O nedumerire pare să-i unească şi să-i macine deopotrivă pe cei aflaţi pe Lista lui Dughin şi pe simpatizanţii acestora: cum a fost compusă lista? Cum a ales Dughin în seara zilei de 14 decembrie 2013 pe cine să pună pe listă şi pe cine nu? Cum a ajuns Ion Iliescu lîngă Dan Puric, sau Vasile Ernu lîngă Victor Roncea, cum au ajuns rectori de universităţi lîngă antisemiţi notorii, neo-leninişti lîngă preoţi şi, deasupra tuturor, un fost prim-ministru puşcăriaş şi un fost preşedinte cu studii la Moscova? Nu ştim asta.
Ştim însă că la trei zile după redactarea listei, adică în 17 decembrie 2013 seara, Aleksandr Dughin îşi rememora impresiile de la o întîlnire la care participase şi cu o delicată reprezentantă a Guvernului Ponta, Andreea-Cristina Mihai. Întîlnirea se petrecuse cu circa zece zile înaintea redactării listei, în perioada 2-5 decembrie 2013.
Şi ştim asta pentru că Aleksandr Dughin şi-a aşternut gîndurile într-un document Office 2004 Test Drive User, pe 17.12.2013 între orele 21:23:00 şi 21:43:00, document pe care l-a trimis pe mail asistentului său George Gavrisha pe 11 ianuarie 2014 la 14:12:46, mail care a fost sustras acum cîteva săptămîni de hackerii ruşi (RUŞI, nu ucraineni! – notă pentru presa română) din gruparea Shaltai Boltai şi apoi redistribuit către întregul popor român de către ILD la începutul acestei luni.
Amintiri de la Castel
Întîlnirea a avut loc în cadrul unui colocviu organizat la Castelul Klingenthal, localizat în Alsacia, Franţa din punct de vedere geografic, Mitteleuropa, geopolitic vorbind. Castelul la care a fost găzduită Andreea-Cristina în perioada 2-5 decembrie 2013 nu îi aparţine lui Aleksandr, ci Fundaţiei Johann Wolfgang von Goethe din Basel, fundaţie înfiinţată de Alfred Toepfer, un generos finanţator al partidului nazist înainte de război şi al fugarilor nazişti începînd cu 1947, după eliberarea şi denazificarea sa. Deşi puţin cunoscute publicului larg, astfel de întîlniri la castel se petrec anual, cu uşile închise, încă din 2001 şi au drept scop pregătirea populaţiei europene pentru război.
Colocviile la Castel sînt organizate de CiDAN (Civisme Défense Armée Nation), un fel de Sindicat al lui Dogaru însă cu generali, sponsorizat de Ministerul Apărării din Franţa, în parteneriat cu Gesellschaft für Wehr- und Sicherheitspolitik (GfW) (Asociaţia pentru Apărare şi Politici de Securitate), echivalentul acestora în Germania.
Evenimentul se desfăşoară cu casa închisă, iar invitaţiile de participare se trimit în mod exclusiv persoanelor de interes, numite convenţional multiplicatori de mesaj: jurnalişti, profesori universitari, etc.
Iar mesajul este că Europa are nevoie de unitate, de demnitate şi de o conjugare şi o consolidare a eforturilor comune în domeniul apărării şi securităţii. Adică de o armată europeană. Demnă (în faţa imperialismului american), independentă (de NATO), integrată (pe axa Paris-Berlin-Moscova).
Dar să nu anticipăm.
Să revenim la amintirile de la Castel ale lui Aleksandr Dugin:
„Important: militarii francezi sînt extrem de critici în relaţia cu Statele Unite, NATO şi faţă de direcţia Sarkozy/Hollande. Ei văd în Putin şi Rusia o protecţie a suveranităţii. Mai precaut, însă în acelaşi spirit, s-au exprimat generalii germani (inclusiv fostul şef al BND – Serviciul Federal de Informaţii). A participat şi creatorul din 1992 al Eurocorps. Gata să continue cooperarea cu Rusia şi cu Mişcarea Eurasiatică, în care vede forţa intelectuală de vîrf a Federaţiei Ruse. În conducerea comitetului de organizare se află un grup de anti-atlantişti, anti-americani şi, o parte, pro-ruşi.”
Domnişoara Andreea-Cristina Mihai, reprezentanta Guvernului Ponta la această întîlnire, este proaspătă deţinătoare de doctorat în ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, consilier în cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare în Ministerul Apărării Naţionale şi este detaşată în prezent în Misiunea Uniunii Europene de monitorizare a Georgiei. Domeniile sale de interes profesional par a fi „noua violenţă arhaică” (vezi Derrida) şi „rolul HUMINT în armata viitorului” (vezi Turnătorie). Altfel spus, fană post-structuralistă a lui Obama, adversar hotarît al abordărilor „simpliste” ale lui Bush şi sincer interesată de rolul turnătorilor în propăşirea păcii şi înţelegerii între popoare; adică, un cadru de nădejde. Florian Bichir însuşi, rememorînd cu plăcere o întîlnire din sediul redacţiei Evenimentul Zilei, mărturiseşte: „Noile forme de terorism şi apariţia acestora mi-au fost explicate de volumul Andreei-Cristina Mihai.” Ba mai mult, nu se fereşte să recunoască evidenţa: „În ciuda eforturilor asidue, consumatoare de resurse uriaşe, depuse de tabăra Occidentului, instabilitatea din fostul Babilon – Orientul Mijlociu Extins – confirmă teza Andreei-Cristina Mihai.”
