FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Despre naivi şi Egiptul democratic. Lecţia iraniană

Orice comparaţie între ce se întâmplă acum în statele arabe şi ce s-a petrecut în România şi Estul Europei la căderea comunismului este cu totul nepotrivită, dar probabil am ajuns atât de relativişti, încât refuzăm să mai spunem lucrurilor pe nume. Diferenţele civilizaţionale sunt prea mari pentru ca astfel de analogii să poată fi valabile. România, asemenea celorlalte ţări europene, s-a născut în zona culturală modelată de religia creştină, dreptul roman şi filosofia greacă. Democraţia modernă este un produs al acestei civilizaţii. Ca atare, pentru civilizaţia islamică ea este un produs eminamente străin.

Naivii se emoţionează că lumea arabă îşi doreşte să adopte modelul societal occidental: protestele egiptene ar demonstra că Islamul nu este incompatibil cu democraţia. După trezirea dură din septembrie 2001, putem, în sfârşit, să ne culcăm la loc, liniştiţi că „extremistul” de Huntington nu a avut dreptate. Prea puţini sunt cei care se întreabă ce poate însemna democraţia în lumea islamică. Şi mai puţini sunt cei care îşi aduc aminte de anul 1979 şi iluzia iraniană.

„Democraţia” iraniană

Naivii de atunci, în frunte cu preşedintele american, democratul Jimmy Carter, au crezut că pot face din Iran o democraţie pe stil occidental. În acel an, monarhul Iranului, Şahul Reza Pahlavi, era confruntat cu ample mişcări de protest organizate de o largă coaliţie alcătuită din grupări dintre cele mai diverse, de la comunişti şi socialişti de toate culorile până la islamişti şiiţi hotărâţi să şteargă ultimele urme culturale ale Persiei pre-islamice.


Cine era Şahul? Pahlavi era primul lider al unui stat musulman care a recunoscut Israelul; liderul iranian întreţinea relaţii strânse cu ţările occidentale şi încerca să transforme ţara într-un stat modern. „Un lider autocrat care nu respecta drepturile omului”, aveau să îl acuze inconştienţii occidentali pro-revoluţie.

Şahul dorea să modernizeze Iranul şi se opunea atât comuniştilor pro-sovietici din Tudeh, cât şi islamiştilor şiiţi conduşi de Khomeini, principalele forţe de opoziţie la regim. În lupta pentru un Iran modern, Pahlavi nu avea reţineri în a se folosi de metode dure, pe măsura celor cu care se confrunta: serviciul secret al Iranului, SAVAK, nu purta mănuşi. Inevitabil, marea opoziţie la reformele Şahului a trecut în stradă. După mai multe luni de proteste violente la care au participat milioane de iranieni, Vestul i-a retras sprijinul politic lui Reza Pahlavi; preşedintele democrat Jimmy Carter i-a transmis Şahului că trebuie să renunţe la tron şi să părăsească ţara.

Pahlavi, un modernizator anti-islamist şi un prieten al Occidentului, s-a trezit singur şi a fost forţat să abdice. A plecat un timp în Egipt, unde a fost primit de generalul Anwar Al Sadat, apoi în Maroc, Bahamas şi Mexic. Bolnav de cancer, s-a dus în Statele Unite pentru a primi tratament medical. După ce l-a primit cu mari rezerve, administraţia Carter a refuzat să îi ofere asistenţa medicală de care avea nevoie şi l-au trimis în Panama, stat în care practic a fost supus arestului la domiciliu. Trădat încă o dată, s-a reîntors în Egipt, acolo unde generalul Sadat l-a reprimit cu toate onorurile, dar intervenţia medicală nu i-a mai putut salva viaţa. Şahul a murit în 1981, fiind înmormântat cu toate onorurile demne unui mare şef de stat. Un an mai târziu, şi Anwar al Sadat va muri, ucis de gloanţele asasinilor islamişti instigaţi de Omar Abdel Rahman, cel care va ordona şi atentatele de la WTC din 1993.

Nimic nou sub soare

Naivii din 2011 se uită la Egipt şi proclamă că poporul egiptean doreşte democraţie şi Frăţia Musulmană a renunţat la violenţă. Egiptenii sunt descrişi ca oameni ce s-au săturat de nedreptăţile autocraţiei lui Mubarak și vor să îşi schimbe soarta pe model occidental. Frăţia Musulmană este arătată ca o facţiune modernizatoare, interesată doar de „progresul” societăţii; pericolul islamist ar fi doar un mit pus la înaintare de Mubarak și gaşca lui coruptă (nu mai contează că Frăţia a vorbit deja despre anularea tratatului de pace cu Israelul). Naivii uită că şi ayatollahul Khomeini a promis libertate politică, înainte de a se întoarce din exilul francez. Mai uită şi că Egiptul nu este tocmai o oază de libertate.

Creştinilor copţi le este interzis prin lege accesul la funcţia de preşedinte al republicii. Nu pot învăţa în universitatea de elită a ţării, nici intra în poliţie şi armată. Orice funcţie politică sau economică înaltă le este interzisă. Bisericile pot fi reparate sau construite numai cu aprobare de la guvernator (până acum câţiva ani, era nevoie de aprobarea preşedintelui), iar televiziunea de stat denigrează religia creştină în mod constant.

