Acest discurs a fost tradus iniţial din daneză în engleză pentru Gates of Vienna şi nu întîmplător. Gates of Vienna este blogul a doi americani care scriu sub pseudonim: Baron Bodissey şi Dymphna. De-a lungul anilor şi-au format o reţea de sute de colaboratori în toată Europa (în special din nordul Europei). Cu ajutorul lor, dacă un eveniment important apare oriunde în Europa cu privire la imigraţie, emigraţie, cenzura libertăţii de exprimare şi alte evenimente politice în general legate de stînga progresistă europeană, în citeva ore, Baronul şi Dymphna primesc traduceri din ziarele locale, comentarii sau eseuri lămuritoare. Aproape o treime din vizitatorii blogului sînt din Danemarca, un lucru deosebit pentru o ţară de patru milioane de oameni.

Discursul mi se pare foarte important din mai multe motive: Danemarca este singura ţară din Uniunea Europeană (şi din lume) în care toate partidele majore, de la socialişti la fortele de dreapta, în momentul în care unul dintre caricaturiştii implicaţi în scandalul din 2005 a primit ameninţări cu moartea, s-au mobilizat împreună cu marea majoritate a presei şi caricaturile lui Mohamed au fost retipărite în 17 ziare majore în semn de protest.

Spre comparaţie, în Olanda, rebelii care ies puternic din discursul corect politic sînt arestaţi, iar mass media şi marea majoritate a partidelor politice, de la stînga eşichierului politic la dreapta lui, susţin cenzura şi suflă în goarnă islamiştilor, socialiştilor şi comuniştilor. La fel şi în restul statelor din Europa care se confruntă cu această problemă.

Holger Danske stă cu un ochi deschis, este la pînda. În curînd va intra în alertă!

Discurs de ziua constituţiei daneze ţinut de Morten Messerschmidt din Dansk Folkeparti

Brussels Journal, 5 iunie 2008

Lunea trecută (2 iunie 2008, Pakistan) am experimentat din nou tragica realitate a secolului 21. Atentat terorist impotriva Danemarcei – şi din acest moment impreună cu ţări ca Anglia, SUA, Spania, etc., sîntem identificaţi de fundamentaliştii islamici drept principali duşmani. Şi de ce? Păi, dacă întrebi pe Radikale Venstre [partid politic de centru], nu ne putem invinui decît pe noi inşine. Nu ar fi trebuit să ieşim in evidenţă. Dacă am fi dus o politică externă mai rezervată nu am fi deranjat pe nimeni şi astfel nimeni nu ne-ar fi deranjat – aceasta este viziunea inconsistentă a stîngii politice daneze.

Din nefericire, lumea este mai complexă de atît. Cînd teroriştii lovesc ţinte occidentale din ce în ce mai des – în primul rînd în acele ţări care sînt in avagarda luptei pentru libertate, democraţie şi domnia legii – asta se întîmplă pentru că fundamentaliştii islamici se simt sub presiune. Se simt sub presiune în Irak, în Afganistan – iar în ţările care sînt sub conducerea lor, acolo unde modelul lor de societate este prevalent, apare stagnarea. Pe de altă parte, se simt incurajaţi de faptul că niciodată pînă acum atît de mulţi musulmani nu au locuit in ţări non-islamice. Ei simt că a venit momentul protrivit să declare Jihad.

La începutul secolului 21, cetăţenii occidentului constituie doar 14% din populaţia lumii. Pîna in 2025 se aşteaptă ca acest numar sa scada la 10%, deoarece populaţia noastră este în declin. Pe de altă parte, vedem că minorităţile musulmane au o natalitate mult mai ridicată decît europenii. Pe acest lucru îşi bazează fundamentaliştii aspiraţiile – speranţa ca într-o zi Europa va avea o majoritate islamică, iar Califatul va putea fi restaurat. Acesta nu este în nici un caz un îndepărtat vis utopic – iar independenţa Kosovo-ului alimentează acest vis.

