerea că ofensa la Mahomed merită pedeapsa cea mai severă. Faptul că musulmanul obişnuit nu scoate din reflex iataganul din portbagaj nu înseamnă că îl condamnă pe cel extremist.

De aceea, adevăratul pericol nu sînt extremiştii vizibili, oricît de violenţi şi determinaţi. Pentru societatea noastră, adevăratul pericol constă în aprobarea tacită a moderatului, a extremistului tăcut, a cărui socoteală implicită este că sharia, sau legea islamică, trebuie respectată ad-literam în lumea occidentală de majoritatea neislamică. Depinde de noi dacă ne supunem acestei legi străine, sau nu. Prin acest act teribilist, desenarea lui Mahomed în public, refuzăm supunerea. Moderatul se va simţi jignit şi va găsi refugiu, cu sprijinul amplu al progresiştilor din presă şi politică, în ipostaza de victimă.

Şi atunci? Trebuie să continuăm. Noi, majoritatea tăcută neislamică, nu putem fi indiferenţi. Cu atît mai mult cu cît elitele noastre nu au determinarea şi curajul extremiştilor musulmani. Într-un fel, elitele noastre sînt extremiste şi ele, dar la polul opus, al laşităţii şi raţionalizării în nenumărate feluri a motivelor pentru care supunerea este de preferat. Barbarii de la porţile cetăţii nu pot reuşi decît cu sprijinul colaboraţioniştilor dinăuntru, cărora le-am încredinţat cheile.

Trebuie să continuăm să ne opunem înţelepciunii resemnate cuprinsă în „capul plecat sabia nu-l taie”. Noi credem în competiţie şi pluralism. De aceea, în loc de sabie ridicăm creionul. Nu doar într-o zi anume pe an, ca într-un ţarc amenajat pentru isterii aniversare, ci oricînd ne vine cheful sau găsim motiv. Libertatea nu se face cu voie de la stăpînire. Se afirmă şi fiecare îşi asumă bucăţica lui de risc. Iar dacă unii găsesc libertatea noastră cam prea-prea şi nu se pot obişnui, nu au decît să plece acolo unde blasfemia face legea. Noi ştim ce înseamnă acest lucru şi nu vrem să ne întoarcem în evul arbitrariului.

The following two tabs change content below.

• Bio
• Articole Recente

Emil Borcean

• Dispariția lui Putin din vizorul public
• Un program special de recuperare socială și încadrare în câmpul muncii
• Groapa Marianei, săpată de prostia și aroganța eurocraților