Creştinii sunt persecutaţi, atacaţi şi uneori chiar omorâți. Fetele creştine sunt răpite, drogate, bătute şi convertite cu forţa la Islam sau violate pentru că se îmbracă precum „târfele”. Părăsirea Islamului este interzisă prin lege, convertiţii la creştinism fiind arestaţi şi torturați de forţele de ordine ale statului. Din când în când, mai explodează câte o bombă sau vreun islamist ia o armă şi trece la secerat necredincioşi (la începutul săptămânii trecute, două familii creştine au fost executate de două echipe islamiste). Toate acestea se întâmplă în Egiptul lui Mubarak, un lider politic care nu poate fi considerat islamist. Cu toate acestea, „experţii” ne asigură, ca în 1979, că viitorul democratic al Egiptului este luminos.

Pew Research Center a oferit câteva date referitoare la preferinţele democratice ale populaţiei musulmane din Egipt, o adevărată baie rece pentru corul democraţiei egiptene: 54% – segregarea pe sexe la locul de muncă, 82% – lapidarea adulterilor, 77% – biciuri şi amputări pentru furt, 84% – pedeapsa cu moartea pentru cei care părăsesc Islamul, 20% – atentatele sinucigaşe sunt justificate, 30% – susţin Hezbollah, 49% susţin Hamas , 20% susţin Al Qaida. Doar 3% dintre egipteni au o părere bună despre Israel.

Egiptul democratic? O glumă sinistră, numai bună de spus „experţilor”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

58 Comments

  1. Costin A.
    12 February 2011

    Egipt: 18 zile de proteste violente, 300 de morti, Fratia Musulmana si iranizarea bat la usa
    Obama: „Egiptenii ne-au dat o lectie. Au castigat democratia in mod pasnic. Au pus in lumina faptul ca dreptatea nu poate fi castigata prin violenta. Chiar daca sunt doar o persoana contez. Asa a mers democratia in Egipt.”

  2. DanCanada
    12 February 2011

    Da, Costin! Alt exemplu de cit de tantalau poate fi Obambi. Care democratie? Deci daca un grup organizeaza proteste zilnic e democratie? Nu, e anarhie. Si in fata White Hous sunt proteste zilnice la tot felul de prostii. De ce Obambi nu demisioneaza? Ca doar fiecare persoana conteaza.
    Vad tot felul de imagini din Egipt cu oameni strigind in fata camerelor „Freee!!!” OK, great! Free from what? Adica ce nu puteau face inainte si pot face acuma? Si inca ceva: care a fost acel tipping point in Egipt. Pentru ca tre’ sa fi facut ceva Mubarak ca sa supere lumea. A fluierat in biserica ???? ? Pt. Ceasca a fost clar: a ordonat armatei sa traga la Timisoara, asta a fost picatura; dar in cazul Egiptului?
    In sfirsit, sunt foarte pesimist, nu exista democratie pe nimic, trebuie sa fie o baza, o fundatie, ori in Egipt, ca-n orice tara araba nu prea exista asa ceva.

    Un banc oarecum off topic, scuze daca il stiti deja:

    O casa cu cinci etaje în Montreal a ars, accident soldat cu multi morti.
    – Familia de musulmani de la etajul întii – toti decedati;
    – Familia de tigani de la etajul, II decedati ;
    – Familia de negri de la etajul III, idem decedati ;
    – Familia de pakistanezi de 8 persoane de la etajul IV la fel.
    – Perechea de albi de la etajul V a scapat. (?!?)
    Comunitatea de musulmani a pretins ancheta: din ce cauza au scapat
    albii din incediu; pretentii solicitate si de comunitatea de tigani, de negri si
    de pakistanezi.
    A fost ceruta si declaratia sefului pompierilor.
    Raspuns : „Pai, în dimineata aia albii s-au dus la lucru.”

  3. Silvapro
    12 February 2011

    Cintecul Had Gadyia din Legebda de Pesach (Paste), versiune actualizata la situatia din Orientul Mijlociu / by Latma.

    Istoria casei (aici Had Bayta) pe care evreii si-au cladit-o in israel. Pe Ivrit Aramica (aproximativ) cu traduce in Engleza pe filele legendei:

  4. Liviu Crăciun
    12 February 2011

    iran
    – a facut o demonstratie de forta in golful persic – a prezentat noi rachete de mare precizie cu raza de actiune de 250-300km
    http://defense-update.com/wp/20110208_fateh110_eo.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+DefenseUpdate+(Defense+Update)&utm_content=Yahoo!+Mail
    – a avut un exercitiu impreuna cu Oman
    http://www.presstv.ir/detail/164426.html
    – a marit numarul de nave in Golful Aden (intrarea in Marea Rosie) in apropierea Yemenului – patrulareaza „independent” de NATO pentru protectia navelor iraniene contra piratilor

    A naval group for training operations was dispatched to the Gulf of Aden on Wednesday.
    This mission aims to offer practical training to some students of Imam Khomeini University and facilitate access to relevant regional information for the Navy, Fars News Agency reported.
    Deputy commander of the Army’s naval wing Rear Admiral Gholam-Reza Khadem Bigham had announced last week that the group would enter the Red Sea and the Mediterranean waters.
    Due to the long distance, the mission may last until the next Iranian year (starts March 21).
    According to Bigham, the Navy is preparing to send a fleet of warships, including a home-made destroyer, to the piracy-infested region.

    http://www.iran-daily.com/1389/11/7/MainPaper/3881/Page/2/Index.htm
    – a „salvat” de piratii somalezi o nava din Hong Kong in Marea Rosie(!!!)
    http://www.presstv.ir/detail/163755.html
    – si, in sfirsit, incoronarea: –

    Iranian peace, friendship flotilla in Jeddah port

    Iranian peace and friendship flotilla have reached Jeddah port to continues navigation activities, ISNA reported.