Totuşi, în acelaşi timp cu speranţa de a răspîndi Islamul în toată lumea, ţările islamice din Orientul Mijlociu sînt in pragul colapsului. Evoluţia demografică oferă o parte din explicaţie – in 1950 Irakul avea o populaţie de 5,3 milioane, Arabia Saudită de 3,2 milioane. În 2000 populaţia Irakului era de 25,1 milioane, iar cea a Arabiei Saudite era de 21,5 milioane. În 2050, ONU se aşteaptă ca cele două ţări să ajungă la 63,7 milioane, respectiv 49,5 milioane.

Nici o cultură şi nici o societate nu poate asigura mîncarea, locurile de muncă, apa, educaţia si alte necesităţi de bază pentru o creştere în populaţie atît de pronunţată. Şi în sens contrar mersului lucrurilor în Europa, unde anumite evoluţii sociale şi sărăcia au dus la revoluţii şi reforme, orientarea civilizaţiei islamice este atît de profund diferită de a noastră încît revoluţiile nu au loc in sensul european, ci iau forma unor contra-revoluţii reacţionare.

Teritoriul european nu a fost niciodată foarte bogat în resurse naturale. Succesul nostru economic nu este bazat pe bogăţii naturale, ci pe o anumită viziune asupra lumii şi pe idealurile născute din Renaştere. De aici a apărut o formă de organizare şi acea etică a muncii care a creat condiţiile pentru o societate raţională, democratică şi foarte productivă.

Sărăcia din “Lumea a treia” nu este cauzată de lipsa resurselor naturale. Sărăcia apare, la fel ca şi bogăţia, din componentele colective ale unei culturi, din religia ei, valorile, limba, instituţiile, artă şi cultura organizatorică.

Vara trecută am avut din nou bucuria de a vizita Israelul. O ţară pe care o admir si o consider un aliat puternic pentru Danemarca. Comparînd Israelul cu vecinii săi, oricine poate înţelege cu adevărat importanţa diferenţelor culturale. Israelul este o ţară democratică, modernă şi foarte sîrguincioasă – în ciuda faptului că a avut la dispoziţie mai puţin de un secol pentru a se dezvolta şi că este situată în mare parte intr-o zonă deşertică. Arabii care o inconjoară nu au creat nimic altceva decît deşert — fizic şi intelectual. Da, unde apare islamul, acolo apare şi deşertul.

Aşadar, nu este de mirare că unele culturii duc la exodul populaţiei, iar altele devin atractive pentru refugiaţi. Numai o cultură care asigură libertatea de gîndire şi exprimare pentru crearea unei vieţi personale – doar o astfel de cultură poate crea societăţi funcţionale. În timp ce occidentul a creat progres şi a lăsat nestingherită propagarea idealurilor, islamul este încă dominat de o gamă întreagă de restricţii şi totalitarism care imobilizează aderenţii acestuia şi împiedică dezvoltarea, îndepartîndu-se astfel de modernitate şi apropiindu-se de ignoranţa şi fanatismul religios al Evului Mediu.

Îmi amintesc cum, copil fiind, mama mă punea să văd filme despre tineri ispitiţi cu promisiuni de prietenie si salvare veşnică, atraşi într-un cult ce reuşea să le acapareze vieţile. Prin aceste filme, mama încerca sa îmi cultive independenţa si să mă înveţe cum să spun “Nu”. Abia acum am ajuns să îmi amintesc de acele filme – acum, cînd numărul din ce in ce mai mare de basmale m-a făcut sa înţeleg frica mamei mele.

