Concursul Eurovision din acest an (2014) a fost câștigat de Conchita Wurst din Austria, cu melodia Ridică-te ca o pasăre Phoenix.

Tot în acest an (în aprilie) s-au împlinit 40 de ani de la câștigarea aceluiași concurs de către formația suedeză ABBA, cu cântecul Waterloo.

E foarte instructiv să comparați.

Cultura populară este efemeră, capricioasă, plină de rateuri și rebuturi, dar în ultimă instanță reflectă fidel gusturile omului de rând și, prin cumulare, estetica, sensibilitățile și valorile la modă într-o cultură sau civilizație la un moment dat.

Cultura populară este superficială și perisabilă, ca un pat de sedimente care se acumulează pe fundul unui râu. Mișcarea curenților și mici vietăți rămân impregnate în straturile care se succed în timp. La fel ca bazinul unui râu și patul de sedimente al culturii populare poate fi secționat în adâncime, pentru deslușirea felului în care s-a ajuns la estetica și gusturile din prezent.

Dacă în primul caz aveți nevoie de cunoștințe specializate pentru a descifra istoria geologică, în al doilea vă puteți descurca doar cu memorie și bun simț. Așadar luați ABBA din urmă cu 40 de ani și comparați cu Wurst-ul actual.

Tom Neuwirth alias Conchita Wurst: un bărbat care vorbește despre sine la feminin, dar se consideră de genul neutru.

Observați diferența și nu ezitați să vă întrebați cum de a ajuns cultura populară europeană să glorifice urâtul abisal ambalat în sclipici, să sancționeze drept valoare mediocritatea atent calculată în avans, să valideze ca normal și mai mult, ca dezirabil, kitsch-ul și grotescul.

Sigur că orice secțiune completă trebuie să cuprindă și anul 1971, când David Bowie a șocat prin exhibiționism androgin. Dar între Bowie și Wurst sunt câteva diferențe majore.

Bowie știe muzică, pe când Wurst este un cârnat muzical compus dintr-o tocătură de clișee care întorc stomacul pe dos, prin plictis și falsitate.

Bowie a avut o viziune artistică; persoana de scenă a fost controversată, șocantă, dar a fost gândită în cadrul unui ansamblu liric, muzical și de mesaj coerent. Wurst este un kitsch repulsiv.

Bowie este un simplu rock’n’roller, ceea ce înseamnă că, la un nivel primar de creație economică, face parte din grupul antreprenorilor muzicali. A proiectat și construit singur un produs, l-a lansat, l-a perfecționat, și-a asumat toate riscurile aferente și s-a aflat în constantă competiție cu nenumărați alți creatori din industria muzicii pop-rock. Piața, adică publicul meloman, a decis care este valoarea lui Bowie. Pe de altă parte, Wurst a devenit o celebritate datorită unui concurs de stat. Nu datorită viziunii sau talentului recunoscute și apreciate de publicul consumator, ci datorită vizibilității asigurată gratuit de o instituție de stat a muzicii ușoare și a imperativelor ideologice care o dirijează.

Cultura populară de stat produce cârnați în rochie de gală și îi premiază la concursuri europene de muzică și divertisment.

Cultura populară în care statul nu se amestecă produce un David Bowie, cu zero cheltuieli bugetare. Pentru el nu dați niciun sfanț, dacă nu vreți. Wurst-ul însă e un bun european, al nostru tuturor. Să ne mândrim cu el, doar i-am finanțat participarea și succesul.

Reflectă Wurst gusturile dumneavoastră? Probabil că nu… și atunci devine evident că nu putem vorbi despre „cultură populară de stat”. Numai despre cultură de stat. Nefirească, uneori oribilă și invariabil produsă cu mare tam-tam pe banii dumneavoastră, în numele dumneavoastră, dar împotriva dumneavoastră.