    „Islamic Republic of Iran’s navy flotilla arrived in Jeddah port on Sunday to continue mighty presence in high seas with the aim of fostering amicable relations and sending message of peace and friendship to regional countries,” said Iranian naval force commander Habibollah Sayyari.

    The flotilla involve Islamic Republic of Iran’s Khark warship and Alvand destroyer.

    He also expressed hope the country can send message of peace and friendship to regional countries through dispatch of Iranian flotilla to strategic Red Sea, Gulf of Aden as well as friend and Muslim countries’ ports including Jeddah port in Saudi Arabia.

    „The Islamic Republic of Iran’s navy is determined to continue presence in high seas to protect interest of the country and spread message of peace and security in sensitive northern Indian Ocean,” he added.

    http://en.trend.az/regions/iran/1824563.html

    este pentru prima data cind navele de razboi iraniene isi permit sa intre in Marea Rosie; pentru o mai buna impresie asupra importantei extraordinare a vizitei de prietenie a navelor de razboi iraniene la Jeddah va rog sa va uitati pe orice harta – Jeddah este de cealalta parte a Arabiei Saudite si cel mai mare port al Marii Rosii – practic au fost inconjurati si sint presati sa se predea

  5. Razvan
    12 February 2011

    …dar avem si noi tantalaii nostri (vorbesc de ei nu pt ca ar fi importanti, ci pentru ca mi s-au parut ilari). Aseara la tv, madam Mioara (Roman) & CTP ne explicau cum sta treaba cu „revolutia”. Intr-un interviu aparut in Catavencu, Mioara spunea: „Pentru ei, faptul ca esti evreu, crestin, musulman sau nu stiu ce e o chestiune secundara. În araba nu prea exista notiunea de etnic sau, în orice caz, nu cu semnificatia pe care o are în româneste…pentru ca Islamul, putină lume stie, are la baza solidaritatea umana.” HaaaaaHaaa… Idiots… Who the f**k is Madam Mioara?

  6. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    February 12, 2011
    The Era of the Obama ‘Blank Screen’ is Over

    Barack Hussein Obama, Jr., a/k/a Barry Soetoro, appeared out of nowhere as a political Melchizedek with a mysterious and unknown past. Obama showed up on the national stage in 2004. His lofty speech at the Democratic National Convention instantly propelled him to celebrity status in the eyes of a star struck news media. At the time, Obama was employed as an Illinois state senator out of Chicago.

    No sooner than Obama became a U.S. senator he had more important things than Senate business to tend to: like running for president as an all-American moderate with a nice smile.

    At first Obama became a „sort of God” to many, including Newsweek editor Evan Thomas. It’s interesting that the liberal theological tendency of projecting views onto God of whatever happens to be desirable also applied to the new political messiah.

    If someone wanted a fiscal conservative, Obama was her man. If another wanted a socialist, Obama was his man. If someone wanted a sincere Christian, Obama was his man. If another wanted a humanist skeptic, Obama was her man. Onto the blank screen an image of Abraham Lincoln could be projected. If someone preferred FDR, no problem — the screen was seemingly blank and the suit empty.

    But that was then. Mr. Obama’s „treatment of the issues” (and his opponents) is no longer a mystery. The days of Obama as a „blank screen” are over. The „leave-them-guessing strategy” may have worked while campaigning, but not as many are still guessing about the identity of the real Obama.

    Yet, it’s curious that Obama and his fans in the media still believe that the vehicle of the blank screen is operable. Time Magazine’s recent photoshopped cover showing Ronald Reagan approvingly embracing Obama is such an example.

    Mr. Obama said that „people of vastly different political stripes [can] project their own views” onto him. Time’s insinuation that Reagan would „love” Obama is not a projection of the Time Magazine editors — for they are not conservatives. Time is simply acting as a facilitator. The magazine is saying to gullible conservatives and moderates: „hey, you can still project your political views onto Obama. Mr. Obama can even be Reagan, if you wish.”

    We’ve witnessed Obama for two years ramming through radical, far-left appointments and bills by unscrupulous means, against the will of the electorate. In light of his brass-knuckles approach and leftist agenda, it’s truly astonishing that the media somehow believe Obama can remain all things to all people.

    Even more shocking is the fact that Obama continues to believe he can use doubletalk and smoke and mirrors.

    Mr. Obama recently stood before a crowd at the Chamber of Commerce, hoping that the audience might somehow view him as a blank screen.

    In the Chamber speech, Obama didn’t use the „failure of capitalism” sound bite to explain the country’s current financial mess. The president used the word „capitalism,” but this time in a positive way. Obama went so far as to say that he shares a „deep, abiding belief in this country,” and a „belief in the principles that have made America’s economy the envy of the world.”

    There was no talk about America being arrogant. There was no mention of America’s small population selfishly using an unequal share of the earth’s resources. Mr. Obama didn’t touch on his fear that other countries do not approve of Americans driving their SUVs or eating as much as they want while keeping their homes at 72 degrees.

    As Mr. Obama went on to expound on the „principles” that made America great, the Chamber speech became noticeably creepy as the president demonstrated that he knows little about free market principles. The president’s alleged JFK moment was more of desperate demand for business to do something to help Obama look good than anything else.

    The man who had never run a business or even worked in the private sector (beyond scooping ice cream as a kid) vainly lectured businesspeople to create jobs (with the promise of government „investing” in politically correct businesses). That alone reveals that the president doesn’t have even an entry-level understanding of the free market economy.

    We should notice that Obama’s treatment of the jobs issue was „partial and incomplete.” Mr. Obama did not announce to the Chamber that the federal government would be getting out of the private sector’s way. He failed to announce any specific tax rate numbers or a repeal of any federal job-smothering regulations. He provided no concrete basis for optimism or certainty.