Doctoratul a fost realizat sub îndrumarea prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu și a fost susținut pe 29 iulie 2011. Cu doi ani înainte, la începutul lui 2009, Dl Ionescu i-a publicat D-rei Mihai un scurt articol în Monitor Strategic (revistă editată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, o structură de cercetare asociată MApN), articol care a stat la baza studiilor ei de doctorat, p. 47-58. Cu mici modificări, articolul a apărut în același an și într-un număr al revistei SNSPA, Perspective Politice, p. 60-72. Pe site-ul MApN pot fi accesate Declarațiile de Avere completate de D-ra Mihai pentru anii de activitate 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012 în slujba (consilier UM 02528) Ministerului. Din motive necunoscute pentru noi Declaraţia de Avere pentru anul 2013 nu a fost depusă pe site alături de cele din anii precedenţi.
Colocviul
Pentru a gusta puţin din atmosfera Castelului alsacian la care s-au văzut Aleksandr şi Andreea-Cristina, urmărim intervenţiile invitaţilor, accesibile publicului larg prin bunăvoinţa CiDAN pe site-ul acestora.
Obiectivul simpozionului din 2013 (şi viziunea) sînt prezentate bombastic în Cuvîntul de Deschidere al Generalului de Brigadă (2S) Yves Beraud, director general al CiDAN:
„O Europă în criză se confruntă cu destinul la ceasul marilor alegeri strategice: ce provocări urmează, ce ambiții de a satisface ce interese de putere, cum să acţioneze şi nu doar să reacţioneze, ce mari alianțe strategice?”
„Analizele economice din 2012 au arătat că Europa are posibilitatea de a alege între, pe de o parte, continuarea politicii de vasalitate faţă de SMI (Sistemul Monetar Internaţional) bazat pe dolarul american, riscînd astfel să fie atrasă în prăbușirea economiei americane, și, pe de alta, printr-o strategie de forţă, să aleagă eliberarea prin afirmarea Euro ca monedă de referință mondială, cel puțin la egalitate cu dolarul american, precum și prin iniţierea de parteneriate strategice cu toate sau cu o parte dintre ţările BRICS.”
Pentru reafirmarea unei „Europe Puternice”, este „indispensabilă” înfiinţarea unei armate europene puternice şi gata de acţiune (şi – anticipăm noi – aflată sub comandă franco-germană şi beneficiară a asistenţei şi consultanţei de specialitate ruseşti).
Generalul (2s) Jean-Paul Thonier preia cuvîntul şi luminează asistenţa asupra subiectului „Politica de securitate și apărare a Franței în Africa în lumina relațiilor complexe moștenite dintr-un trecut complicat”
Trecutul complicat este perioada colonială care îi trezeşte generalului sentimente complexe. După o serie lungă de date statistice din care reiese că Africa este mare, aflăm adevăratele sale drame: întreg continentul se află în criză – crize umanitare, ecologice, medicale, de securitate, politice, etc.
Nu e de acord cu Obama care susţine că Africa are nevoie de instituţii puternice. „Instituțiile au doar valoarea oamenilor care le populează. Așadar, mă tem că Africa încă are nevoie de oameni forte, chiar dacă graniţa este fină între dictatori și conducătorii luminaţi.”
Face o scurtă istorie a Francafricii. Colonialismul a fost un dublu traumatism – pe de o parte, sclavia, pe care nu au inventat-o francezii si, pe de alta, infantilizarea. Colonizarea a fost iniţiată de Umanişti, cu intenţii bune, dar aveau şi interese materiale; citat Jules Ferry: „Rasele superioare au un drept asupra raselor inferioare”, iar „naţiunile europene s-au achitat cu măreţie şi onestitate de această sarcină superioară a civilizării.” În acea perioadă s-a consolidat frăţia franco-africană.
Au urmat diverse evenimente istorice. Apoi decolonizarea. Din păcate, Africa s-a trezit imediat în mijlocul Războiului Rece, sfîşiată între interesele materiale ale SUA şi URSS. Războiul Rece a stricat tot, singura speranţă a africanilor era Franţa, atunci a apărut mitul Francafricii. După căderea Zidului Berlinului, Mitterand a ţinut o cuvîntare istorică: „Vîntul Libertăţii va bate şi spre sud”. Deşi un „discurs profetic, perfect înţeles de africanul de pe stradă”, se pare că nu a avut nici un fel de urmări practice timp de 23 de ani. Franţa a avut (şi are) preşedinţi slabi care nu şi-au asumat responsabilitatea pentru Africa. Europa la fel, nu e furnizor de securitate, e maxim „un ONG umanitar”. Avem nevoie de o armată europeană unitară şi puternică care să-şi asume „să facă treaba” (faire le job).
Dl General Thonier a folosit şi o serie de diapozitive interesante cu hărţi africane, pregătite de Bernard Lugan, istoric revizionist, africanist, apropiat de Frontul Naţional şi cu o rubrică permanentă pe site-ul lui Alain Soral.
