Doar 600000. De voturi lipsă la apel, hârtiuțe care puteau încăpea într-o dubiță, una dintre cele folosite de cărăușii-tropăitori USL-ași pentru a facilita cetățenilor deplasarea la centrele de votare.
Jipane și Iveco-uri și-au scârțâit cauciucurile și s-au umplut de praf în Oltenia profundă ca să ne aducă liberarea de jugul Tiranului, șoferii hăitași comandați de Bulă al Doilea au luat cu arcanul materialul uman ce le-a picat în mână din sate bătute de vânt și de soartă, dar misiunea data de cuplul Plagiator-Adormit nu a putut fi îndeplinită.
A lipsit hârtia? Au lipsit ștampilele din secții și din afara lor? A lipsit coordonarea? Nu, toate au fost din abundență, o mână de ajutor au dat-o și numeroșii membri PDL din comisiile de votare, mulți veniți acolo ca să mai ia și ei un ban, nu ca să deschidă ochii. De altfel, unii au și votat ca să nu stea de rușine în fața amicilor de secție.
Și totuși, ceva a crăpat, poate că nu se desprinde încă în bucăți, dar nu mai este acolo ca un subiect al admirației și al coagulării. Este vorba despre mitul tavalugului victorios al USL-ului care părea de neoprit la alegerile locale cu mai puțin de două luni în urmă.
Ilici dă cu pumnul în masă și se rafuieste cu americanii, Varanul se tânguie cu vorbe rare, Crizel joacă tabinet cu serverul din Cotroceni, Ponta Mondialu’ s-a refugiat la Neptun cu Rus,-u, -n aer de fulminantă repetare multiplex si plurivocal a opt-milioane-și-jumătate și șapte-milioade-de-DA-uri nu reușește să îi scoată din șoc pe latriniștii anteniști ciutaco-bădiști. Exoftalmia lui Radu Soviany se suprapune peste chipul încleștat al lui Radu Tudor și nici lipsa de respirație între cuvintele Danei Grecu nu pare să mai aibe efect liniștitor asupra lor. Băsescu Derangement Syndrome s-a întins de la un felix la o întreagă țară.
Te poți certa cu un Cristian Tudor Popescu care spune că suntem un popor de invalizi pen’că nu am fost în urnă și pe hârtie decât 46.23 la sută, dar nu poți zice nimic unor oameni aparent normali pe care numai numele Băsescu îi scoate din minți. Slujbași la stat și pensionari sau oameni care nu stau și nu lucrează în țară l-ar împușca, l-ar otrăvi, l-ar scuipa și tot așa. Cum poate Băsescu să câștige și când pierde? Aceasta este o culme a absurdului și un temei al cvasi-nebuniei fără un diagnostic de specialitate de la medic de care suferă un număr nu mic de cetățeni. Oameni care se înroșesc, tremură și sar în picioare gesticulând, care îți spun că Băsescu este un criminal, că Băsescu a condus Securitatea, că Băsescu ia bani de la mafioți și blejnari, că Băsescu a introdus ura în societate, că el este de vină pentru sărăcie, că el conduce jaful din economie, că Băsescu fură la vot și că ascultă telefoanele.
Ciudat este că mulți dintre ei – și vor fi din ce în ce mai mulți -, spun că nu sunt de acord cu cuplul Ponta-Antonescu, că ei reprezintă o rușine. Oare cum se împacă asta? Nu am găsit încă un răspuns.
Marinarul și-a făcut datoria, înfrânt la număr, dar victorios la rezultat. Pe lângă el s-au învârtit diverși, nu buluciți și deși ca altădată, dar destui, atât oamenii viitorului dreptei cât și pactizanții de ieri și de astăzi, cei care, cu ani în urmă au propus materialul politic uman din care au rezultat parlamentarii și mai-marii PDL azi USL, severinii, frunzăverzii, giurgenii și plăcintele. Sau atâția alții, bătuți în cap și incapabili de discurs, cei care îl arătau discret cu degetul pe Marinar când era vorba să dea vina pe cineva cu privire la tăieri, la numiri, în loc să se ocupe de metehnele statului prea mare și prea risipitor sau de Parlamentul cu 300 de aleși.
Tuturora le-a fost prea bine când ajungea corabia victorioasă în port, s-au veselit și au chiuit, dar destui s-au teleportat pe terra ferma când era de înfruntat un vânt mai tăricel, neașteptând furtuna anului electoral. Dreapta nu se face sau se construiește cu yesmeni, cu ciubucari ai slugărniciei și cu proprietari de rapide dar false construcții verbale, ci este un tărâm al moralei, al dialogului, al onestității și al dăruirii.