    Instead, the president gave another „good speech.” In the past Obama could speak partially and incompletely, leaving the audience to project onto the screen whatever it wished.

    But Obama is no longer a blank screen in front of a teleprompter. The screen now plays back his words and deeds of the last two years in high definition.

    De citit și comentariile la acest articol. Iată unul:

    We now know that Obamalini sides with Hamas and the Muslim Brotherhood. We know that he gave Islamists a tour of an intelligence facility. He supports the MB victory mosque in NYC. He told Islamic nations that we are NOT a Christian nation.
    Its pretty evident that he sides with the Islamists over the nation of mostly Christians he leads.

    Redistribution of wealth is good for the nation. Its so good that he passed a law to redistribute your health care. Wait until the laws to redistribute your access to banks and food kick in.

    Bill Ayres is just another guy in the neighborhood. Just like Anita Dunn, Kevin Jennings, Donald Berwick, Andy Stern etal.
    They are all fellow travelers in the Maxists/Communist takeover of the U.S.

    When „news” reporters fawn over the crease in BHO”s pants, you just have to wonder, who in the H–LL would watch these pathetic shows? Answer: the people who voted for Obamalini.

  7. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    A se vedea, tot pe American Thinker de azi și

    Obama Agonistes: A view from across the pond

    @Silvapro

    Tot de acolo:

    Islamic Justice: Justice Par Excellence
    By Amil Imani

    (Amil Imani este autorul cărții Obama Meets Ahmadinejad)

  8. The Dude
    12 February 2011

    Excelent articol!

    naivi sunt si vor fi inca, din pacate…

    cu greu ma abtin sa nu comentez atunci cand se vorbeste in jurul meu despre ‘eliberarea Egiptului’ si cat de inofensiva este muslim brotherhood.

    cand obama – banana a castigat alegerile in 2008, toti americanii erau fericiti ca America a dat primul presedinte negru, dar nu s-au gandit ca , de fapt, el fusese ales (chosen, not elected)pe criterii religioase. rasa a contat pentru a castiga cele 13 procente de la populatia de culoare. inca o dovada a naivitatii americanilor, pe care pur si simplu nu o inteleg.

  9. bugsy
    12 February 2011

    As vrea sa vad/aud declaratia lui Hussein Obama dupa ce „tanara democratie egipteana” isi va exercita dreptul la exprimare si se va manifesta dand foc la stars&stripes in urlete de „moartea marelui Satan – moarte americii”

  10. calehari
    12 February 2011

    Mama prostilor este mereu gravida , dar iata ca are si posibilitatea de a-si pune copiii in functii foarte importante . James Clapper , seful tuturor agentiilor de informatii americane , a declarat cu seninatate : ” Termenul ” Fratii Musulmani ” , este un termen generic ce inglobeaza o varietate de miscari . In cazul Egiptului este vorba despre o grupare foarte eterogena, esentialmente LAICA , care a renuntat la violenta si a denuntat AL QAIDA ca un factor destabilizator al Islamului ” .

  11. ion
    12 February 2011

    Glenn Beck ala face show, ca la In gura Presei. Nu e credibil. Poate sa zica si 1+1=2 si tot e dubios.

  12. John Galt
    12 February 2011

    Asa e Ioane. Iliescu e mult mai de incredere, echilibrat, calm, sigur pe el. Genereaza „consens” prin simpla prezenta, daca ma intelegi..

    Insa vezi tu: REALITATEA NU ARE CONTRADICTII. Absolt deloc. Daca exista UN FAPT sau ceva in „viata reala” care nu se pupa cu sistemul tau sa stii ca nu e vina cuiva ci pur si simplu premizele de la care ai pornit sunt busite. Adica trebuie sa cauti raspunsul ceva mai adanc.

    Sa vezi acolo cat de dubioase incep sa fie toate..

  13. The Dude
    12 February 2011

    ion,

    Daca ai locui in State, ti-ai schimba parerea. Cand vezi ca Hillary face asa multe vizite in lumea araba (din 2010 pana acum), iti dai seama ca ceva este spooky. se intampla chestii sub nasul tau, iar media tace din gura.

  14. Jack
    12 February 2011

    So Egypt is a junta now? Power vacuums are never a good thing, but somehow I doubt there is a vacuum. The Brotherhood has a lot of things in store. Do not worry; they like Israel and America.

    Nothing to see here folks, move along.

  15. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Calehari @11

    …E gravidă dar avortează des, ajutată de Obambi, bine’nțeles: uite clipul cu James Clapper „nedumerit” de întrebarea Diannei Sawyer:

    …și clipul cu același Clappăug despre Umbrela Pașnică a Frăției Musulmane:

    …și opinia lui John Bolton despre numita nerozie:

  16. emil b.
    12 February 2011

    Jack, what you had in Egypt on Friday was basically a coup d’etat. The Egyptian constitution does not provide for the military to assume direct power, or to disband the Cabinet or the Parliament. But that was the best outcome one could have hoped for. Egypt has now 3 alternatives: (1) Turkey 1921/1922, (2) Turkey 2002, and (3) Iran 1979.

  17. Silvapro
    12 February 2011

    Bugsy, Hussein Obama Abamu’ (in Ivrit Abam inseamna OZN), nu se va sesiza, se va face ca ploua, asa cum tace mereu cind aceste urlete “moartea marelui Satan – moarte americii” s.a.m.d. se fac auzite cit mai clar si explicit la mai toate demonstratiile islamice in Europa, in Gaza, si celelate tari arabe si chiar si in America. El traieste sau se preface ca traieste in alte sfere parca extraterestre. .

