Primul titlu, „America” în patru volume („Descoperire – Colonizare„; „Independenţă – Secesiune„; „Expansiune – Criză – New Deal„; „Războiul Mondial – Războiul Rece – Destinderea„) este o apariţie de ultimă oră şi aparţine profesorului Corneliu Nistorescu, cadru didactic la Catedra de Engleză, Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este titular al cursurilor de cultură şi civilizaţie americană şi tutor în cadrul Studiilor Culturale Britanice (BCS) sub patronajul Consiliului Britanic, unde predă un curs de master cu profil de cultură, mentalităţi şi politică britanice
Este membru în American Romanian Society, John Steinbeck Society of America, ESSE şi, mai recent, în PER (Project on Ethnic Relations) cu sediul la Princeton

O Civilizaţie fără Memorie ÎNCETEAZĂ să fie CIVILIZATĂ. O Civilizaţie fără Istorie ÎNCETEAZĂ să aibă IDENTITATE. Fără identitate nu există niciun scop.

Al doilea titlu este o carte cu valoare de document. O altă dovadă a civilizaţiilor paralele contondente şi proba faptului că un om normal nu poate procesa absurdul, nu-l poate desfăşura în toate consecinţele sale pentru a-l asimila fără rest. Astfel ajunge autorul să se gândească la posibilitatea unei farse halucinante şi o acceptă ca secvenţă a realităţii, o asumă şi călătoreşte cu ea aproape până la căderea totală a cortinei peste discernământ. În momentul când se remontează pentru a înţelege, intră în scenă europeanul, produs al gândirii critice, care se leapădă de vălul Mayei şi de hainele progresiste ale Media, haine care tind să încorseteze conştiinţele cele mai vii în demagogia corectitudinii politice.

Îmi pare simptomatică reacţia lui pentru mentalitatea culturii europene faţă-n faţă cu cea de factură orientală: mai întâi ţi se pare incredibil ce se petrece, apoi te aduni şi apelezi la componenta critică specifică mentalului greco-roman.

Dacă ne uităm ce se întâmplă azi în Europa, Statele Unite sau Canada nu este greu să înţelegem de ce o astfel de carte are valoare de document. Este încă un cui în coşciugul demagogiei progresiste setată pe o reeducare (fără agresiunea fizică gen Fenomenul Piteşti) a populaţiei, începând de la aberaţiile curiculei occidentale pentru grădiniţe şi clasele primare şi ajungând la problema subminării autorităţii statului de drept prin acea dictatură a minorităţii în raport cu majoritatea. Toate acestea se petrec sub oblăduirea mentalităţii de stânga. Autorul simte pe propria-i piele (miza cea mare fiind sănătatea mintală) roadele unei civilizaţii dospite în mentalitatea socialistă. Un adevăr rostit de către autor azi la lansare şi care surprinde „normalitatea” unei culturi comuniste, concentraţionare: „În Rusia nu e o ruşine să faci închisoare, acolo e semn că eşti om serios. Toţi oamenii serioşi în Rusia au făcut puţină puşcărie” Prin serioşi am înţeles oameni care au îndrăznit să gândească out of the box.

Pe scurt (mai mult pe blogul său şi în cartea: „Totul e bine, când se termină prost„)

Autorul, clujeanul Walter Ghidibaca încearcă o documentare în Siberia. Trebuia să rezulte un material video: „Hello Siberia!” Mai jos fac embed la promo.
Alături de un cameraman dorea să „cucerească” Siberia într-o Dacia veche de 25 de ani. Realizarea filmului urma să aibă loc pe un traseu de 14.000 km Cluj – Vladivostok. Walter declara presei locale înainte de plecare: „Ne propunem să surprindem imagini din Siberia, locuri inedite, dar şi din oraşele prin care vom trece. Nu mergem la Vladivostok ca să avem de unde să ne întoarcem”.

Cu acea rablă a reuşit să ajungă în 25 de zile la Oceanul Pacific. Aventura a fost istovitoare, iar pe aeroport, la întrebarea ce are în rucsac, Walter aruncă „glumiţa”: „o bombă”. Replica trebuie luată în contextul următor: pe traseu a fost urmărit, chiar hărţuit; pesemne părea suspect un străin ce străbate ţara în Dacia turbo. Pentru că toate păreau greu de crezut, s-a convins pe sine că totul este o farsă a prietenilor din România în colaborare cu o televiziune rusă. Iar la aeroport, istovit, a jucat cartea proastei inspiraţii.

Au urmat 8 luni de detenţie. A fost condamnat la 28 septembrie 2006

Nu ştiu timpul trecut în limba rusă şi nu îmi dau seama ce înţeleg poliţiştii când încerc să-i întreb dacă au anunţat Consulatul Român de arestarea mea. Sunt închis din nou fără să înţeleg ce mi se răspunde. Cer voie să fumez o ţigară. Sunt surprins să fiu lăsat chiar în faţa uşii de intrare. Armele celor care fac de pază şi formalităţile de intrare şi ieşire ale poliţiştilor îmi aduc aminte de realitatea neverosimilă. Sunt în arestul poliţiei! Iuri se uită cu aceiaşi ochi albaştri la mine şi mă aşteaptă să mă conducă după gratii. După vreo oră îmi face semn să-mi iau rucsacul şi să-l urmez. Încep să am un licăr de speranţă. Poate mi se va da drumul. Urcăm din nou în maşină. Când îmi dau seama că nu mergem spre aeroport ci spre oraş, simt că îmi plesneşte capul. Nu pot să cred că este adevărat ce mi se întâmplă! Şi totuşi… Poate este totuşi o farsă! Este ideea care îmi macină mintea în continuare, de-a lungul întregului drum. Ajungem pe o stradă lăturalnică, destul de pustie, lângă o clădire mare.
Poarta metalică în faţa căreia am aşteptat în maşină se deschide cu un huruit greu.

Ce mi-a plăcut la Walter a fost seninătatea în timp ce evoca. Nu s-a umplut de resentiment, dimpotrivă, cred că a cules tot ce se putea din urma unei experienţe traumatizante. Nu ştiu câţi dintre noi am reuşi performanţa aceasta. Şi oricât de mândru ar fi de expediţia către Pacific, marea sa performanţă îmi pare că este tocmai această seninătate înţeleaptă.

Când am pornit să traversez Siberia am luat în calcul toate accidentele posibile, dar nu şi faptul că voi ajunge în închisoare, acuzat de „furnizare de false informaţii teroriste”.

Cea mai hilară teorie legată de detenţia mea la Moscova şi Vladivostok este că în acest timp aş fi fost antrenat de către serviciile secrete ruseşti.

Adevărul este că ceea ce s-a întâmplat a fost atât de straniu, încât şi eu am fost convins că este cu totul altceva decât o detenţie obişnuită.

Tot ceea ce am relatat în această carte este exact ceea ce mi-am amintit. Şi chiar dacă a fost cea mai neplăcută experienţă a vieţii mele, sper că va fi o lectură uşoară şi amuzantă.

Walter Ghidibaca