Actuala criză economică nu îşi are rădăcinile în imperfecţiunile capitalismului, dar atâta timp cât interpreţii principali sunt simpatizanţi roşii, nici nu e nevoie de vreo bază reală pentru a înfiera cu mânie proletară singurul sistem economic care a funcţionat.
Presa poartă o mare vină. Infiltrată de ignoranţi şi ideologi, nu numai că nu are puterea de a se opune măsurilor luate de o generaţie de politicieni incapabilă de a interpreta momentul dificil prin care trecem, dar câinele de pază al democraţiei contribuie din plin la crearea unei atmosfere intervenţioniste.
Politicienii, cei mai mulţi dintre ei educaţi în manieră etatistă, se dovedesc să îşi imagineze scăparea din momentul dificil pe care îl trăim în lipsa intervenţiei masive a statului. De stânga sau de dreapta, gândesc aproape la fel. Guvernele şi partidele se întrec în a mistifica sursele răului, propunând în locul adevărului interpretări comode din punct de vedere ideologic şi electoral.
Trăim vremuri grele: suntem martorii celei mai mari extinderi ale statului din ultimele câteva decenii. Victime ale dezinformării, cei mai mulţi nu par a conştientiza pericolul pe care îl reprezintă o economie ultrareglementată şi un stat care te jefuieşte de rodul muncii tale pentru a-şi aservi întregi categorii umane.
Cazul american este uluitor. Barack Hussein Obama a devenit preşedinte al Statelor Unite ale Americii convingând majoritatea electoratului american că vechiul model economic american, bazat pe libera iniţiativă şi pe responsabilitatea individului faţă de propriile acţiuni, este depăşit. A aruncat pe piaţă peste trei trilioane de dolari, o sumă nemaiîntâlnită de istorie; a naţionalizat bănci şi companii, totul în speranţa că declinul va putea fi oprit.
Alţi lideri politici au luat măsuri asemănătoare – Europa şi-a văzut liniştită de discursul anticapitalist şi de statul asistenţial pe care l-a năşit şi la care nu poate renunţa. Eterna şi fascinanta Românie a împrumutat 20 de miliarde de euro (de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), iar cum anul 2009 este unul al alegerilor prezindeţiale, nu avem nici un motiv pentru a-i suspecta pe conducătorii naţiunii de responsabilitate.
Într-o astfel de perioadă, poate nimic nu este mai indicat decât o lectură antietatistă – dosarul IDI din mai, pregătit de Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională. În acest sens, am ataşat articolul care deschide seria (Criza mondială. Explicaţii liberale – Ionuţ Sterpan) şi am inclus o listă cu trimiteri către celelalte articole ale dosarului IDI din mai.
Criza mondiala. Explicatii liberale de Ionut Sterpan
Analizele urmatoare apara capitalismul in fata asalturilor socialiste si interventioniste aparute odata cu criza economica si prelungite in politicile actuale, care eludeaza in mod artificial falimentul, un element esential intr-o ordine economica eficienta ca pret necesar pentru decizii economice gresite, si sporesc controlul statului asupra economiei prin hiperreglementarea pietelor.
Articolele sunt rodul unor reflectii si dezbateri profesioniste de idei intr-o retea extinsa geografic si doctrinar dincolo de grupul nucleu de discutii de la CADI, o retea intre cercetatori cu un bagaj conceptual comun, dar suficient de eterogeni incat sa isi ofere noi perspective si schimbari de accente. Discutii cu profesorul Dragos Paul Aligica, un atelier filosofic moderat de profesorul Adrian-Paul Iliescu la Facultatea de Filosofie dedicat clarificarilor conceptuale anterioare ipotezelor empirice cu privire la cauzele si solutiile actuale ale crizei constituie radacini notabile ale acestor articole. Interesul pentru idei, mobilitatea centrelor intelectuale si afilierile multiple sunt semne ca putem reinvia traditia liberala a discutiilor.
Autorii prezinta asemanari de familie si pot fi numiti libertarieni fara sa existe o trasatura comuna tuturor.
Cei mai multi urmeaza traditia scolii austriece si articolul seminal al lui Ludwig von Mises: principala cauza a recesiunilor sta in generarea excesiva de moneda de catre institutia statului. Procesul inflationist incurajeaza investitiile peste nivelul acceptabil de risc creand aparenta rentabilitatii si altereaza preturile relative creand valuri de investitii proaste. Daca banii reprezinta indreptatiri la bunuri si servicii, atunci propagarea de moneda noua pe canale selective administrate in conditii de monopol este si profund imorala, intrucat modifica structura de indreptatiri existenta (Andrei Trandafira).