    The Dude – ar fi bine sa ne abtinem cit mai putin si sa ne expunem parerea cit mai mult in general in problema Islamismului, sa fim gurile ce demascam adevarul. Asa incerc sa procedez eu, numai la servici nu, pentru ca e un loc exclusiv compus din stingisti extremisti unde sinceritatea poate sa-mi dauneze. Dar adevarul e ca ma controlez din in ce mai putin si-mi scapa mereu afirmatii „nelalocul lor”, nemaisuportind absurditatile.

    Ce parere aveti despre declaritiile armatei din Egipt cu democratia si repectarea acordurilor de pace din zona? Au natura sa ne linisteasca? Sau sa ne gindim ca astia sint doar de tranzitie, si cine stie cine intra in guvern dupa aceea?
    La noi la televizor, cel putin unde si cind am vazut eu, se conferea o atmosfera de respectabilitate in jurul evenimentelor.

  18. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    You’re right Jack @15:

    The Brotherhood has a lot of things in store

  19. Jack
    12 February 2011

    emil: I agree it was a coup. Since there is a power vacuum, and the military is „watching” over things, does that mean the constitution is meaningless since the regime is no more?

  20. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    De la Cubu’ Boborului:

    MNSBC Declares Egypt Revolt a Blow to Al Qaida

    For Immediate Release:

    Because of violent peaceful revolt in the Egyptian streets logically ending in the deposing of the Mubarak regime a westernized democracy is surely to result. This in turn will lead to a crushing of Islamic extremist’s hopes of a caliphate spreading across North Africa and Arabia. Take that, Bin Laden!

    Led by something called the Muslim Brotherhood and hailed by our dear friend Mahmood Ackmadienajad the revolution means security and peace in the region is assured. This will be no haven for violent extremists! Sources from within this glorious awakening say peace, love, tolerance and freedom is the most likely end with a double dose of rainbows, unicorns and the elimination of the Jewish state.

    Rejoice and support our Egyptian Muslim Brotherhood. I feel 70% Islamic already!

    MSNBC/TASS Article: Does Egypt Make al-Qaida Irrelevant?

  21. emil b.
    12 February 2011

    Jack, let’s say the Constitution is right now pretty much dead letter. It’s not a power vacuum, since the military holds it entirely. I understand that one goal for the near future is to amend the Constitution with input from opposition and civil society(?)

  22. Grigore
    12 February 2011

    @ 6 Razvan
    „…Islamul,putina lume stie,are la baza solidaritatea umana ” spunea Mioara Roman.
    Exprimarea este inadecvata,intrucat sintagma „solidaritatea umana” are semnificatii diferite in cele doua culturi,in cea araba presupunand supunera necoditonata vointei conducatorului comunitatii.
    Religia crestina este construita in jurul individului. In Islam individul nu exista, el este un simplu numar in masa uniforma a credinciosilor .Aceasta vizune opusa fac incompatibiltile cele doua religii si civilizatiile care se bazeaza pe ele.Istoric privind avem conflictul intre populatiile sedentare si cele migratorare.
    In ceea ce o priveste pe Mioara Roman are o buna expertiza in civilizatia araba,ce nu merita a fi neglijata .Ori cum, nu toata lumea imbatraneste frumos.

  23. calehari
    12 February 2011

    Pataphyl @ 16 . Ai pus pe lamela microscopului , un avorton cretinoid provenit dintr-un gamet muribund . Faptul ca aceasta entitate , provenita din endogamia de partid si botezata in graba James Clapper , a ajuns sa ocupe o functie atat de importanta , este inca o dovada a ” geniului ” chiriasului de la Casa Alba .

  24. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Obama Reacts to Egyptian Unrest



    Steve Martin – King Tut (Live 1979)

  25. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Calehari @24

    Numitul Clapper (după cum observi, a aflat și Wiki de dumnealui) are o carieră lungă, probabil plină de merite și foloase.

    Fraza esențială privind numirea sa grabnică în acest post vara trecută este următoarea:

    On June 4, 2010, multiple news agencies reported that United States President Barack Obama was planning to nominate Clapper as the next Director of National Intelligence. Despite the report that Clapper was suggested to President Obama by Defense Secretary Robert Gates, both Chairwoman Diane Feinstein and Vice-Chairman Kit Bond of the United States Senate Select Committee on Intelligence had offered reservations regarding his appointment

    Și cu asta încheiem discuția despre ipochimen.

  26. emil b.
    12 February 2011

    Caricaturistul Ramirez surprinde degringolada administratiei:

  27. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    ion @12

    Glenn Beck ala face show, ca la In gura Presei. Nu e credibil. Poate sa zica si 1+1=2 si tot e dubios.

    – Aveți perfectă dreptate, Glenn Beck „ăla” face show, dacă v-ați uita atent, emisiunea sa se numește „Glenn Beck Show”
    – Deasemeni sînt de acord cu faptul că și Dv. și subsemnatul considerăm dubioasă afirmația de rutină „1+1=2„, dar cu oarece studiu ce poate începe cu fundamentarea aritmeticii după Giuseppe Peano, urmată firește de considerații asupra celor spuse de Frege, Dedekind et al. (ne poate ajuta și John Galt – nu-i aici? nu-i bai, vine el… ???? ), deci după toate astea putem ajunge la un fragil compromis.