Cum poate cineva, crescut într-una din ţările care au contribuit la naşterea dreptul universal de vot, după ce a urmat cursurile şcolii publice daneze, după ce a avut o copilărie daneză normală, să capete brusc ideea că femeile nu au voie să expună vederii nici o parte a trupului, că nu pot fi singure intr-o cameră cu bărbaţi şi nimeni nu le poate strînge mîna sau nu le poate privi in ochi? Cărui fel de îndoctrinare au fost expuse aceste fete – cum se trasformă în fete acoperite, speriate şi deranjate mintal, care preferă să trăiască sub dominaţie masculină, cerinţe identificate ca religioase, decît să işi ducă viaţa ca persoane libere?

Acuma înţeleg de ce se temea mama mea. Vastul nihilism şi ruşinea de a fi creştin şi danez fac din tineri, prin lipsa lor de convingere, ţinte uşoare pentru secte. Aici pot găsi o reţetă care le dictează viaţa în cel mai mic detaliu, ce pare o alegere mult mai atractivă decît gama extrem de variată de oferte asigurate de o viaţă in libertate.

Într-o societate în care orice este posibil, cei mai slabi cu duhul dintre tineri sînt in mod natural atraşi de secte, unde, printr-un discurs convingător le este oferită o reţetă pentru ce să manînce, cum să se îmbrace, ce pot spune, cu cine pot vorbi, la cine se pot uita, cînd trebuie să doarmă, cînd să se roage, etc. Răspunsul la toate întrebările vieţii pot fi găsite în voinţa unui Dumnezeu. Şi Dumnezeu nu se poate înşela, nu-i aşa…? Nu se poate înşela, cînd sute de tineri în Statele Unite şi-au luat viaţa din convingerea fermă că extratereştrii îi vor conduce spre o formă mai înaltă de viaţă. Şi acel Dumnezeu nu se poate înşela nici în sectele care incurajează comportamente sexuale deviante, despre care auzim ocazional în presă. Sau să se înşele în privinţa bieţilor oameni care au trăit un an de zile într-o peşteră în Rusia. Acel Dumnezeu nu se înşală niciodată – acesta este avantajul de a fi Dumnezeu. Sau mai degrabă — de a scrie manifeste politice în numele lui.

Mă tem – la fel cum cred că fac mulţi părinţi danezi – că fiica mea zi va veni acasă într-o bună şi-mi va explica că printr-o astfel de sectă a descoperit sensul adevărat al vieţii. Că ar fi găsit adevarul şi că din acel moment nu îşi mai poate privi tatăl, sau pe alţi bărbati, în ochi, în schimb se va retrage intr-o inchisoare de material textil, va cere doar jumătate din moştenire, mărturia ei la tribunal va cîntări doar jumătate – şi alte idei bolnăvicioase pe care asemenea secte le pot băga în capul aderenţilor lor.

Pînă recent nu credeam că noi, în Danemarca, vom fi martori la expansiunea unei secte ca cele care în filme posedau inimile şi minţile tinerilor noştrii. Niciodată nu am crezut că fetele daneze vor prefera reprimarea în locul libertăţii. Credeam că aşa ceva se întîmplă doar în filme şi în capul cîtorva indivizi confuzi. M-am înşelat.

Şi din acest motiv este vital să lucrăm pentru o unitate globală a valorilor care trebuie să triumfe. Războiul din Irak arată clar cît de greu este sa schimbi o cultură. Vă puteţi întreba atunci, cum este posibil că majoritatea occidentalilor înţeleg dificultatea de a duce valorile noastre şi gustul pentru libertate şi drepturile omului în ţările islamice, dar, pe de altă, parte au convingerea că musulmanii se vor seculariza în momentul în care ajung în Europa. De fapt, opusul este adevărat.

Guvernul regional al Nordrhein-Westfalen a sponsorizat un studiu printre emigranţii turci de a doua generaţie din Germania şi a găsit că 20% dintre ei consideră folosirea violenţei drept acceptabilă pentru impunerea islamului.

Grupuri mari de populaţie din Europa privesc Sharia în mod pozitiv. Chiar şi oameni cu educaţie superioară împărtăşesc această viziune. Făptaşii atacului din 11 septembrie aveau studii superioare. Fete musulmane cu studii universitare în Danemarca justifică uciderea lui Theo van Gogh. În timpul crizei caricaturilor lui Mohamed am resimţit demonstraţii extinse, incendierea de ambasade şi o mare majoritate a musulmanilor din Danemarca au pretins restricţionarea libertăţii de exprimare.

Ca răspuns la terorism ni se spune că ar trebui sa renunţăm la independenţa noastră ca naţiune şi să lăsăm Uniunea Europeană să rezolve problemele. Însă Uniunea Europeana a renunţat la a mai aborda problema imigraţiei şi nu doreşte sa îşi protejeze graniţele. Cele mai importante ţări din Uniunea Europeană – Franţa, Germania, Belgia – nu au înţeles că dictatorii trebuie răsturnaţi pentru a genera progres. În trecut, aceste ţări au obţinut profituri foarte mari încheind înţelegeri cu dictatori. Amintiţi-vă, de exemplu, cum cele mai multe din armele lui Saddam Hussein erau făcute în Franţa.

Din acest motiv, Uniunea Europeană este foarte speriată că ar putea auzi vocea cetăţenilor ei. Acesta este motivul pentru care ne-a fost negat dreptul la referendum in privinţa noului tratat. Acesta este motivul pentru care parlamentul danez refuză sa accepte propunerea Dansk Folkeparti de a trimite cel puţin fiecărui cetăţean cîte o copie a Tratatului de la Lisabona. În ciuda faptului că noul tratat transferă Uniunii Europene o cantitate de putere fără precedent de mare. Deciziile în chestiuni de politica externă, politici sociale şi de forţa muncii vor fi luate de Uniunea Europeană. Iar noua Cartă a Drepturilor Fundamentale face ca singurul arbitru al libertăţilor noastre civile să fie Curtea Europeană, şi asta în lumina în care Europa trebuie să fie tot mai diversă si multiculturală.

Uniunea Europeană intenţionează de asemenea să implementeze o decizie prin care orice rezident legal al unei ţări europene să se poate muta liber într-o oricare altă ţară şi sa se instaleze acolo. Trebuie doar sa treci graniţa din est, care are porţiuni mari care sînt complet nepăzite, ca să ai acces la o Europă fără graniţe.

Noua Agenţie pentru Drepturile Fundamentale ale Omului va urma politica Centrului Beate Winkler, pentru a ţine o evidenţă a europenilor care nu urmează linia ideologiei multiculturalismului. Cu doi ani în urmă s-a descoperit că acest centru ascundea un raport privind anti-semitismul în Europa. Raportul spunea clar că numărul în creştere de asalturi împotriva evreilor este, în mare parte, datorat tinenrilor musulmani. Acest scandal nu a împiedicat totuşi ca UE să avanseze statutul institutului la agenţie, cu un număr mult mai mare de angajaţi şi cu fonduri extinse. Mai mult, Beate Winkler a fost inlocuită de Morten Kjærum.

Uniunea Europeană refuză sa înfrunte realitatea. În iunie 2003, Comisia a publicat un raport care pretindea că nu există nici o corelaţie între imigraţie, crimă şi şomaj. Datele de la faţa locului erau explicate drept consecinţă a rasimului europenilor si a mass media. UE este tăcută în privinţa faptului că imigraţia din lumea islamică importă şi tradiţiile violente împotriva femeilor şi întreaga cultură violentă des întilnită în majoritatea ţărilor islamice. UE doreşte să ascundă faptul că rata şomajului în rîndul imigranţilor musulmani este foarte mare şi că numeroase probleme legate de sărăcia ţărilor arabe se mută în Europa odată cu aceşti imigranţi. În loc sa spună cetăţenilor adevărul, informaţiile sînt ascunse, studiile de cercetare sînt îngheţate – în schimb, UE impune un dicţionar de corectitudine politică, încecînd sa interzică formulari de genul “terrorism islamic”.

