Acum mai bine de douăzeci de ani, dărâmarea zidului de la Berlin, emanciparea țărilor din răsăritul Europei şi implozia Uniunii Sovietice au constituit pentru socialiști și pentru marxiștii de toate nuanțele mai mult decât o bătălie pierdută pe un parcurs cu obstacole. A fost acea înfrângere totală, definitivă, pe toate planurile și la toate nivelurile care are ca explicație falimentul unei ideologii bazate pe falsul egalitarism și pe economia de comandă.

România a fost țara unde toate relele comunismului au fos rapid aruncate doar în spinarea lui Nicolae Ceaușescu, lustrația fiind refuzată cu obstinație de către urmașii direcți ai vechiului regim prin manipulare și prin intimidarea celor care militau pentru alternativa statului de drept și economia de piață liberă. Am fost cu greu admiși în clubul națiunilor atlantice și în spațiul comun european, având un parcurs mult prea întortocheat ca să fim credibili și mai ales predictibili. La noi, disputele dintre stânga și dreapta nu au fost decât superficial la nivel ideologic, conflictele personale au degenerat, fiind abil împinse către o personalizare care a degradat discursul public.

Oficial, PSD-ul și PNL-ul nu fac parte din aceeași familie politică, dar acțiunea lor practică spune mult mai mult decât se declară în discursuri și se scrie în documente.

Ocupați că să își autojustifice existența, stângiștii de la noi au împrumutat mijloacele de luptă verificate în lumea occidentală, adaptându-le la condițiile specifice unei națiuni balcanice sărace și cu o largă populație rurală.

Neputând să fie pe față pentru un război contra economiei de piață, discursul public al liderilor PSD a fost concentrat pe impunerea unei viteze de parcurs mult prea lente față de dinamica mondială, cu explicația că interesele salariaților și pensionarilor au prioritate față de o flexibilitate managerială și o reducere rapidă a implicării statului. PSD-ul are cea mai întinsă rețea de primari, consilieri locali, consilieri județeni și președinți de consilii județene, iar partidul își face un titlu de glorie din elaborarea și gestionarea unui foarte important sistem de distribuție de ajutoare de stat.

La rândul său, PNL-ul a fost amețit de succesul electoral din 2004 și și-a descoperit o afinitate deosebită pentru cultivarea birocrației și pentru mărirea numărului de salariați la stat. Explicația dată de liberali este că în fața complexității generate de admiterea în Uniunea Europeană, soluția ar fi o gestionare ramificată aflată în control guvernamental, cu salariați plătiți cu mult peste ceea ce poate un sistem cu puțini contributori și multe necesități. Cultura generozității liberale s-a manifestat în două direcții, una care a produs angajarea la stat a sute de mii de persoane și ce-a de-a doua care poate fi rezumată prin introducerea a zeci de sporuri salariale (cel mai cunoscut a fost cel pentru zâmbet).

Să ne reîntoarcem acum la zguduirea pe care a produs-o în conștiințe dezmembrarea lagărului socialist.

Văzând că a picat proiectul utopic al unei societăți care să înceapă cu o revoluție urmând ca undeva în viitor să se asigure o bunăstare și o fericire generală, stângiștii s-au repliat pe baricadele criticii neajunsurilor societății capitaliste existente, iar dacă înainte ținta ideologică era un grup definit numit clasa exploatatorilor, s-a petrecut o mutație prin individualizarea unor entități negative, de exploatare sau de coerciție – țări, companii, instituții – ca mai apoi să se treacă la sabotarea personalităților partidelor de dreapta prin identificarea lor cu răul absolut. Mai devreme sau mai târziu, toți liderii politici de dreapta sunt asemănați cu Adolf Hitler, Benito Mussolini, Francisco Franco sau Ion Antonescu.

Astfel, pe parcursul unei generații aproape întreaga America de Sud s-a transformat într-un bloc anti-SUA și pro-Cuba, cu țări aflate în diverse stadii de așa-zise reforme socialiste sau de colaborare cu state cu o declarată adversitate față de SUA și Israel, cum ar fi Iranul, Ecuadorul și Brazilia.