    Însă:

    – Că (z’)gura presei, că nu-i credibil, ori dubios, rămîne să probați. Eu unul nu-i urmăresc emisiunile decît pentru a observa modul în care pune alături fapte incontestabile, ușor de verificat din multe surse. În cîteva comentarii de pe acest fir am intervenit pentru a sublinia unele aspecte punctuale. Multe altele le puteți găsi sub formă de sute de articole de pe blogul nostru, plus mii de comentarii (mă refer numai la cele on-topic, desigur).

    Așa că, fie ne (sau vă) lămuriți ce flamură vă mînă-n luptă, fie veniți cu argumente de tipul: treaba aia (referință) nu-i adevărată pentru că (referință). Așa veți putea dovedi că Dv. sînteți credibil, nu Glenn Beck sau alții.

    P.S. Strict personal: ce convingeri personale (adică nu induse de alții) v-au călăuzit să scrieți instructivul dumneavoastră mesaj de la #12? Și mă abțin să adaug concluzia pripită vorbește și Ion că și el e om, după cum vedeți am șters-o.

    O ștergeți și dumneavoastră? ????

  28. ion
    12 February 2011

    @John Galt, cine a zis ceva de Iliescu, ca nu am fost atent. Cotul dupa care masor eu nu sunt comunistii. Nu la Iliescu raportez eu credibilitatea cuiva.
    Eu nu am facut asertiunea ca ce zice el in emisiune este fals. Si nici nu am zis ca realitatea are contradictii !

    @The Dude, te cred !

    @Petaphyl (citesc cu placere), da , stiu ca se numeste Show, foarte bine ca este asa, eu am spus numai ca cineva care ironizeaza si face teatru de papusi in emisiune, face fetze, etc., nu este tocmai o sursa impecabila. Eu nu neg ce zice el in videoclip, eu spun numai ca unii avem nevoie de alt stil (decat cel „in gura presei”-show). Sincer mi se pare mai amuzant si mai interactiv Liiceanu decat Beck.

    Daca am comentat offtopic imi cer scuze sincer.

  29. ion
    12 February 2011

    ps: intr-o anume societate, condusa dupa un anumit set de valori, si omul ion are dreptul sa vorbeasca. Nu mai stiu care socialist voia sa lupte pentru ca rivalii sai sa aiba dreptul de a il „injura” ????

  30. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    ion@30

    În registru ludic, te-am anunțat că am șters afirmația ironică. De am depășit măsura, îmi cer scuze sincere.

    Cît despre socialistul acela, e ușor de verificat că este tot un Ion:

    “Sunt gata să mor pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!” – Ion Raţiu

    (desigur, au spus-o în varii momente și alții, la fel de socialiști ca D-l Rațiu!)

  31. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    P.S. (@ion) Tocmai de aceea am întărit mai la vale afirmațiile lui Glenn cu citate, articole, clipuri. Urmărește te rog producțiile echipei de zgomote ale chiriașului de la Casa Albă și vei afla de ce stilul lui Glenn Beck e – prin comparație – extrem de decent și moderat. Dacă ai acces la internet, caută emisiunile radiofonice ale lui Glenn, în care discută la telefon cu oamenii, vei descoperi cu totul altceva decît ce sugerai. Cît despre temperament… ce pot să-ți spun? Nimic nu pot să-ți spun. Nu asculta dacă nu-ți place! Dar omul a avut de prea multe ori dreptate ca să-l ignori…

    Oricum vom reveni pe subiect, bine?

  32. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Altul care-i cîrpește lui Obambi o palmă cu piciorul! ????

    Obama Faces Diplomatic Nightmare After Mubarak Debacle

    Ahmed Said, a prominent Egyptian businessman and civic leader who has been part of the protests from the beginning, told Newsmax.TV that many Egyptians believe that former President George W. Bush had been a better champion of democracy than Obama.

    “Egyptians, after a certain period of Obama taking over, they thought that Bush was doing a better job with respect to forcing Egypt to have some more democracy and to support democracy,” Said remarked. “Obama, in the eyes of Egyptians, was very popular in the beginning, in the first six months and especially after he came to Cairo.

    “But people started to realize that he was exactly like his predecessor, in the sense that he was . . . very soft with Mubarak. He did not put any pressure for democracy and things like that.

  33. ion
    12 February 2011

    Ash, nu e nici o problema. Iar socialistii mereu au spus lucruri interesante!

    Toata lumea critica, e usor, dupa ce cineva a facut ceva/a scris un articol/etc, se cere dom’le o critica buna. Si desigur toata lumea (si eu) sare intr-ajutor ; eu nu asi pune in apropierea textelor show-uri cu beck, si nici poze cu Shah-ul in uniforma. Mai ales in uniforma. Uniforma sperie. Sa critici e usor domle…

  34. Vlad M.
    12 February 2011

    Uniforma sperie?

  35. Vlad M.
    12 February 2011

    Mark Levin Gets Call From Egyptian Christian

  36. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    ion

    socialistii mereu au spus lucruri interesante!

    …dar mai ales au făcut lucruri interesante ce au produs spre un sfert de miliard de morți (includ aici și pe nazi-socialistul Hitler, dacă vrei nu-l pun, rămîn destui…).

    se cere dom’le o critica buna

    Bine, fă critica aia, ce te tot codești?

    eu nu asi pune in apropierea textelor show-uri cu beck

    Ei ași! (acolo se scrie cu linioară).

    si nici poze cu Shah-ul in uniforma

    Cred că Vlad n-a găsit poze în pijama sau salopetă.

    Mai ales in uniforma. Uniforma sperie.

    De ce? Ce-ai făcut și nu te-au prins?

    Sa critici e usor domle…

    Asta s-o crezi dumneata! Dacă-i ușor, de ce nu critici… domle?