Colectia prezenta este un discurs colectiv impotriva socializarii pierderilor (Bogdan Enache, Bogdan Glavan), a subventionarii de catre stat si a creditarii preferentiale a sectorului imobiliar (Cosmin Marinescu), a procedurilor birocratice greoaie de realocare a capitalului si sistemului de rezerve fractionare (Vlad Topan). Politicile economice gresite vin pe terenul unei disponibilitati psihologice nefavorabile capitalismului (Sorin Cucerai). Daca prin mecanismul preturilor libere piata pune la lucru o cantitate uriasa de informatie dispersata in totalitatea agentilor economici, in momente dificile oamenii vor respinge un fenomen complex pe care nu il inteleg. Ei vor da curs unor tendinte de intoarcere la tribalism si la procese de productie rudimentare usor de cuprins cu mintea.
In mare, pozitia grupului de autori este ca recesiunile economice sunt generate sau cel putin grav adancite de politicile guvernamentale. Si nu accidental. In primul rand, pentru ca vulnerabilitatile pietei pe care actiunea colectiva are pretentia sa le rezolve se regasesc din plin in mecanismul politic (Ionut Sterpan); un exemplu sta in jocul reflexiv dintre estimarea valorii si actiunea investitionala pe pietele financiare (Mihail Radu Solcan). In al doilea rand, pentru ca guvernantii in democratiile reprezentative actioneaza intr-o structura de stimulente favorabila crizelor (Peter J. Boettke). Teoria alegerii publice arata cum politicienii cauta modalitati de a concentra beneficii in mainile celor care le pot finanta sprijinul politic si de a dispersa costurile in randul populatiei. Pe de o parte, asistam la o aliniere de interese intre guvernanti si marile afaceri in cautare de asigurari publice impotriva falimentelor: un mod de concentrare a beneficiilor. Pe de alta, suntem martorii cheltuielilor in deficit, a continuei devalorizari a monedei si datoriilor publice uriase (Bogdan Enache): un mod de dispersare a costurilor. Pe acest fundal, recomandarea keynesista de a injecta lichiditati pentru “deblocarea economiei” isi ofera serviciile clasei politice si marilor companii favorizate, in dauna liberei concurente si alocarii corecte a capitalului. Faptul ca o alianta cu actorii influenti este avantajoasa si pentru “experti” explica perceptia comuna, dar gresita ca am trai intr-un sistem capitalist, pasibil de blam pentru desfasurarea evenimentelor, si nu intr-unul profund interventionist (Cosmin Marinescu). Acelasi lucru explica de ce discursul scolilor de gandire favorabile status-quo-ului este atat de influent (Bogdan Glavan, Peter J. Boettke, Radu Nechita).
Este avantajos pentru guvernanti ca modalitatile de dispersare a costurilor sa fie netransparente. Si din acest motiv, dar si din ignoranta, interventiile politice in economie introduc doze de incertitudine (Radu Nechita) si incurca lucrurile (Mihail Radu Solcan). Cu atat mai mult intr-un mediu in care discursurile panicarde ajuta in campania electorala si largesc accesul politic catre parghii economice din ce in ce mai mari. De obicei, pachetele de raspuns sunt sau gresite, sau vin in contratimp. O parte din solutia gasita, preluarea leadership-ului de catre organismele internationale, introduce totusi un efect benefic de coordonare a statelor si de linistire a agentilor economici (Horia Terpe). Pe termen scurt, ea stopeaza si escaladarea reactiilor protectioniste respinse de Tom Palmer. Insa absorbirea costurilor falimentelor de catre Banca Centrala Europeana, FMI si Banca Mondiala introduce hazard moral, iar costurile se vor vedea pe termen lung (Bogdan Enache, Bogdan Glavan). Iar daca, in conditiile concurentei monetare intre state, in calea inflationarii statea cel putin teama ca investitiile se vor reloca in medii mai stabile, acum va sta doar angajamentul fragil luat fata de partenerii la cartelul monetar (Octavian Jora).
Recomandarea generala este de retragere graduala a statului din procesul de reajustare a pietei iar actuala contractie a creditului sa fie vazuta ca o revenire la normal dupa etapa exceselor monetare. Desigur, mediul politic actual este impermeabil la solutii radicale precum noi contracte constitutionale care sa stipuleze plafoane pentru inflatie si deficit, liberalizarea productiei de moneda (Peter J. Boettke, Vlad Topan) sau revenirea la etaloane independente dupa exemplul aurului (Octavian Jora); stim si de ce. Argumentarile de fata tintesc insa nu atat schimbarea, cat intelegerea. Daca sunt suficiente pentru o evaluare mai informata a proceselor care ne conduc viata si o recunoastere a consecintelor interventiei politice in procesul de piata, obiectivul este atins.
Multumesc Fundatiei Konrad Adenauer pentru efortul de sustinere a valorilor liberale, tuturor prietenilor si asociatilor CADI care au contribuit intr-un fel sau altul la proiectul editorial, si in special lui Bogdan Enache pentru ideea alcatuirii unui dosar Idei in Dialog.