Uniunea Euopeană nu este o soluţie pentru problemele Europei. UE este parte din problema însăşi. Avem o singură şansă de a salva civilizaţia şi stabilitatea Vestului în secoulul 21. Trebuie să răspîndim ceea ce este mai bun din această civilizaţie, în cooperare paşnica cu ceilalţi. O majoritate covîrşitoare de oameni împărtăşesc această dorinţă de cooperare.

Din păcate, Organizaţia Naţiunilor Unite este în prezent dominată de nebuni ca Robert Mugabe şi Ahmadinejad. De aceea, mesajul meu către ONU trebuie să fie: lăsaţi regimurile demente, nedemocratice, să preia controlul ONU. Nu avem nevoie să stăm în compania acestor ţări şi să le oferim o platformă pentru nesfîrşitele lor atacuri asupra libertăţilor civile şi asupra lumii libere. În afara Consiliului de Securitate, nu avem nevoie de Naţiunile Unite. Avem totuşi nevoie de Democraţiile Unite. Zilele ONU au trecut – şi astăzi, cînd Razboiul Împotriva Terorii este din ce în ce mai mult o confruntare de valori şi ideologii, aceia dintre noi care împartăşesc idealurile libertăţii si ale democraţiei trebuie sa stea uniţi împotriva celor ce vor să distrugă lumea noastră.

Din nefericire, chiar şi în interiorul civilizaţiei noastre există oameni care luptă impotriva libertăţii. Uniunea Europeană lucrează pentru o Europă multiculturală, iar Tratatul de la Lisabona este un exemplu clar. Nihiliştii culturali ai Stîngii predică umanism, drepturile omului, anti-rasism – şi în acelasi timp denunţă orice ar avea cît de cît de a face cu nationalitatea si mîndria naţională. Vechile state-naţiuni sînt pe cale de a fi distruse; fiecare va avea dreptul să treacă graniţele, să îşi aleagă locul de reşedinţă oriunde doreşte, să se bucure de fructele muncii altora.

În Germania, Anglia, Olanda, Belgia, Franţa si Suedia, sentimentul de identitate naţională a fost cu succes subjugat, creînd ţări cu cetăţeni nesiguri şi tulburaţi. Oamenii îşi văd istoria, identitatea si mîndria revocate. Acest lucru e făcut cu foarte mare îndemînare de Stînga politică, care în mare marte domină sistemul educaţional şi majoritatea mass media.

Naţiunile îşi pierd treptat posibilitatea de a mai exercita orice putere politică. Elita UE cu noul tratat – cel pentru care nu ne este permis sa votăm – face tot ce poate ca să impună multiculturalismul, pentru simplul motiv că Europa este mai uşor de guvernat în lipsa sentimentului identităţii naţionale. Cu cît puterea este centralizată mai mult, cu atîta devine societatea mai opacă pentru cetaţean, şi cu atîta democraţia devine mai irelevantă.

Se pare că guvernul danez ţinteste organizarea unui vot în toamnă, referitor la clauzele de neparticipare daneze la Uniunea Europeană. Săptămîna trecută, ministrul de finanţe a cerut parlamentului fonduri pentru o asemenea campanie. Care, în sine, este un lucru natural. E însă ciudat faptul că guvernul refuză să ne spună la ce se referă acest vot, cînd va avea loc şi cît de lungă va fi perioada de campanie pusă la dispoziţie. Cum poate parlamentul să aprobe fonduri în mod rezonabil pentru o campanie despre care nu ştim detalii?

