Oamenii mai greșesc, dar este de datoria lor să își recunoască rătăcirile și să își reevalueze opțiunile. Nu este cazul lui Dorin Tudoran, cel căruia i se pare că se ridică în timp ce se afundă tot mai mult în smârcurile fetide ale platitudinilor de mahalagiu aparent citit.

În încercarea de a nu mă lăsa influențat de impulsul de moment, am lăsat să treacă o perioadă de timp de la încheierea tudorancelor la adresa ILD, 9 (nouă) la număr, un lung șir de platitudini și dezinformări. Pentru mine, amintirea gesturilor de curaj și demnitate ale lui Dorin Tudoran din timpul regimului comunist nu mai servește decât la evaluarea decăderii unui personaj care și-a pierdut de multă vreme dreptul de a rămâne un reper moral – de când s-a pus în slujba securistului Dan Voiculescu, cunoscut ca Felix Turnătorul. A sfidat o țară întreagă când s-a prefăcut că nu înțelege care este problema cu Voiculescu, dar s-a îngrijit să își continue drumul pe calea neadevărului.

Începutul anului 2012 este momentul unei reveniri a lui Dorin Tudoran în prima ligă a luptelor politice. A făcut-o de partea USL-ului, așa cum îi indica girueta interesului revanșard față de intelectualii dreptei. La căderea guvernului Ungureanu, D.T. nu și-a putut înfrâna ura sălbatică față adversarii politici ai USL pe care atunci îi categorisea cu termenul „pupini”, preluând expresia de canal marca Antena 3. Așa a găsit Dorin Tudoran de cuviinţă să salute căderea guvernului Ungureanu, anticipând și unele dintre mișcările lui Victor Ponta în privința a două instituții cheie, Institutul Cultural Român și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Prin stupida postare Speedy Gonzales, Dorin Tudoran s-a răfuit cu Vladimir Tismăneanu, pe atunci Președinte al Consiliului Științific al IICMER. Trebuie să fi fost vremuri fericite pentru fostul slujbaș al lui Felix: a avut posibilitatea să-i dea o lovitură fostului președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste. Printre intelectualii care au subscris la ideile din articolul respectiv s-au aflat Șerban Foarță și Florin Iaru, scriitorul mărunt şi nevricos, care făcuse din Realitatea TV locul unde își putea da frâu liber afecţiunilor de care pesemne suferă. Iată cum prevedea Dorin Tudoran eliminarea lui Vladimir Tismăneanu, căci el este Speedy Gonzales, de la conducerea IICMER:

Nu se știe ce îi va da dl Ponta lui Speedy, când dl Băsescu nu va mai fi președinte: poate un nou sombrero, o nouă decorație ori o nouă doctrină. S-ar putea chiar să-i dea papucii. Cum ar veni, volumul al treilea al Marelui Șoc.

Nu a fost cazul. Profesorul Tismăneanu a demisionat din Consiliul Științific al IICMER, alături de toți ceilalți membri în luna mai 2012. Ulterior, Victor Ponta i-a numit la conducerea instituției pe Andrei Muraru și Dinu Zamfirescu, ambii apropiați de PNL. Liberalul Muraru a demisionat înainte de instalarea guvernului Ponta 3, urmându-l în opoziție pe Crin Antonescu, șeful partidului care l-a promovat.

O fi venit momentul ca fostul dizident, actualul voiculescian, Dorin Tudoran să îi ia locul? În cele din urmă, i-a făcut multe servicii lui Victor Ponta și este cu siguranță un om potrivit rolului de ciomag politic. Să nu uităm că avea numai cuvinte de laudă la adresa președintelui PSD când USL a preluat puterea în 2012:

Premierul-desemnat, dl Victor Ponta, a declarat că, deși între el și președintele Traian Băsescu nu există o relație personală, în viitoarea calitate de Prim-ministru va încerca o coabitare cu Președinția. O poziție înțeleaptă și benefică pentru oamenii care nu-și mai văd capul de nevoi. Un spirit din cale afară de revanșard ar trebui evitat.

Numai două luni mai târziu, „înțeleptul” și „beneficul” plagiator Victor Ponta avea să treacă la tentativa de lovitură de stat.

Ura lui Dorin Tudoran nu se reduce însă la Vladimir Tismăneanu și Traian Băsescu. Pe lista lui se află și Horia-Roman Patapievici, despre care a scris că „nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare” când în 2005 a preluat șefia ICR de la dinozaurul iliescian Augustin Buzura. Horia-Roman Patapievici și colaboratorii săi și-au dat demisia din fruntea ICR, la fel ca și Vladimir Tismăneanu și Consiliul științific al IICMER, nedorind că numele lor să fie înjosit vreo asociere cu puterea revanșardă și obtuză a stângii besmetice USL. O sincopă în noianul de bucurii cu care Dorin Tudoran a fost răsplătit de USL.

