Vineri 18 ianuarie 2013 a trecut la cele veșnice Vasile Bostan, tatăl colegului nostru Marius Bostan. Dumnezeu să-l odihnească și să-i răsplătească toată strădania și tot binele pe care l-a făcut pe pământ, iar familiei greu încercate să-i dea tărie și nădejde în Înviere.

Înmormântarea a avut loc duminică 20 ianuarie, la Ruginești, jud. Vrancea, în prezența a sute de oameni, rude, prieteni și consăteni. Slujba înmormântării a fost săvârșită de Părintele Protopop Ion Ciobotea, alături de Părintele Curcă, Părintele Fusaru și Părintele Necula.

Am considerat de cuviință să publicăm pe blogul În Linie Dreaptă predica rostită de Părintele Protopop Ciobotea. Este o descriere cât se poate de potrivită a personalității lui Vasile Bostan, iar Vasile Bostan a fost un țăran român de elită.

De aceea credem că e bine să ia cunoștință despre viața lui și cititorii noștri care nu au avut privilegiul, cum l-am avut noi, de a-l întâlni și de a sta de vorbă cu el despre credință, despre țară, despre comuniști, ruși, colectivizare, despre securiști și mafioți, despre politica românească și cea din lume, lucruri pe care le cunoștea bine și le privea cu cel mai solid și mai pătrunzător realism de care nu sunt în stare atâția oameni cu pretenții.

Vrem să se afle din acest exemplu că din neamul nostru nu s-au stins virtutea, înțelepciunea, hărnicia, cinstea, demnitatea, și că, deși Vasile Bostan nu mai este, fizic, printre noi, prin exemplul și sfatul lui a marcat viețile a nenumărați oameni.

Credem că evocarea acestui om poate aduce o lumină asupra satului românesc și poporului nostru: deși comunismul a lăsat adânci urme, distrugând credința, patriotismul, moralitatea, solidaritatea din suflete și din comunități, au existat totuși oameni care nu s-au lăsat atinși câtuși de puțin de răul din istorie și chiar dacă au mai rămas puțini la număr, ei au reușit să-i ridice și pe mulți din jurul lor.

Familia

Predica părintelui Protopop Ciobotea

Bostan Vasile s-a născut în 1936, la 2 decembrie, din părinții Ioan și Domnica Bostan din Dăsăgești, creștini ortodocși, care au avut 8 copii, dintre care 6 sunt în viață. Copilăria sa a fost în timpul și după al doilea Război Mondial, el fiind cel mai mare dintre băieți. A fost un elev eminent fiind primul din clasă la școală. Din cauza sărăciei de după război nu a putut merge mai departe la școală, deși și-ar fi dorit.

S-a căsătorit cu Domnișoara Teodora, fiica lui Ștefan și a Măriucăi Moraru, familie creștină, cu 5 copii, din Văleni, în anul 1961 – cu un an înainte de colectivizare. Au avut 4 băieți, pe care i-au crescut și educat, și care au urmat toți studii universitare.

Vasile Bostan a fost un autodidact, a citit sute de cărți, din diverse domenii, dobândind o cultură vastă pentru acele vremuri, scopul fiind educația cât mai bună a copiilor.

A muncit foarte mult, alături de soție, în bună înțelegere, toată viața, pentru a putea ține copii la școală și pentru a le oferi sprijinul necesar în acele perioade grele. Deseori le spunea că ceea ce crezi și știi este cel mai important pentru că aceste lucruri nimeni nu ți le poate lua. Războiul, jaful comunist, nenorocirile de tot felul pot să-ți ia averea, dar nu pot să-ți ia învățătura pe care o ai și caracterul.

A fost cel dintâi gospodar din comună, a construit aici prima casă pe temelie de ciment, a avut printre primii din Ruginești radio, televizor, a citit cărți, ziare și reviste, a jucat șah, pentru a fi un cât mai bun educator pentru copii. A construit apoi și a doua casă pentru a-i avea aproape de el, de strămoși și de tradiție, pe copiii și cei 9 nepoți. A reușit.

Dragostea de neam și de comunitate

Nu a pactizat cu regimul comunist, ducând o opoziție tăcută, de pe poziții creștine, încercând să-și apere familia și prietenii de ideile dăunătoare. După 1990, a fost lider local al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, ducând mai departe tradiția bunicului sau, Ștefanache Istode, veteran de război și fost vicelider PNȚ al regiunii în perioada interbelică, care a avut un cuvânt de spus, ideile sale fiind ascultate la Focșani și București.

Vasile Bostan a luptat pentru Adevăr și a fost cunoscut ca un om care spunea drept în față ceea ce avea de spus. A militat pentru Dreptate, și a fost un luptător hotărât pentru retrocedarea pământului, pădurilor și tuturor proprietăților abuziv consfiscate de regimul comunist.

A luptat pentru tradiția creștină și a fost lângă Părintele Soare unul dintre inițiatorii de după 90 ai reconstruirii bisericii noi, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Această biserică fusese oprită din construcție de regimul comunist, din pietrele ei construindu-se un camin cultural.

A fost consilier local, timp de două mandate, și a avut o contribuție însemnată la respectarea regulilor și democrației la inițierea proiectului de aducțiune de apă, a asfaltării și dezvoltării comunei. A cerut constant și ferm dreptate în retrocedări și cheltuirea cu folos a banului public.