Trebuie să spun cinstit că modul în care guvernul danez mînuieşte această problema este dezamăgitor. În timp ce primul ministru a declarat clar mass mediei străine că guvernul vrea să înlăture clauzele noastre de neparticipare, a încetat cu desăvîrşire să mai ofere informaţii acasă. Ştim foarte bine că se fac negocieri secrete între partide care sprijină UE – şi acesta este şi motivul pentru care merităm un răspuns clar. În Partitul Poporului Danez sîntem pregătiţi să luptăm pentru această cauză. Aceasta este o chestiune ce ţine de libertatea daneză.

De cînd a fost introdus Euro [Danemarca nu a participat şi are monedă proprie], economia daneză a atins o performanţă record. Fostul ministru de finanţe a spus că dacă trendul continuă, vom putea fi în stare să cumpărăm lumea întreagă. Aşadar, de ce să renunţăm la o monedă care a dat rezultate atît de spectaculoase? Şi ce este această “masă-euro” la care guvernul vrea cu atîta ardoare sa se aşeze? Ţările din zona Euro spun clar că nu beneficiază de nici o influenţă specială.

Ar fi şi mai problematic dacă guvernul va supune votului clauzele noastre de neparticipare. Ştim cu toţii că politica noastră strictă de imigraţie e diferită de politica UE. Nu se pot menţine regulile care din 2001 au limitat imigraţia, dacă se renunţă la clauzele de neparticipare în integrarea juridică. Astfel am intra sub jurisdicţia legislaţiei comune, cu obligaţia de a accepta orice de la oricare altă ţară UE. Trebuie ca poliţia din Danemarca să fie intr-adevăr obligată să accepte, fără drept de apel, oricare dintre cererile făcute de poliţia Greciei, Franţei, României sau Bulgariei? Aceste ţări au fost condamnate de sute de ori de violarea regulilor de bază în justiţie – ar trebui oare să acordăm acestor autorităţi acces direct în Danemarca? Bineînteles că nu.

La bază, aceasta este o problemă ce ţine de libertate. Şi libertatea este fundamentul Constituţiei noastre, care în acest an sărbătoreşte cea de-a 159-a aniversare. Au existat voci care au pretins că această Constituţie ar fi depaşită şi veche, că limbajul este complex si incomprehensibil. În consecinţă, Constituţia noastră trebuie rescrisă, se spune. Aceste obiecţii ascund de fapt dorinţa Stîngii politice de a altera radical fundamentele societăţii noastre. Amintiţi-vă că pînă acum un an EU încă lucra la o constituţie proprie. Şi că acest lucru era sprijinit de o largă majoritate în parlamentul nostru. Partidele care doresc sa schimbe Constituţia noastră sînt parte a aceste majorităţi. Acestea vor dispariţia monarhiei noastre şi vor eliminarea statutului special de care se bucură Biserica Luterană. Cu alte cuvinte, doresc eliminarea identităţîî daneze din constituţia noastră.

Dar noi nu vom ceda. Danemarca este daneză, Danemarca este creştină. Avem monarhia noastră. Şi Danemarca este pamîntul danezilor. Stîngii, UE sau fundamentaliştilor islamici nu li se va permite să schimbe acest fapt.

Atacul terrorist de luni nu ne face să ezităm. Noi nu urmărim falsa viziune lumii pe care o are Stînga şi nici nu tremurăm de frică în faţa celor ce nu suportă să vada o caricatură sau să audă cuvinte cu care nu sînt de accord. Aceasta este o chestiune de libertate.

Noi [poporul danez] am întors Danemarca în direcţia bună. Ne bucurăm de succes pentru că avem dreptate. Şi avem energia şi voinţa să îi invingem pe cei ce luptă împotriva libertăţii.

Danemarca este singura ţară din Europa din care marea majoritate a evreilor nu au ajuns în lagăre de exterminare ale lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, în ţări ca Olanda şi Suedia, aproximativ 95% dintre evrei au fost deportaţi cu participarea directă a populaţiei locale. Cred ca acum intuiesc înţelesul vorbei “Este ceva putred în Danemarca” pentru prima oară. Dacă ma înşel, lamuriţi-mă vă rog!