Domnul J.C. Manifacier a fost prezentat auditoriului (în mijlocul căruia îi regăsim pe Andreea-Cristina şi Aleksandr) astfel: pensionar, fost profesor de fizică (electronică) la Universitatea Montpellier 2, specializat în semiconductori şi celule fotovoltaice, a facut nenumărate călătorii şi stagii de cercetare în SUA, Venezuela, Iran, Egipt, Irak, Israel, etc; pasionat de geopolitică, dezinformare media şi istorie.
Subiectul său: „Războiul Civil din Siria. Realitate şi propagandă”. Dacă nu obişnuiţi să citiţi printre rînduri, precizăm mai clar: pasiunea de o viaţă a D-lui Manifacier este poporul evreu şi, mai precis, suferinţele pe care acesta le provoacă în mod constant şi neruşinat de-a lungul istoriei tuturor celorlalte popoare. De această dată analizează sîrguincios modul abject în care ziarul sionist New York Times manipulează opinia publică şi decidenţii politici mondiali în privinţa conflictului din Siria astfel încît războiul să fie cîştigat de evrei.
„Liniile de forţă sînt:
– Apărarea intereselor americane și israeliene (nu neapărat în această ordine) în lume şi asta fără cea mai mică grijă pentru ideea de justiție sau de respect pentru adevăr;
– Elogiul cosmopolitismului şi a tuturor deviaţiilor sociale, cu cît mai puţin naturale, cu atît mai bine;
– Utilizarea permanentă în cadrul informaţiilor prezentate a dublei măsuri, a dublului standard, geometrie variabilă, dublă etică, limbaj dublu (…);
– Repetarea ad nauseam a informațiilor considerate utile pentru linia politică a ziarului, indiferent de importanța lor reală. Prezentările jurnaliştilor sînt întotdeauna apreciative și de multe ori chiar părtinitoare. Această anaforă jurnalistică, de o mare putere de convingere într-un discurs politic, este foarte eficientă pentru îndoctrinarea unui simpatizant și/sau a unui cititor necritic. Informațiile care pot contrazice această linie sînt, dimpotrivă, prezentate pe scurt și, în general, nu sînt repetate;
– Critici adesea feroce la adresa tuturor formelor de naţionalism, patriotism sau înrădăcinare, cu excepția celor care ţin de cele două ţări menţionate mai sus;
– O logică foarte elastică în unele articole: uitarea frecventă a principiilor non-contradicţiei şi cauzalităţii, erori nevinovate şi jumătăţi de adevăruri, mergînd de la simple sofisme pînă la minciuni neruşinate!
– Lipsa de empatie pentru popoarele irakian, libian, sirian etc. care suferă consecințele dramatice ale acestei propagande.”
În plus, se pare că numeroase articole din NYT îl critică pe Putin pentru susţinerea sa faţă de Iran şi Siria şi sînt de-a dreptul rusofobe. Ca exemplu clar de efect devastator al propagandei evreieşti de la NYT, cităm:
„O mare majoritate a cetățenilor noștri au fost convinși că Iranul, prezentat ca unul dintre centrele „terorismului internațional”, vrea să distrugă Israelul. Numeroase articole din NYT sau INYT o repetă, de regulă în mijlocul unui articol referitor la această țară: „… Iran, despre care se ştie că vrea să distrugă Israelul …”. Un exemplu tipic de minciună neruşinată – în urmă cu doi ani, într-un videoclip disponibil pe site-ul NYT un ministru israelian a recunoscut că guvernul său a ştiut întotdeuna că aceasta e o minciună, dar e o minciună utilă Israelului. Reamintim că liderul suprem iranian a afirmat doar că statul Israel, ţinînd cont de tratamentul inuman pe care îl aplică poporului palestinian, <<va dispărea din istorie>>”
Urmează o serie lungă de exemple concrete de minciuni sioniste neruşinate apărute în NYT despre conflictul din Siria, despre Rusia, Iran, Irak, Libia, etc. În fine,
„Aceasta explică de ce Rusia și Iranul, care nu sînt ţări imperialiste sînt atacate dur şi nedrept şi aceasta, în mod paradoxal, tocmai de ţări care au practicat purificarea etnică a milioane de indieni americani sau practică şi astăzi în deplina indiferenţă a jurnaliștilor NYT, furtul de pămînt şi mutarea forțată, de trei generații, a milioane de palestinieni.”
„În concluzie, să ne reamintim un (bun) slogan din 1968: Deschideţi ochii, închideţi televizoarele!”
Sau ziarul. Sau site-ul. Mă rog. Nu ştim dacă discursul D-lui electronist Manifacier a fost aplaudat de Andreea-Cristina, reprezentanta Guvernului Ponta la această manifestare, dacă aplauzele sale au fost entuziaste sau doar politicoase. Dar ştim sigur că D-şoara Andreea-Cristina nu a plecat. Urma discursul marelui geopolitician eurasianist Michel Grimard şi apoi, imediat, discursul României. Nu putea să ne facă de rîs ţara în faţa unei asemenea auguste adunări. Nu în faţa lui Aleksandr.
Michel Grimard, om politic francez, idealist pragmatic, gaullist de stînga, şi-a cîştigat faima internaţională prin cei 17.1 milioane de barili de petrol contra lapte praf pentru copiii irakieni pe care i-a schimbat cu Saddam Hussein. În zilele noastre conduce un mic dar activ fan club Putin, numit Adunarea pentru Organizarea Unităţii Europene, din care fac parte în jur de 20 de politicieni locali şi regionali francezi.
Conferinţa sa este publicată şi pe site-ul organizaţiei unde promite „să difuzeze, în momentul în care vom avea la dispoziţie originalul, intervenţia Domnului Aleksandr Dughin”. Eveniment care nu s-a mai întîmplat, dovadă că nici în politicienii francezi îndrăgostiţi de Rusia nu se poate avea încredere. Cuvîntarea la Castel a lui Aleksandr lipseşte şi din publicaţia CiDAN, rămîne deocamdată un mister pentru români, singura dintre noi care ştie ce a spus Aleksandr rămîne în continuare Andreea-Cristina.
Intervenţia lui Michel Grimard se intitulează „Poziţionarea Rusiei (Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică)”, iar materialul prezentat poate fi regăsit sub diverse titluri în celelalte conferinţe ale sale, în interviuri, în articolele publicate pe Vocea Rusiei, ediţia franceză, sau în statutul organizaţiei.
Ideile de bază sînt simple: „Dezvoltarea unei Europe independente, capabile de acţiune, prin ea însăşi şi pentru ea însăşi” şi „Efortul pentru o cooperare strînsă cu Rusia, într-o perspectivă unitară”. Adică: Dl Grimard visează o Europă Mare din care face parte şi Rusia.
Dl Grimard nu se dă în vînt după Uniunea Eurasiatică. Înţelege raţiunile pragmatice pentru care Putin a creat Uniunea Vamală (el însuşi a creat în urmă cu vreo 15 ani o uniune similară între dînsul şi Saddam Hussein), însă dacă este vorba de lucruri şi acţiuni serioase, acestea ţin de unirea împotriva pericolului american: Europa ar trebui să-şi cîştige independenţa, adică să rupă orice alianţă cu SUA, în special NATO, ţările europene, cele din UE şi Rusia, să se regăsească şi să întemeieze împreună cel mai puternic stat din lume, Europa Mare (cu o „prelungire indispensabilă spre est”, pînă la Vladivostok, adică). Un astfel de stat ar avea cu adevărat liber arbitru şi demnitate, ar fi deplin ostil faţă de SUA (şi şi-ar permite asta pentru că ar fi mult mai puternic decît SUA), s-ar întemeia pe principiile Revoluţiei Franceze şi ar fi prietenos cu statele arabe din Orientul Mijlociu şi cu alte state din sudul Rusiei pe care nu le mai enumerăm.
„Eurasianismul se bazează pe o doctrină geopolitică pe care Domnul Aleksandr Dughin, filosof şi geopolitician, aici prezent, a reînviat-o sub forma neo-eurasianismului.”
„Deci, ideea mea despre Eurasianism este cu siguranță mult mai simplistă, faţă de doctrina geopolitică şi filosofică dezvoltată la începutul anilor 1920 şi reluată astăzi într-o formă puţin diferită de Dl Aleksandr Dughin, un proeminent expert pe această temă. Pentru el, din cîte am înţeles, neo-eurasianismul nu mai este doar o ideologie politică, ci un întreg sistem de gîndire şi o viziune asupra lumii. Opoziţia civilizaţională de la baza Eurasianismului nu mi se pare ireversibil. Dar nu am nici o îndoială că domnul Aleksandr Dughin va dori din toată înima să-şi apere poziţia, cu toată strălucirea de care îl ştim capabil.”
Nu putem încheia fără obligatoriul citat celebru din de Gaulle:
„Pe baza acestor dovezi, este necesar şi este momentul potrivit pentru Uniunea Europeană să-şi regîndească sistemul de alianţe şi, mai ales, să-şi redefinească relaţia cu Statele Unite şi să-şi consolideze legăturile cu Rusia, acest „pilon esenţial al Europei”, după cum a declarat Generalul de Gaulle în 1968.”
Domnişoara Andreea-Cristina Mihai, Ministerul Apărării din România prezintă lucrarea „UE și Federația Rusă. O perspectivă dinspre România.” Ea este descrisă astfel distinsului auditoriu:
„Andreea-Cristina MIHAI lucrează pentru Ministerul român al Apărării din 2008, în calitate de Consilier în cadrul Departamentului de Politică și planificare a apărării. La începutul anului 2014, este detaşată la Misiunea UE de monitorizare în Georgia.
Domnișoara Mihai a absolvit Ştiinţe Politice (licenţa la Universitatea din București, Master în Afaceri Internaționale la Institutul de Studii Politice – Sciences Po Paris şi gradul de doctor în ştiinţe în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, București).
Cartea sa, Războiul împotriva „noii violenţe arhaice”. Rolul HUMINT în armata viitorului, urmează să fie publicată în limba română, în aprilie 2014, la Editura Militară din București.”
Întîlnirea cu Aleksandr la Castel pare să fi fost de bun augur pentru carierele amîndurora. Aleksandr şi-a definitivat Lista în numai cîteva zile, iar Andreea-Cristina a primit în doar cîteva săptămîni o detaşare într-o misiune de supraveghere a Uniunii Europene în Georgia.