În Statele Unite, prin alegerea din 2008 a lui Barack Hussein Obama, Partidul Democrat a făcut un pact cu numeroasele forme de contestare anti-sistem care își făcuseră simțită prezența încă din anii 80. Cam toți activiștii ecologiști s-au văzut în situația de a propune și de a implementa măsuri guvernamentale pentru îngrădirea și limitarea activității economice pentru firmele americane. În plus, administrația Obama a încercat și obligarea națiunilor dezvoltate de plată a unor mari sume de bani în conturile țărilor din lumea a treia, nevrând să accepte responsabilitatea evidentă pentru vina de a fi poluatori și distrugători de mediu a altor țări aflate în plin avânt economic cum sunt China, India, Rusia și Brazilia.

Se pare că anul acesta tema principală a campaniei electorale a lui Barack Hussein Obama este tot una ce are la origine marxismul (avortul, atât de drag feminismului extremist), prin asumarea răspunderii materiale a statului față de decizia unilaterală a celei care luptă pentru „libertatea corpului” ei.

În Europa, barierele legislative anti-poluare s-au adăugat la lungul șir de taxe și impozite pe care firmele trebuie să le plătească pentru a-și menține capacitatea productivă și dacă nu venea criza economică și financiară începută în 2008, probabil că am fi asistat și la alte forme de acțiune anti-sistem, mă refer la cel capitalist, dar menținând aceeași bunăvoință față de statele BRIC, care nu respectă decât legea câștigului maxim.

Ca generalitate pentru Europa și Statele Unite, cea mai spectaculoasă mișcare a frontului stângist a fost cea care a vizat demonizarea băncilor, a corporațiile petroliere și a industriei de producere a energiei electrice pe baza fisiunii nucleare. Începută inițial ca o contestare a rolului Fondului Mondial Internațional în implementarea unor măsuri de asanare economică și de introducere de reforme care urmăreau dezvoltarea economiei de piață, contestarea și acuzarea băncilor a devenit tema favorită a discursului oricărui activist stângist și s-a manifestat în formele cele mai acute în așa-numitul fenomen Occupy. Pentru fisunea nucleară s-a vazut că sabotarea mediatică și protestele neîncetate au determinat Germania să renunțe la centralele sale, care erau totuși așa de sigure.

Revenind pe malul Dâmboviței, s-a putut observa că tema discursului socialist deschis european al PSD a fost înlocuită în ultimii ani cu o campanie vicleană de susținere populistă a unui sistem de distribuție neaoș balcanic, reprezentat cel mai bine de enclavele socialiste Vrancea, Sectorul 5-Vanghelie și orașul Constanța. Aici se votează PSD de mai mulți ani în schimbul unor avantaje materiale explicite ca pachete cu mâncare, ajutoare în bani sau acoperirea din buget a plătii facturilor la energia electrică pentru comunități care trăiesc în așa-numitele locuințe sociale.

În plus, PSD-ul s-a aliat cu toate mișcările ecologiste care au contestat posibilitatea de a reîncepe mineritul la Roșia Montană și mai ales cu cele care au blocat forajele firmei Chevron de prospecțiune a unor posibile zăcăminte de gaze de șist.

O particularitate a acțiunii comune a PSD-ului și PNL-ului care poate fi considerată și o invenție pe plan mondial a fost identificarea unei acțiuni de construcție cu o activitate demonică. Plecând de la contestarea modernizării arterelor bucureștene din timpul primarului PDL Adriean Videanu, s-a ajuns încet-încet la concentrarea urii asupra acțiunii de înlocuire a bordurilor, ultima fază petrecându-se acum câteva zile când guvernul USL-aș a luat banii de la primăriile vinovate de repararea străzilor. Se cunosc exemple de primari USL care urlă la constructori obligându-i să nu mai schimbe bordurile ajungându-se la situații hilare unde sunt străzi care au rămas pe o parte cu bordurile socialiste sau cu cele regale, pe cealaltă parte fiind instalalte cele malefice.