    N.B. M-ai plictisit, Domnule ion. Ai răgaz două luni pînă să-ți mai răspund. Estimp mai citește, interpretează, compară, bagă (Pac la Războiu’) critici, nici o problemă. E un punct de vedere strict personal, dacă ai chef de harță aiurea, ne vedem pe 12 aprilie (13 aprilie 1:10 ora României), aceeași oră! Take your time.

  37. ion
    12 February 2011

    VladM, multumim pt post. Cu ce idei asociezi foarte rapid o uniforma? Ce propuneri de bunastare reciproca si stabilitate comerciala propune cineva care iti arata o uniforma. Sunt eu rau intentionat.

    Face asta impresie frumoasa si favorabila?

  38. ion
    12 February 2011

    – si eu tot la socialisti includ nationalsozialistische Deutsche arbeiter Partei
    – am facut
    – am gresit
    – ????
    – eu nu am facut nimic. Spre exemplu http://www.youtube.com/watch?v=c-M1cxcqgsg si spune-mi daca ai o imagine imediat placuta. sau macar neutra.
    – imi pare rau ca am plictisit, nu am talent (gen beck) de a intretine. Nu vad de ce zici harta, nu am injurat pe nimeni :(. In cel mai rau caz am fost putin ironic. Eu sunt nou aici, nu stiu ce inseamna ne vedem la X, la ora Y. Suna ca „ne vedem in spatele blocului”. Banuiam ca stie toata lumea ca Ratiu nu e socialist.

  39. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    @Vlad M.

    După o zi luuungă și plină cu de toate, găsesc răgaz să-ți mulțumesc pentru această postare de mare importanță și impact. Las laudele la o parte și mă mărginesc la cîteva observații personale, compactate la maximum:

    1) Vorbim de multă vreme de idioți utili (nu dau exemple din lipsă de spațiu ???? ) : ăștia cred că nu reprezintă pericolul cel mai mare – sînt perisabili (indiferent dacă intră sau nu în istorie). În schimb apreciez folosirea cuvîntului naivi în titlu: da, Vlade, ăștia sînt pericolul, căci sînt pereni, încăpățînați la modul imperisabil, buruienoși ca catîrul ce-i paște, imperturbabil de oscilanți, inalienabili.

    2) Alt cuvînt-cheie din titlu e cuvîntul lecție. Asta presupune învățare, nu doar lectură a cursului. N-are importanță cum anume se inoculează învățătura (în manieră tradiționalistă, nihilistă, modernistă, who cares?). Lecția neînțeleasă e o lecție la un ficior de lemn™ (cer drepturi de autor pentru această aserțiune doar aparent – căci patafizic – necontradictorie). Ce are importanță e cum să facem învățătura din lecție altfel decît sloganul Momîiei din Piața Roșie-Tomată: „Învățați! Învățați! Învățați!” (poate vă intră ceva în cap, o, voi seraliști de la fără frecvență/speranță/credință! – Capul bunei mele speranțe vi-l zvîrl eu vouă, o, naivilor!).

    3) Iran e o invenție foarte recentă, denumirea reală e Persia. Am cunoscut personal persani de mare prestigiu, ultragiați de faptul că în țara tuturor posibilităților sînt ținuți în cutiuța indiferenței, căci nu-s muslimi (deci nu beneficiază de beneficii de la Hussein) nici idioți (iar asta-i de-a dreptul periculos) și nici nu-s în stare să facă pe naivii zeilor Copo & Mucu.

    4) Despre contradicția între cele două cuvinte din titlu: Egiptul și democratic o să tot vorbim. Despre absolutizarea idolatrică a cuvîntului democrație am vorbit, vorbim, vom mai vorbi.

    5) Pe mîine. (Aici e o expresie pe care chiar nu trebuia s-o folosesc, nu e pentru Vlad, e pentru cei din titlu – „Tomorrow is another day” e doar un paleativ pentru „Dă Doamne”).

    6) Și pentru că avem un articol extraordinar al lui Olavo de Carvalho, vreau să-ți (re)dedic următorul poem compus și cîntat de Vinicius de Moraes:

    Samba de Bênção – Vinicius de Moraes e Toquinho

  40. Costin A.
    12 February 2011

    @6 Razvan, Mioara Roman, cea cu „o buna expertiza in civilizatia araba”, cum spune Grigore la @23, este sotia lui nimeni altul decit Petre Roman.
    Buna expertiza a doamnei a facut-o sa participe acum citeva luni la o conferinta numita.. supriza: Palestina – Rana Sângerândă a Umanităţii . Cred ca asta ne spune destul de multe despre Mioara Roman.

    Grigore, cred ca esti de acord cu mine ca a avea o buna expertiza nu te scuteste de eror fundamentale, sau partizanat gaunos cu inacceptabilul.

  41. Costin A.
    12 February 2011

    Nu mai stiu care socialist voia sa lupte pentru ca rivalii sai sa aiba dreptul de a il “injura”

    Ion, @30, Voltaire ????

  42. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Costin

    Estimp osul de ardelean Petrică Roman a lăsat-o pe Mioara pentru nu’ș’ce fufă din motive de lăbărțare a consoartei (nu mă interesează, e doar istorie). Dar țin minte perfect că pe la începutul anilor ’90 experta povestea pe la tot felu’ de șou-uri (y compris la Teo Trandafir) tot felul de minunății pozitive despre lumea harapă în care era expertă incontestabilă și care era așa un fel de corolă de lumini că n-ai cuvinte s-o descrii.

  43. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Costin @43

    Citatul meu favorit în materie de Voltaire este

    To succeed in the world it is not enough to be stupid, you must also be well-mannered.