Revenind la prezentarea domnişoarei, pentru început ne sare în ochi diferenţa de ton faţă de restul vorbitorilor, efortul depus pentru atingerea aparenţei unei neutralităţi perfecte sau, ca să apelăm la o graţioasă exprimare care îi aparţine, a unei „neutralităţi binevoitoare” în caracterizarea relaţiilor UE-Rusia.
O mare parte a intervenţiei este ocupată de un pomelnic al întîlnirilor bilaterale, acordurilor, parteneriatelor, proiectelor şi iniţiativelor comune cu Rusia, care ne-a stîrnit vagi reverii cu reexaminări de toamnă la SNSPA. La o citire mai atentă însă, distingem şi cîteva elemente notabile: istoria relaţiilor UE-Rusia pare să fi început relativ abrupt la inceputul anilor 2000, relaţiile au avut suişuri şi coborîşuri dar nu pare să aibă cineva vreo vină pentru acestea (dramele par să ţină mai degrabă de domeniul geografiei decît de cel al relaţiilor).
Aparent în contradicţie cu titlul, spaţiul cel mai generos este alocat relaţiilor „cordiale” (ghilimelele îi aparţin) între NATO şi Rusia, între Statele Unite şi Rusia. Spun aparent, pentru că un ascultător iniţiat, cum e Aleksandr, va observa imediat că relaţiile UE-Rusia, caracterizate ca avînd o „evoluţie complexă”, par să fi fost afectate semnificativ de „cordialitatea” SUA-Rusia, aşa că rămînem pe temă. Pe lîngă lucrurile care apar explicit, găsim interesante şi lucruri sau cuvinte care nu sînt pomenite nici măcar o dată: Putin, comunism, sovietic, dictatură, şantaj, ocupare, anexare, etc.
Un alt element pe care îl găsim interesant şi care va stîrni probabil invidia studenţilor la SNSPA este că discursul domnisoarei, conform notei redactorilor CiDAN, a fost modificat şi completat în aprilie 2014, la mai bine de 4 luni de la prezentarea acestuia în cadrul Simpozionului la Castel. Este singura intervenţie în această situaţie.
Una dintre completări se referă la una dintre „provocările” de securitate care rezultă din „complexitatea imaginii de ansamblu a securităţii regionale” în Zona Extinsă a Mării Negre:
„- Conflictele interne care au izbucnit în anii ’90 pentru ca apoi să ia o formă permanentizată de conflicte îngheţate (Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria). La acestea se adaugă criza recentă din Crimeea şi din alte teritorii ucrainene cu o majoritate covîrşitoare rusă (nr: versiunea finală redactată în aprilie 2014);”
Cealaltă completare încheie o serie dintr-un alt tip de provocări, de această dată provocări ale UE îndreptate împotriva Rusiei. Imediat după Sumitul UE-Rusia de la Ekaterinburg, 3-4 iunie 2013, unde „s-a abordat subiectul unui acord de cooperare în domeniul militar şi al operaţiunilor de menţinere a păcii, dar şi alte aspecte de interes comun pentru ambele părţi”, aşadar imediat după această victorie diplomatică de etapă, UE a ridicat embargoul asupra armelor destinate Siriei şi s-au semnat „acorduri de asociere între UE şi Georgia, respectiv Moldova”. Previzibil, aceste provocări au „generat remarci virulente din partea oficialilor ruşi”; ca exemplu semnificativ de remarcă virulentă, este prezentată declaraţia ambasadorului rus la Bucureşti: „UE construieşte un zid de jur împrejurul Federaţiei Ruse pentru a o izola de statele vecine”. Şi completarea:
„În plus, recenta criză ucraineană şi diferenţa evidentă de abordare între perspectivele Uniunii Europene şi ale Federaţiei Ruse în privinţa securităţii şi a definirii conceptului de menţinere a păcii ar putea duce la o stagnare a relaţiilor dintre cele două părţi şi ar putea marca începutul unei noi ere. Cu toate acestea, UE încearcă să joace un rol de moderator în dialogul ruso-ucrainean pentru a ajuta la aplanarea conflictului şi la stabilizarea situaţiei de securitate din regiune (ibid, nr).” (ibid, adică: versiunea finală redactată în aprilie 2014)
Acestea sînt cele două aspecte de comunicare cu care nu era împăcată D-ra Andreea-Cristina şi a ţinut să le clarifice gazdelor de la Castel şi cititorilor acestora în aprilie 2014, din Georgia. Nu ne rămîne decît să adăugăm concluzia intervenţiei:
„Deşi s-au înregistrat unele dezacorduri care ar putea plasa România în opoziţie cu Federaţia Rusă (scutul antirachetă, perspectiva regională asupra procesului de aderare la NATO pentru Georgia, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru evoluţia situaţiei de securitate din Ucraina), poziţia oficială a României în relațiile sale cu Federația Rusă este conformă angajamentelor sale în cadrul NATO și UE. Rămîne, aşadar, într-o sferă de neutralitate binevoitoare, încercînd în acelaşi timp să evite o escaladare artificială a tensiunilor.”
Din dorinţa de a veni din nou în sprijinul cititorilor noştri care poate întîmpină dificultăţi la citirea printre rînduri si, de ce nu, şi pentru a face o legătură cu activităţile din zilele noastre ale D-şoarei Andreea-Cristina în Georgia, vă invităm să citiţi articolul distribuit pe Facebook la 6 dec 2014, ora 8:30 (pentru curioşi, fotografia din header pare să fie dintr-o excursie mai veche în Egipt, nu de la locul de muncă actual din Georgia).