Conform principiului manelizarii bucureștene a marilor teme mondiale, bordura a devenit un fel de FMI pentru PSD și PNL. De fapt, chiar Bucureștiul a fost și anul acesta o țintă a campaniei bordurilor la mai bine de 4 ani de la înlăturarea lui Videanu, mărețul primar Oprescu primind un sprijin material și politic din partea USL-ului și a tuturor celor care poartă în inimă ura față de bordură.

Stângismul mondial a obținut cele mai mari succese de la începutul mileniului 3 prin demonizarea dreptei și a instituțiilor care simbolizează puterea brațului legii și puterea intelectualității de dreapta. Spicuind, într-o lungă listă voi cita FBI și CIA în Statele Unite, iar în România am văzut același lucru în cazul DNA, SRI, STS, SIE, Jandarmerie, CCR, ICR și IICMER (ultimele două până la înlăturarea lui H.R. Patapievici și a lui Vladimir Tismăneanu).

Dar stânga mondială nu era mulțumită doar cu crearea de demoni din oameni și instituții. Avea nevoie de mai mult pentru autojustificare. De aceea s-a trecut la luciferizare, clasa ultimă în ierarhia negativă a autojustificarii.

În ghearele stângii au căzut pe rând George W. Bush, Sarah Palin, Nicolas Sarkozy, Silvio Berlusconi și la noi Traian Băsescu. În România sunt posturi de televiziune pentru care Băsescu este teroristul, criminalul, dictatorul, demagogul, șeful Ocultei, baronul serviciilor secrete, vânzătorul de țară, securistul șef, demolatorul țării, jefuitorul avuției naționale etc.

Nimic nu este trecut cu vederea în canalizarea urii și a transformării frustrărilor și neputințelor de orice fel într-un sentiment de repulsie și furie la adresa acestor persoane identificate cu dreapta rea, ticăloasă și exploatatoare. Cei care au devenit trâmbiţaşii cultului lui Lucifer își aruncă zilnic săgețile pline de venin, sub acoperirea solidarității de grup și de interese. Pudeli docili în casa stăpânului Varan, apostolii cultului Celui Căzut își fac treaba acoperindu-se de gloria vană a succesului de moment, pozitiv doar pentru buzunarele celor în cauză. Din păcate, Academia Stângii Antena3-Realitatea-RTV a contaminat vârful decizional al celor două partide politice majore ale blocului USL-aș, iar în ultimii ani s-a observat o diseminare accentuată a cultului luciferic în segmente largi din populația României, în special pensionari și slujbași la stat.

Orice mesaj al USL-ului va continua să propage imaginea diabolică a al lui Traian Băsescu, orice schimbare din instituții va fi pusă sub imperativul necesității eliberării de băsism – forma ideologizată a cultului demonic – și orice nereușită a USL-ului va fi explicată prin influența nefastă a președintelui mefistofelic. Sunt din ce în ce mai multe voci care combină vehemența discursului cu invitații clare la anarhie și la destructurarea statului, din care sunt de amintit chemarea lui Crin Antonescu la proteste de stradă, precum și amenințările explicite adresate procurorilor de către Relu Fenechiu.

Propagarea cultului luciferic de către USL și în special de către PNL, va produce nu numai o pierdere de imagine pentru aceste partide, dar și o blocare a unor inițiative de guvernare care ar fi fost benefice țării. Când mai-marii PSD și ai PNL nu au ochi și urechi decât pentru răutăți și calomnii îndreptate asupra dreptei și a lui Traian Băsescu, binențeles că nu vor mai avea nici timp și nici energia necesară unei bune administrații a treburilor statului. Ura se poate transmite, dar nu se poate întinde pe pâine și nici nu plătește pensiile și salariile. Despre creșterea economică ne-am lămurit că nu se va putea în acest an, iar răul pe care USL-așii l-au făcut imaginii țării nu se va șterge indiferent câte rânjete goale își vor asambla cuplul Ponta-Antonescu. Cu toată binecuvântarea ipocrită a Varanului, adevăratul maestru papușar!