Dar poate că Dorin Tudoran a taxat derapajele altor intelectuali ai USL în minunatul an 2012? Nici pomeneală. În primele zile ale lunii mai 2012, opinia publică era scandalizată de numirea lui Andrei Marga la Ministerul de Externe; nu și Dorin Tudoran. Acesta scria, plin de avânt anti-Băsescu:

Înțeleg mâhnirea dlui Traian Băsescu de a-l fi văzut pe profesorul Andrei Marga făcând o paralelă între unele decizii ale președintelui și inițiative ale lui Benito Mussolini. Rămâne antologică însă și invitația nu tocmai discretă adresată profesorului Marga de un importator-exportator transoceanic de democrație, aflat la adăpostul Președiniției.

Și dă-i și luptă cu fascismul, sovietski soldat! Cuvintele de mai sus au fost scrise de Dorin Tudoran la două zile după ce Andrei Marga și-a declamat admirația nețărmurită față de Vladimir Putin:

Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa și de la noi să fie la fel de competenți. Doi prorectori conduc lumea: Putin și Ratzinger. Sunt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau în rafturi. Trebuie să facem ca și populația din Rusia să știe ce e România actuală și românii să știe ce este Rusia actuală. Există multe idei preconcepute în Rusia față de noi și invers. Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care îmi spunea că rușii cred că vor să cucerească teritorii. Și i-am arătat cât de greșită e această percepție. Această idee nu există indiferent cine e la guvernare.

Într-un scurt rezumat, pe parcursul lunilor mai și iunie din 2012, Dorin Tudoran și-a adăugat glasul la corul fripturiștilor care începeau Marea Revoluție USL. Unii dintre aceștia au fost promovați – îi amintesc aici pe Stelian Tănase și pe fostul ministru Daniel Barbu (acum și el la IICMER) -, alții au abandonat, copleșiți de lipsa de recunoștință a noii puteri. Nu însă și Dorin Tudoran. Constant în ura sa față de intelectualii publici, acestuia îi vine greu acum să-și recunoască idei și fapte de care nu mai poate fi la fel de încrezător și mândru cum era în 2012, anul încercării de lovitură de stat pe care a cauționat-o implicit. Cum se poziționează astăzi Dorin Tudoran față de unii dintre amicii și protejații săi din 2012? Este la fel de intransingent față de sine însuși așa cum este față de ei? Sau intransigența față de ei nu e decât de formă, o toană de moment, o nevindecare de meteahna părtinirii?

Lui Marius Oprea i-a reproșat suportul dat atât unui fost ofițer de securitate dovedit de CNSAS că a făcut poliție politică, cât și încercarea lamentabilă de justificare a activității de informator a academicianului Dinu C. Giurescu; dar nu se leapădă de el. Demisia lui Andrei Muraru din funcția de la IICMER îi pare regretabilă și denunță ingerința politicului în conducerea acestui institut, dar uită că în 2012 nu s-a opus numirii politice de către PNL a fostului președinte executiv. Susține că îi repugnă exportul de narco-jurnalism efectuat de Dan Voiculescu, „nici metal de post-tranziție, nici gaz nobil”, dar nu-și cere scuze pentru perioada în care l-a slujit. În relația cu Victor Ponta, fostul sau admirator îi descoperă caracterul de „pioner cu coif de viking și boy scout cu șepcuță de Che Guevara”, dar nu-i respinge politica duplicitară și asalturile repetate la adresa justiției. Despre lovitura de stat inițiată de fostul patron al lui D.T., Dan Felix Voiculescu, mai trebuie spus doar că nu a fost niciodată dezavuată de fostul disident, ceea ce întregește profilul moral al personajului în această perioadă de convulsii sociale, instituționale și politice.

Totuși, ceva din trecutul „luminos” al anului revoluționar 2012 nu a dispărut. Unde a rămas constant Dorin Tudoran este în atitudinea față de Vladimir Tismăneanu și, prin extensie, față de ceilalți intelectuali publici care îi sunt apropiați profesorului de la Maryland. Asta ca să nu se spună că nu are și o continuitate, fie și în rău, în gargara și slujirea oportunistă a calului câștigător.

Cu frică și cu ură mocnită, așa cum se cuvine în bolgia frustratilor, Dorin Tudoran emite numai judecăți strâmbe îmbrăcate în exprimări țepene. Audiența obedientă și aprobatoare, redusă la rolul de spectator al prestației „maestrului”, după cum îl numește, le uită repede, chiar dacă se proclamă uimită de geniul poetului. Nici D.T. nu realizează cât de jalnic a ajuns. Mereu în goană, asemenea unui ogar captiv unei himere, fostul disident pare să aibă ca unică preocupare ridicarea propriei statui pe un piedestal din cadavrele altora. Manevrele abile din prezent, având singurul scop de a-l menţine mereu deasupra valurilor, îl expun ridicolului. Ce ar fi trebuit să știe până acum Dorin Tudoran este că nu există lauri pentru hăitași. Doar vânătorii se bucură de chiolhanurile prilejuite de victorii.