Este vorba despre un interviu cu Dl Călin Georgescu din care aflăm că România este, din păcate, condusă de nişte lachei cosmopoliţi care lustruiesc pantofii imperialiştilor americani care l-au atras într-o cursă pe Ianukovici şi au distrus Ucraina, soartă care ne aşteaptă şi pe noi dacă vom continua să suportăm modelul economic neoliberal, abuzurile DNA şi acordul cu FMI.
Dat fiind că singurele două articole distribuite public pe Facebook de D-şoara Andreea-Cristina sînt recenzia cărţii sale publicată de Florian Bichir în Evenimentul Zilei şi acest interviu, nu putem decît să presupunem că mesajul D-lui Călin Georgescu a impresionat-o profund.
Domnişoara Anna Przybyll, doctorand la Universitatea din Varşovia, Facultatea de Jurnalism, membră a Clubului de la Weimar şi angajată la Departamentul Externe al cotidianului Polska The Times, luminează asistenţa pe subiectul Percepţia „Pericolului Oriental” în Polonia. Nenumărate statistici care „niciodata nu mint” relevă aspecte complexe, cu lumini şi umbre, ale relaţiei polonezilor cu ruşii. Polonia este 1un model, un partener economic şi un rival istoric pentru Rusia”. Polonezii par să aibă încă unele temeri în privinţa unei alianţe între Uniunea Eurasiatică şi Germania. Polonezii sînt slavi ca şi ruşii, dar din punct de vedere religios sînt catolici ca şi europenii; prin urmare, D-şoara Przybyll ar prefera ca în cazul unei asemenea alianţe, Polonia să fie „subordonată Germaniei”. Nu vede vreun motiv ca integritatea teritorială a Poloniei contemporane să fie păstrată. Dincolo de punctele dificile ale relaţiei cu Rusia (ocupaţii, Katyn, Smolensk, etc) ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra punctelor luminoase: „cooperarea religioasă şi schimburile între tineri, fermenţi ai cunoaşterii mutuale şi deţinători ai viitorului.”
Generalul (2s) Daniel Schaeffer, fost ataşat militar în China (’97-2000), Vietnam (’91-’95) şi Thailanda (’86-’89), expert în strategia militară a Chinei avertizează asupra semnificaţiei ultimelor mişcări ale Chinei în Marea Chinei de Sud. O a doua intervenţie a sa are ca subiect războiul informatic al Chinei împotriva Statelor Unite.
În acest context prezintă rolul crucial reprezentat de firma de stat Huawei în asaltul chinez asupra Occidentului, chestiune despre care nu ne îndoim Andreea-Cristina i-a povestit la întoarcere şi prim-ministrului său Victor Ponta. Europa (şi Rusia) trebuie să-şi întărească capacităţile militare şi informatice pentru a rezista Chinei.
Generalul în retragere Pierre Charbonnier vorbeşte despre „Marele joc sino-american”. Nu avem la dispoziţie decît o sinteză din care aflăm că marele pericol al lumii actuale este invidia americană faţă de succesele economice ale Chinei. Profeţiile geostrategice par punctul său tare: China „va păşi pe lună în 2025”, „va evolua politic înspre o democraţie de tip chinez”, va urma „un compromis strategic între cele două superputeri care va permite reunificarea paşnică a celor două Corei şi a celor două Chine”. Toate acestea însă nu vor folosi la nimic „dacă SUA nu-şi vor retrage trupele din Asia” pentru că „în 2030 va începe războiul sino-american”.
Amiralul columbian în retragere David René Moreno, o floare rară pe plaiurile Alsaciei, a avut o intervenţie în limba spaniolă, o prezentare foarte echilibrată a situaţiei şi perspectivelor Braziliei pe plan intern (economic, social, securitate) şi extern (locul acesteia în „concertul” naţiunilor). Nu putem decît presupune că nu înţelege limba franceză, a primit invitaţia pe adresa Asociaţiei Amiralilor şi Generalilor în Retragere din Columbia pe care o conduce şi a participat, dat fiind că invitaţia venea de la organizaţii similare din Franţa şi Germania, fără să ştie că e un festival anti-american în cinstea lui Aleksandr Dughin, invitat special de la Moscova. Sau era curios să-l vadă de aproape pe Aleksandr.
Procurorul francez Jean-François Assal, specializat în combaterea criminalităţii organizate cere „Sprijinul forţelor armate în lupta împotriva crimei organizate”.
Face o sinteza a crimei organizate în Franţa. Mai întîi enumeră pe scurt tipurile de organizaţii criminale franceze: „tradiţionali” (carteluri de droguri – nu asemănătoare celor italiene, spălare de bani, banditism – aici se remarcă ţiganii), „suburbii sensibile” (marocani – se ocupă cu trafic de droguri).
Apoi vin organizaţiile criminale străine, prezentate pe larg. Pe locul întîi se află cele din Balcani (cu exemple practice de acţiuni): albanofoni, croaţi, sîrbi, români, bulgari (se ocupă cu trafic de stupefiante, de arme, de fiinţe umane, criminalitate informatică; unii dintre ei sînt violenţi; au armament de război). Apoi grupările turcofone: vin din Turcia şi din Bulgaria (trafic de stupefiante, de fiinţe umane).
Grupările rusofone – acestea constituie „mafia rusă”, numită şi Organizatsiya sau Mafia Roşie.
Mafioţii ruşi sînt: georgieni, armeni, ceceni, baltici, moldoveni şi ucraineni. Adică, sînt orice altceva în afară de ruşi. Şi sînt foarte violenţi.
Apoi vin Mafiile italiene: Ndrangheta, Camorra, Cosa Nostra şi altele mai mici. Italienii au profitat de mondializare, sînt discreţi şi au o parte bună: introduc o parte din bani în circuitul economic legal.
Apoi avem ţiganii: aceştia operează în bande, au susţinerea binevoitoare a protestatarilor profesionişti, fapt care conduce la o relaxare a autorităţilor în ceea ce îi priveşte. Se ocupă de furturi, banditism, etc.
La „şi altele”, avem organizaţii criminale africane, asiatice, bande de motociclişti. Nesemnificative.
În partea a doua a întervenţiei prezintă soarta tristă a poliţiei şi procuraturii franceze în lupta cu aceste hoarde înarmate de barbari est-europeni (nu ruşi) şi ţigani. Prea puţini magistraţi (de fapt, prea mulţi criminali), prea puţine fonduri (spre exemplu, se cheltuie foarte mult, prea mult cu traducatori/traduceri pentru delincventi), prea multe drepturi („religia Drepturilor Omului”).
„Penetrarea, nu a drepturilor omului, ci a ideologiei „drepturilor omului”, a condus treptat la o formă de obstrucţie a anchetelor pe motive de apărare a vieţii private, în timp ce Apple, Samsung, Google fac geolocaţie pe smartphone-ul dvs, vă instalează cookie-uri pe discuri pentru a vă afla preferinţele, gusturile, plăcerile, viaţa sexuală,…”
Nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată placa. Singura soluţie este implicarea armatei. Armata poate asculta şi bruia telefoane, poate fila şi filma cu drone, poate interveni eficient.
Există însă unele reţineri. În primul rînd de natură psihologică: unora li se pare nelalocul lui ca armata să intervină pe teritoriul naţional. Dar au facut-o deja în Guyana, aşa că ar putea trece foarte uşor peste asta. Apoi ar fi cîteva dificultăţi de natură tehnică: spre exemplu bruiajul pe scară largă ar putea avea unele efecte asupra funcţonării serviciilor medicale (se poate rezolva prin cooperare), supravegherea cu drone ar putea stîrni suspiciunea unor cetăţeni (le putem reaminti că oricum există camere de supraveghere în diverse locuri). De asemenea, este nevoie sporită de atenţie la pătrunderea în societate a ideilor subversive, extremiste sau a corupţiei – şi în acest domeniu armata este mai bine pregătită faţă de instituţiile civile, are personal bine pregătit şi loial. Ar mai fi cîteva texte de lege care trebuie modificate urgent pentru a permite utilizarea armatei în astfel de acţiuni în sprijinul poliţiei sau magistraturii.
„În concluzie, capacitatea armatei de a acționa în sprijinul şi/sau pentru susţinerea poliţiei judiciare este perfect posibilă şi reprezintă doar o problemă de voinţă politică. Sinergia necesară între ministere este esențială pentru securitate şi apărare în zilele noastre.”
Generalul (2s) în retragere Jean-Paul Thonier primeşte din nou cuvîntul şi încheie Colocviul la Castel cu o scurtă exortaţie filozofico-sentimentală intitulată „Imperative şi exigenţe ale angajamentului militar” pe marginea dificultăţilor întîmpinate de ultimii doi preşedinţi francezi în luarea deciziei de a iniţia conflicte armate.
Cum a văzut Aleksandr Dughin evenimentul
Reproducem traducerea documentului elaborat de Aleksandr Dughin în seara zilei de 17.12.2013:
Organizaţia CIDAN Civisme Défense Armée Nation
Reuneşte înalți oficiali militari francezi și germani, precum şi pe cei mai influenţi experţi militari şi de strategie ai UE. Finanţat de Statul Major General al Franţei. Colaborează cu Statul Major General al Germaniei.
Susține colocvii anuale (închise / fără presă). Conducători amiralul Pierre Lacoste şi generalul Yves Beraud.
La Colocviul din 2-5 decembrie 2013 de la Castelul Klingenthal (la Strasbourg) s-au discutat subiectele:
1. Pregătirea unei noi intervenţii franceze în Africa (probabil în Republica Centrafricană, nu a fost specificat în mod direct, vorbitorul a spus „una dintre ţările subsahariene”). Discutat situația forțelor armate franceze în Mali.
2. Problema intereselor Europei în Siria. Sprijin atent pentru Putin şi critică precaută a SUA şi Hollande.
3. Rusia şi Uniunea Eurasiatică. Rapoarte prezentate de Aleksandr Dugin şi Michel Grimard (în favoarea Uniunii Eurasiatice). Poziţia critică invitaţii A. Przybyll (Polonia), A.-C. Mihai (România).
4. China și SUA: strategia de război cibernetic, probabilitatea unui conflict. Generalul Charbonnier, generalul Schaeffer.