A fost membru al comitetului parohial. Era un om de o deosebită demnitate. Nu îi plăcea să vorbească mult; la ședințele consiliului parohial, de obicei îi asculta pe toți, îi lăsa să vorbească, dar la sfârșit se făcea liniște și vorbea el – era respectat de toată lumea pentru înțelepciunea lui, pentru judecata lui dreaptă, și sfaturile lui se impuneau de la sine.

Așa a fost atunci când s-a construit casa parohială, iar Vasile Bostan, neîntrecut gospodar, a stăruit să se facă sub clădire și un beci. Nu numai că i-a convins pe cei din consiliu, dar a muncit chiar el, din greu, la lucrare, nu s-a lăsat, deși era bolnav, iar în anul acela a fost și caniculă, au fost și inundații, nu s-a lăsat până nu a cărat el tot lutul scos din locul destinat pentru beci, cu tractorul și remorca. Și mare i-a fost bucuria când a împlinit lucrul, bucurie ce o puteai vedea la el mereu după ce împlinea ceea ce-și rânduise să facă.

Ținea foarte mult să ducă la bun sfârșit lucrul odată început. Nu lăsa nimic neterminat. Spunea că după lucrul dus la bun sfârșit se cunoaște omul serios.

Întreprinzător

În perioda comunistă a muncit din greu, atât la serviciul de la stat, cât și acasă. A economisit pentru a ține copii la școală, pentru a le asigura o cât mai bună educație.

Imediat ce a fost posibil,după 1990, a construit un darac de lâna, a deschis un magazin, a construit o moară, a cumpărat tractor, printre primii din Ruginești, a administrat foarte bine pământul și via, deși ar fi putut să trăiască liniștit din pensie. A fost un factor de dezvoltare, un mentor, un inspirator, un exemplu pentru alții. Pe mulți i-a ajutat și i-a sfătuit. A plătit impozite și taxe la stat.

A vrut să demonstreze prin exemplul personal cât de importantă este pentru acest neam, alături de dragostea pentru pământ, libertatea de a întreprinde. A vrut să-și asigure copii și nepoții cu o bună educație și să continue tradiția înaintașilor. Nu a strâns pentru el, a fost modest în îmbrăcăminte, cumpătat la cheltuială și darnic cu copii și nepoții, în special când era nevoie de sănătate și educație.

A fost un generos sprijinitor al Bisericii, ajutând cu bani, cu priceperea și cu munca lui.

De la nepoata sa, Laura, am primit această mărturie:

Nepoții și copiii au învățat de la Bunicul tăria credinței, puterea de lucru și mândria de a fi de la țară. Și să nu „atârni”, să primești ceva gata făcut, fără lucru nu ai roade. Au învățat cum să facă o treabă bună până la sfârșit, au învățat însemnătatea familiei, implicarea spre folosul comunității. Cum să fii consecvent, și să nu cedezi în a mărturisi adevărul atunci când îl cunoști. Importanța grijii de pământ și de animale.

Au mai învățat colindele, plugușorul întreg, povestiri de-ale locului, istorioare, cuvinte vechi, și cum se fac multe lucruri la țară: să tăi lemne, să faci focul, să îndrepți un cui, să verifici, când zidești ceva, că zidești drept, cum se face vinul, cum se îngrijește via, cum se culeg roadele, să deosebești după frunze, scoarță, diferiți pomi și copaci, să cunoști florile și ciupercile din pădure, cum să te dai cu sania, să cântărești, să măsori, calcule cu unități de măsură, mult înainte de a le învăța la școală, proverbe din bătrâni […].

În aparență, un mentor și educator sever, dar, în fapt, un soț, frate, tată și bunic bun, un prieten și un sfătuitor.

Zi de zi Bunicul se închina și-i mulțumea lui Dumnezeu. Dis-de-dimineață până seară lucra, chiar și când boală era mai grea. Toți îl dojeneam că muncește prea mult și că ar trebui să se odihnească, ne răspundea scurt: „Da, o să mă odihnesc”. Când făcea ceva, făcea bine și temeinic. Munca lui era ca o rugăciune făcută cu trupul sau. „Munca este rugăciunea mâinilor” se potrivește bine cu lucrul făcut de Bunicul.

Boala l-a încercat greu în ultimii ani. Datorită eforturilor copiiilor, care s-au îngrijit exemplar de tatăl lor, a putut fi o vreme ținută în frâu. Dar nu se plângea niciodată, primind cu seninătate voia lui Dumnezeu.

Cu ultimele puteri, înainte de a trece la Domnul, a mai vrut să iasă în prispă, să-și vadă încă o dată munca de o viață, și tot ceea ce lăsa în urma lui. Și am fost adânc impresionat, rar mi-a fost dat, ca preot, să văd un om murind așa, împăcat cu Dumnezeu, îndată ce a primit Sfintele Taine, Spovada și Împărtășania: a ridicat capul, senin și demn, așa cum a trăit, și și-a dat duhul, chiar în timpul rugăciunilor.

icon-circle-o  icon-circle-o  icon-circle-o

Părintele Curcă a adăugat „nu mai am cu cine vorbi”, așa cum se spune în Pateric „caut om cu care să vorbesc și nu găsesc”. Îi va fi dor să mai vorbească cu un om de statura morală și înțelepciunea lui Vasile Bostan.

Părintele Fusaru a întărit cu mărturia sa faptul că Vasile Bostan era un adevărat intelectual, deși nu-i era rușine că e țăran, dar mulți purtători de togi și anterie ar vrea să fie atât de citiți și de înțelepți ca el. De aceea, pe bună dreptate, el nu era „Nea’ Vasile”, ci „Domnul Vasile Bostan”.