    ???? ???? ????

  44. Costin A.
    12 February 2011

    Devine si mai interesant, fosta sotie a lui Petre Roman si mare iubitoare de jihad palestinian, MIOARA ROMAN: „Noi am ratat momentul ’89. Egiptul nu va rata momentul 2011“

    Noi ne-am procopsit cu cu Iliescu si in final cu Basescu, Egiptenii au sansa sa se procopseasca cu Fratia Musulmana (cu un Hamas mult mai mare)/ Mioara spera ca egiptenii nu o vor rata

  45. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Costin @46

    În fine te-ai prins! ???? ???? ???? ???? ????

  46. Silvapro
    12 February 2011

    Ia uite d-le cine e Mioara Roman, care participa si la Palestina – Rana Singeroasa a Omenirii.

    De, acum are voie, s-a divortat de Petre Roman care e injurat de jidov imputit 9cu toate ca e numai pe jumatate sau sfert evreu), e chiar potrivit ca o ex-sotie sa se razbune pe barbat’su.

    Zic si eu asa in gluma, ca nu stiu cum era Mioara pe timpul casatoriei cu Roman, poate chiar amindoi erau de partea Palestinienilor, asa cum sint destui „jidovii utili” si in Israel. Deci lamuriit-ma si pe mine cum stau lucrurile cu Petre Roman.

  47. Pataphyl (Andrei R.)
    12 February 2011

    Silvapro

    Mioara respectivă, ca și Petrică respectivul or fi ei idioți utili, cert e că nu-s naivi (vezi titlul și comentariul meu de la #40). O să revin în curînd cu oarece amintiri „de epocă”.

    P.S. Got your mail, check your mail! ????

  48. Silvapro
    12 February 2011

    Pataphyl
    Mersi si astept sa revii cu amintirile de epoca despre Petre Roman. El se da f. patriot, si l-am tot vazut pe la PRO TV intolat in costum de taran, cintind sau dansind dansuri populare romanesti. Cel putin e un barbat bine ????

    In plus as dori sa fiu lamurita – ce partid / partide in Romania sint de dreapta, in sensul pozitiv, care coincide cu ideile nutrite pe acest site.

    Va multumesc.

  49. bugsy
    12 February 2011

    @18, Silvapro: Silvapro, dupa ev. din egipt, ma tot gandesc, intorc pe toate fetele, incerc sa gasesc un motiv pentru care hussein obama a avut un interes sa-l dea jos pe mubarack. pur si simplu, nu gasesc. desigur, exclud din motive vrajeala cu democratia si libertatea pentru popor.

    Ce parere aveti despre declaritiile armatei din Egipt cu democratia si repectarea acordurilor de pace din zona?
    intr-o prima faza, dupa preluarea puterii, cred ca reprezinta o declaratie fireasca. oricum, veste buna de pentru Israel, dar nu neaparata care sa te faca sa te culci pe o ureche, linistit si sigur pe sinceritatea vecinului.

    Sau sa ne gindim ca astia sint doar de tranzitie, si cine stie cine intra in guvern dupa aceea?

    asa s-a spus, ca sunt de tranzitie pana in septembrie, cand vor avea loc alegeri. ceea ce ar insemna modalitatea cea mai simpla, eleganta, curata si democratica de a aduce FM la putere. de aceea eu sper ca in curand, in virtutea traditiei democratice a societatii egiptene precum si in logica evenimentelor desfasurate in piata aceea din Cairo, ca fratii din tribul lui Abduhul sa se ia la bataie cu fratii din tribul la Hassan, dupa care sa se alieze impotriva fratiilor din tribul lui Ahmed, in finse sa se bata intre ei cateva triburi astfel incat armata sa fie nevoita sa intervina pentru a evita un razboi civil. astfel ar putea fi amanate alegerile din septembrie. un egipt condus de o junta militara e mai sigur decat un egipt condus de o fratie musulmana.

  50. bugsy
    12 February 2011

    P. Roman a fost un fel de wonder boy scos in fata si pus sub reflectoarele media pentru a completa cu o componenta fresh, tanara, poza de familie a emanatiei din dec 89, poza ce trebuia vanduta opiniei publice, din occident in special. sau, daca vreti, un „make up” realizat in studioul „Gorby”!!!!
    Evolutia , politica si sociala, ulterioara a revolutionarului cu pulover, petre roman, nu a facut altceva decat sa confirme ca a fost doar un simplu figurant,…., de mana a treia, sau a patra….

  51. Costin A.
    12 February 2011

    CPAC: David Horowitz on the Muslim Brotherhood

  52. Jack
    12 February 2011

    http://www.foxnews.com/world/2011/02/13/egypts-military-rulers-dissolve-parliament-suspend-constitution-protests/

    How is that democracy working out for you? And it answered my question from yesterday. If the regime is gone, all the other stuff does not mean anything. There is a power vacuum, and anything can happen at this point.

    Looks like Iran has made a new fuzzy friend…

  53. Vlad M.
    12 February 2011

    Cu ce idei asociezi foarte rapid o uniforma?

    Ordine. Uniforma nu ma sperie.

  54. ion
    12 February 2011

    Vlad M, eu nu am afirmat ca te-ar speria pe tine personal. Vorbind serios acum (eu), nu toti oamenii sunt identici, ar trebui sa ne gandim si la reactiile altora. Nu toti oameni au un psihic „de otel”.

    Cele bune

  55. Teacheru
    12 February 2011

    Hannity si-a dedicat emisiunea de aseara productiei Iranium.
    Video aici:
    http://teacheru.blogspot.com/2011/02/explozivhannity-special-iranium.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *