Una din cele mai mari provocări ale momentului este scoaterea unor teme capitale pentru contemporaneitate din captivitatea stângii. Cel mai cunoscut exemplu e ecologia. E de notorietate faptul că mișcările ecologice din Occident au fost susținute de Moscova, de-a lungul timpului, pentru că reușeau să atragă în organizații de stânga o mulțime de oameni de bună-credință alături de cei cu potențial anarhist dar și pentru posibilitatea de a încetini avântul industrial al țărilor dezvoltate, dacă în urma presiunii publice făcute de aceste organizații s-ar fi reușit impunerea unor norme ecologice excesive, fără legătură cu realitatea.
Asta a complicat de multe ori situația celor care, îndreptățiți de situații reale, au cerut să fie impuse legi clare pentru protecția mediului, de fiecare dată când ecologia era parazitată de susținerea moscovită.
Calitatea aerului și a apei, eroziunea solului, gunoaiele din mări și oceane sunt între problemele importante pentru lumea civilizată, dar propagandistii stângii, considerând că nu sunt suficient de dramatice datele realității pentru susținerea ofensivei lor politice, falsifică și duc la extrem discursul ecologic – planeta urmează să fie distrusă în câțiva ani de pretinsa încălzire globală cauzată de activitățile umane, de capitalism…

De la Alexandria Octavio Cortez la Greta Thunberg și mica Revoluție Culturală inspirată de ea, vedem anunțată în Occident lupta pe care tinerii trebuie să o ducă pentru salvarea planetei de la dezastrul care va fi produs de încălzirea globală.

Tema încălzirii globale a apărut prima oară cu mult înainte de Al Gore care le-a inspirat. Climatologii sovietici ai anilor ’50 au alarmat încă de atunci lumea despre dezastrul iminent care urma să se întâmple din cauza accelerării încălzirii globale produse de dezvoltarea industrială (occidentală), care ar fi produs în scurt timp dezghețarea calotelor polare. Mihail Ivanovici Budiko, care a primit premiul „Lenin” în 1958 pentru lucrarea „Balanța căldurii suprafeței Pământului”, a fost unul dintre cei care au produs teoria încălzirii globale dar și cea a „iernii nucleare” care ar urma războiului atomic. Occidentul industrializat și înarmat trebuia să se oprească din dezvoltare ori planeta intreaga pierea. Patruzeci de ani mai târziu, în 1998, Budiko a primit și premiul „Blue Planet” pentru contribuția sa la studiul încălzirii globale datorate crizei ecologice antropogenice. Prima conferință mondială despre încălzirea globală – „Problema încălzirii climatice produse de om” – s-a ținut la Leningrad în 1961. Budiko a introdus în discuțiile despre climă și considerațiile politice conform cărora capitalismul produce încălzirea globală, deoarece acesta presupune dezvoltarea constantă iar resursele planetei sunt limitate, deci economia planificată, socialistă, este singura care poate elimina pericolul distrugerii planetei. Iar marile probleme ecologice, susțineau savanții ruși, au trecut de la scară regională la cea globală, apoi de la globală la cosmică!

https://monthlyreview.org/2015/06/01/late-soviet-ecology-and-the-planetary-crisis/

Dar dacă Uniunea Sovietică și China, în ciuda cultivării discursului ecologist, nu au făcut mai nimic pentru păstrarea mediului, comunismul a mai primit o șansă să facă lucrurile așa cum pretindea că trebuie făcute în privința ecologiei – în 2015 Maduro a creat Ministerul Ecosocialismului. Acum, într-o țară înecată în gunoaie și reziduuri toxice, unde dezastrele ecologice deja nu mai contează, se vede clar încă o dată efectul politicilor ecologice marxiste.
Pentru a putea mobiliza, stânga găsește mereu situații real amenințătoare pe care promite să le elimine, dar pe care le tratează propagandistic și rezultatul, de fiecare dată, e să agraveze infinit starea de fapt, dacă reușește să ia puterea. Una dintre caracteristicile esențiale ale stângii e să se pretindă invariabil necesară pentru salvarea lumii care ar sta să piară. Lumea se sfârșește rapid dacă nu este condusă de activiștii roșii. Stânga are o imensă dimensiune eschatologică – aceasta mântuie omenirea întreagă, salvându-o de la pieire si oferind o lume nouă, un rai pe pământ, pe care îl și descrie cu ușurință. E simplu, cu stânga la conducere lumea se va salva de la distrugere și va prospera, iar fără stânga lumea va pieri repede – în nu mai mult de câțiva ani – în mizerie.

Rețeta a fost aplicată de comuniști încă din 1917 când Lenin și ai lui au pus mâna pe Rusia promițând că vor aduce pacea, după câțiva ani grei de război mondial care părea că va consuma lumea întreagă. În interpretarea comuniștilor capitalismul era vinovat de producerea războiului mondial, iar rezolvarea era comunizarea, pentru că numai astfel lumea nu va mai suferi războaie. Războiul mondial s-a stins după doar un an, iar Rusia, condusă de comuniști, a continuat să sufere – întâi, un război civil și o mulțime de războaie locale cu pierderi mai mari decât ale țărilor care au continuat războiul mondial încă un an. Apoi au urmat foametea, crimele în lanț, holodomorul, gulagul – un lanț de suferințe inimaginabile în timpul primului război mondial, care au durat nu un an, ci încă 73 după 1917. Războiul adusese nenorocire pentru lumea întreagă, dar comuniștii, care au promis încetarea tuturor războaielor, au adăugat nenorociri și mai mari jumătății de lume pe care au stăpânit-o.

Acum revin cu tema salvării lumii de la extincție. Pretind, ca sovieticii de la care s-au inspirat, că dau o lupta de dimensiuni cosmice. Chiar dacă, în acest proces, aripi mai puțin semnificative ale stângii, dar care pot fi auzite, spun că pentru asta merită că specia umană să fie un pic ajustată, micșorată, restrânsă, în schimbul unei perioade de aur, fără suferințe și crize – și dacă nu pentru omenire, măcar pentru regnurile care populează planeta.

Stânga pornește de la o neliniște caracteristică umanității – grija pentru sfârșitul lumii. Și fiind o religie, descrie cauzele acestui sfârșit, faptele bune și păcatele, raiul și iadul. Are și texte sfinte – cele scrise de Marx și Engels. Sfinți mari – Lenin și Guevara. Acum se pare că sunt din ce în ce mai puțini să contrazică satanismele comuniste în Occidentul îndepărtat în bună parte de religia creștină pe care a fost fondat. Europa era în perioada Evului Mediu și a Renașterii cunoscută și cu numele de „Creștinătatea”. Acum, îndepărtat de Dumnezeu și fără să mai știe Biblia, Occidentul pare că va accepta idolii comuniști și textele lor sacre, care imită eretic teme mari ale referatului creștin.
Occidentul va trebui resacralizat. Altfel, va fi din ce în ce mai dispus să accepte iar Marele Experiment Social care a mai ucis peste o sută de milioane de oameni și a ținut în sclavie jumătate de planetă în numele unui bine imposibil, al unei salvări de la un rău care nu există.

ACP