Dosarul violului comis de Dominique Strauss Kahn asupra lui Nafissatou Diallo va intra în arhivă deoarece luni 22 august procurorul Cyrus Vance a decis să-l informeze pe judecătorul de caz printr-o moţiune de 25 de pagini că renunţă la urmărirea penală. O sinteză a moţiunii procuraturii se face în introducerea cu care Cyrus Vance îşi justifica decizia:

„Numărul şi natura minciunilor reclamantei ne pun în imposibilitatea de a da credit versiunii sale asupra faptelor pe deasupra îndoielii raţionale, asupra a ceea ce a fost real despre ce s-a întâmplat în timpul întâlnirii dintre reclamantă şi acuzat.”

Motivele pe care le invocă procurorul Cyrus Vance în moţiune fac referire la trecutul lui Nafissatou Diallo dar şi la evenimentele din perioada imediat următoare incidentului din 14 mai. Cu privire la trecut, se pare că reclamanta a minţit în faţa autorităţilor americane de imigrare în legătură cu un viol colectiv la care a fost supusă în ţara sa natală Guineea. Procuratura din Manhattan a cercetat declaraţia dată de Nafissatou Diallo şi a constatat că a fost vorba despre o minciună care i-a facilitat reclamantei să obţină calitatea de rezident în Statele Unite ale Americii pe baza permisului de azil acordat în calitate de victimă. În ceea ce priveşte declaraţiile date de reclamantă imediat după relaţia sexuală cu DSK, prima versiune a lui Nafissatou Diallo a fost că s-a ascuns pe coridor, în a doua a spus că a făcut curăţenie în apartamentul 2820 iar în ultima a spus că făcuse curăţenie în 2820 de dimineaţă, înainte de incident.

Apelând la principiul de bază al justiţiei americane care spune că „mai bine lasă să scape un vinovat decât să condamne un inocent”, Cyrus Vance a considerat că minciuna care i-a permis lui Nafissatou Diallo să rămână cu fata ei pe pământ american precum şi neconcordanţele declaraţiilor post-incident nu îi permit sa aibă un caz solid în faţă curţii de judecată. Pe baza dubiilor izvorâte din trecutul prezumtivei victime – pentru că era vorba tot de un viol -, dar şi din confuzia privind locul unde a fost după actul sexual, procuratura a eliminat şi probele materiale ale agresiunii din hotelul Sofitel. Astfel, conform lui Cyrus Vance, petele de spermă de pe partea superioară a tricoului lui Nafissatou Diallo nu spun nimic, lipsa urmelor ADN de sub unghiile reclamantei arată că nu a avut loc un incident violent, rana de pe umărul femeii a fost considerată de un „expert” că fiind legată de o probabilă „activitate sportivă”, iar starea organelor genitale al presupusei victime nu îndreptăţeşte afirmaţia de viol!

Iată concluzia lui Cyrus Vance:

„Dubiile noastre referitoare la credibilitatea reclamantei, ne fac imposibil să ştim ceea ce s-a întâmplat cu exactitate în apartamentul hotelului pe 14 mai şi ne împiedică deci toate acţiunile ulterioare în această afacere.”

Iată cum, la mai bine de 3 luni de la arestarea de pe aeroportul newyorkez, Dominique Strauss Kahn poate să răsufle uşurat. A scăpat! Nu a avut importanţă pentru procuratură faptul că fostul Director General al Fondului Monetar Internaţional a fugit din apartamentul de hotel uitându-şi mobilul dar şi alte lucruri personale, nu a avut importanţă că pe corpul lui DSK s-au găsit zgârieturi. Important era identificarea unei formule de a-l scăpa pe violator. Şi asta s-a făcut, spre satisfacţia opiniei publice franceze, arogantă şi superficială, motivată de o pretinsă superioritate a justiţiei europene care nu ar fi reacţionat aşa cum a reacţionat justiţia americană. Francezii au susţinut că un mahăr ca DSK trebuia tratat cu deferenţa necesară funcţiei sale şi nu ca un făptuitor al unei agresiuni prin violenţă. Poate că DSK, idolul de până mai ieri al socialiştilor, nu va mai candida la preşedinţia Franţei în urma valului de indignare produs de scandalul din mai, dar prin acest caz s-a mai arătat încă o dată câtă dreptate este în acest proverb românesc:

Hoţul e numai cu un păcat, iar păgubaşul cu zece.

Ar fi prea mult să cred că este un simplu caz de muşamalizare, deşi indiciile mă îndreptăţesc să cred că este ceva necurat ori în urma unor presiuni, ori pur şi simplu că procurorul a fost prea intimidat de anvergura cazului. Cyrus Vance a fost depăşit, el nu s-a putut prezenta în faţă curţii de judecată cu proble materiale pe care le avea, nu a vrut să argumenteze în faţa curţii că fuga lui DSK din hotelul Sofitel arată că fostul şef al FMI era conştient de gravitatea faptelor sale din 14 mai. Dominique Strauss Kahn s-a prelevat de dreptul de a nu declara nimic până la judecată, iar asta l-a ajutat în competiţia cu o justiţie americană aflată în proces de diluţie obamică. Un clopoţel de alarmă fusese tras deja, procuratura lăsând să scape în presă informaţii despre dubii, despre neconcordanţe, despre posibile erori. Argumentul lui Cyrus Vance ca, a două zi după incident, Nafissatou Diallo a vorbit la telefon despre averea lui DSK cu amantul său aflat în închisoare şi că astfel a obţinut o probă despre o posibilă punere în scenă este rizibil. O posibilă recompensă materială a doua zi după viol era un motiv de discuţie cu iubitul său, dar de ce ar fi acest telefon de după fuga lui DSK mai puternic ca argument decât fuga însăşi?

Franţa, fii veselă! DSK se întoarce!