5. Org-criminale, mafia şi terorismul în Europa.
Important: militarii francezi sînt extrem de critici în relaţia cu Statele Unite, NATO şi faţă de direcţia Sarkozy/Hollande. Ei văd în Putin şi Rusia o protecţie a suveranităţii. Mai precaut, însă în acelaşi spirit, s-au exprimat generalii germani (inclusiv fostul şef al BND – Serviciul Federal de Informaţii). A participat şi creatorul din 1992 al Eurocorps. Gata să continue cooperarea cu Rusia şi cu Mişcarea Eurasiatică, în care vede forţa intelectuală de vîrf a Federaţiei Ruse. În conducerea comitetului de organizare se află un grup de anti-atlantişti, anti-americani şi, o parte, pro-ruşi.
Despre acest document scrie şi Anton Shekhovtsov aici.
Concluzii
Am prezentat pe larg contribuţiile invitaţilor la Castel pentru a oferi cititorilor noştri o imagine cît mai fidelă a naturii evenimentului la care Guvernul Ponta a trimis un reprezentant.
- La Castelul Klingenthal a avut loc în decembrie 2013 un hatefest explicit antiamerican, antisemit, anti-NATO, anti-Occidental la care invitatul de onoare a fost reprezentantul Rusiei, Aleksandr Dughin. De ce a participat un reprezentant al Guvernului Ponta la o asemenea sindrofie?
- De ce nu a fost comunicată public participarea? La ce alte evenimente anti-Occidentale participă România? Care este orientarea noastră în politica externă?
- De ce reprezentantul României şi-a modificat contribuţia în aprilie 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia? De ce completările par să reflecte eufemistic, relativizant, acest eveniment?
- Contribuţia României la colocviu pare neutră; este singura intervenţie de acest tip, toţi ceilalţi vorbitori (cu excepţia amiralului columbian) au fost cît se poate de flagrant ostili la adresa Occidentului, SUA, NATO şi favorabili iniţierii unei alianţe alternative între UE şi Rusia; luînd în cosiderare faptul că intervenţia României este singura care a fost modificată în aprilie 2014, ne putem întreba dacă textul publicat reprezintă contribuţia reală din decembrie 2013; alte publicaţii sau preferinţe ale reprezentantului României (cum ar fi popularizarea interviului cu Călin Georgescu) profilează un sistem de gîndire apropiat celorlalţi participanţi la Colocviu; aşadar, care a fost poziţia reală a României condusă de Ponta pe aceste teme?
- Din prezentarea oferită de organizatori (CiDAN) lipseşte intervenţia lui Aleksandr Dughin. Michel Grimard i se adresează direct în cuvîntul său şi prefaţează intervenţia sa. Pe site-ul R.O.U.E. este promisă publicarea intervenţiei lui Dughin, dar aceasta nu se mai întîmplă. Dughin însuşi spune că a avut o prezentare. Ce a spus Dughin la Castel?
- De ce a fost promovat reprezentantul României la cîteva săptămîni de la acest eveniment? Care este misiunea sa în Georgia? Există vreo legătură între acest eveniment şi Lista lui Dughin în care România are o poziţie proeminentă, listă elaborată de acesta la vreo saptămînă după sindrofie şi cu trei zile înainte de documentul în care rememorează atracţiile principale ale sindrofiei?
3 Comments
Theo Hahn
16 December 2014Bombă. E adâncă afacerea. Se complică mult dacă sunt atât de mulți colaboratori ai rușilor și încă din zone înalte ale politicii și organizațiilor de apărare și informații.
Cât despre guvernul Ponta, ar trebui, în mod normal să urmeze o demisie și o anchetă.
John Galt
16 December 2014Voi nu intelegeti ca asa cum zicea distinsa viitoare academiciana de renume mondial, Alina Mungiu Pipiddi, Georgia „se mentinea” in Abhazia si Ossetia prin bunavointa Rusiei, la fel cum Ucraina „se mentinea” in Crimeea, pana nu cu mult timp in urma.
De altfel ei si spun, la un moment dat: polonezii sunt slavi. Romanii sunt slavi. Mai ramane sa spuna ca noi ne „mentinem” aici prin bunavointa lor, fratilor mai mari de la rasarit..
Ah, btw – referendumul din Crimeea a fost ok. Nu au existat probleme. In unele locuri au mai tras astia cu arma dupa reporterii Reuters si prezenta la urne a fost falsificata masiv, ca si rezultatul, insa nu trebuie sa va ingrijorati. Lucrurile au fost sub control! Avem o groaza de „observatori independenti” inclusiv din Romania (si cu studii neterminate la SNSPA – sau regie film) ce au „monitorizat” toata treaba. Nici o coincidenta cu faptul ca imediat dupa aceea, mai toti au prins foarte rapid proiecte ioropene nerambursabile pe „coeziune sociala”, „integrare ioropeana”, „diversitate culturala” sau astfel de prostii. Daca nu ar fi mers in Crimeea sa certifice ca lucrurile au fost in regula, nu mai prindeau nimic..
constantindan
16 December 2014## mi se pare foarte grav ! e drept ca nu ma pricep prea bine insa instinctul si bunul simt imi spun ca treaba nu trebue lasata ….neterminata adica -doar constatam ca nu e in regula. nu vreau sa -mi inchipui ce insemna sa devina Ponta presedinte . dar …..asta nu tine de CSAT ?