La ceasul când soarta referendumului se va fi decis, un număr de întrebări vor trebui puse celor care vor îndreptarea țării martirizate 45 de ani de comuniști și în curs de rebolșevizare sub USL, o țară a cărei capitală București aproape că înlocuise politic Minskul, din gubernia rusă Belarus. Eu am doar una pentru toți șefii PDL de ieri și de astăzi: de ce s-a ajuns aici, de ce nu a existat un cult al valorilor dreptei în partidul prezumtiv de dreapta? Eu cred că PDL-ul nu a fost decât declarativ de dreapta, păstrând ipocrit în rândurile sale mai mulți vopsiți de toate soiurile decât oameni pentru care trebuiau să primeze credința, familia, proprietatea și legea. Și asta trebuie îndreptat cu MRU și cu PNȚCD. Poate și cu alții.
Opt-milioane-și-jumătate și șapte-milioade-de-DA-uri împotriva unuia singur. Mai trebuia un Iveco cu hârtiuțe, doar 600000. Nu au lipsit nici puștile și nici gloanțele, iar ținta a stat nemișcată. Un bătrân cu metehnele lui, lovit, amenințat, legat la stâlp și ciuruit, dar care nu s-a frânt.
El se va întoarce, alții vor pleca. De tot…
7 Comments
adib
2 August 2012PNTCD ?
Pavelescu e dubios rau….imi aduc aminte ca acu’ cativa ani era foarte vocal impotriva lui Basescu…in 2007 a sustinut suspedarea.
Daniel Francesco
2 August 2012Acum s-a lamurit ca a facut greseli. I-am vazut ultimele declaratii, pare sincer.
adib
2 August 2012Parerea mea: modul in care combatea in 2007 arata probleme de caracter. Nu am avut senzatia ca era un naiv
Silvapro
2 August 2012Pai asta e problema – daca reusesc sa stoarca inca un referendum pina-n toamna, au ei grija cum sa intocmeasca inca citeva sute de mii.
Trebuie opriti sa mai faca schimbari in folosul lor.
Cum se poate indeplini ceea ce spunea MRU? Cine le poate intenta procese daca ei stau la cirma tarii?
Plagarus Che
2 August 2012Colectivistii asistati de PSD,nu au plagiat destule voturi precum Viorel Plagarus & Dublus Repetentus cruNUL politic !!
Daniel Francesco
2 August 2012Pe Contributors, comentatorul Laur la articolul De-a baba oarba. Abisul anormalitatii si putinizarea Romaniei de Vladimir Tismaneanu scrie despre numarul imens de oameni cuprinsi de Basescu Derangement Syndrome
Sasha
2 August 2012Slaba sansa. Explicatie expeditiva: se stie foarte bine ca „mamaliga nu explodeaza” (sic). Explicatie detaliata: nu cred ca exista masa critica de partea dreptei pentru asa ceva. Eu estimez la cel mult 8-9% din totalul populatiei persoanele bine educate si care se informeaza si care sunt profund deceptionate de turnura evenimentelor din ultimele luni. Doar dezechilibrul de efective sugereaza asimetria luptei si apropape ar garanta rezultatul final in cazul unor rafuieli violente. Mai mult, aceste persoane le-as caracteriza mai degraba pacifiste – poate suna prea larg, macar niste persoane care nu s-au bazat niciodata pe succesul mijloacelor violente si carora le este greu sa faca saltul psihologic la asa ceva. Pe scurt: sansa de incaierari eroice pentru clarificarea finala, oricat ar inflama visele celor de extrema stanga, aproape zero.
Apreciez similar procentul de oameni intr-adevar luminati care au mai ramas in Romania dupa valul de emigrari provocat de mineriade. Consider ingrozitorare/sugrumanta lectia de acum care ne arata efectul inexistent al muncii si exemplului acestora (s-ai spunem efort de misiune) asupra societatii largi din Romania; acum, dupa mai mult de 20 de ani. Golemul societatii destructurate de sovietici se dovedeste de nestavilit.
Sunt sigur ca vom fi martorii unui noul val de emigari masive, iar cei care vor ramane din diverse motive se vor adapta moral in jos sau vor face boli psihice, care ii vor declasa; pecetluind viitorul tarii pentru inca 20-30 de ani.